Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Manual conjugal-alternativ de Dumitru Hurubă


Ultimul conflict armat cu nevastă-mea, Parfenia, l-am avut în urmă cu câteva zile din cauza manualelor alternative de istorie. Fiindcă m-am găsit eu deştept – când mă trezesc din somnul de după-amiază, de regulă am inexplicabile crize de inteligenţă şi infatuare – să-i spun că majoritatea manualelor respective sunt nişte... Şi i-am şoptit cuvântul la ureche. De ce la ureche? Pentru că acu’ vreo doi ani, în timp ce băteam un cui în perete, a sunat telefonul... Ridic receptorul, aud nişte paraziţi, o respiraţie grea, apoi o voce calmă de bărbat, dar categorică:

– Dom’ Stradivariu, dă mai încet cu ciocanu ăla, că-mi bruiezi televizorul!

Era vecinul de la parter – noi locuind la etajul 11...

În mod normal şi civilizat ar fi trebuit să-i bag pe fir o sacoşă de drăcuieli olteneşti coroborate cu înjurături româno-maghiare culese din Podişul Transilvaniei şi să-l las vorbind singur. Dar n-am putut. Am pus încet receptorul lângă telefon, m-am aşezat în genunchi lângă măsuţă şi, după ce mi-am scuipat de trei ori în sân conform eficientei metode strămoşeşti, am purces la zicerea unui „Tatăl nostru” cu speranţa că nu mă hăbăcisem de tot de cap. În poziţia respectivă m-a găsit nevastă-mea, Parfenia, care m-a întrebat cu glasul siropos – ca de obicei când îmi provoacă leziuni sufleteşti:

– Ce faci, dragule? Iar te-ai îmbătat ca un porc?

Desigur, comparaţia nu era lipsită de temei, deoarece avea o legătură de monolit cu lucrarea mea de doctorat intitulată: „Consumul de alcool şi beţia la porcine după prăbuşirea COMTIM-ului”. Dar, pentru orice eventualitate, m-am dat la ea şi i-am zis:

– Auzi, cocoană! Las-o-n Paştele mă-sii de zootehnie, că uite ce mi se întâmplă cu Pălăriosu’...

Şi i-am spus tărăşenia.

– Adică, cum? s-a mirat pe bună dreptate frumoasa mea doamnă* cu care ne suportăm stoicistic de vreo câţiva ani în calitate de concubini.

– Simplu, doamnă, i-am răspuns: fiindcă pereţii noştri sunt plini de microfonaşe de pe când bravul tău tătic o făcea pe dizidentul în timp ce se lingea în – îmi dai voie să zic cur, fiindcă nu găsesc al neologism? – cu vreo câţiva activişti pecerişti...

Incendierea Romei a fost un flecuşteţ pe lângă pârjolul declanşat de Parfenia după ce am evocat momentul emoţionant din viaţa tatălui ei ca potrivnic al dictaturii socialiste multilateral dezvoltate. A luat receptorul şi ce scriu eu aici e o insignifiantă povestioară pe lângă ce i-a strigat ea Pălăriosului băgându-l în final şi pe el în regnul animal şi dându-i tripla identitate de bou, măgar şi porc. Şi, pentru lămurirea clară şi definitivă a lucrurilor, trebuie să precizez că, pentru acest ultim animal, ea are un adevărat cult: una dintre colege este scroafă ordinară, un coleg este porcină ale cărui şunci ar asigura hrana pe trei zile pentru salariaţii firmei, în timp ce altul este o gorilă care clefăie ca un porc când îşi rumegă Orbit-ul...

Dură femeie, nu?

Însă nu pot să nu recunosc sincer că, pentru acuzaţiile, invectivele şi epitetele administrate vecinul Pălăriosu, am fost mândru de ea. De fapt, când e vorba de făcut rele, suntem un cuplu admirabil: ne completăm perfect unul pe celălalt şi găsim modalităţi de exprimare la auzul cărora firile mai sensibile dau în preinfarct...

