fotbalul nostru cel de toate zilele îşi joacă finalul de an pe
două planuri: la vedere e bulibăşeala din Liga 1, iar în
spatele paravanului se înteţeşte bătălia dintre oastea de
strânsură a lui Burleanu şi artileria grea a Generaţiei de aur. Despre
Ligă ce-ar mai fi de zis, după ce băieţii lui Edy Iordănescu, de la Astra,
neplătiţi de două luni şi mai bine, au făcut praf şi pulbere FCSB-ul
lui Dică, unde Gigi achită lefuri regeşte, întocmai şi la timp,
sperând să mai ia o dată campionatul?! La cum şi cât se mai joacă
fotbalul ăsta, din trei în trei zile, pe ceaţă, lapoviţă şi, curând,
zăpadă, sunt slabe speranţe că mai scoate capul cineva. Toţi sunt o
apă şi-un pământ, deşi se cam vede că CFR-ul clujean şi roş-albaştrii
lui Becali sunt singurele trupe care pot emite cu adevărat pretenţii
la titlu. Başca suita non-stop de gafe ale arbitrajelor – dacă numai gafe
or fi! – care completează în mod jalnic, dar perfect explicabil,
tabloul trist al fotbalului românesc din epoca Burleanu. Nu-i treaba
mea să împart dreptatea între Dică şi Becali, între Gigi şi Budescu sau
între Alibec şi Dică, tot aşa cum nu-mi pot explica nici războiul dintre
galeria dinamovistă şi Negoiţă, atâta timp cât finanţatorul câinilor
roşii s-a aruncat în Groapă de bună voie şi nesilit de nimeni, ca să-i
salveze de la pieire! Cred, însă, cu tărie că, la vremurile de restrişte
traversate de întregul nostru fotbal, e nevoie de fumat o pipă a
păcii. Şi între Becali şi Dică, şi între suporterii din Ştefan cel Mare şi
Negoiţă, dar mai ales între cei care au dat valoare şi faimă fotbalului
românesc! E momentul ca tocmai ei să strângă rândurile în bătălia
vitală pentru recucerirea FRF, ocupată (la ordin?!) de Burleanu şi
mercenarii săi.
În ultimele zile, am văzut mai multe ieşiri la rampă ale câtorva
grei din fotbalul de prestigiu, care semnalează deopotrivă dezastrul
patronat de federaţie, tinzând să se readune, dar fără a şi face încă
pasul decisiv. Or, exact asta lipseşte şi aş vrea să cred că Gică Popescu,
Hagi, Prunea, Balaj, Puşcaş, Marica şi toţi ceilalţi, conştienţi că
numai ei şi împreună pot repune pe picioare fotbalul românesc, au
maturitatea şi înţelepciunea de a depăşi orgoliile personale,
aşezându-se uniţi în spatele unui singur candidat. Îmi pare rău
că Ionuţ Lupescu a anunţat că nu poate candida, dar cred că susţinerea
lui, asumată deja pentru Generaţia de aur şi venită din poziţia de
şef al Comisiei Tehnice a UEFA, va cântări greu în bătălia cu
gaşca lui Burleanu. Şi-atunci, cine ar putea fi capul de coloană, din
lunga listă de posibili contracandidaţi? Eu cred că liantul optim
ar fi Ciprian Marica, fostul tricolor şi internaţional european, care
ar întruni, după părerea mea, toate atributele necesare viitorului
şef al federaţiei. Cu peste 70 de meciuri în echipa naţională,
căreia i-a fost la un moment dat şi căpitan, Marica are experienţa
unor mari cluburi europene – dintre care sunt de notat VfB Stuttgart
şi Schalke 04, dar şi ?ahtior Doneţk şi Getafe- este unul dintre puţinii
fotbalişti de renume care au evoluat în ţară atât la Dinamo, cât şi
la Steaua, iar în materie de pregătire profesională are şcoală mai
multă decât toată liota lui Burleanu la un loc. Ciprian Marica are
un master în management şi marketing la federaţia spaniolă, apoi
a absolvit un curs similar şi la Universitatea din St. Gall, într-un
parteneriat cu Schalke 04, ceea ce i-a conferit cunoştinţe temeinice
privind organizarea şi conducerea activităţii fotbalistice. Or, toate
astea, adăugate experienţei sale din teren, îl recomandă, la
numai 32 de ani, drept candidatul ideal la şefia federaţiei. De altfel,
Mitică Dragomir a şi avansat ideea unei formule Marica-Balaj, dar
condiţia ar fi ca ei să se decidă să candideze împreună, să adune
în spatele lor Generaţia de aur şi toţi să fumeze o pipă a păcii. Altfel,
de sforarul Burleanu nu văd cum am putea scăpa!
