Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Lucindă felicitate cu logostele de Luminiţa Marcu



Publicarea plachetei de versuri Dar de rouă de Sandra Mihaly nu s-a făcut în nici un caz din economie. Strălucirea coperţilor, pastelul în degradeuri savante, caracterele tipografice care reproduc cu umbre scrisul autoarei, probabil, cochetăria aranjamentului în pagină - toate ne duc cu gîndul la un cadou frumos ambalat pe care autoarea, deşi declară într-un motto înfiorat că vrea să-l împartă cu cititorii, şi-l face în primul rînd sieşi. Asta n-ar fi nimic, sute de poeţi îşi publică operele doar pentru ei şi critica literară nu reuşeşte şi nici nu doreşte de cele mai multe ori să ţină pasul cu toate aceste gesturi caraghioase, dar un asemenea volum atrage atenţia ca un musafir împopoţonat pe care nimeni nu l-a invitat şi despre care nimeni nu ştie nimic. Pentru că trebuie spus că nu este dată nici o informaţie despre eul empiric şi mult prea contingent al autoarei, lăsîndu-ne doar speranţa unei expertize grafologice. Postfaţa, în afară de hazul nebun pe care-l produce involuntar, se păstrează în aceeaşi imponderabilitate anonimă probabil pentru a ne da un exemplu de moralitate la care doar două personaje pot accede: scriitorul (omul) şi Dumnezeu. Cititorul (criticul, eventual) trebuie să se ţină departe ca fluturii de bec. De altfel, autoarea recunoaşte cu un umor savuros, dar din păcate neintenţionat, că "sub chip de prefaţă citind-o, poate, cititorul sigur nici nu s-ar porni a citi cartea". Poate sigur aşa s-ar întîmpla! Urmează parabola cîlţoasă sintactic şi stridentă ca un disc tocit de atîtea reluări a creatorului/ Dumnezeu care-şi trimite creaţia în lume şi un fel de morală finală de-a dreptul năucitoare, scurtă şi cuprinzătoare, apodictitcă, aşezată drept în mijlocul paginii: "Dumnezeu cu visul/ şi omul cu scrisul."
Tot felul de influenţe se pot descoperi în poemele Sandrei Mihaly, numai că satisfacţia de a le descoperi e repede "adumbrită" de senzaţia de caricatură fără conştiinţa actului caricării. Un poem începe cu motivul urnei lui Keats autohtonizate în "ulcior ars şi blînd" pentru a se deşira apoi în versuri scurte, sacadate, fără sens, fără imagine, cu o sintaxă răsucită care vrea să treacă probabil drept rafinament: "Hoinarul umblînd/ cu minţile-ntoarse/ primindu-te-n dar/ cînd darul e rar/ se-ntreabă de cînd/ la blîndă-ndemnare/ mesean nu de rînd/ din plinul tău bînd/ aroma ta arsă/ în sucuri amare/ cu pinteni arînd/ poteci de nomazi/ de ieri pînă azi/ te roag-un hoinar să/ te-arunce în mare..." Doar o rimă nevrotică pare să fie motorul acestor versuri. Procedeul se repetă în foarte multe poeme. Finalurile categorice nu sînt maxime căutate aşa cum vor să pară, ci pur şi simplu înţepeniri ale unei maşini de rimat suprasolicitate.
Un poem care începe blagian ("Atîta linişte...") se termină cumva antonpannesc, numai că oricît am căuta miezul munteanului, nuca va suna a gol în urma coliziunii cu un perete mult prea răbdător: "Pentru noi îmbrăţişarea/ era o lume/ şi nu ne miram de unde." Cînd nu cată spre ceruri-nalte, poemele se deghizează stîngaci în cîntece populare şi îşi doresc să semene cu giuvaierurile adunate de Blaga sau îşi subţiază vocea după boabele şi fărîmele argheziene. E un progres faţă de grotescul filozofărilor în cascadă din alte poeme, dar vocea falsează voioasă ca la o serbare şcolară.
Versurile care apar pe ultima copertă ne lămuresc în sfîrşit: "Darul întîmpină dorul şi-l împlineşte/ dorul primeşte darul şi îl sfinţeşte/ Dar de rouă/ Cine are dor de cules, să culeagă". Cu alte cuvinte, de vină e cititorul care n-are "dor de cules" şi nu artistul care perpetueză la nesfîrşit modelul iresponsabilităţii ieftin spectaculoase care alimentează o întreagă industrie de produs aşa-zişi poeţi. Cu "logostele" care trebuie să "constele" nu prea se face un dar, fie el şi "de rouă", ci doar un dar de la Rao, o editură serioasă ca-
re-şi permite probabil cîteodată asemenea gesturi excentrice.


Sandra Mihaly - Dar de rouă, Editura Rao Special, Bucureşti, 2000, 125p., f.p.