Dito şi Idem, Astra, roman epistolar,
traducere din limba germană de Grete Tartler,
Bucureşti, Editura Humanitas, 2011, 236 pag.

„Cărţi din alte timpuri sau vorbind despre lumi de altădată... Cărţi venerabile, cu patina vremii, cărţi de preţ, multe căzute pe nedrept în uitare... Cărţi cu savoarea unui vin nobil şi vechi, redescoperite, recuperate şi redate lumii de azi.” Astfel sună descrierea pe care Editura Humanitas o face uneia dintre recent lansatele colecţii, „Vintage”, şi în care, pe lângă cărţi precum Amintiri de la Junimea a lui Iacob Negruzzi, apar şi titluri traduse, un exemplu fiind volumul Astra semnat de Dito şi Idem, mai precis Carmen Sylva şi Mite Kremnitz (ciudat fapt – în spatele unor pseudonime literare să se ascundă altele).
Avem de-a face cu o carte la patru mâini, izvorâtă din prietenia a două erudite autoare de limbă germană pe care viaţa le-a adus în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea printre români, două femei despărţite uneori de rigorile sociale, dar apropiate de pasiunea pentru scris, de cercurile pe care le frecventau şi de sentimentul unui soi de exil într-o lume diferită de cea în care s-au născut. Astra este un roman epistolar în care răzbat limpede ecouri puternice ale unui romantism târziu. De altfel, chiar titlul face referire la poemul Luceafărul, volumul descriind un soi de istorie similară a unui personaj feminin căruia dragostea îi este interzisă.
Modelul epistolar de alcătuire a textului îi îngăduie cititorului să înţeleagă foarte clar care pagini sunt scrise de Carmen Sylva şi care de Mite Kremnitz. În plus, convenţia scrierii de tip epistolar ascunde de multe ori de fapt însemnări de jurnal, pasaje lungi de text nefiind altceva decât ample confesiuni sentimentale sau notaţii ale activităţilor zilnice mai însemnate. T
extul în sine nu ascunde decât puţine delicii de stil, mai cu seamă săgeţi sarcastice care joacă rolul unui fericit contrapunct, menit să mai tempereze tonul general al cărţii care aduce mai degrabă a lamentaţie prelungită. Nici dialogurile nu strălucesc, fiind complet artificiale. Captivantă este însă descoperirea amănuntelor biografice care se ascund în spatele personajelor şi faptelor descrise (de pildă, îndărătul rafinatului Sander, foarte probabil se află Titu Maiorescu – cumnat cu Mite Kremnitz), dar mai ales tabloul recompus al unei societăţi aristocratice de secol XIX în care valorile abia începeau să se cristalizeze, iar copierea modelelor occidentale era singura cale prin care se putea ajunge la unele noi, autohtone. Citită cu un astfel de orizont de aşteptare, mai degrabă istoric decât literar, Astra devine o carte extrem de interesantă. „Şi apoi îmi citeşte poemele preferate din Goethe; câteodată ne emoţionăm atât de tare, că ne vin lacrimi în ochi. Într-o atmosferă elevată, ele îi sunt omului mereu aproape. Ciudat cât de întru totul german e Sander; de fapt, nu ţine la niciun poet ca la Goethe, niciun cuvânt în altă limbă nu rezonează pentru el atât de împlinit ca în germană. Cred că eu n-aş fi putut să mă integrez atât de tare într-o limbă străină; el chiar gândeşte în germană şi, deseori, cuvintele pe care le rosteşte în somn sunt sunete din patria mea.” (p. 150)
Alături însă de cele două autoare, care pun pe tavă dinaintea cititorului bucăţi din intimitatea lor şi recompun imaginea unei lumi de altădată, se află traducătoarea volumului, Grete Tartler, care a reuşit să redea perfect atât stilul fiecăreia în parte, cât şi subtilităţile frazelor, poate şi pentru că biografia o apropie foarte mult de cele două autoare (femeie de etnie germană, scriitoare la rândul ei). Se vede că Grete Tartler nu doar le-a tradus pe Dito şi Idem, ci le-a înţeles într-un mod intim. Dovadă stă şi excelentul studiu introductiv, intitulat „Carmen Sylva şi Mite Kremnitz între Orient şi Occident”, o fericită punere în context care orientează lectura şi oferă succinte, dar preţioase detalii biografice.
Astra este un volum care se potriveşte perfect cu portretul-robot al cărţilor care ar trebui să alcătuiască o colecţie cum este Vintage. Romanul nu trebuie citit strict pentru ce este el în sine. Dacă procedează astfel, cititorul are toate şansele să fie dezamăgit de o istorie lacrimogen-romanţioasă, deloc surprinzătoare în final, şi înţesată de formulări uşor preţioase. Dimpotrivă, citită în lumina contextului istoric în care a fost creat, ca rod literar al unei epoci, Astra va străluci.