„Naţiunile favorizate“

Sintagma de mai sus dă titlul unui articol semnat de Tim Parks în ultimul „New York Review of Books” şi se referă la Anglia şi America, a căror limbă, vorbită de un mare număr de europeni, face loc unor vânzări consistente de romane provenite din aceste spaţii, dar comercializate în traducere. „Când înveţi o limbă, nu-ţi însuşeşti un simplu mijloc de comunicare, ci îţi faci intrarea într-o cultură nouă, care te interesează”, spune autorul, şi suntem de acord. Atâta că precizarea „în traducere” ar părea bizară, însă ea se sprijină pe un studiu realizat de autorul textului împreună cu Universitatea IULM din Milano şi cu câteva organizaţii cu profil literar. Făcând un sondaj simplu într-o librărie din Amsterdam, de pildă, poţi afla că respondenţii deţin în bibliotecă „cincizeci şi opt de autori anglofoni, nouăsprezece din alte opt ţări şi douăzeci neerlandezi”. Ce spune această statistică despre cititorii europeni? „În ficţiune pare să existe o tensiune între evazionism şi realism, între dorinţa de-a citi serios despre lucruri reale (...) şi, simultan, dorinţa de-a evada din datele imediate ale propriei comunităţ i (...). Pentru europeni, o cale de a-şi satisface ambele dorinţe este aceea de-a citi romane traduse din engleză, ce vorbesc despre o cultură îndepărtată, însă una relevantă pentru cititori, datorită dominaţiei culturii anglo-saxone şi în special americane în lume”. Şi ce spune ea despre viitorul literaturii? „Se citeşte şi se scrie mai puţin despre propria societate, aşadar romanele abordează tot mai puţin teme naţionale. Se pare că globalizarea nu omogenizează totul la grămadă; ea poate face ca literatura de pe o parte a Atlanticului – sau, mai bine, a barierei de limbă – să se dezvolte cu totul altfel decât cea de pe partea cealaltă”.

Philip Roth,
Premiul Prinţilor de Asturia

Cei doi succesori ai coroanei spaniole, Prinţul Felipe al Spaniei şi Prinţesa Letizia Ortiz, au oferit anul acesta cel de-al 32-lea premiu care poartă numele casei regale a Spaniei romancierului american Philip Roth, în vârstă de 79 de ani. Premiul, constând într- o sculptură de Joan Miró şi suma de 50.000 de euro, poate prevesti posibila nominalizare la Nobel, speculează presa. Romancierul s-a declarat „încântat” şi „pătruns” la anunţarea distincţiei. Motivaţia juriului: „personajele, întâmplările, tramele formează o viziune complexă a realităţii contemporane, care luptă între raţiune şi sentimente, precum un simbol al spiritului şi al neliniştilor prezentului”.

Fahrenheit 451

În California a murit, în vîrstă de 91 de ani, scenograful şi scriitorul Ray Bradbury, autorul romanului Fahrenheit 451, pe care François Truffault l-a ecranizat în 1961. Filmul a făcut epocă prin parabolaprotest îndreptată împotriva cenzurii şi a controlului cuvîntului scris. Parabola pompierilor care, în loc să stingă focul, sunt folosiţi drept incendiatori ai cărţilor din orice casă, i-a fost inspirată scriitorului de un detaliu fizic mai puţin ştiut. „Fahrenheit 451” corespunde, în scara Celsius, unei temperaturi de 232 de grade, care este chiar pragul termic la care hîrtia de tipografie i-a foc de la sine. Cenzura este chiar pragul termic peste care orice hîrtie trebuie arsă pentru a nu întreţine libertatea spiritului. Cum însă apogeul romanului s-a datorat mai mult filmului lui Truffault, criticii sînt înclinaţi să vadă în Ray Bradbury mai curînd un autor de proză science-fiction decît un literat în atribuţia belestristică a termenului. Oricum, la moartea sa, în „Los Angeles Times”, s-a scris că „mulţi cred că Bradbury a ridicat genul science-fiction la rangul de literatură. Maliţioşii vor spune invers: Bradbury a coborît literatura la treapta genului amintit.

Dramaturgul anului

În cadrul festivalului „Zilele teatrului la Mülheim”, găzduit în Westfalia de cochetul burg aflat pe malul Ruhr-ului, scriitorul austriac Peter Handke a primit premiul „Piesa anului 2012”, pentru Immer noch Sturm (Furtuna nu trece). Premiul de 15 000 euro este considerat în breala oamenilor de teatru drept una din cele mai importante distincţii dramaturgice din Germania, Handke fiind ales de juriu în dauna celorlalţi cinci candidaţi: Claudia Grehn, Darja Stocker, Anne Lepper, Martin Heckmann şi Roland Schimmelpfennig. Autor rebel, impulsiv şi deseori imprevizibil, Peter Handke este privit de critici ca unul din cei mai talentaţi scritori de limbă germană, chiar dacă reputaţia lui are de suferit de pe urma ieşirilor politice intempestive. Bunăoară, în urmă cu cîţiva ani, scriitorul austriac nu s-a dat în lături de a-i lua apărarea lui Slobodan Miloşevici, în momentul cînd Curtea de la Haga îl execra ca infractor internaţional. Dar politica trece, în vreme ce arta rămîne, cel puţin acesta e cazul lui Handke, al cărui talent se păstrează intact, plutind deasupra valurilor ideologice. La festivalul de la Mülheim, premiul publicului i-a fost decernat lui Philipp Löhle, pentru comedia Das Ding (Lucrul), o parodie în marginea globalizării, iar premiul acordat celei mai bune piese pentru copii a revenit bucăţii Schlafen Fische? (Peştii dorm?) de Jens Raschke.

Cartea şoaptelor, la Bogotá

În prima jumătate a lunii septembrie a acestui an, romanul Cartea şoaptelor de Varujan Vosganian va fi prezentat la Bogotá, în cadrul Festivalului de Literatură „Gabriel García Márquez”. Cartea şoaptelor este una dintre cele mai apreciate şi mai premiate cărţi din anul editorial 2009. La numai trei luni de la apariţia romanului în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, Editura Pre-Textos (Valencia, Spania) a achiziţionat drepturile de publicare a acestuia în limba spaniolă. Versiunea spaniolă, El libro de los susurros, a apărut la începutul anului 2011, în traducerea lui Joaquín Garrigós, şi a fost lansată, în august 2011, şi în Argentina şi Uruguay, în prezenţa autorului şi a traducătorului.
Potrivit datelor oferite de Agenţia France Presse privind vînzările de carte din spaţiul hispanic, versiunea spaniolă a Cărţii şoaptelor a înregistrat un succes de vînzări în ţările latino-americane, în Columbia situîndu- se în toamna anului trecut pe primul loc al vânzărilor de beletristică şi menţinându-se până în primăvara acestui an în Top 5 bestseller.
Avînd în vedere succesul de public şi de critică al Cărţii şoaptelor, organizatorii Festivalului au decis ca invitatul de onoare din acest an să fie scriitorul român Varujan Vosganian.
Alături de versiunea spaniolă, a fost publicată, de asemenea în septembrie 2011, traducerea în limba italiană, sub semnătura Anitei Bernacchia şi apărută la Keller Editore. În aprilie 2012 a apărut versiunea în limba armeană, în traducerea lui Sergiu Selian.
Cartea şoaptelor va mai apărea în anul 2013 la prestigioasa editură austriacă Paul Zsolnay, în traducerea lui Ernest Wichner; în ebraică, la Hakibbutz Hameuchad Publishing House Ltd., traducere de Any Shilon; în suedeză, la 2244, editură lansată de grupul editorial Bonnier în mai 2011 şi specializată în literaturile din zona Mării Negre. Şi editura franceză Syrtes a achiziţionat drepturile de traducere a romanului. Romanul se mai traduce, în prezent, şi în limbile bulgară şi maghiară.