Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Mahalaua Armani de Mircea Mihăieş


Scriu acest articol la câteva ore după ce Theodor Stolojan s-a retras din cursa pentru Cotroceni. Dar nu e un articol "la cald", pentru că nu intenţionez să intru în hora speculaţiilor. Au făcut-o, slavă Domnului, posturile de televiziune şi cele de radio. În plus, până la apariţia articolului, multe lucruri ce par astăzi enigmatice se vor fi clarificat. Deci, n-am să fac eforturi de imaginaţie pentru a încerca să desluşesc dacă Alianţa D.A. va rezista acestui şoc, dacă PSD-ul are sau nu un amestec, etc. Şi nici măcar n-am să mă obosesc să le arăt obrazul comentatorilor obsedaţi să batjocorească gestul lui Stolojan şi reacţia emoţională (cât se poate de umană, de altfel) a lui Băsescu. Dacă mai au pic de conştiinţă, pot să-şi tragă două palme singuri.

Încerc cu totul altceva: să înţeleg în ce măsură lupta pentru putere a ajuns în România o confruntare pe viaţă şi pe moarte. În după-amiaza şi seara lui 2 octombrie 2004 s-a văzut cu claritate că interesele de-a ajunge la putere în intervalul următor sunt uriaşe. În România vor intra (intră şi acum!) sume enorme de bani pentru a facilita integrarea europenă. Dacă la anterioarele alegeri miza simbolică era şi ea destul de mare, acum ponderea câştigului material e covârşitoare. Şi politicienii români o ştiu.

Pentru mulţi dintre ei nu are importanţă că în 2008 vor părăsi politica, pentru că ştiu că o vor face plin de bani. Vor fi primii şi cei mai fericiţi dintre cetăţenii europeni ai României. Aşa cum astăzi diverşi generali şi colonei de Securitate sunt cei mai prosperi dintre pensionarii ţării şi vorbesc cu dezinvoltură despre "Nea Nicu" şi despre cât de mult au dorit binele poporului. PSD-ul anunţă o campanie electorală de-o murdărie fără precedent. În aparenţă, totul pare de partea sa: organismele internaţionale extrem de înţelegătoare, care la vederea lui Năstase şi Iliescu dezvoltă subite sentimente materne, guriştii din presă, cumpăraţi, şantajaţi sau, pur şi simplu, oportunişti, o reţea de televiziuni şi posturi de radio extrem de fericite să stea capra în faţa mărimilor zilei, în fine, fatalismul românilor care nu cred nici acum, în ceasul al treisprezecelea, în şansa de a sfărma lanţurile corupţiei şi minciunii.

În aparenţă, pesedeii au noroc: previzibila derută din rândul Alianţei D. A. le cade de minune. Nici că-şi puteau dori un cadou mai frumos: un adversar de temut eliminat fără ca ei să mişte un deget. Numai că dezechilibrul astfel produs poate naşte reacţii neaşteptate. Popor sentimental şi emoţional, românii au mai înclinat balanţa simpatiilor în favoarea candidatului aparent fără şanse. Ultima oară s-a petrecut acest lucru în 1995, când a murit Corneliu Coposu. În acel moment, pedeseriştii s-au frânt din şale, ca şi cum ar fi călcat pe-un obiect explozibil, întrerupându-şi marşul triumfalist spre neant. Nu e, prin urmare, exclus ca tocmai dispariţia unui pion important să atragă atenţia asupra Alianţei mai mult decât ar fi făcut-o nesăratele talk-show-uri.

E de aşteptat ca în zilele imediat următoare pesedeii să iasă în trombă la atac, încercând să lărgească spaţiile vulnerate din tabăra Alianţei. Vom vedea, nestăvilit, de ce sunt capabili oamenii lui Iliescu şi Năstase în setea lor oarbă după putere şi bani. Vor pune la bătaie totul, doar-doar îi vor determina pe adversari să se recunoască învinşi chiar înainte de-a începe campania electorală. În aceste condiţii, speranţa rămâne tot electoratul. Dezvăluirile şi scandalurile de presă vor atinge cote apocaliptice, arătând încă o dată iresponsabilitatea şi micimea morală a multora din personajele publice de la noi.

