Deloc întâmplător, în mijloc de aprilie, Festivalul „Cluj Modern 2011” s-a încheiat cu o mare şi importantă, prin semnificaţ iile ei, lucrare vocal- simfonică.
Este vorba de Requiem-ul pentru solişti, cor şi orchestră de Zeno Vancea, prima lucrare de acest gen din întreaga noastră literatură muzicală, creaţie care vede luminile rampei de concert abia acum, în primă audiţie absolută, la şapte decenii după ce a fost concepută. Motivele acestei audiţii atât de întârziate? Numeroase şi complicate. Ni le-a desluşit în bună parte compozitorul Adrian Pop, rectorul Academiei clujene de Muzică, directorul Festivalului. Anii grei ai războiului, refugiul, incertitudinea situaţiilor, radicalismul regimului de aşa-zisă „democraţie populară”, anii teribili ai „obsedantului deceniu”, copleşitoarea „epocă de aur”, comodităţi şi lâncezeli de tot felul, tipic dâmboviţene, au amânat până peste-poate momentul primei audiţii. Şi-au luat această responsabilitate Filarmonica „Transilvania”, dirijorul Nicolae Moldoveanu, corul academic al instituţiei, organism condus de maestrul Cornel Groza, un inimos grup de muzicieni, cei care au cercetat cu minuţie, cu exemplară acribie, semnele partiturii, au operat corecturi, au ameliorat orchestraţia. Rezultatul? O amplă lucrare vocalsimfonică de inspiraţie religioasă – rostuită în patru secţiuni, lucrare ataşată spiritualităţii creştine ortodoxe – a fost introdusă în circuitul de concert. Inclin să consider că aspectul documentar este precumpănitor. Inconsecvenţele de ordin stilistic ţin mai mult de sursele materialului ritmico-melodic, deşi relaţia monodie-polifonie este realizată în mod firesc, drept un proces ce ţine de complexitatea discursului muzical, de accentuarea tensiunii dramatice. Lucrarea are mertiul de a ne fi luminat şi o altă latură, cea meditativ-dramatică, a personalităţii maestrului, un aspect abil retras în timpul vieţii, mascat de bonomia şă- galnică a omului de lume, de cozeria elegant întreţinută, de ţinuta aristocratică a maestrului de la care, în anii studenţiei, în afara regulilor contrapunctului, am aflat că boieria poate fi o stare a spiritului.
Şi aici, la Cluj, anterior – relativ recent – la Bucureşti, în Studioul de Concerte din str. Berthelot, l-am reîntâlnit pe bas-baritonul Cristian Hodrea; dispune de o voce atent cultivată; este un tânăr artist consecvent orientat spre cunoaşterea, spre revelarea adevărurilor intime ale partiturii, aspecte pe care le restituie cu o elocvenţă deloc şarjată. În compania Orchestrei Naţionale Radio, a dirijorului Horia Andreescu, a Corului Academic al instituţiei, organism condus de maestrul Dan Mihai Goia, Hodrea a susţinut dificilul rol al Evanghelistului din Oratoriul bizantin de Paşti, „Patimile şi Invierea Domnului”, de Paul Constantinescu. Este o lucrare amplă, monumentală; cumulează datele unei adresări ce transcende reglementările ritualului ortodox, dar se situează în universul spiritual al acestuia. Se poate vorbi de un mare spectacol muzicaldramatic. Acela al sacrificiului şi al salvării, al salvării umanităţii, al unei umanităţi întremate, eliberate de păcatul trecutului. Narate într-o logică a semnificaţiilor, spre deosebire de celebrele modele bachiene, „Patimile” culminează firesc, realmente exploziv, cu marele moment al resurexiei, al iluminării, drept devenire firească pe „Drumul crucii”. Materialul muzical vechi, de tradiţie medievală bizantină, cunoaşte prin Paul Constantinescu o organică fuziune cu cel de tradiţie folclorică. De la concepţie la împlinirea în fapt artistic, drumul este uimitor, dată fiind construcţia dramatică amplă, definirea şi alternanţa structurilor. Andreescu are meritul de a fi organizat acest colos conferindu-i stabilitatea construcţiei, de a-i fi întreţinut tonusul, inclusiv acea viaţă interioară care animă spiritul muzicii. Puţin potrivită, chiar exagerată, a părut a fi amplificarea sonoră de care a beneficiat vocea maestrului Pompeiu Hărăşteanu în rolul Mântuitorului; dispune de o experienţă pilduitoare în domeniul concertant. Alături de domnia sa, apariţia unui glas tânăr de bas-bariton, acela al lui Iustinian Zetea, se dovedeşte a fi mai mult decât promiţătoare. Valentina Naforniţă, Sidonia Nica, Alina Bottez, Pataki Adorjan au dat consistenţă echipei soliştilor vocali ai lucrării.
Revenind la recenta ediţiie a Festivalului „Cluj Modern”, voi menţiona în primul rând maxima varietate a selecţiei repertoriale. Mă refer la varietatea stilistică observată atât în contextul actual cât şi referitor la cel istoric. Celebrul „Octuor”, lucrare de tinereţe a lui George Enescu, lucrare scrisă cu mai bine de un secol în urmă, a prilejuit întâlnirea a două importante formaţii de cvartet ale vieţii muzicale, anume Cvartetul „Arcadia” – tineri muziceni aflaţi în spectaculoasă acensiune profesională, şi Cvartetul „Transilvan” – muzicieni ce dezvoltă în continuare o experienţă concertistică remarcabilă în viaţa noastră de concert.
Cornel Ţăranu se dovedeşte a fi în continuare o personalitate cu totul dinamică, un spirit viu, lucid, mobilizator; o face în calitate de animator al unei formaţii cu continuitate de decenii în viaţa muzicală clujeană, în cea naţională; dar şi în cea internaţională. Mă refer la ansamblul instrumental „Ars Nova”, muzicieni de strădania cărora se leagă un imens şir de prime audiţii din literatura secolului XX, din literatura muzicală actuală. Nu poţi să nu observi filiaţia componistică pe care o dezvoltă Ţăranu, dascălul întru muzică al atâtor generaţii de compozitori; este o relaţie de cordială colegialitate cu foştii săi studenţi, o relaţie orientată pe linia unui autentic profesionalism academic. În concertul final al Festivalului, alături de ultimul său mare opus, de Simfonia „Memorial” închinată martirilor neamului, a putut fi audiată mişcarea simfonică „Patima pământului”, un opus datorat tânărului compozitor Ciprian Pop, o pagină ce se remarcă prin vivacitatea spectaculoasă a evoluţiei orchestrale, prin gradiţia eficient condusă a tensiunilor. Lucrare de natură clasică, de puternică expresie emoţională, Concertul pentru violoncel şi orchestră de Pascal Bentoiu găseşte în Marin Cazacu personalitatea solistului de autentică forţă expresivă; în plus, relaţia dirijorului Nicolae Moldoveanu cu muzicienii orchestrei a probat o dată în plus datele unei eficienţe operative pe durata unei întregi seri de muzică.
Alte momente importante ale festivalului clujean? Voi evoca prezenţa unei puternice personalităţi a sfârşitului de secol XX, a compozitoarei Myriam Marbe, a unui dinamic urmaş al domniei sale, în persoana Mihaelei Vosganian. Artişti din generaţii diferite, Dumitru Capoianu, Adrian Iorgulescu, Viorel Munteanu, Horia Şurianu, Dan Dediu, Irinel Anghel, George Balint, Iulia Cibişescu, Diana Rotaru, György Selmerczy, apoi Ansamblul de Percuţie al Academiei, formaţie condusă de maestrul Grigore Pop, o formaţie recent înfiinţată, Ansamblul „Ad Hoc” condus de tânărul dirijor Matei Pop, mediu electro-acustic dezvoltat de Adrian Borza, iată tot atâtea imagini ale recentei ediţii a Festivalului „Cluj Modern”. Cu totul special s-a dovedit a fi concertul formaţiei conduse de Michel Swierczewski, concert promovat de Centrul Cultural Francez; lucrări ale compozitorilor născuţi pe teritoriul actual al României, puternice personalităţi ale sfârşitului de secol XX, creaţii semnate de Iannis Xenakis, György Kurtag, György Ligeti, au fost oferite – în Sala Studio a Academiei de Muzică, anterior şi la Bucureşti – sub semnul unui profesionalism exemplar probat de formaţia cehă „Prague Modern”. Relaţia cu organisme culturale din străinătate, inclusiv cu Forumul Cultural Austriac, s-a dovedit a fi salutară în mod absolut; le datorăm prezenţa în Festival a compozitorilor Alexander Müllenbach, Herwig Reiter şi Wolfram Wagner.
Un festival dens de evenimente. „Non multa sed multum”, vor a ne transmite organizatorii, Academia muzicală clujeană, Filarmonica „Transilvania”. Este un festival extins pe durata unei săptămâni de concerte; acestora li s-au alăturat expunerile muzicologice orientate prioritar pe dinamica fenomenului componistic din partea de Est a continentului european. O dată la doi ani, în formula actuală, Festivalul şi-a propus a oferi aspecte ale creaţiei noastre drept imagine integrată vieţii muzicale europeane; … de azi, de ieri; … de alaltăieri. „Cluj Modern” nu este, în mod absolut, un festival al noutăţilor de ultimă oră, ci unul al continuităţilor fireşti petrecute în cultura secolului XX, în relaţie cu dinamica muzicală a zilelor noastre; iar aceasta cu o firească întîmpinare a percepţiei publicului actual. Este un echilibru dificil de întreţinut.
