* *
Cum bătrâneţea nu mă paşte
Şi veşnic tânăr o să fiu
Mai sus, mai jos, mai mort, mai viu,
Mai dat în bobi, mai dat în paşte.
întreagă setea de-a cunoaşte
O desfăşor pe hartă şi o scriu
Nu poate vremea să-mi împroaşte
Cu-al său noroi argintul viu.
Noi, siamezii...
Noi, siamezii cu un singur creier,
Batjocoră-a naturii, dar trăim
Ne ţârâie-n urechi acelaşi greier,
Şi noi acelaşi cântec ţârâim.
Sarcina maximă ne-aduse-n lume,
Menindu-ni-se rost de siamezi
Şi iată-ne, isprava unei glume
Uniţi pe veci prin fixele idei.
Şi robii unei forţe centrifuge
Ne zbatem către margini, dând din coate
Şi prinşi cu-aceleaşi gânduri clăpăuge
în timp ce-n lături pasul nostru fuge
Un singur cap pe gâturile toate
Şi dăm din el cu toţi, că nu se poate.
Sfântul Andrei, cap de iarnă
Şi nu răsare grâul pus de probă
Pe poliţă în străchini, mici, de lut.
E-o secetă cumplită şi, în sobă,
Prigoana gerului a început.
Sfântul Andrei se zice-i cap de iarnă
Şi ghicitor în vreme Sfântu-Andrei
Eu îl vedeam c-o pâlnie cum toarnă
în grâu mister şi-n boabele de mei.
Dar iată supărat şi-a-ntors privirea
Şi globu'o să se-nvârtă fără rod
Şi gura n-o să-şi afle mântuirea
Nici pântecu'n-o zămisli norod.
Şi vom certa cu morţi pământul sterp
Căci va seca şi măduva din verb.
Ce ne rămâne?
Ce ne rămâne decât călirea
Prin foame cruntă, prin aprig frig?
îngheaţă limba-mi, odată cu firea,
Prin vorbe ţurţuri, eu totuşi strig:
Se-ndepărtează promise raiuri,
Trăiţi cu aer, nu mai trăiţi!
Umblaţi la ierburi, mergeţi pe ceaiuri
Destinşi în sine, deşi chirciţi.
Ba e potopul, ba globul polul
Şi-l pierde, hâtru, la noi sub pat.
Sfidând durerea scurtaţi ocolul
Aşa cum însumi în ger mă zbat.
Pentru sfârşitul crunt de mileniu
Poate s-alege din voi un geniu.
Musonii
Musonii noştri sunt: căldura, frigul.
Un clănţănit de şase luni ne frânge
Şi şase luni ne cântă cucurigul
Delirul de deşert muiat în sânge.
Ne-mpleticim, simetrici, în aspicul
Când de sudoare, când de ţurţuri grei,
Chirciţi ca lanul ce-şi căneşte spicul,
Din auru-i să nu sară scântei.
Bunicii noştri de demult - ce timpuri! -
Se lăfăiau în patru anotimpuri,
Ci Doamne, dacă ai schimbat şi clima,
Noi mai trăim, nu e perfectă crima!
Mai potriveşte-ne din frig, căldura...
De nu...de ce nu-ncerci cu cianura?
îngheaţă...
îngheaţă sabia în teacă
Şi iar e Polul Nord sub pat
Şi dormi cu fierul de călcat
Să te mai încălzeşti oleacă.
Goneşti microbii, răi, cu hrean
Şi pe obraz pui pungi cu sare
Şi timpu-n trecere, viclean,
încearcă-n pat să te doboare.
E flacăra...
E flacăra îngrozitor de mică,
Şi nici măcar nu-i flacără,-i scânteie.
Şi la scânteie-a fierbe o ulcică
E-un vis prea minunat pentru-o femeie.
Leliţa cu chibriturile, cică
La gura sobei ar fi vrut să steie.
La gura sobei mie-mi e şi frică,
Mai cald e în zăpadă, pe alee.
Gorgan cu sticle
în patul rece mă-ncălzesc cu sticle
Cu apă fiartă - bună la şezut.
Deşi afară-i timpul lui Pericle
Nu vrea să intre şi în aşternut.
Visez că-not pe spate-n Caraibe
Şi poşta o primesc la sticle trasă,
Mesaje disperate şi aride,
Scrise de cei ce se scufundă-n casă.
Că se răceşte clima, ştiu prea bine
Mi-a spus-o scitul din mormânt semeţ
Pe petecul pământului din mine
Cultivă statul ţurţuri şi îngheţ.
Mă răsucesc, zăpada mi-i gorganul.
Mă trage din adânc meridianul.
Ostatec
în lupta pentru pace luat ostatec
Şi chinuit mai tare ca-n război,
Am fost romantic, căscăun, lunatec,
Ghem de speranţe, de nădejdi vâlvoi.
Cu palma priponită de-un piroi,
Pe care-l şi plătesc lunar, apatic,
Chirie dând pe găurile noi
Ce mi le face-un timp, forând sălbatic.
încerc să las o urmă, niscai semne,
Iar picăturile sunt grabnic supte.
Tot sper să crească nişte ierbi mai
demne,
Sau rădăcini - suduri de oase rupte.
Dar lutul mult iubit, cu care lupt,
Le aparţine şi pe dedesubt.
1989
Dacă la noapte...
Sperând într-una, vezi să nu disperi,
Să nu te ia pe nesimţite valul
Ce a săpat cu-nverşunare malul
Cărând atâtea ierni, atâtea veri.
Peste statuie pus e piedestalul
S-afundă bronzul falnic în tăceri
Ai cere de la viaţă, ce să ceri
Când îngropat e visul, idealul.
Sunt gânduri ce îţi vin la miez de noapte
Când cucuvelele cobesc în şoapte
Căci lumea e sătulă până-n gât
De cobe, cobre-nveninându-ţi fapte
Şi mâine optimist vei fi, oricât,
Dacă la noapte nu visezi urât.
Numai morala
Principiul cauză-efect
Este-al gândirii vechi defect -
Căci dacă totu-ar fi pe dos,
Ar fi chiar logic şi frumos.
Şi iarăşi împotriva firii
Sunt gânditorii negândirii.
Criză
Nu e benzină. (Ultima minune).
Maşinile împinse sunt din spate.
Şi caii i-am ucis să facem roate.
Am pus birjarii-n glumă să-i sugrume.
Nici anvelope nu mai sunt, nici gume
De şters greşelile nenumărate
Le-am irosit răzând cu ele sate
Spre a vedea fără ţărani cam cum e.
Ne-am conecta şi pulsul la o pompă,
Ce ar intra neapărat în pană
Şi-am cere lumii sânge de pomană,
Şi elefanţi să ne ridice-n trompă
Moralul decăzut, care sucombă,
Sub apăsarea zodiei, duşmană.
Ridic paharul
Mâna îngheţe-vă pe ţoiuri
Buza vă stea de dinţi, lipită.
în cap vă pice câte sloiuri
Aţi prins de streaşina-ngrozită -
Prin minte tot mai trec convoiuri
Şi-mi caut umbra pricăjită:
Fantoma multelor apoiuri,
încolonată ca o vită.
Privind cum cade de pe friză
O tencuială scorojită,
Visez o focă pe-o banchiză,
De gerul nordic aburită,
Şi neputând, de frig, să gem,
Ridic paharul şi blestem.
26.12.'84
Staţi blând
O mie de ani încă nu-i momentul
Să ne simţim acasă-n pielea noastră -
Ne va-nghiţi pe toţi, pe rând, curentul
Sau mlaştina, cu voia dumneavoastră.
Degeaba schimbăm florile în glastră,
Căci lujerul plantat ni-i pe ghiventul
Ce se tot strânge - şi simţim tridentul
Cum ne răscoală sufletu-n fereastră.
De doruri înţărcaţi copii orfani,
Trăim ca vântul: numai din oftat
Mesaje triste de la şobolani
Primim lângă canalul desfundat:
"Staţi blând, dezastru-a fost planificat
Pe încă una mie nouă ani.
1990
Să vină
Să vină Pythia la mine
Să spună-n păsăreasca ei:
Atâta rău o fi de bine?
Şi dacă e de bine, ce-i?
*
înspăimântat, îmi număr anii
Şi orice an e de câştig -
Mi-e tot mai cald, mi-e tot mai frig
Şi zilele s-au dus ca banii.
Degeaba tată-al lumii strig -
Zic: universul e-al vădanei -
Naturii mame-i sunt tot spic,
Ca tigrii, şoimii, şobolanii -
învie-atingerea aripei
Lungi grohotişuri de pe munte
Şi simt rostogolirea clipei
în jgheaburile de pe frunte,
Când prafu-mi s-o deda risipei,
Pierzându-se în amănunte.
Implacabilul
Ia să nu mai dorm atâta
Moartea tot vine, urâta
Pe-un cal murg şi unul breaz
Barem să mă afle treaz.
Nici nu-mi pasă, mă prefac
Mai înfipt ca un copac
Când în cer, când în pământ
Moartea va veni pe vânt
Eu m-ascund într-un cuvânt.
Raza care face stază
Din viteza ei o clipă
înfiată de-o aripă
Tu eşti rază eu sunt oază.
Stă iubirea ta-ntr-o vază
Pe tulpina ei de vază
Pentru ochiul meu s-o vază.
Bun canal
Bun canal - nimic de zis!
Curge numai într-o parte
Dinspre viaţă înspre moarte.
Drumul invers - interzis.
Vechea-mi spaimă - daco-geto -
De-a rămâne-n loc deschis...
Mă-nţeleg cu Tintoretto
Pentr-un loc în paradis.
Dau la cai câte-o legumă,
îi mai plimb, îi bat pe crupă
Igrasia - noua grupă -
Iar dă buzna pe lagună.
Totu-i bine pus la cale
Şi San Marco, San Vitale,
Cu paftale în sandale,
Se tot plimbă pe canale.
O baie de cultură
Mă scufund în cultura lumii
Şi cărţile mele reprezintă
Volumul de cuvinte deslocuit.
Alţii
Se aşează peste mine
Presându-mă.
Auzi
Eterna clipocire
în rafturile bibliotecii?
Palimpseste
Viţei nu sunt pentru-nnoite piei -
Şi secole ne-ar lua şi argăsirea!
E mai dibaci să răzuim psaltirea,
Sacrificând iar anticii viţei.
Cohorta celor care-au scris pe ei,
Tot încercând să ne explice firea,
Crezând motorul lumii că-i iubirea,
Şi-n litere prea mici cătând temei.
O, mult mai iute arzi Alexandria,
Decât să intri-n labirint de ţeste -
Pentru ispravă se găsesc pretexte!
Cine spunea că s-a sfârşit hârtia?
Biblioteci, vi se-nnoieşte glia,
Căci vin răzuitorii mei de texte.
Stăm în ninsoare...
Stăm în ninsoare, ca sub faruri
Iepuri hipnotizaţi, în drum -
Aruncă ura-n noi cu zaruri,
Scrise cu negură şi fum.
Şi, ca pe iepuri, din zăpadă,
Ne ia o mână, de urechi -
Ne minte timpul şi ne pradă
Cu şiretlicuri noi şi vechi.
Privind cum luna se dislocă
Din al nămeţilor grătar
încerc, un sentiment de focă
Ce abureşte un gheţar.
Muşcat de ochiul ei, rotund,
M-ascund în mine, mai afund.
Craiova, 6 ianuarie '94
Rugăciune (1)
Doamne-aş vrea să plâng puţin,
Dar nu e loc de plâns în lume
O lacrimă ce mi-o abţin
în ochi mi s-a făcut fărâme.
Eu sunt în barba ta un sloi
Ţi-i barba streaşină - şi vântul,
Bătând spre vremea de apoi
Mă clatină şi-mi ia cuvântul.
Ci, clătinat din temelie,
Dă drumul lacrimei să pice
în lanurile de vecie,
Culegătorule de spice.
Prometeu
Ca orice lepră, Prometeu
S-a pus în colţi cu Dumnezeu.
Prin gând celui de sus îi dete
Să-l dea cu capul de-un perete,
Tocmai acolo-n Caucaz,
Legându-l strâns, printr-un ucaz.
Şi-un vultur foarte rău i-a dat
Să-l escaveze în ficat.
Dar Prometeu nici nu se plânge
Când i se ia ficatu-n sânge
- Neputincios eşti, o, vultur,
Nu poţi să muşti cât pot să-ndur.
Scrinteala vremii
Curentul de aer rece şi nasol
Ce bate numai şi numai de la pol
Va afecta din nou şi ţara noastră -
în primul rând să nu staţi la fereastră,
Căci trage polul celălalt în primul
Şi-orice obstacol pentru el e-un stimul.
Se vor produce multe devieri
Politice - vai, vai! - plus deraieri -
Şi deraierile plus devierea
Irită splina şi-ntărâtă fierea.
Iar în a suta zi pe la amiază,
Va licări în ochii lui o rază
De umanism, căci Dumnezeu se-ndură
Şi ne va da el drumul la căldură.
Un tremur mare, pân'la dârdâială -
Legaţi-vă cu bete şi beteală
De paturi, căci şi-acestea prinse-n horă
S-or bătăí cu 90 pe oră
De kilometri şi de cai putere
Cu perturbaţii, cum ziceam, la fiere.
Scrinteala vremii este temporară
A lumii e în creştere uşoară -
Cei slabi muri-vor. Deci şi prin urmare
Ne vom trezi-ntr-o ţară şi mai mare.
(Din volumul Scrinteala vremii în curs de apariţie la Fundaţia "Marin Sorescu". Apariţia acestei pagini marchează trecerea a patru ani la data de 8.XII, de când Marin Sorescu
"s-a dus să moară puţin".)
