Dle ministru, la preluarea
mandatului, dar şi în timpul lui, v-aţi
exprimat speranţa că va fi un
mandat mai lung decât cele ale
predecesorilor dumneavoastră.
Mandatul nu a durat, totuşi, decât
11 luni. Sunteţi nemulţumit de acest
deznodământ?
Din punct de vedere personal, nu.
Nu am ambiţii de această natură. Mai
ales că încetarea mandatului nu a
avut nici o legătură cu prestaţia mea.
Din punctul de vedere al proiectelor
pe care le declanşasem, a celor pe
care le aveam în portofoliu, şi mai
ales din cel al coerenţei administrării
culturii române, fireşte că sunt
nemulţumit. Cultura rămâne cel mai
vitregit domeniu, ceea ce e şi de
mirare, şi îngrijorător. Dacă la lipsa
resurselor materiale se adaugă şi prea
desele schimbări din fruntea ministerului,
rezultatele nu au cum fi cele aşteptate.
Jocul politic este normal într-o
democraţie, doar că el devine contraproductiv
atunci când se trece prea
uşor peste nevoile oamenilor.
Nu e un secret pentru nimeni că, în
pofida acestui mandat scurt, aţi fost
un ministru apreciat de către mediul
cultural. Repertoriul măsurilor
favorabile pe care le-aţi luat este
considerabil. Care dintre ele vă
reprezintă?
Am reuşit, într-adevăr, cu sprijinul
premierului, miniştrilor de la Finanţe,
al colegilor din Parlament, să promovez
sau să susţin măsuri pe care le consider
esenţiale pentru bunul mers al culturii
române, în noul context în care ne
aflăm. Măsuri, nu în ultimul rând, care
ar fi trebuit luate demult sau care
trenau fără speranţa de a mai fi readuse
la viaţă. În aparatul de lucru al ministerului
sunt mulţi oameni care îşi fac datoria,
şi sprijinul lor a fost la fel de important.
Am reuşit, după foarte mulţi ani de
amputări bugetare, să aduc bani în
plus pentru cultură. Am promovat o
Ordonanţă de Urgenţă prin care 2%
din încasările Loteriei Române (însemnând
de atunci câteva milioane de euro)
să revină Administraţiei Fondului
Naţional Cultural. Dacă nu alocam
banii de la Loteria Română, AFCN îşi
înceta activitatea. Aceşti bani sunt
dedicaţi proiectelor operatorilor culturali
independenţi, tinerilor creatori. De
asemenea, în procesul de revizuire a
Legii de finanţare a publicaţiilor culturale
– care fusese blocată, prin refuzul
promulgării, de către Traian Băsescu
–, am obţinut suplimentarea sumei
prevăzute iniţial cu 25%, adică 250.000
de euro anual. Am uşurat, în acelaşi
timp, sarcinile fiscale care apasă asupra
culturii. Printr-un amendament pe
care l-am depus la proiectul noului
Cod Fiscal, de la 1 ianuarie 2016, TVA
la carte, tipărituri, bilete de spectacol,
expoziţii şi alte manifestări culturale
a scăzut la 5%: cea mai redusă cotă
de TVA din România şi una dintre cele
mai reduse din Europa. Sunt foarte
bucuros şi că am reuşit să deblochez
Legea finanţării revistelor culturale.
Consider că aceasta este una dintre
măsurile fundamentale ale mandatului
meu, pentru că orice om de cultură
cunoaşte importanţa acestor reviste,
în istoria României moderne şi în
societatea românească de azi.
Subliniez că legea nu ia bani
din bugetul ministerului, ci alocă
separat, de la bugetul de stat, aceste
sume. Sper că finanţarea va fi asigurată
conform legii şi pe viitor.
Am promovat, de asemenea, măsuri
guvernamentale care au permis
Uniunilor de creatori să beneficieze
direct de patrimoniul pe care îl au în
folosinţă de la stat, ceea ce sper că
le va ajuta ca, încetul cu încetul, să
îşi restabilească autonomia financiară
pe care o merită.
Am luat şi alte decizii bine cumpănite,
zic eu, dar la fel de importante sunt
cele pe care le pregăteam, şi care
erau, unele, foarte aproape de a fi
aplicate. Lucrurile aveau coerenţa
lor, şi o planificare în timp.
