Georgiana Paniat. Sînteţi cadru didactic la Rm. Sărat, şi scrieţi „Aş fi interesată să public în reviste literare. Credeţi că am această şansa? Cui mă pot adresa?" V-aţi adresat cui trebuie, dar şanse -ioc! De ce? E simplu. Recitiţi poemul de mai jos şi încercaţi să vă puneţi în locul redactorului al unei reviste de poezie: sufletul meu în căutarea ta începe/ să rătăcească/printre pietrele vieţii, necontenit aleargă/ deschide uşa gândurilor şi iese-/ tăcerea filosofică.../ sub soare, legată strâns, stă iubirea./inima-mi spune:/ -"miroase a păsări călătoare"! (Tu...) Acest text nu comunică nimic, este incoerent (sufletul iese sau tăcerea? legată e aceeaşi tăcere, sau iubirea?) şi vehiculează metafoare care nu au niciun sens. Un mare poet, pe care sper că l-aţi citit, putea scrie emfatic, dar violent, puternic, oripilîndu-ne eventual: mirosea a mort de pe altă planetă. Dar păsările, fie şi călătoare, nu pot mirosi decît a găinaţ ceea ce, picat concluziv la final, şi pe căldura asta, doar ne îngreţoşează. Apoi mai scrieţi: doar tu, viaţa-mi transformi/în cascade de minuni,/doar tu eşti raza/ce-mi mângâie visele... Ori vă schimbaţi radical modul de-a scrie, ori treceţi la texte de muzică uşoară.
Raul Coldea. Nu scrieţi rău: aşa cum orice nomad îşi construieşte o casă/ridică un oraş al lui/îi spune Tristessia/în lungile nopţi cu lună lămâie/întinse ca untul pe pielea lui îmbătrânită cu atâta depărtare/ de pământ mirositor a/picioare de femeie braţe de bărbat/ aşa cum îşi destramă drumul în fiecare dimineaţă/cum se opresc păsările fricoase pe umerii lui/şi el le spune/ nu/azi mă întorc acasă (există viaţă după noapte). Paradoxul cu orice nomad care construieşte o casă (explic pentru alţi novici) induce de la început o tensiune benefică pe care o descărcaţi în falsele explicitări din restul textului. Totuşi, cînd scrieţi poeme mai lungi, controlaţi cu oarecare dificultate discursul, iar uneori o comiteţi fără milă (de dvs. înşivă): acolo ne vom îngropa cele dintâi singurătăţi adevărate. Vă consider un om serios: lăsaţi aceste capace de tinichea şi mai trimiteţi texte elaborate cu responsabilitate.
Marius Iulian Stancu. Eu înţeleg că aveţi un talent care vă „chinuie" şi că aveţi o conştiinţă contorsionată. Dar cititorii nu au nicio vină. Cînd din puzzle lipsesc prea multe piese, ei nu pot reconstitui „drama". Chiar şi într-un volum cu teme recurente, poemele dvs. ar crea o anumită rezervă de acest tip. Iată o mostră încurajatoare din zona în care puteţi deveni agreabil: şi străzile astea care leagă străzi/până acolo/gestul de care venirea ta se agaţă/ ca un blitz în oglindă şi/pentru TINE/ nimic nu durează/mai mult de o lună în Militari/dincolo şi dincoace de geamuri/ sub neon/mişcările haotice/ devoraţi/ de guri mici/ invizibile şi/furnicăturile astea ce îmi urcă pe trup/ au un singur răspuns (contur).
Victor Mircea Albu. Aveţi destulă experienţă ca să vă daţi seama că nu sînteţi „penal" ca atîţia veleitari, dar şi ca să recunoaşteţi că nu rupeţi inima tîrgului prin originalitate: dimineaţa sapă/ dâre de lumină/ în umbra ta/plouă cu păsări/peste tufele de/iasomie ce înfloresc sub/ tălpi uşoare/învăluit într-o/elancolie ceţoasă/ treci ca un miriapod/ ce însămânţează/ tăcere în/ urmele paşilor... (Umbra) De-un hobby, merge!
Valeriu Iancu. Părerea mea e să vă continuaţi romanul. Din păcate, chiar şi un fragment (capitol) e prea mare pentru o revistă. Oricum, e bine să vă adresaţi unei edituri.
Lucia Neaga-Ionescu. Sînteţi în clasa a VlII-a şi iubiţi poezia. E un început bun. Textele, pentru clasa a VlII-a, merg. Dar nu mai mult. Important e să scrieţi constant şi să vă menţineţi sentimentele de afecţiune pentru literatură. Citiţi cît mai multă poezie la zi ca să vă acordaţi cu sensibilitatea cititorului contemporan, căci el vă va judeca.
Cătălin Rădulescu. La dialoguri vă descurcaţi bine. Mai e de lucrat la partea ce revine autorului. Oricum nuvela (micro-roman e prea pretenţios spus) poate interesa.
Aştept în continuare textele literare şi opiniile dvs. la adresa e-mail: posta.romlit@gmail.com
