Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Teatru:
Lăsata secului (I) de Marina Constantinescu


Există anumite sentimente care te seduc şi apoi te înrobesc. Chiar dacă nu ai depus jurămînt în faţa lui Dumnezeu, chiar dacă nimeni nu te constrînge cu nimic, în nici un fel. Există oameni, puţini, foarte puţini, care nasc în mine aceste sentimente şi care mă leagă, cu respect şi admiraţie, pînă la capătul lumii. Fără ei, aş rătăci pe lumea asta fără nici un sens.

Uneori, de la Marea Neagră la Sinaia poate să fie o nimica toată de drum. De pe plaja sedusă şi abandonată, sedusă şi abandonată (în vecii vecilor, amin) de valurile furtunoase sau tandre pînă la verticalitatea brazilor şi a drumurior istorice de la Sinaia poate să ţi se pară chiar o aruncătură de băţ. Uneori, însă. Am plecat în zori de la mare, val-vîrtej, cu o zi mai devreme decît ne propusesem, împreună cu cel mai renumit pinguin tenor, este vorba despre Apolodor, ca să ajungem pe-nserat la Sinaia. Mai exact la Buşteni, unde Catedra Unesco a Institutului Internaţional de Teatru (ITI) prezenta un studiu făcut de Yuri Kordonski, Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc pe Conu" Leonida faţă cu reacţiunea a lui Caragiale. Sentimentele despre care vorbeam mai sus, pe care nu le pomenesc şi nu le înşir, mi-au şoptit că nu pot să nu fiu de faţă.



"Luca, Luca, Lucăţel,

Băiatul lui Marinel,

Cuminţel şi frumuşel,

Nu mai e nimeni ca el,

Luca, Luca, Lucăţel."



Rostind în barbă, a cîta oară, aceste vorbe de alint, mi-am amintit în maşină, pe drumul de la mare, la munte, sursa. O poezioară în stilul direct şi liber, pe care Victor Rebengiuc i-o spunea fiului său, Tudor. Eu am adaptat-o, înlocuind doar numele "adrisantului". Mi-am amintit locul unde am citit-o, în dreapta jos, la pagina 107 din cartea De-a dreptul Victor Rebengiuc. Vara trecută, m-a căutat o tînără, Simona Chiţan, care mi-a spus, oarecum emoţionată, că doreşte să scrie o carte despre Victor Rebengiuc. "Şi dînsul ştie?", am întrebat eu distant. "Da!", a răspuns ea fremătînd. "Aş vrea să stăm de vorbă", a continuat. Şi eu vroiam să o cunosc, să văd pe ce "mîini" intră şi pe ce pix, creion, stil-stilou, computer. Era îngrozitor de cald afară, canicula aceea interminabilă şi scîrboasă. într-o după-amiază fierbinte, reuşind să nu se topească în asfalt, a ajuns la mine tînăra cu pricina. Pînă să apuce să mă întrebe ceva, am bombardat-o eu. O mie şi una de întrebări. Nu-i cunoşteam numele şi bănuiam că nu are legături prea mari cu teatrul sau cu filmul. Am privit-o. Dincolo de timiditate şi modestie, am descoperit o enormă preţuire şi curiozitate faţă de Victor Rebengiuc, hotărîrea de a scoate cu orice preţ această carte, dar nu oricum, pentru a-şi aduce omagiul faţă de un mare artist, pe care nici nu-l cunoştea, şi nicidecum pentru a folosi prilejul ca pe o rampă de lansare în carieră. După cele cîteva ore pe care le-am petrecut împreună, după sugestii, nume de regizori, prieteni, i-am spus că mai este o tînără care are de gînd să scoată un volum despre Victor Rebengiuc. I-am dat numărul şi am mai spus doar că ar trebui să o contacteze. Nici pînă astăzi nu ştiu, şi nu are nici-o importanţă, cine pe cine a căutat. Important pentru noi toţi este faptul că Simona Chiţan şi Mihaela Michailov au scos în 2004 o carte, frumoasă, sinceră, deschisă şi emoţionantă cu şi despre Victor Rebengiuc. (în colecţia Biografii celebre la Licenţia Publishing). Este o carte bine dozată, pe care am citit-o cap-coadă, fără să o las din mînă şi fără să mă împiedic de greşeli. Este o carte fără pretenţii, şi pentru cititorul obişnuit, şi pentru specialist, şi pentru cel care îl cunoaşte sau nu-l cunoaşte pe Victor Rebengiuc. Fără nici o notă sofisticată, fără dorinţa de a teoretiza, cartea are o structură melodică, pe voci, cu un protagonist - Rebengiuc - într-un lung interviu-confesiune - şi mai mulţi solişti, cei care depun mărturie despre personalitatea actorului. Partea teoretică - cronici, comentarii - se integrează firesc şi cronologic confesiunii. Nu se urmăreşte exhaustiv acest destin. Ar fi şi greu. Şi apoi, ce s-ar alege de misterul fiecărei existenţe? Fără să mai vorbim despre cel al teatrului. Cartea este, într-un fel, o oglindă în care se re-compune, natural, în mişcare, chipul unui mare actor. Tumultos, timid, incandescent, tăcut, uneori, neobosit, debordant, direct, sincer, tandru, cu fragilităţi bine ascunse, un prieten pe care poţi conta viaţa toată, un artist care simte cuvîntul, care îl întoarce pe toate feţele şi îl emite numai după ce l-a integrat minţii şi sufletului, un om care nu se teme de proprietăţile cuvintelor, folosindu-le în profunzimea lor, cînd, unde şi cum trebuie, un om modest, fără să-şi subaprecieze valoarea, un om vertical, moral, onest, care şi-a asumat rolurile, personajele, gesturile, atitudinile publice. Libertatea lui interioară a existat în spatele fiecărei apariţii, pe scenă sau în viaţă. Şi cineva, acolo sus, l-a ocrotit.

