din firida întunericului un miriapod cu paşi de soldat

se trezeşte din închipuirea geometriei

să-şi înceapă rondul de noapte

din întunericul firidelor

un ochi adormit îşi secretă privirile în turnuri de fum

se scurg prin spaţii înguste în sofismul geometriei

şi eu îmi încep rondul de noapte prin oasele străvezii

ale miriapodului

peste fragmente de corp şi armură

ramuri de existenţă stricată

prin vitralii ofilite prin tuburi de orgă strivite de mană

apa se evaporă din pocalele sfinte

în echilibru pe marginea ferestrei de la etajul 101

aud tânguiala celor sfâşiaţi cu o sută de gloanţe

recviemul topit

lagăre aeriene şi şarje de oţel lichid

în curţile interioare plutoane de execuţie cu masca

pe faţă

privesc convoaiele trecând cu aceeaşi uniformă

anonimă

sfâşiat între idee şi omul destrămat

ochii deschişi văd şi acum

ştiai de mult că o să se întâmple se mai întâmplase

cu alţii mai inteligenţi bogaţi şi nobili

ei aveau gută şi mergeau la vânat adevărat

tu aveai mătrăgună şi mergeai la vânat trucat

vieţile întinate ale oamenilor

şi pâinea cea de toate zilele proţăpite în lăncile

hăitaşilor

ei construiau palate şi catedrale mergeau în cruciade

tu construiai circul foamei peste ochii trişti şi hămesiţi

mutai biserici în cer fugăreai cârtiţele prin

galeriile lor

gesturi frânte peste păianjenii zilei zâmbete moarte

plutind

pe cheiurile disperării ca iceberguri în mările roşii

popoare de muşte treceau prin bucătăriile goale

prin peştii îngheţaţi în vitrine cuvintele pe buzele

oarbe

repetate de pianina mecanică a furnalelor

a dimineţii spălăcite în detergenţii sloganurilor

drumurile noastre treceau prin laminoare

şi îngrăşăminte funebre

revolta se simţea în cearceafurile agăţate în balcoane

în borcanele cu greieri în beţiile odioase sau boeme

faruri scandaluri fotografii viespi eliberate din

matca lor

în praful mahalalelor

în strigătul gaterelor şi al păsării împuşcate

salamuri cu soia se rostogoleau prin noi împreună cu

kilul

de zahăr şi ulei ca printr-un purgatoriu de carne şi oase

prin tomberoanele blocurilor

crăpate de cutremur şi lăsate ca o ameninţare continuă

deasupra capului

crăpăturile în zigzag din ciment păreau vieţile noastre

prin care

puteai să priveşti iarba cimitirelor răscolite de

buldozere

vedeai ca la trapez morţii prin aer

ascultai cântecul greierilor încarceraţi în sticlă

la lumina licuricilor spânzuraţi cu şireturile soldaţilor

uitaţi în pământ

monumente împânzeau câmpul vizual şi

lentilele în spatele cărora eram îngrămădiţi ca nişte

gladiatori

aşteptând lupta cu leii ascunşi în imaginaţia noastră

cu soarele fleşcăit pe asfalt

libelule fluturau artistic în coliseum

cercuri batiste dansuri ciocane tobe seceri laţuri flori

de plastic

uleiul canibal fierbând în tubele monumentale

trupurile răvăşite în spaţiul cartezian

nebunia îşi plimba ciolanele şi ciclurile obsedante de

acizi

prin academiile ciupercilor

căra după ea genţi pline cu nisip îngroşând deşertul

pe străzile plăpânde oarbe ca gelatina

cu becuri fumurii şi sori preistorici

în limbile frunzelor pipete pasteur picurau cucuta zilei

alunecau formulele delirului prin pâlnii ruginite

într-o chimie organică crescând monştrii în eprubete

într-o chimie anorganică procreând taifunuri de siliciu

peste cristalinul impersonal

