Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

La microscop:
Memoria lui Croh de Cristian Teodorescu


Recitesc anumite cărţi, fără program, dar în cam acelaşi moment al anului. Pe Bulgakov în mijlocul verii şi neapărat într-o seară toridă. Pe Thomas Mann, mai spre toamnă şi, nu ştiu de ce, neapărat duminica dimineaţă. De Cehov mă apropii iarna, după prima ninsoare. Spre sfîrşitul primăverii trag din bibliotecă un Mateiu Caragiale ponosit, ediţia din BPT, preţ 5 lei şi mai întîi o răsfoiesc. Cîteva versuri din Pajere, un fragment, la nimereală din Remember, apoi sar la Soborul ţaţelor. Numai după aceea dau paginile ca să ajung la începutul Crailor de Curtea Veche.

Sunt ani cînd mă opresc din citit după doar cîteva pagini. Trec la alţi autori de primăvară. De data asta, l-am recitit pe de-a-ntregul, noaptea, mai întrerupîndu-mă pentru cîte o vizită pe la Ion Barbu, la traducearea lui Taşcu Gheorghiu din Ghepardul, apoi la cartea de debut a lui Mircea Nedelciu.

Termin de citit, noaptea trecută şi Sub pecetea tainei, atît cît e. înainte de a adormi, mă întreb, a numai ştiu cîta oară, cum ar fi continuat această istorisire. Mă visez apoi scriind împreună cu Mateiu Caragiale primele rînduri, eu rugîn-

du-l să se grăbească, şi bătînd repede la maşină ceea ce mi se părea că ar putea fi continuarea, ca şi cum am fi comunicat telepatic. Curge textul, cît curge şi cînd în sfîrşit Mateiu se hotărăşte să scrie el însuşi, aşezat la un computer, îmi spune că el nu e învăţat să lucreze la PC î vrea un Mac. Din visul meu lipsea Mac-ul. Mă ia o disperare de coşmar. în secvenţa următoare apare cocker-ul lui Crohmălniceanu, Ronţ, adulmecînd pe Covaci, apoi Croh însuşi, sfătuindu-mă să nu pun la inimă Hachiţele lui Mateiu.

Cu tonul pe care îl avea la întîlnirile noastre de la Junimea, cenaclul de la Facultatea de Rom�nă, Croh mă anunţă că el a citit cartea. N-are nici o continuare, adaugă. Pornim apoi, traşi amîndoi de cîinele său, pe culoarele facultăţii, ca şi cum Ronţ voia să ne ducă la sala mare a bibliotecii de lectură pe urmele cărţii Sub pecetea tainei. Iar asta cu o intensitate atît de mare, încît m-am trezit cu senzaţia că Ronţ voia să-mi scape din lesă ca să ajungă mai repede în bibliotecă.

Visul m-a iritat pe mine însumi, cînd am deschis ochii, în cele cîteva clipe dintre somn şi trezie în care îţi mai trăieşti visul, înainte de a te întoarce la cel care eşti în stare de veghe.

Punctul de plecare al visului era ipoteza lui Crohmălniceanu că sub aparenţa unui secret destinat numai iniţiaţilor, proza lui Mateiu nu ascunde, în realitate, nici un secret. Ajutat de formaţia sa de inginer, Croh, căruia îi plăcea să viseze exegetic, nu-şi pierde rigoarea în faţa textelor pe care le citea.

Cînd a apărut cartea lui, Cinci prozatori în cinci feluri diferite, am fost convins că are dreptate în interpretarea lui la Mateiu Caragiale. Că secretul lui Mateiu nu e, de fapt, decît o tehnică a secretoşeniei, nu un mesaj către iniţiaţi.

Cînd a ieşit, cartea a fost primită cu o amabilitate de îngropăciune. Mateinii n-au reacţionat. Pînă atunci, eu însumi crezusem într-un mesaj secret al Crailor de Curtea Veche şi eram convins că e ceva acolo, de vreme ce Ion Barbu prelua secretul, iar Taşcu Gheorghiu ştia pe de rost Craii de Curtea Veche. în adolescenţă am vînat secretul cărţii, bătînd străzile pe unde îşi făceau veacul personajele lui Mateiu şi citind cărţi de sau despre cei pe care îi cita el în Craii. Acum pot recunoaşte - mi-am pierdut vremea pentru a da de urma unor cărţi minore pe care le-am citit cu sfinţenie pentru a avea cum să intru în secretele prozei lui Mateiu. Nu-mi vine să recunosc nici azi o convingere, că Mateiu îşi snoba cititorii, la fel cum se snoba şi pe el însuşi. Secretul lui era un biet complex de inferioritate legat de naşterea lui, de bastard. După moartea lui Croh, dar şi înainte, au fost destui care i-au reproşat trecutul de critic stalinist, încercînd să-i scoată cărţile din circuit. în visul meu despre Mateiu, punem la îndoială de fapt, interpretarea lui Croh. Probabil din cauză că în subconştient m-am lăsat învins de cei care îl contestă pe Crohmălniceanu, ceea ce, oricum aş da-o, mă face să mă simt murdar în relaţia mea peste mode şi timp cu profesorul tinereţilor mele.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara