Este sărbătoarea care-ţi trezeşte, adânc îngropată, uitata latură puerilă, licărul de inocenţă care mai clipeşte prin magma „experienţei”.
Şi-n anii sumbri,văduviţi de vrajă, ai comunismului, în casa mea sclipeau, ilicit, beculeţele şi globuleţele bradului. Acum, însă, la anii senectuţii, m-am integrat, forţat, în trendul minimalismului şi am redus pomul de Crăciun la câteva ornamente simbolice, vestigii ale splendorii de altădată.
A rămas însă intactă bucuria darurilor, bucuria de a primi şi, mai ales, de a dărui, plăcerea de a face plăcere altora. Aş vrea să fiu Moş Crăciunul prietenilor mei, să le fac cît mai multe daruri, dar, din păcate, intervine sec eterna contradicţ ie dintre a vrea şi a putea.
Darul pe care eu l-am şi primit a fost apariţia, în atmosferă precrăciunească, a traducerii mele, complet noi, Doamna Dalloway de Virginia Woolf. Visam mereu să traduc această carte, care e preferata mea din opera autoarei mele preferate. Am fost cuminte şi Moş Crăciun – zis de astă dată Polirom – m-a răsplătit.
Ce-mi doresc de Crăciun? Îmi doresc să fiu invitată şi să fiu în stare să răspund şi la ancheta de Crăciun a anului viitor.
Şi le doresc tuturor cititorilor de reviste culturale „Sărbători fericite”.