Care ar fi fost măsurile pe care le-aţi
fi luat, dacă v-aţi fi continuat
mandatul?
Demarasem deja toate demersurile
pentru construirea, cu sprijinul Băncii
de Dezvoltare a Consiliului Europei,
a unei noi săli de spectacole în Bucureşti.
O sală aptă să găzduiască spectacole
şi concerte de nivelul celor pe care
le poate organiza România (Festivalul
Enescu, de exemplu). Am alocat o
sumă importantă şi am făcut demersuri
pentru atragerea de fonduri externe
pentru lucrările de consolidare şi de
refacere a Muzeului Naţional de Istorie,
una dintre cele mai importante – şi
urgente – investiţii din cultură. În
aceeaşi situaţie se află şi Teatrul
Naţional „Lucian Blaga” din Cluj.
Un lucru important, pe care îl consider
parte a programului de pregătire a
marcării unui secol de la Marea Unire
din 1918. Program pe care l-am discutat
cu toţi cei interesaţi, şi pe care îl voi
urmări permanent şi de aici înainte.
Reamintesc şi proiectul legat de Cartierul
Justiţiei, care va cuprinde şi obiective
de infrastructură culturală. Pregătisem,
printre altele, o soluţie pentru
redeschiderea Muzeului Naţional al
Literaturii Române într-un spaţiu
corespunzător şi un proiect de lege
a memoriei culturale. Indiferent de
felul în care vor evolua lucrurile,
voi continua unele dintre aceste iniţiative
şi voi promova altele noi, din postura
mea actuală, de deputat, membru
în Comisia de Cultură a Camerei.
Proiecte vitale pentru cultură, întradevă
r. Pe unele le-am văzut, însă,
în portofoliul noului titular al
ministerului.
Foarte bine că le vedem acolo.
Vreau să spun însă câteva lucruri, şi
n-aş vrea să fiu înţeles greşit. Lumea
nu începe şi nici nu se termină cu un
ministru sau altul.
Problema actualului guvern, nu
mă sfiesc s-o spun, pentru că aceasta
se va reflecta şi în domeniul culturii,
este aceea că NU are un program de
guvernare. Reamintesc faptul că,
la momentul învestirii, s-a promis
trimiterea lui Parlamentului până la
15 decembrie. Lucru care nu s-a
întâmplat. Şi atunci, când citeşti
obiectivele actualului ministru, stai
şi te întrebi: din ce program de
guvernare rezultă? Eu, de pildă,
am lucrat la programul de guvernare
al guvernului Ponta, aprobat în
decembrie 2012. Ca să dau un singur
exemplu, nu poţi spune: am drept
obiectiv să inaugurăm Palatul Culturii
din Iaşi. Acesta a fost un proiect care
se desfăşoară de vreo şapte-zece ani.
Guvernul Ponta a alocat foarte mulţi
bani pentru acest proiect. Au fost
şi bani din alte surse, externe. Un
astfel de obiectiv, prins într-un program
al ministerului, nu spune decât că
nu există un proiect! De aceea am
declarat, la inaugurarea noului sediu
al Operetei, că refuz să tai panglici.
Este firesc să avem astfel de obiective
finalizate, pentru că infrastructura
culturii este în starea în care este.
Dar nu-mi pot asuma merite care nu
sunt ale mele. În fond, ar trebui să
lucrăm toţi pentru binele comun al
culturii. Mult mai importantă ar fi,
acum, cu atât mai mult cu cât mandatul
actualului guvern este extrem de
scurt, gestionarea programelor
existente, continuarea dialogului cu
oamenii de cultură, care au propus
ministerului o serie de proiecte şi de
iniţiative legislative. Să-ţi propui
buna guvernare nu este puţin lucru.
Nu e spectaculos, dar este ceea ce
e necesar pentru cultură.
Aţi fost apreciat nu numai pentru
măsurile pe care le-aţi luat, ci şi
pentru modul în care aţi colaborat
cu instituţiile din subordine (muzee,
biblioteci, inspectorate) şi cu
partenerii din Uniunile de Creatori. Este colaborarea necesară în
gestiunea culturii?
Este nu doar necesară, este vitală.
La preluarea mandatului, am afirmat
că voi susţine cultura vie, pe creatorii
de valori, şi că mă voi strădui să
reabilitez condiţia socială şi morală
a omului de cultură. Sper să nu fiu
lipsit de modestie dacă declar că,
în mare măsură, am reuşit acest lucru.
Am scos Ministerul Culturii din condiţia
de contabil neutru al dezastrului şi
distribuitor indiferent de fonduri
mereu insuficiente. Dialogul cu
instituţiile culturale reprezentative,
cu organizatorii marilor festivaluri
şi, mai ales, cu uniunile de creatori
este indispensabil, pentru că domeniul
culturii este unul de înalt conţinut
intelectual, care necesită profesionalism
şi cunoaştere aprofundată. Consultarea
cu Uniunea Scriitorilor, de pildă, a
contribuit la deblocarea Legii finanţării
revistelor culturale şi, fără ea, nu
aş fi putut argumenta în Parlament
necesitatea ei.
Fără UNITER, fără Uniunea
Compozitorilor şi Muzicologilor, fără
cineaşti, nu aş fi putut susţine marile
festivaluri (Festivalul Internaţional
„George Enescu”, FITS, TIFF, Festivalul
de Jazz de la Gărâna, Festivalul de
Film Documentar Astra, cărora le-am
suplimentat considerabil finanţarea
de care dispuneau), care pun România
pe harta lumii civilizate. Exista un
dialog şi cu acea parte a creatorilor
care nu a dorit – nu discut motivele
– să se afilieze uniunilor. Şi ea
este importantă, mai ales în contextul
diversificării formelor artistice de
exprimare. Mulţi se văd un soi de
alternativă la ”cultura instituţionalizată”.
Eu îi văd ca parte a unui întreg:
cultura română. Misiunea mea era
să fac ce este necesar pentru cultura
română, împreună cu toţi cei ce o
slujesc. Nu m-au interesat niciodată
convingerile politice sau ideologice
ale celor cu care am lucrat pentru
binele public. Spre mulţumirea mea,
cu rare excepţii, şi partenerii mei
de dialog şi de acţiune au procedat
la fel. Este un semn că, măcar aici,
în cultură, putem trece peste ceea
ce ne desparte în politică, şi putem
servi interesul public.
Un mare poet, Ioan Mureşan, vă
spunea, la Festivalul Naţional de
Literatură de la Cluj-Napoca, de
anul trecut, că sunteţi ministrul cel
mai iubit de scriitori. A ocupat
literatura locul principal în
activitatea dumneavoastră?
Cum v-am spus, m-am străduit,
după ani de zile în care cultura vie şi
creaţia, în general, au fost ignorate,
să le repun în prim-plan. Literatura
ocupă un loc central, istoric vorbind,
în cultura noastră. Într-un anume sens,
statul român este o creaţie a scriitorilor
şi puţini dintre cei care l-au întemeiat
nu au scris literatură. Ea se află, astăzi,
dintre arte, în situaţia cea mai delicată
şi mai fragilă. De aceea, i-am acordat
prioritatea cuvenită. Fără cărţi, fără
reviste literare, fără Uniunea Scriitorilor
şi programele ei, am recădea, cultural
vorbind, în premodernitate. Şi,
oricât de mult le-o plăcea unora această
epocă, nu cred că ne putem permite
să ne întoarcem la o perioadă în care
nu existau reviste, nici critică literară,
nici festivaluri, nici premii, pentru că
ne-am întoarce la diletantism şi am
realiza postum, în mod absurd, dezideratul
„Cântării României”, de tristă amintire.
Cultura înseamnă creaţie, valoare,
continuitate, instituţii puternice. Iar
puterea politică, întru totul relativă
şi trecătoare, nu îţi dă dreptul să ignori
uriaşa instituţie care este literatura
română. Cum spuneam odată, nu avem
Acropole şi Colosseum, Catedrala din
Reims sau Muzeul Prado, dar avem
creatori contemporani de nivel mondial
(poeţii noştri, de pildă). România poate
deveni o destinaţie culturală prin cultura
ei vie.
Vă mulţumim pentru amabilitatea
cu care aţi răspuns la întrebările
„României literare”.
Eu vă mulţumesc pentru şansa
de a mă adresa cititorilor României
literare, care este o instituţie,
nu doar a culturii române, ci şi a
României. Nu este o exagerare. Iar
ţara care are astfel de instituţii este
o ţară puternică.
Interviu realizat de
Simona Vasilache