Adevărul este că numai prin reducere demografică populaţia rămasă o va duce mai bine, aşa că Guvernul ar trebui să ţină seama de aportul nostru...

... Deci, i-am spus ei părerea despre manuale, ei care este o mare iubitoare şi cunoscătoare de istorie. Aflându-ne în bucătărie, după ce domnia sa, cu potenţiometrul adrenalinei dat la maximum, tocmai îmi ţinuse o prelegere despre ingrata şi umilitoarea soartă a femeii. La protestele mele, din pură întâmplare, mi-a tras o ameninţare cu polonicul spre tâmplă, încât am purtat ochelari de soare chiar şi când ploua ca la potop (Dar îmi convine să cred că din greşeală, totuşi), şi imediat i-am considerat pe Vlad Ţepeş vampir, pe Mihai Viteazul aventurier de duzină, iar pe Ştefan cel Mare curvar, deci exmatriculat dintre canonizaţi. De fapt, aşa cum rezulta din cercetările sincere ale unor istoriografi care învăţaseră istoria carpato-danubiano-pontică după manualul tradus la noi dintr-un text descoperit pe un papirus şi intitulat: „Fratre, fratre, brânza-i pe bani, my sono Decebalus per Scorillo! Good Bye...” Ce a urmat nu mai descriu; voi nota doar câteva pagube de război: ciorba vărsată pe aragaz, sărmăluţele împrăştiate pe mochetă – noroc că acest produs culinar este confecţionat de Parfenia după o reţetă papuaşă cu asemenea artă, încât unui neavizat îi vine destul de greu să-l dezmembreze fără pânză de bomfaier şi menghină – concept filozofico-gastronomic pe care i l-am propus la ultimul Revelion. Din acest motiv, am petrecut noaptea dintre ani fiecare la părinţii proprii, şi am văzut că era bine; alte pagube: trei ghivece de flori mutate pe balconul vecinului, vâjâind exact prin dreptul urechii cu care acesta recepţiona scandalul nostru; masa din bucătărie cu un picior rupt, iar tabloul nostru dintr-un moment de iresponsabilă tandreţe, transferat pe deasupra capului meu, la foarte joasă înălţime, din sufragerie în dormitorul fiului nostru nelegitim Ion-Ronaldo-Şvarţenegher... O parte dintre manualele alternative care au produs în căsnicia noastră acest monstruos declic, ne învaţă – lucru de care eu n-am ţinut seama – cum că n-are rost să ne mai zdrobim atâta sternul cu pumnul că suntem urmaşii celor mai viteji dintre traci, urmaşii Romei, precum şi ai lui Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Ion Vodă cel Cumplit, Radu cel Frumos, Mihnea Vodă cel Rău, Vlad Ţepeş, Ceauşescu cel Dictator şi alţii. Ne-ajută ei cu ceva să intrăm în Europa? Cel mult ne încurcă. Mai bine să o luăm pe filiera genealogică spre origine pentru a afla că Dumnezeu, într-un moment de lehamite şi de regrete sincere vizavi de relaţia hominizilor cu El, l-a întrebat pe consilierul cu probleme geografo-economico-demografice:

– Fiule, tu răspunzi de zona asta, cum îi zice?

Şi i-a indicat cu o baghetă electronică pe hartă zona în cauză.

– Este ţara lui Papură-Vodă, Străluminate, i-a răspuns consilierul, iar în momentul de faţă o conduce unul dintre urmaşii acestui însemnat domnitor...

– Însemnat? Papură?! Apoi nu-i ăla de-l repartizarăm sub Talpa Iadului? Şi n-am stabilit odată că unde a domnit el e haos şi să luăm leghătura cu Bush? s-a mâniat Domnul.

– Şi dacă nu aprobă Consiliul de Securitate, Părinte ceresc?

– Da, şi? În Iugoslavia n-a fost la fel? În Afganistan idem, în Irak... Vrei să spui că chestiile alea au fost aprobate de ONU şi Consiliul de Securitate? Tu crezi că eu nu citesc ziarele? Aşa au vrut americanii, aşa a fost...

– Da, stăpâne, dar n-a vrut electoratul să fie altcineva decât un urmaş al lui Papură Vodă...

– Electoratul!? Cine-i ăsta? Ia adu-mi repede recipientele cu esenţă de marasm, corupţie, desfrâu, intoleranţă, violenţă, crime şi tot ce mai avem în depozit, fiindcă mi se pare că acolo e ceva mai putred decât în Hamlet...

– |la cine-i, Doamne? Că n-am auzit... S-a interesat consilierul.

– Auzi, fiule!, s-a supărat şi mai rău Domnul. Mai puneţi mâna pe carte, fraţilor, că ne analfabetizăm cu toţii!

Scaraoschi, care era şi el prin zonă, i-a şoptit repede consilierului:

– Mă, oaie, vezi că e vorba de Shakespeare – ţi-am spus, da’ te costă un gulaş. Vorbeşte cu Ivan Turbincă...

– Ia din toate astea cu tine, a continuat Domnul, şi te rog ocupă-te pentru limpezimea lucrurilor! Bagă FBI-ul şi CNN-ul pe ei – urgent! Aştept raportul... Eşti liber!

– Am înţeles, Doamne!, s-a împleticit consilierul, dar n-am bani de deplasare...

– Ei, las’ că-ţi dau ăia... Ei n-au monedă naţională?

– Lei, Doamne?! Măcar diurna dă-mi-o în valută...

– Bine-bine, vorbesc eu cu FMI-ul!...

În bulibăşeala care era pe-atunci, încât nimeni nu mai ştia ce e şi cum e, consilierul – ocupat până peste cap cu pile pentru Eden şi alte matrapazlâcuri cărora le spunea afaceri minore – a creat urgent o populaţie nouă, o corcitură care avea în componenţa biologică esenţe de tot felul plus câte ceva începând cu romanii şi terminând cu Ceauşescu cel Dictator. Din cauza grabei a uitat să implanteze o genă de anticorupţie, dar şi-a zis că, poate nu va observa Domnul... Nu fusese complicat, iar în ziua următoare a şi raportat:

– Prealuminate, am dus la îndeplinire porunca.

– Bine, fiule, adu-mi şi mie o mostră...

Mostra era un monstru: avea un mers şleampăt, un ochi vernil şi celălalt vişiniu, o mână mai lungă, cam cât sacul bugetului, vorbea fonfăit şi continuu, iar din nouă în nouă cuvinte spunea câte-un banc vulgar, râdea singur împroşcând cu salivă pe rază de 10 metri pătraţi, după care cânta pe nas cu mare veselie:

– Am gătat reforma! Am gătat reforma! Daţi-ne bani de la FMI...

Lucru de mare neplăcere pentru Domnul care nu mai apuca şi el să scoată vreo vorbă, abia într-un târziu reuşind să-i strige consilierului:

– Ia-l şi du-l Belzebutului de-aici, ca să nu zic altfel. Ce vietate-i asta, fiule? Ia arată-mi şi mie compoziţia chimico-biologică şi social-patriotică... Şi dă-mi un pix...

– Am totul pe internet, Doamne, s-a speriat consilierul. Ia priviţi: aici e Papură-Vodă, aici descendenţii direcţi plus fiii nelegitimi, dincoace sunt supuşii...

– Şi-aici, s-a interesat Dumnezeu, ce e?

– Bugetul.

– Şi gropile astea?

– Nu-s gropi, Preluminate, sunt găurile negre numite de băştinaşi Dacia Felix, Bancorex, Bankcoop, Banco... Ţigareta unu, doi, trei, opt, şaptesprezece...

– Dar pe tejgheaua aia, ce e?

– Manualele alternative de istorie...

– Ajunge! s-a supărat brusc Dumnezeu. Să vină Ilie Testviteanul la mine. Rapid!

După minute bune de aşteptare exasperantă a intrat în încăpere chematul cu o figură de invitat la „Marius Tucă show – ţineţi şi mai aproape!”.

– Unde umbli, domnule? l-a întrebat Creatorul impacientat. Te sun de-o oră pe Connex Go – „ce-i al tău e-al meu” şi nu-mi răspunzi... Cum stai cu trăznetele?

– Ce drrra... Pardon! Am cam intrat în rezervele speciale, Prealuminate...

– De ce?

– Păi, cu cele din dotare trăznesc degeaba – nu-şi mai prea fac efectul, la nici una din puterile separate în stat, doar la mass-media se mai simte câte ceva, da’ slab... Iar trăznete noi cu ce bani? Că la rectificare domnul ministru Hermes s-a făcut că nu ştie şi nu mi-a dat nimic de la buget. Ca să nu mai spun că mă distruge cu accizele...

– De ce nu aduci de-afară?

– De unde? Singur Scaraoschi mai are ceva rezerve – dar e sub embargo, şi-apoi, Luminăţia Ta ai oprit importurile din Iad mai ales din cauza taxelor vamale. În concluzie: dacă nu mi se repartizează nimic de la buget, nu mai am cu ce trăzni... Intru în grevă japoneză şi să fie a drrra... – pardon – toate!

– Să nu-mi pomeneşti de buget, Ilie, că te disponibilizez, ai priceput? Crezi că aici eşti pe vremea lui Tănăsescu?

– Ăsta cine mai e?

– Nimeni! Taci şi trăzneşte cu ce ai – clar?

– Ştii ce, Luminăţia ta? s-a enervat Testiviteanul. Prefer şomajul din moment ce am ajuns să trimit câte două, trei şi chiar patru focoase de trăznet spre corupţie şi ea pare tot mai înfloritoare.

– Şi te-ai gândit la vreun înlocuitor? l-a întrebat Domnul.

– Lucifer, Doamne, deşi nu cred că şi el va putea să...

– Impertinentule!, i-a strigat Dumnezeu. Cum îndrăzneşti? Adică noi nu suntem în stare să ne rezolvăm problemele?

– Mă tem că nu, Doamne, a murmurat Ilie. De fapt, cred că nici Dracu’... Poate Dracula...

– Nici nu discut, Ilie! Nici într-un caz nu poate fi vorba de bietul Dracula. Tu n-ai citit ce i-au făcut în manualele alternative?

– Nu-mi place istoria, Doamne... Dar eu aş propune să-l convingi pe Lucifer să se ocupe de ţara aceea...

– Şi tu începi? Nu mi-ajunge consilierul cu probleme geografo-economico-demografice?

Şi mare vuiet s-a auzit atunci, iar Atotputernicul a dispărut ca ras de o încrucişare de radiaţii între Cernobîl şi Kozlodui... Drept urmare, zona a rămas fără nici un Dumnezeu pentru o perioadă nelimitată.

Acesta este adevărul care a dus la manualele de istorie alternativă şi la conflictul dintre mine şi Parfenia, fără a se cunoaşte câteva amănunte de bază şi anume: ca orice pământean prins de afaceri personale, consilierul geografo-economico-demografic pe probleme de istorie a luat rapid şi în cantităţi aiurea câte ceva de la fiecare dintre strămoşi, a pus compoziţia la foc iute şi a plecat în delegaţie, că tocmai sosiseră nişte dolari de la Banca Mondială. Când s-a întors, preparatul era prăjit bine, de fapt cam ars, aşa că bietul consilier, speriat şi cu frică de Dumnezeu şi-a zis: „– Acu, ce dracu’ fac cu ăsta?” S-a furişat şi, prinzând un moment propice, a aruncat totul într-o nebuloasă spre estul Europei, unde geografia era încă în ceaţă... În acest fel, chestiunea s-a întovărăşit mai târziu cu Legile lui Ticu, Lupu, Băsescu şi alţii...



_______
*creaţie muzicală a compozitorului german Johann Gottfried Carl Löwe (1796-1896).

Deva, 2003

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara