Căsnicie între romantici
La Editura berlineză Suhrkamp/
Insel, Hildegard
Baumgard a publicat de
curînd Bettine und Achim
von Arnim – Die Geschichte
einer ungewöhnlichen Ehe
(Bettine şi Achim von Arnim
– istoria unei căsnicii neobişnuite)
o voluminoasă biografie dedicată
unei perechi înconjurate de un
nimb legendar, căci cei doi scriitori
sînt legaţi indisolubil de romantismul
german. Căsătoriţi în 1811, Bettina
şi Arnim au format un duet în
contrast: ea, născută Brentano,
extrovertită şi iubitoare de agitaţie
citadină, de confesiune catolică şi
provenind dintr-o avută familie
de negustori de lîngă Frankfurt
am Main. El, introvertit, tipicar şi
protestant, posedînd o întinsă
proprietate la Wiepersdorf, un
idilic sat (landul Brandenburg) în
apropierea căruia se află castelul
cu acelaşi nume. De altfel, mormîntul
celor doi se află chiar în parcul
castelului Wiepersdorf, lîngă biserica
evanghelică din incinta edificiului.
Din căsătoria celor doi au ieşit
şapte copii, al căror nume trădează
revolta părinţilor faţă de expansiunea
lui Napoleon şi deopotrivă veneraţia
lor faţă de Wagner. Cei patru băieţi
se numeau: Freimund, Siegmund,
Freidmund, Kühnemund, şi cele
trei fete: Maximiliane, Armgart şi
Gisel.
Hildegard Baumgard s-a adîncit
în opera celor doi, mai cu seamă în
bogata corespondenţă pe care au
purtat-o cu contemporanii. Dacă
trecem peste consideraţiile privind
viaţa lor intimă, tribut al afurisitei
obişnuinţe de a specula fără temei
detalii infime presărate în scrisori,
biografia cu tentă romanescă semnată
de Hildegard Baumgard merită
atenţia istoricilor literari. Autoarea
surprinde conflictul dintre generaţii
ce l-a opus pe Goethe tinerilor
romantici germani (fraţii Schlegel,
Novalis, Tieck), mai ales că, în cazul
Bettinei, la mijloc a fost un litigiu
amoros. În 1807, Bettine l-a vizitat
pe Goethe la reşedinţa din Weimar,
unde o idilă a izbucnit între cei doi
sub ochii soţiei poetului. Goethe
avea 57 de ani, Bettine 22 ani. Idila
a continuat cu un intens schimb
epistolar, pînă cînd soţia lui Goethe
a iscat un scandal la căpătul căruia
ruptura dintre cei doi a fost definitivă.
Cu sau fără aceste indiscreţii pe
care autoarea pune un accent
nefiresc, Istoria unei căsnicii
neobişnuite e în sfîrşit o apariţie
serioasă într-un ocean editorial de
fleacuri estivale.
De la walkirii la trubaduri
Anul acesta se împlinesc
240 de ani de la prima punere
în scenă a Inelului Niebelungului
la Festivalul de la Bayreuth.
Tetralogia lui Wagner a
cunoscut de-a lungul timpului
nenumărate reprezentaţii,
unele în spiritul viziunii autorului,
altele trase de păr pînă la caricatură.
Ultima dramă pe care Wagner avea
s-o înfăţişeze publicului german
pe aceeşi scenă avea să fie Parsifal,
la 26 iulie 1882. Tema i-a fost
inspirată de poemul omonim compus
de Wolfram von Eschenbach, unul
din Minnesänger-ii (trubadurii) de
legendă ai Evului Mediu.