De ce revin, din cînd în cînd, la cartea asta. La pagini anume, la fraze, la cîte un cuvînt? Pentru că este extrem de incitant să descoperi cum şi ce văd ceilalţi, regizorii, de pildă, în Victor Rebengiuc, iar detaliile, în viaţă, ca şi pe scenă, sînt savuroase.

Sorana Coroamă Stancu: "Un timbru special, o frazare specială, o anumită ritmare a frazelor care vin din interior, un fel de a ciocăni fraze (formidabil verbul a"ciocăni", folosit pentru căutarea unui actor în relaţia lui cu cuvîntul!), nu în sensul dur, metalic şi casant al expresiei."

Liviu Ciulei: "Cred că Victor Rebengiuc citeşte rolul pe care-l joacă din interior spre exterior, în aşa fel încît toate acţiunile sale scenice sînt plauzibile şi dramatice. în interpretarea lui, acestea devin organice, pentru că poartă un adevăr de viaţă transpus scenic şi împlineşte desenul personajului de la cele mai mici detalii, pînă la conturul mai general, întotdeauna verosimil, al acestuia. [..]"

Radu Penciulescu: "Eram tineri săraci şi plini de visuri cînd, în 1957, Vlad Mugur ne-a adunat pe toţi la Craiova. Faimoasa generaţie de aur. Trăiam împreună, toată trupa lui Vlad, într-un fost hotel (pe vremuri, de proastă reputaţie). îmi aduc aminte că la prima leafă m-am dus cu Victor la un magazin de textile, ne-am cumpărat fiecare 1,20 m de doc albastru şi l-am rugat pe croitorul teatrului să ne facă nişte pantaloni. Tot cam atunci am avut şi prima revelaţie. L-am văzut repetînd şi apoi jucînd în Bunbury. Ce înseamnă să fi onest a lui Oscar Wilde. Pe stradă umbla zgribulit în pantalonii lui de doc albastru, dar la teatru era tînărul englez sofisticat, manierat (şi manierist), snob, stilizat, cu o impunătoare arhitectură a comportamentului. M-am întrebat (şi l-am întrebat) de unde ştie toate astea, că, doar, ca experienţă de viaţă, eram amîndoi nişte obişnuiţi supravieţuitori. A dat din umeri: "din text". Atunci am înţeles că stilul nu e nici cultură, nici exerciţiu, ci o parte esenţială a talentului. Un comportament talentat."

Lucian Pintilie: "După un flirt nesemnificativ în prima tinereţe, relaţiile dintre mine şi Victor au fost dintre cele mai rele care se pot imagina. Şi nu aşa un sezon, două - ci destul de extinse în timp, cîţiva buni ani răi. Ar fi mare păcat să-i uităm. ş..ţA trebuit să se întîmple o nenorocire cumplită (moartea lui Toma Caragiu), care să se împletească cu un miracol extraordinar - pentru ca regăsirea noastră să mai fie încă o dată posibilă - şi de atunci să rămînă definitivă. Eram extraordinar de lucizi amîndoi că ne va pedepsi Dumnezeu dacă ratăm şi această ultimă şansă pe care ne-o acorda. Victor a preluat rolul lui Pampon (din De ce trag clopotele, Mitică?) care era gîndit pentru Toma Caragiu - dar noi doi nu mai eram puştii orgolioşi şi autoritari de altădată. Victor înţelesese perfect dimensiunea estetică, istorică şi politică a rezistenţei mele - iar eu pricepeam că un actor ca el se naşte o dată la trei generaţii."

Valeriu Moisescu: "Victor Rebengiuc e unul dintre puţinii care şi-au păstrat verticalitatea, constituind un reper al demnităţii şi combativităţii pe care o invoca Flaubert, susţinînd pe bună dreptate, că un mare artist este sau trebuie să devină obligatoriu un gladiator."

Alexandru Dabija: "Se poate scrie o carte despre tipul de retorică pe care-l foloseşte Victor Rebengiuc, despre felul lui de a vorbi pe scenă, de a vorbi în piaţă, în public şi în particular. Are un tip de vorbire care se întîlneşte foarte rar. Această retorică a lui este o combinaţie între un simţ apare al sintaxei şi o concentrare continuă asupra sensului. El are o legătură profundă cu cuvintele, pentru el nu există cuvinte de umplutură. Dacă fraza are 17 cuvinte, el pune sensul pe cel puţin 10 dintre ele. Tu, ca ascultător, poţi ţine minte şi reproduce 90% dintr-o frază de-a lui Rebengiuc, în timp ce la marea majoritate a actorilor reţin numai ideea, nu şi cuvintele lor. Performanţa lui Rebengiuc este o formă de disciplină studiată, dublată de talent şi de instinct."

Yuri Kordonski: "îţi reconsideri viaţa, ca actor, cu fiecare spectacol în care joci, cu fiecare mare autor pe care-l descoperi. Nu e numai încă un Cehov, nu e numai încă un Gogol, ce se întîmplă în piesă este o parte din viaţa ta. în teatru, dacă eşti foarte onest, dacă nu te prefaci, poţi să trăieşti mai multe vieţi. îţi extinzi propria viaţă, călătoreşti în alte lumi, capeţi un fel de imortalitate. Simţi din plin o anumită singurătate dar, în acelaşi timp, ai şansa de a zbura spre alte galaxii. Asta se întîmplă numai dacă eşti onest."

Mai există acolo, în cartea aceasta, un text răvăşitor, inteligent, ironic, vulnerabil, semnat de arhitectul Tudor Rebengiuc, fiul Marianei Mihuţ şi al lui Victor Rebengiuc. Fie şi numai pentru acest portret atipic, ar merita să procuraţi şi să citiţi această carte De-a dreptul Victor Rebengiuc, scrisă într-un ton firesc, imprimat de protagonistul ei. Multe imagini, cuvinte mai ales, mi-au populat drumul spre munte, chiar în ziua de Lăsata Secului, pînă la Buşteni, unde aveam să-i întîlnesc pe regizorul Yuri Kordonski şi pe actorii lui iubiţi Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc într-un Conu� Leonida, cu acorduri fine, umane. Despre asta, săptămîna viitoare.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara