Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Maître phtotgraphe de Marina Constantinescu


Zile în şir n-am avut chef să-mi iau maşinuţa. M-am săturat de agresivitatea conducătorilor auto. Aroganţa se exprimă plenar în stilul şoferilor. Cei mai mulţi posesori de maşini ultimul răcnet, aiuritoare, cumpărate, desigur, din muncă cinstită " nu ca mine, din banii casei de la Severin, vîndută de mama - nu au nici-o limită. În tupeu, ca şi în trafic. Şi ce dacă este roşu la semafor? Asta-i bună! Nu au dat zeci de mii de euroi ca să stea la rînd cu mine, deţinătoarea unui biet Tico.("biet" gîndesc ei, nu eu, să fim înţeleşi.) Ambreiază, accelerează, depăşesc în trombă şi abia dacă îi mai zăreşti. Rămîne în urma lor mult zgomot. Muzica ascultată la maximum. Nici linia continuă nu este trasată pentru ei. Ce, sînt proşti ca noi, oamenii de rînd? Dacă se enervează, trec şi pe contrasens. Sînt tari, sînt cool, sînt super. Sînt mai presus de lege, de noi toţi. Şi poliţiştii, delicaţi, întorc capetele ca să nu vadă aşa grozăvenii. Să nu li se facă rău pe căldura asta. Altfel, dacă trece vreun şef, vreun barosan, devin hipernergici şi activi. Probabil capătă din dotare băutura magică Red Bull. Se reped la şoferi de-a dreptul fioroşi, dau din mîini, se încruntă, ţipă dacă nu pricepi de ce te tutuiesc şi aşa mai departe. Am preferat să merg pe jos, ascunzîndu-mă pe sub bolţile copacilor, frunzelor de viţă care ies sălbatic de prin curţi, pe sub acoperişuri sau pe sub teii înfloriţi. Doamne, ce mai mirosuri! De toate felurile. Depinde de loc şi de noroc. Dacă nasul este mai dotat, atunci, ghinion! Ciudată vreme" ca şi vremurile. Străzile mici mă absorb. Scap de agitaţie, evadez din timp. Merg, merg. Agale sau, dimpotrivă, iute. Mă uit în jur, la case, la oameni. Prea puţină fericire, parcă. Nici motive prea multe. Totuşi, viaţa în sine, cu tot ce înseamnă ea, ar putea să fie unul suficient. Case splendide, cu arhitectură marcată zac în degradare. Dintr-o curte, iese o doamnă în vîrstă simpatică. Îmi zîmbeşte. Zăresc prin gardul de lemn deformat o grădină îngrijită, plină de flori şi de culori, iar în spate, o casă nobilă, cu coloane, răvăşită de paragină. O urmăresc puţin. Are nişte pantofi fini, de mătase, cu o lucrătură delicată. Ca şi poşeta. Uzate teribil amîndouă. O fustă lungă, brodată de mînă, vaporoasă, o bluză lejeră, care saltă, uşor, pe ea, amîndouă de culoarea lavandei şi un şal de borangic arucat neglijent. Poartă o pălărioară mică, strînsă pe cap, de sub care ies cîteva bucle aranjate cu dichis. Se întoarce şi-mi zîmbeşte complice de data asta. Văd că trage după ea o sacoşă grea, pe care abia are cum să o apuce. Am înţeles tîrziu rugămintea. O ajut o bună bucată de drum, pînă la un antic de pe Calea Victoriei. Vrea să vîndă o tavă de argint şi două sfeşnice. "De ce, doamnă?", şoptesc eu, mai mult pentru mine. "Copii n-am, nici alţi moştenitori, iar pensia nu-mi ajunge cu nici un chip. Am fost profesoară, am făcut şcoala la pension. Am, însă, o fotografie, din salon, cu cîţiva invitaţi la un ceai de fructe. Uitaţi-vă. Tava cu prăjiturele făcute în casă, sfeşnicele" O privesc şi visez. Acolo, în ea, este toată fericirea mea."