Fluiditatea evenimentelor nu îngăduie nici un fel de previziune asupra a ceea ce se va întâmpla nici măcar peste câteva minute. Continui să scriu la acest articol la o zi după anunţul retragerii din cursă a lui Stolojan şi deja avem o declaraţie-şoc a lui Traian Băsescu: liderul liberal ar fi renunţat nu atât din cauza bolii, cât a şantajelor exercitate asupra lui de serviciile secrete şi unii lideri PSD. Altă sursă de speculaţii: ce fel de şantaj? cine sunt cei care-l ameninţă pe Stolojan? în ce măsură ex-candidatul Alianţei D.A. este vulnerabil prin fostele sale activităţi administrative, inclusiv pe vremea comunismului?

Poate n-ar fi rău ca spectaculoasa retragere a lui Stolojan să readucă în memoria românilor teme îngropate, precum conturile lui Ceauşescu, rolul serviciilor secrete în viaţa politică românească, şi aşa mai departe. Şi ŕ propos de serviciile secrete: în ce constă marea lor eficienţă pentru ţară? Câţi spioni zac în puşcării datorită vigilenţei marilor profesionişti de la "Ochiul şi timpanul"? În afară de amestecul în privatizări şi în contrarea unor adversari incomozi, nu prea am observat utilitatea lor pentru ţară. Faptul că n-au fost dizolvate la timp şi că Iliescu a continuat să se servească de ele e una din explicaţiile stării de vomă în care trăiesc atâţia români şi-a dezastrului din viaţa economică.

Pleacă, aşadar, Stolojan, dar va rămâne o nostalgie după Stolojan. Sigur, majoritatea votanţilor acestora se vor orienta spre Băsescu. Dar o parte dintre ei s-ar putea să continue să-l caute pe Marele Retras. Nu toată lumea din România e fascinată de modelul demagogiei comunistoide Năstase-Iliescu, după cum nu toţi românii care-i detestă pe aceştia sunt gata să voteze ultra-relaxarea binişor populistă a lui Băsescu. Stolojan impresiona prin sobrietate, pragmatism şi decizie, calităţi care, de regulă, îi rămân străine politicianului român. El părea un fel de fundamentalist luminat într-o lume de indivizi gata să pactizeze cu orice adversar. Chiar dacă se vor confirma cele mai rele lucruri privind retragerea din cursă (şantajul serviciilor secrete etc.), acest lucru nu schimbă datele problemei.

De pe urma retragerii lui Stolojan s-ar putea să profite şi un personaj despre care în clipa de faţă nu se vorbeşte foarte mult: Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei şi liderul ţărănist. N-ar fi exclus ca o parte dintre cei care-l simpatizau pe Stolojan să se regăsească în ideile şi activitatea acestui politician tenace, realist, adversar al panglicărismului şi-al improvizaţiei. Anii la cârma primăriei din capitala Banatului au demonstrat dincolo de orice dubiu că ne aflăm în faţa unui edil de anvergură, cu o viziune precisă, cu o capacitate remarcabilă de a-şi pune în practică ideile. Aproape la fel de taciturn ca şi Stolojan, el preferă abordarea frontală a problemelor, ocolind înfloriturile stilistice atât de dragi politicianului dâmboviţean şi respingând demagogia aducătoare de voturi.

Nu ştiu în ce măsură mesajul lui Gheorghe Ciuhandu va ajunge la români, având în vedere blocada informaţională instituită de către pesedei. Oricum, e o şansă pentru confuza scenă politică de la noi faptul că un politician cu experienţa practică şi cu forţa de acţiune a primarului Timişoarei s-a decis să intre în bătălia pentru preşedinţie. Din această confruntare va avea de câştigat şi partidul d-lui Ciuhandu, PNŢCD, care aşteaptă revenirea în bătălia politică.

Personal, nu resimt ca pe o mare pierdere ieşirea din cursă a lui Stolojan. Oricum, şansele sale în faţa maşinii de război a pesedeilor erau destul de mici. Şansele Alianţei, prin avansarea în prim-plan a lui Băsescu, cresc exponenţial. Dar e important ca din cazul Stolojan să înţelegem cu toţii că a trecut vremea politicienilor şantajabili prin dosare. Şi, odată cu ei, a mahalagiilor îmbrăcaţi în costume Armani, care-ţi trântesc expresii precum "i-a luat gâtul" şi "umbla de-i săreau capacele", când nu te aştepţi. Se aude, Năstase?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara