Pictorul grotesc

Acum 500 de ani, pe 9 august 1516, biserica Sint- Jans din Nordul ducatului de Brabant găzduia slujba de înmormîntare a lui Jaen van Aken, adevăratul nume al celui care avea să schimbe soarta picturii de la sfîrşitul Evului Mediu: Hieronymus Bosch. După obiceiul vremii, pictorul îşi latinizase prenumele olandez, preschimbîndu-l pe Jaen în Jheronimus (ulterior Hieronymus), în vreme ce la numele de familie, o variantă flamandă (Aken) a oraşului german Aachen, artistul a renunţat, preferînd cognomenul Bosch, pe care l-a împrumutat de la aşezarea de baştină, S’- Hertogenbosch, căruia localnicii îi spuneau simplu: „Den Bosch„. Dacă ziua morţii i se ştie cu precizie, în schimb anul de naştere rămîne o enigmă, cercetătorii înclinînd spre 1450. Cea mai mare parte din creaţia lui Bosch s-a pierdut, singura consolare fiind că, pe lîngă cîteva desene pe hîrtie, s-au mai păstrat 25 de tripticuri bisericeşti şi tablouri pe lemn. Oricum, judecat după fantezia debordantă, pictorul intră în galeria monştrilor mustind de originalitate. În ochii contemporanilor, Bosch trecea drept un excentric cu vădite semne de alienare mintală. Mulţi critici de artă au văzut în el un profet al lumii în descompunere: un univers babilonic, cu dezrădăcinaţi hidoşi, figuri gnomice sau demoni groteşti. Într-o scrisoare din 1941 către Carl Schmitt, Ernst Jünger scria: „Azi omul face cunoştinţă cu o sumedenie de ameninţări de care în trecut nu avea habar. Acelaşi lucru e valabil pentru generaţiile trecute. Şi totuşi, dacă îi privim pe Bosch şi Cranach, simţim că lumea lor seamănă izbitor cu a noastră.„ Iată ce înseamnă arta încărcată de spirit: după cinci secole, fascinaţia tablourilor lui Bosch a rămas intactă.

Evenimente la Uniunea Sârbilor din România

Manifestarea literară internaţională „Zilele Schimbării la Faţă a Sârbilor din România” organizată de Uniunea Sârbilor din România în colaborare cu Consulatul General al Serbiei la Timişoara şi Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România a ajuns la a XXIII-a ediţie. Conform tradiţiei, manifestarea a debutat la Consulatul General al Serbiei în data de 17 august cu conferinţa de presă şi cu o întâlnire a scriitorilor români şi sârbi.
Oaspeţii au fost salutaţi de Excelenţa Sa domnul Lazar Manojloviæ, consulul general al Serbiei la Timişoara, Robert Şerban şi Slavomir Gvozdenovici, iar în numele scriitorilor sârbi din Serbia, Franţa, Germania, Olanda, Canada, SUA, Australia, Republika Srpska şi Muntenegru organizatorii au fost salutaţi de domnul Radomir Andric, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Serbia.
Cea mai importantă manifesare literară a diasporei sârbe care se desfăşoară în fiecare an în ţara noastră, a continuat în 18 şi 19 august în localităţile de pe Clisura Dunării, pentru cei peste 30 de participanţi fiind organizat un bogat program care a cuprins mese rotunde despre literatura şi soarta cărţilor, 4 mitinguri internaţionale de poezie, vizitarea câtorva mănăstiri întemeiate de Sf. Sava la începutul secolului XIII şi întâlniri cu comunitatea sârbă din Timişoara şi din Baziaş, Belobreşca şi Socol (jud. Caraş Severin).
Cel mai important moment a avut loc la Mănăstirea Baziaş unde un juriu al sciitorilor sârbi din România i-a înmânat Marea Diplomă de Baziaş cunoscutului scriitor sârb Adam Puslojic, poet, traducător, membru de onoara al Academiei Române. În cadrul manifestaţiei formaţiile culturale sârbeşti au susţinut spectacole bogate.
În felul acesta mica comunitate sârbă din România împreună cu reprezentanta ei, Uniunea Sârbilor din România, dovedeşte încă o dată că este activă şi devotată culturii şi cărţii.
De asemenea au avut loc prezentări de cărţi, dialogul româno-sârb pe tema traducerilor, o expoziţie de pictură din cadrul coloniei de artă care s-a ţinut la mijlocul lui august în Timişoara.
Zilele Schimbării la Faţă a Sârbilor din România au fost susţinute şi anul acesta de Guvernul României prin Departamentul pentru Relaţii Interetnice, iar premiul literar Marea Diplomă de Baziaş a fost susţinut de Primăria comunei Vârşeţ.

De la cauză la efect

Pe 18 august a murit istoricul Ernst Nolte, de numele căruia se leagă una din cele mai aprinse controverse din Germania ultimelor decenii. În urmă cu 30 de ani, pe 6 iunie 1986, Nolte publica în ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung eseul Der europäische Burgerkrieg – Nationalsozialismus und Bolschewismus (Războiul civil european – naţional-socialism şi bolşevism) în paginile căruia autorul susţinea o teză piezişă, şi anume că nazismul a fost o reacţie de ripostă a Germaniei la agresiunea bolşevică de tip alogen, agresiune a cărei origine începe cu grupul conspiraţionist din jurul lui Marx (Manifestul Partidului Comunist – 1847) şi continuă cu focarul revoluţionar din Rusia (biroul politic al lui Lenin – 1917), Ungaria (oficina marxistă a lui Bela Kuhn – 1918) şi Germania (mişcările de stradă conduse de Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht – 1919). În opinia lui Ernst Nolte există o relaţie cauzală între marxismul răspîndit în Germania de alogeni precum Karl Kautsky, Eduard Bernstein, Werner Scholem şi apariţia curentului hitlerist. Acţiunea naşte reacţiune, iar cine instigă la revoluţie îşi pregăteşte răsturnarea. Cum Nolte era prea lucid ca să nu ştie ce val de proteste va declanşa, s-a pregătit temeinic să ţină piept atacurilor. Care nu au întîrziat să apară, printre contestatari numărînduse filosoful Jürgen Habermas, unul dintre reprezentanţii Şcolii de la Frankfurt. Habermas l-a învinuit pe Nolte că bagatelizează crimele naziste, dar Nolte i-a răspuns răspicat că tema în discuţie e cu totul alta: relaţia directă, de la cauză şi efect, între focarele anarhiste ce răspîndeau comunismul în Europa şi apariţia nazismului. Altfel spus, Gulagul a precedat şi a inspirat lagărele naziste. Hitler nu a apărut din neant, ci terenul i-a fost pregătit timp de 80 de ani (1847-1933) de o instigare bolşevică al cărei efect a fost o surescitare generală a spiritelor autohtone în al II-lea Reich. Mai mult, pe fondul frustrării naţionale provocate de abdicarea împăratului Wilhelm al II-lea la sfîrşitul Primului Război Mondial, tulburările crescînde puse la cale de bolşevici au creat condiţia exploziei antisemitismului în Republica de la Weimar. În fine, condiţiile umilitoare impuse de Tratatul de la Versailles nu au făcut decît să toarne gaz pe foc. Dezbaterea a durat luni de zile, Nolte fiind încolţit din toate părţile, dar nu a cedat. Şi-a susţinut versiunea cu tact, răbdare şi fermitate, ecourile polemicii de atunci fîind încă vii în memoria nemţilor. Preţul pe care l-a plătit se ştie: Nolte a fost supus unui boicot mediatic lung de 30 de ani, de pe urma căruia, în chip previzibil, faima i-a crescut. Istoricul s-a născut pe 11 ianuarie 1923 la Witten (landul Nordrhein-Westfalen) şi a murit într-o clinică din Berlin la vîrsta de 93 de ani.