din firida întunericului un miriapod cu paşi de soldat

s-a trezit din închipuirea geometriei

să-şi înceapă rondul de noapte

ochii deschişi mai văd şi acum

sub luminile spitalului insectele devin transparente

li se văd intestinele otrăvite cu iasomie şi camfor

zboară în vis trase de liţe invizibile

prin sălile de operaţie

prin reanimare şi morgă

apoi în saloanele în care bolnavii stau aruncaţi

ca nişte saci de cartofi

de la o vreme încep să mucegăiască

să prindă pojghiţă ca un iaz în care peştii au murit

ţi se dăruiesc somnifere tu îmi dăruieşti insomnii

ţi se dau vitamine

tu îmi surâzi cu buzele ofilite de razele roentgen

apoi între noi se aşterne absenţa ca un far în deşert

apoi bate miezul nopţii şi oasele scârţâie în gipsul

fosforescent

într-o moară părăsită

sari să astupi găurile de şarpe cu tifoane şi bandaje

dar tot se mai aud vaiete prin ţevile caloriferelor

părăsite

îngheţate în creier

ceaţă de cadavre după o bătălie uscată

bolnavii stau îngrămădiţi încearcă să golească

deşertul de vid

să-l transforme într-o pâlnie ocultă

tu îmi arăţi coapsele pline de pecingine

eu îţi arăt inima care ţi se va transplanta mâine

tu mă rogi măcar să fie de om

eu îţi spun că nu am nici un control totul e decis

nu te poţi mişca nici să te sinucizi

auzi prin hornuri vocile chirurgilor

să-i tăiem piciorul mârlanului

că nu mai are nevoie de el

şi înţelegi ciubucul nu e destul

iarba creşte prin saloanele lungi cât un teren de fotbal

corpurile colcăie în incubatoarele cu vitamine

spălate cu ser fiziologic injectate cu ace cât stâlpul de

telegraf

înfipt în carne lance într-un turnir destrămat

demitizat

acul atinge osul şi gravează pe el ca pe un papirus

o epopee instinctivă

pătrunde dincolo

şi prin gaura făcută se aud odele şi vuietul

printr-un laringe topit

ţurţurii sunt sonori xilofon multiplicat pe străzile

goale

voci libere se strecoară în casă sub plăpumile

călduroase ale

fricii şi speranţei

voci în care ne oglindim dimineaţa când ne bărbierim

ne privim faţa ne privim conştiinţa pornim la lucru

agăţaţi

de remorcile de rumeguş ale tramvaielor

îngheţând ca ţurţurii pe locomotive

putrezind ca mugurii în zgomotele difuzorului

cântece însufleţitoare

cotele apelor dunării în creştere şi descreştere peste

disperarea noastră

presimţi că vei dispărea şi îmi repeţi aceleaşi cuvinte

bolnavii trebuie să fie cuminţi ordonaţi

să îşi aducă medicamente de acasă

lemne de foc de acasă carneţelul roşu

din care să ne vegheze melci cu basedow

fanfarele se îmbuibă în pieţe

voinţa ca un porc de crăciun

fac tumbe clovni de ocazie

grohăire solemnă

scurmă în oasele îmbolnăvite ca un palimpsest

obeliscuri se înalţă în vocea de sânge răzbat prin

difuzoare

prin întunericul faraonic al sicrielor noastre

străpung corpuri vii şi sfâşie inocenţa strigătelor

sub piele se strâng viermii ororii şi colcăie în disperare

ca nişte vulcani gata să erupă

trâmbiţele ierihonului tulbură aerul cu sfârcuri

feciorelnic vătămătoare

când zidurile se cutremură de viermii tancurilor

asediatoare

hărţi vechi mută ţări în capul altor ţări

popoare dispar în neguri

uitarea îşi cască gura de balaur ca pe o scenă gândită

rămâne imaginea avortonului şi a mamei moarte de

septicemie

ca un ceas solar peste memoria deşertului

ca un ocean acoperind tot uscatul rămas