Literatura fără ideal

Este titlul unuia din cele două studii consacrate recent literaturii franceze de astăzi. Autor, scriitorul şi eseistul Philippe Vilain. Al doilea, semnat de profesorul de literatură şi romancierul Pierre Jourde, se intitulează Literatura fără stomac. Ambele pun un diagnostiv foarte interesant şi totodată sever literaturii actuale din Franţa. „Ceea ce defineşte noul moment literar în roman este postrealismul”, afirmă Villain într-odezbatere din „L’Obs”. După realismul din secolul XIX, care îşi propunea să reflecte realitatea, după suprarealismul din secolul XX, care îşi propunea s-o sublimeze, postrealismul actual vrea să reinventeze o realitate după bunul lui plac. Postrealismul propune trei tipuri de ficţiune realistă: autoficţiunea, bioficţiunea şi docuficţiunea”. „Iată o literatură, afirmă, la rândul lui, Jourde, devenită pretext pentru a vorbi despre vagi probleme sociologice”. Din această perspectivă, se produce o „uniformizare a scriiturii”. Ceea ce face Michel Houellebecq, de exemplu, este o „contraliteratură”. Romanele nu se deosebesc cine ştie ce unele de altele, iar recunoaş- terea pecetei autorului a devenit practic imposibilă. Acest diagnostic pesimist nu e cumva valabil şi pentru literatura la modă în prezent la noi, datorată îndeosebi generaţiei tinere?

Se duc clasicii

Literatura suedeză se desparte de Lars Gustafsson, un nume consacrat în ţara lui August Strindberg şi Selma Lagerlöf. Scriitorul a studiat filosofia, literatura şi sociologia la Universităţile din Uppsala şi Oxford, fiind un autor înzestrat cu trăsătura sinesteziei: putinţa de a asocia litere sau cifre cu anumite tente cromatice, artiştii din această categorie remarcîndu-se printr-o acuitate lirică ieşită din comun. Avînd predilecţie pentru proza de idei inspirată din dramele moderne, Gustafsson s-a afirmat în anii ‘70 cu romanele Utopii (1970) şi Moartea unui crescător de albine(1978), dar consacrarea a căpătat-o o dată cu ciclul romanesc în cinci părţi Fisuri în zid (1972-1978). Longegiv pînă la a-şi păstra pofta de creaţie în anii bătrîneţii, a publicat în 2014 romanul Focul şi fiicele, iar cu puţin timp înaintea morţii, Reţeta doctorului Wasser, o ficţiune al cărei protagonist, un meschin spălător de geamuri, are parte de un salt biografic spectaculos: profitînd de o întîmplare prielnică, spălătorul preia identitatea unui fost cetăţean din RDG, un ilustru cercetător medical din fiziologia somnului, căruia îi substituie numele, biografia şi statutul. În 2015, Lars Gustafsson a primit Premiul Thomas Mann, criticii categorisindu-l drept un scriitor polivalent: vizionar, portretist, liric, filosof, dar mai ales un inflexibil apărător al ideii de libertate. Scriitorul a murit pe 3 aprilie, în vîrstă de 80 de ani.