Ne despărţim. Căldură mare. Zăpuşeală. Calea Victoriei parcă ia foc. O iau pe strada cu Biserica Albă. Mai fac cîţiva paşi şi rămîn cu ochii într-o vitrină. Tăvi de argint, sfeşnice, mătăsuri, voaluri, brocarturi, prăjiturele"Ridic privirea şi citesc: "Fotografii după chipul şi asemănarea ta. La belle epoque." În ce timp mă aflu? Rătăcesc prin fotografia bătrînei doamne? Ce oază este asta în mijlocul unui oraş ce-şi pierde parcă identitatea, parfumul, obiceiurile, culorile? Căldură mare. Sînt zăpăcită. Ca şi Gavrilescu, îmi şterg faţa cu o batistă. Veche. Brodată de mînă. Mă trezesc, ca şi el, în faţa intrării. Cineva îmi zîmbeşte mai mult decît politicos şi, văzîndu-mă că şovăi, mă invită înăuntru. MAÎTRE PHOTOGRAPHE!

În penumbra ciudată şi răcoroasă, lîngă o ceaşcă cu ceai şi un pahar de apă rece îmi revin. Sînt la FotoCabinet, în centrul Bucureştiului, un loc de altădată, cu oameni de altădată, artişti cărora le pasă de ei şi de ceilalţi. Este un loc în care timpul capătă alte ritmuri, iar fiinţa ţi se relaxează tandru. Este un loc în care conversaţia este ceva firesc, plăcut, tonic. Este un loc în care bunele maniere sînt repuse în circulaţie. Păşind aici, ies din infern. Peste tot obiecte vechi, recondiţionate sau nu, care respiră bun gust, cochetărie. Canapeluţe, fotolii mici, joase, scaune cu mătase, lăzi de zestre, candelabre. La belle epoque! De undeva vine şi se strecoară o muzică divină, se amestecă cu mirosul lemnului din pardosele, cu mirosul fiecărui obiect în parte, cu istoria mirosurilor familiilor din care provine, cu mirosul esenţelor de tot felul, îmbătător. Aici, Maître Photographe şi echipa lui fac minuni de-a dreptul. Preţ de o oră eşti aranjat, machiat, îmbrăcat cu toalete cu parfum, coafat cu bucle fine sau cu părul întins pe spate, uns cu puţină briantină la bărbaţi şi, apoi, descoperi lumea bunicilor. Mă uit în oglinda de cristal.Văd în ochii mei galeşi privirea din tinereţe, provocatoare a bunicii mele paterne, gata pentru vreun bal la curtea regală, gata pentru oaspeţii şi desele petreceri din casele familiei" Fac o piruetă şi mă opresc într-o reverenţă amplă, ca la carte. Într-un décor patinat, Maître Photographe îşi aranjează aparatele, observîndu-mă din toate unghiurile cu discreţie. Un interval în plus pentru mine ca să mă armonizez cu mine însămi, cu noua ipo-

stază. Pe pereţi, fotografii din expoziţiile ce au fost pe aici, fotografii alb-negru, sepia sau colorate manual, cu rame nostime sau sofisticate. Portrete nobile şi sentimentale, Vremea inocenţei, Frumosul paşte de altădată""Reducere de 10% pentru prunci şi bebete, cavaleri şi domnişoare." Nu mă încadrez. Surîd pierdută.

S-a înserat. Şi s-a răcorit puţin. Stau în pragul FotoCabinetului, fardată a la epoque, îmbrăcată, însă, cu hainele mele. Un hibrid. Şi îi privesc pe concetăţenii mei. Cu înţelegere. Ei, cu uimire. O pală de vînt îmi duce fusta în toate părţile. Aleg şi eu o cale ca să mă întorc în prezent, cu tot trecutul pe care îl port pe chip. Ajung în Calea Victoriei. Dintre maşini luxoase, din zarva lor şi din isteria claxoanelor, mă întorc şi zîmbesc. Salut, Maître Photographe!

E tîrziu în noapte. Nu m-am demachiat. E noaptea Sînzienelor"

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara