Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie Literară:
Marin Preda: Corespondenţa de tinereţe de Marian Iancu


De la primele sale încercări literare (1940) şi până la debutul literar-publicistic din ziarul Timpul, numerele 1771 şi 1772 din 15-16 aprilie 1942, când la rubrica "Popasuri" M.R. Paraschivescu îi tipăreşte schiţa Pârlitu, Marin Preda a fost frustrat de o înţelegere adecvată în receptarea scrierilor sale. Privite peste ani cu o detaşată ironie, fără să le fi deformat sensul prin supralicitări forţate, pentru ca întâmplările să nu capete proporţiile unei "ostracizări", prozatorul va aminti de erorile de diagnostic sau de opţiuni ezitante în folosul altor nume care s-au dovedit în timp cu totul insignifiante. Este perioada în care Marin Preda află de existenţa revistei Albatros, prin intermediul căreia îl descoperă pe Geo Dumitrescu, pe atunci student în anul al II-lea al Facultăţii de Litere, "liderul" grupului, în ipostaza lui de "descoperitor" şi de "întemeietor", "un băiat ca şi mine, un mărunţel foarte vioi". Aceste împrejurări vor fi, de altfel, evocate mai târziu de Marin Preda în pagini cu adevărat memorabile (Sânziana Pop, Marea călătorie. Interviu cu Marin Preda, în Luceafărul, 18 mai 1974, anul 17, nr. 20, p.3. Republicat în volumul omagial Timpul n-a mai avut răbdare. Marin Preda, Ed. Cartea Românească, 1981, pp.527-537; Marin Preda, Viaţa ca o pradă, Editura Cartea Românească, 1977, pp. 264-269; 274-276; 285;295-300). Prin voia întâmplării, în spaţiul (tipografic) publicistic al revistei Albatros (nr.2, 25 martie 1941), unde i se promitea la "Poşta redacţiei" să fie publicat (Marin Preda: Scrieţi mai explicit. Păstrăm De capul ei) sau, în alt număr, "M. PR. Reţinem"), concurase şi Nicu Smeureanu, posesor al unui "depozit de ziare, reviste, publicaţiuni şi cărţi literare" din Râmnicu Vâlcea, care îi fusese preferat cu schiţa Casa cu draci, aşa cum, fără să se depăşească inerţia judecăţilor convenţionale, tocmai cel care îi girase debutul publicistic îl socotea pe Marin Preda mai puţin talentat decât D. Bărbulescu. De fapt, schiţa De capul ei, pe care Geo Dumitrescu o reţinuse pentru talentul autentic al autorului, urma să fie tipărită într-un număr viitor al revistei Albatros (nr. 9), proiect spulberat însă într-un mod neprevăzut prin desfiinţarea revistei după cel de-al şaptelea număr al acesteia (15 iunie 1942). Între timp, în ambianţa de la "Tiparul Universitar", la nivelul grupului alcătuit din tineri aproape de aceeaşi vârstă (Geo Dumitrescu, Sergiu Filerot, Marin Sârbulescu, Tiberiu Tretinescu, Virgil Ierunca (Untaru), Al. Cerna-Rădulescu, Pavel Chihaia, Dimitrie Stelaru, Ion Caraion ş.a.), se produsese o adevărată contagiune spirituală, o coeziune lăuntrică generată de anumite identităţi de idei şi aspiraţii, în ciuda unor evenimente devenite între timp tot mai îngrijorătoare. "Dar pe noi, va consemna Marin Preda, ameninţările astea nu ne speriau, nu ştiu de ce. Poate că eram prea tineri. Pentru noi era o primăvară continuă. Din cauza asta unul dintre noi a devenit chiar erou". (Convorbire cu Marin Preda. Marea călătorie, loc.cit.). Dintre toate aceste întâmplări la care fusese martor, unele aproape greu de crezut că s-ar fi desfăşurat sau nu cu adevărat, Marin Preda se arată impresionat de destinul cu totul exemplar al gazetarului şi poetului Sergiu Filerot, a cărui biografie reprezintă un episod aparte în mica istorie a aşa-numitei "generaţii a războiului". Fără să intrăm în prea multe detalii biografice, menţionăm că Sergiu Filerot, sub adevăratul său nume Gheorghe Niculescu, născut la Craiova în 3 februarie 1921, îşi începe activitatea literară încă înainte de a-şi termina cursurile liceului "Mihai Viteazul" din Bucureşti, G. Călinescu publicându-i în Jurnalul literar (Iaşi, 1939) prima poezie (Monahală), cu pseudonimul N. Veghe. La nici un an de la absolvirea liceului, în cursul lunii martie 1940 este angajat ca funcţionar tehnic la Tipografia "Tiparul Universitar" din strada Elie Radu, nr. 6, din Bucureşti, condusă de filosoful Nicolae Bagdasar (1896-1971). În ciuda unor tot mai insistente preveniri că este în vederile Siguranţei, între 1941-1942, cu sprijinul moral al lui Geo Dumitrescu, pune bazele Editurii Alfa, de acum şansele de publicare a cărţilor acestor tineri scriitori concretizându-se într-o editură "cu firmă". Editura nu era o unitate economică de-sine-stătătoare, ci un oarecare "paravan" la adăpostul căreia Sergiu Filerot, împreună cu grupul revistei Albatros (prin Geo Dumitrescu), a tipărit sau urma să tipărească volume de proză sau de poezie semnate, printre alţii, de Felix Anadam (Geo Dumitrescu): Aritmetică, Dimitrie Stelaru (Trecere), Marin Preda (Măritiş), Ştefan Popescu (Poezia trubadurilor), Ben Corlaciu (Pelerinul serilor), D. Bărbulescu (Oameni în beznă, nuvele),Virgil Ierunca (Relief, excursii critice), Sergiu Ludescu (Mircea Tiriung) cu volumul Stins (poeme), Tiberiu Tretinescu (Vergu Ocu, schiţe), Marin Sârbulescu (Orbul de aur, ,poeme) şi Ion Schinteie, cu un studiu despre Jean Gion, precum şi antologia Poezia tânără românească dintre 1935-1942. Sergiu Filerot îşi publică primul volum de versuri în 1941 (Încrustări în gând), semnat G. Niculescu-Veghe, urmat în 1942, la aceeaşi Editură Alfa, de volumul Om, cuprinzând versuri cu aluzii directe la crimele fasciste, şi de placheta Libere, poeme în proză, blocată în tipografie de cenzura militară. Editată într-un timp foarte scurt şi răspândită clandestin în librării, după ce mai înainte primise viza "Cenzurat", cartea de poeme Om este interzisă la numai câteva zile după broşare şi nu a mai putut fi difuzată şi vândută în întreg tirajul, şi aşa redus la numai 600 de exemplare. S-a ordonat blocarea restului de exemplare în tipografie şi retragerea imediată din circulaţie de câtre Siguranţă şi distruse. În asemenea împrejurări, în urma unui simulacru de proces, la 5 septembrie 1942, prin sentinţa de condamnare a Curţii Marţiale nr. 5115 (rămasă definitivă în urma respingerii recursului din 17 februarie 1943), Sergiu Filerot a fost condamnat la 10 ani închisoare corecţională pentru instigare publică (art. 327, Cod Penal) şi 6 luni închisoare pentru neprezentarea publicaţiei la cenzură (art. 1 şi 3 din D.L. 494/1940, cu aplicarea art. 10 C.P.). De fapt, iniţial fusese încadrat într-o lege specială " crimă contra siguranţei statului ", fiind pasibil de pedeapsă cu moartea, salvat în cele din urmă printr-un certificat medical prin care profesorul dr. D. Bagdasar atesta parţiala responsabilitate a autorului. Din iulie 1942 până în martie 1943, Sergiu Filerot este deţinut în închisorile C.M.C., Malmaison, Jilava, în cele din urmă fiind trimis la Sărata, pentru reabilitare, într-un detaşament de muncă forţată. Trăind deja la tensiunea insurgentă a acestui deceniu, Marin Preda consimte deliberat la programul acestei generaţii literare şi, dincolo de psihologia comună, fiind evidentă solidaritatea de principiu. Din această perspectivă, Marin Preda vedea în poezia lui Sergiu Filerot un adevărat fenomen, "demn de a fi reţinut drept document pentru Istoria literară", "nişte poeme incendiare cu Ťscamatori botoşiť, Ťoameni de fierť, Ťsoldaţi de plumbť, Ťcântece de fierť, "cu pâine şi sânge şi cu multă ură şi sete de acestea", "o poezie mare, cu respiraţie de epocă şi frământări specifice unei schimbări de veac "". Impresionat total şi surprins de curajul şi entuziasmul literar al confratelui său, devenit un personaj aproape ireal, Marin Preda asistă la proces şi, îngrijorat de soarta acestuia, după două săptămâni de la arestare, îl vizitează în celulă, la Malmaison ("A fost condamnat la moarte. Noi eram în sală, de faţă. L-am vizitat şi-n celulă, la Malmaizon. }in minte ca acum: se ţinea cu mâinile de gratii şi ne vorbea, mândru de isprava lui: ŤCe faceţi, bă?ť Nu era deloc speriat!"), strecurându-i printre gratiile de la fereastră scrisoarea pe care o reproducem alăturat integral.

Publicat fragmentar de Sergiu Filerot în volumul de memorii şi documente Reîntâlniri (Ed. Cartea Românească, 1945, pp. 100-109), textul acestei scrisori (un bilet în 8 pagini), datat 16 august 1942, şi redactat la exact patru luni după publicarea schiţei Pârlitu, rămâne un exemplu de consecvenţă şi generozitate ale tinerilor "albatrosişti". Cu totul amuzantă în felul ei şi interesantă nu atât pentru talentul şi verva viitorului mare prozator, cât, de asemenea, prin maniera de reînviere a atmosferei literare a momentului, scrisoarea lui Marin Preda reflectă specificul şi condiţiile de configurare a unei generaţii literare risipite de o mulţime de evenimente contradictorii şi lipsită de unitate, cuprinzând scriitori care nu şi-au putut găsi drumul în viaţă, dar şi nume pe deplin consacrate, în măsură să ofere "centrul de greutate" al literaturii noastre postbelice, cu o deosebire al generaţiilor "60 şi "70.

Din punctul de vedere al limbii folosite, de observat frecvenţa stăruitoare în scrisoare a lui dă şi pă, faţă de care, mai târziu (Viaţa ca o pradă, 1977, p.289), Marin Preda va povesti episodul lecturii într-un cerc restrâns de albatrosişti a schiţei Pârlitu, când Miron Radu Paraschivescu, cel care citea schiţa, "mă corecta să zică eroii mei dă în loc de de, pă în loc de pe, n-avea nici o importanţă, gândeam eu, lasă-l să le pună".

Într-o altă împrejurare, în interviul Marea călătorie (1974), Marin Preda se va arăta cu mult mai categoric faţă de acest aspect, condamnând cele "câteva mici corecturi făcute de mâna poetului. Nu erau binevenite. Adăugase în text muntenismele dă şi pă, care mie nu-mi plăceau" (vezi, în acest sens Sergiu Filerot, Reîntâlniri, ed. cit., p. 107).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara