Cînd te afli aproape, spaţial vorbind, de cineva care îţi este drag, iar acea persoană împlineşte un număr rotund de ani, gesturile aniversare au intrat în rutină: telefon de felicitare, eventual o vizită, repetarea unor declaraţii de amîndoi ştiute, dar a căror revenire bucură mereu. Ce-i de făcut însă cînd te afli la mii de kilometri distanţă? Atunci lucrurile devin mai complicate; trebuie să inventezi gesturi inedite, cum ar fi bunăoară o scrisoare deschisă.
Ce înseamnă pentru mine Paul Cornea a fost şi este greu de formulat: nu cred, de altfel, că ar interesa prea multe persoane. Ce înseamnă el însă pentru zecile de generaţii care s-au perindat, de cinci decenii şi mai bine, prin Universitatea bucureşteană - iată o problemă ce merită analizată. în absenţa unei statistici de natură socio-estetică, statistică ce l-ar încînta pe Paul Cornea însuşi, să urmărim gîndurile unui student abstract, care ar fi urmat în toţi aceşti ani cursurile profesorului şi apoi i-ar fi citit cărţile.
Ce ar observa el? Cărţile lui Paul Cornea au apărut în cadenţă regulată, începînd cu anul 1962 (Studii de literatură română modernă) şi pînă în 2006 (Interpretare şi raţionalitate). Ce poate fi comun între culegerea de subtile studii istorico-literare, privitoare mai ales la secolul al XIX-lea, şi tratatul de hermeneutică generală din 2006? Aparent nimic. Doar că volumele apărute sub semnătura lui Paul Cornea, de la începutul deceniului şapte şi pînă acum, refac traiectoria gîndirii europene din a doua jumătate a secolului XX asupra literaturii.
Etapele se lasă rezumate prin etichete distincte: istorie literară factuală, dar pitorescă, luată de multe ori drept pretext pentru a ocoli demoralizanta literatură română contemporană din acea vreme; sinteză de mare anvergură, concomitent istorică, socială şi culturală, asupra unei întregi epoci (Originile romantismului românesc); stilistică propriu-zisă, în zone literare pînă atunci nevizitate de lingvistică (vezi iniţiativa din 1977 numită Structuri tematice şi retorico-stilistice în romantismul românesc); tehnica şi sociologia lecturii, cine citeşte, de ce citeşte, cum citeşte - întrebările estetice ale anilor '80; în fine, hermeneutica generală şi hermeneutica aplicată. Prin cîteva cărţi extraordinare, scrise în româneşte, au defilat lent în faţa cititorilor cele mai importante tendinţe ale exegezei literare europene. Şi după hermeneutică? Doar nepoţii noştri vor şti nu sfîrşitul, ci continuarea poveştii: în materie de metodologie, din fericire, sfîrşit nu există.
Subreptice, discret, fără o prezenţă explicită în text, dar lăsînd clare semne de recunoaştere, a existat mereu la Paul Cornea şi o componentă ideologică. Ideologia i-a acompaniat metoda. Dacă, în primele două culegeri substanţiale de studii, chipul lui Marx îşi făcea încă simţită prezenţa (era vorba, bineînţeles, de Marx hegelianul de stînga, cel din Manuscrisele... de tinereţe), treptat barba profetului s-a retras în ceaţă. Renunţarea la marxism s-a împlinit fără convulsii şi fără regrete: dacă tot a plecat - ducă-se! Ultimelor cărţi ale lui Paul Cornea nu trebuie să le căutăm multă vreme ideologia implicită: în tratatul său de hermeneutică, de exemplu, opţiunea pentru liberalism, pentru democraţie, pentru gîndirea plurală sar în ochi. în cărţile lui Paul Cornea, de la Marx la Raymond Aron trece o linie mereu ascendentă. A fost şi linia după care a evoluat în ultimele decenii gîndirea mondială de bună calitate.
Piesă de rezistenţă a culturii româneşti contemporane, Paul Cornea ne priveşte astăzi de la o mare înălţime. A demonstrat că s-a putut păstra şi în ţara noastră contactul cu Europa, chiar în cea mai nefastă perioadă a istoriei; a arătat că cei mai inteligenţi români pot da coloratură proprie marilor curente de gîndire occidentală; şi, mai ales, că personalităţile puternice au fost capabile să traverseze deşertul fără să fi scris măcar un singur rînd de care apoi să le fie jenă.
Studentul abstract de la început, care l-a urmărit continuu pe profesor, schiţează în încheiere o extrem de concretă îmbrăţişare.
