Literatura grupurilor etnice
americane oferă, la ora
actuală, unul dintre cele
mai spectaculoase exemple
de întrepătrundere
a ficţionalului cu documentarul,
a (auto)biograficului
cu definirea/ redefinirea/ criza/
obsesia identitară. Datorită
complexităţii factorilor ce
contribuie la conturarea acestui
tip aparte de scriitură, cercetarea
din domeniu se înscrie mai
degrabă în sfera mai largă a
studiilor culturale, decât în cea
a hermeneuticii literare sensu
stricto.
Celor interesaţi, proiectele dedicate
analizei aprofundate a acestui gen
de ficţiune le pot aduce în atenţie o
serie de chestiuni şi argumente
omniprezente în dezbaterea
internaţională, dar mai puţin familiare,
poate, publicului din România. Nucleul
în jurul căruia gravitează cercetarea
îl constituie scrierile autorilor etnici
de limbă engleză, aflate în evidentă
ascensiune în America începutului
de Mileniu Trei.
Cazul este cu atât mai relevant
cu cât dialogul dintre minoritate şi
majoritate, centru şi margine capătă
dimensiuni aparte în contextul evoluţiei
individuale şi comunitare în cadrul
unei naţiuni precum cea americană:
pluricentrică şi polifonică, alcătuită
din generaţii succesive de imigranţi.
Dislocarea, transmutarea, (in)adaptarea,
asimilarea, (dez)integrarea, hibridizarea,
stereotipizarea (adeseori reciprocă)
se înscriu în vocabularul scriitorilor
etnici americani aflaţi în căutarea
unor stiluri şi locuri proprii în complicatul
eşafodaj socio-politic şi cultural al
SUA. Scopul scurtei treceri în revistă
de faţă e de a sublinia câteva particularităţi
ale unei literaturi ce opune, de regulă,
rezistenţă interpretării prin prismă
pur estetică, şi de a evidenţia rolul
esenţial pe care tipul de abordare
oferită de sfera studiilor culturale îl
joacă în înţelegerea şi evaluarea
corectă a unor asemenea texte.
Studiul literaturilor etnice şi-a
schimbat, fără îndoială, statutul în
Statele Unite în decursul ultimelor
decenii, migrând spre centrul interesului
academic, pe măsură ce diverse
institute şi departamente de Studii
Etnice şi-au găsit, treptat, locul în
marile universităţi. Editurile au început,
la rându-le, să promoveze intens o
serie de scriitori americani de provenienţe
dintre cele mai diferite, care aleg
să-şi exploreze moştenirea şi să-şi
împărtăşească experienţele din familie
şi comunitate cu publicul interesat.
Printre numele consacrate, recompensate
deja cu varii premii de prestigiu, se
numără Toni Morrison sau Alice
Walker, Jhumpa Lahiri sau Khaled
Hosseini, Sherman Alexie, Louise
Erdrich, Amy Tan, Maxine Hong
Kingston, Julia Alvarez sau Junot
Diaz, mulţi dintre ei ecranizaţi, traduşi
(chiar şi) în română şi îndrăgiţi în
egală măsură înăuntrul şi în afara
spaţiului nord-american.
Aparţinând principalelor comunităţi
etnice din SUA (africană, arabă,
asiatică, latino, indigenă), susnumiţii
şi tot mai numeroşi alţii asemenea
lor îşi percep şi traduc evoluţia
individuală şi comunitară în contextul
unei culturi americane contemporane
extrem de densă şi diversificată ca
structură. Modalităţile de raportare
ale scriitorilor etnici la esenţa unor
relaţii publice şi particulare aparte
devin parte integrantă şi expresie
a unei conştiinţe sociale din ce în
ce mai puternic afirmate, transpusă
în texte cu priză la publicul larg. În
afara mizelor estetice şi calitative,
asemenea scrieri se disting de la bun
început prin impactul emoţional pe
care îl pot produce asupra unei „naţiuni
de imigranţi” prin definiţie.
Proza etnică americană, tot mai
vizibilă la nivel naţional şi peste
Ocean(e), reflectă, în mare parte,
problematica extinsă a comunităţilor
etnice (fie ele de imigranţi, nativi sau
foşti sclavi). Aşa cum precizează
Thomas Ferraro într-un volum din
1993, Ethnic Passages, „etnicitatea
în SUA e mai mult decât o chestiune
ce ţine de ritual, retorică sau dialog.
Este o realitate profund neliniştitoare,
în care literatura e implicată în
mod special şi la care oferă un acces
deosebit”1. Dacă definiţiile de dicţionar
sunt, conform aşteptărilor, scurte şi
concise („etnic” = referitor la un/o
anumit/ă rasă, naţiune, trib, cu
obiceiurile şi tradiţiile sale”; „minoritate
etnică” = un grup de oameni de rasă
diferită faţă de cea a majorităţii dintr-o
ţară”2), lucrurile devin mai nuanţate
în ce priveşte legătura strânsă dintre
operele autorilor etnici americani,
contextul socio-politic şi evoluţia
istorică a comunităţilor (încă) minoritare
din SUA.
În acest caz, specialiştii în domeniu
evidenţiază anumite particularităţi:
„Cuvântul «etnic» derivă din două
surse. Din grecescul ethnos obţinem
sensul de naţiune sau popor. În acest
context, apare sensul de populaţie
sau comunitate. Un alt cuvânt grecesc,
însă, are semnificaţia explicită de
«păgân» sau «altul». În Beyond Ethnicty,
Werner Sollors asociază această a
doua conotaţie cu realitatea americană.
Urmărind etimologia un pas mai
departe, Sollors consideră că, aplicată
la contextul american, distincţia
operată de tradiţia creştină între
păgâni şi aleşi devine una între etnic
şi american” 3. Este, astfel, important
de notat că orice încercare de analiză
eficientă a acestui tip de literatură
cu o componentă socială extrem de
pronunţată nu poate trece cu vederea
elemente ce ţin de transformările
care au avut loc în ultimul secol şi
jumătate în structura naţiunii americane,
cele mai multe legate de fenomenul
imigraţiei.
Odată cu schimbările de politici
publice privitoare la valurile succesive
de aspiranţi la servicii şi cetăţenie,
însăşi modalitatea în care fenomenele
sociale sunt surprinse de scriitura
minoritară a căpătat denumiri dintre
cele mai diverse, menite să reflecte
cât mai corect realităţile din teritoriu.
„Termenul de «literatura imigranţilor»,
utilizat în prima parte a secolului XX,
face loc, după al Doilea Război Mondial,
celui de «literatură etnică», înlocuit
ulterior de «reprezentarea multiculturală
»”4. Desigur că, în cele două
decenii scurse deja de la consideraţiile
lui Thomas Ferraro, însăşi ideii de
multiculturalism i s-au adus diverse
acuze şi amendamente, referitoare
la dimensiunile sale presupus restrictive.
Indiferent, însă, de etichetele aplicate
în timp, scrierile imigranţilor şi
urmaşilor acestora au reuşit să atragă
atenţia criticilor şi a publicului
larg. Majoritatea observatorilor
fenomenului evidenţiază o distincţie
necesară, o diferenţă de ton, preocupări
şi impact între cele două „valuri”
majore identificabile în secolul XX.
„Dacă există moduri diferite de
percepţie asupra experienţelor «etnice»,
acest lucru se întâmplă, deoarece în
Statele Unite, în decursul ultimului
secol, am avut de a face cu poveşti
foarte diferite despre ce înseamnă
«a fi etnic». Primul dintre cele două
tipuri dominante este al imigrantului
american, «etnicul» paradigmatic de
dinaintea celui de al Doilea Război
Mondial. Al doilea se referă la etnicul
american de culoare, rezistent
activ la asimilare ca urmare a
conştientizării produse de Mişcarea
Drepturilor Civice la sfârşitul anilor
1960 şi începutul anilor 1970. Cel
dintâi grup a produs un număr
substanţial de opere literare, care au
captat atenţia criticilor atât înainte,
cât şi după afirmarea conştiinţei
multiculturale. Cel de al doilea grup
a contestat eficient reprezentarea
predominantă a celui dintâi, şi a pus
cu succes bazele unui nou etos critic
în studiile literaturii etnice”5.
Indiferent de categoria în care
se înscriu, o mare parte a lucrărilor
în cauză au fost cu precădere plasate
(uneori abuziv, stereotip, reducţionist)
în sfera documentului, a (auto)biograficului,
în ciuda ficţionalităţii lor. Tendinţa
de a le scoate din zona literarului pur,
a artei de dragul artei, a poveştii,
construcţiei şi stilului, se explică
punctual prin evoluţia domeniului
studiilor culturale, care pledează
pentru interpretarea literaturii în
cadru extins. Într-un interviu din
revista „Dilema”, prof. Mihaela Irimia
preciza: „Studiile culturale sunt formate
din mai multe discipline, care constituie
un punct de maxim interes în cadrul
Studiilor umaniste, în Occidentul
european şi în SUA. Nicăieri în lumea
civilizată nu se mai fac abordări strict
disciplinare, de cel puţin un deceniu
şi jumătate. Cele mai interesante,
percutante şi savuroase intelectual
sînt studiile interdisciplinare, iar
studiile culturale se integrează aici”6.
În acest spirit, cele mai multe
lucrări dedicate literaturii etnice din
SUA la ora actuală iau ca punct de
reper Mişcarea Drepturilor Civile,
văzută drept moment crucial pentru
afirmarea diversităţii şi impunerea
unei multitudini de voci autorizate
în conştiinţa naţiunii aflate în perpetuă
(re)formare. Ca urmare a marilor
frământări şi reconfigurări mentale
ale anilor 1960, prima parte a anilor
1970 a devenit o perioadă esenţială
în ce priveşte accentuarea conştiinţei
identitare de grup, sociologii catalogând
fenomenul drept „noua etnicitate”7.
În timp, legătura între problematica
socială şi literatura provenită din
rândul comunităţilor etnice americane
a fost pusă în evidenţă în varii contexte
şi pare indisolubilă. O colecţie de
eseuri despre Memorie, naraţiune,
identitate din 1994 se deschide chiar
cu o încercare de clarificare a chestiunii.
„Noile legi ale imigraţiei nu au
eliminat decât în 1965 rasa, religia
şi naţionalitatea dintre criteriile de
admitere pe teritoriul SUA, acest
lucru având ca rezultat primul val de
imigraţie legală din Africa, Asia şi
America Latină. Populaţiile de nativi
americani, latino-americani, africaniamericani
şi asiatici-americani existente
au fost afectate foarte profund şi
de alţi factori decât emigrarea voluntară
din ţările de origine [...] În ceea
ce-i priveşte pe americanii de culoare,
negarea şi obliterarea etniei sunt
complicate de încercările de rezistenţă
şi de respingere a stereotipurilor
majoritare, înrădăcinate în ideea
de «rasă». Începând cu anii ’80,
dezbaterea s-a extins şi s-a adâncit. În vreme ce chestiunile privind
incluziunea şi pluralismul au revenit
în discuţiile curente privitoare la
multiculturalism şi corectitudine
politică, avem deja şi o tradiţie
considerabilă în a parcurge literatura
etnică plasând accentul pe chestiuni
ce ţin de gen, formă literară, şi influenţă,
desprinse de arena sociologiei şi
politicii”8.
Evitând capcanele verbozităţii
exagerate, supra-teoretizării şi
vocabularului critic hiper-uzat şi golit,
adeseori, de sens, tematica adusă
recurent în prim-plan de literatura
etnică americană trebuie observată
cu atenţie, atât prin prismele multiple
ale analizei textuale şi teoriei literare,
cât şi prin plasarea informată şi
documentată a textelor studiate în
sfera mai largă a prozei cu substrat
social, produs direct al unei culturi
americane de tip „puzzle”. Fascinat
şi inevitabil emoţionat de puternicele
elemente (auto)biografice care tind
să se regăsească într-o literatură a
luptei şi căutării de sine perpetue,
cititorul profesionist trebuie să îşi
pună o problemă suplimentară, pe
care Thomas J. Ferraro o subliniază:
„Nu au existat niciodată îndoieli că
aceia care studiază noua etnicitate
sunt interesaţi de istoria socială a
imigraţiei. Întrebarea care rămâne
este dacă textele garantează şi o
pasiune literară aparte”9.
În vreme ce pasiunea literară poate
fi definită şi exercitată în varii moduri,
una dintre cele mai pregnante
caracteristici ale literaturii etnice
americane o constituie, totuşi, chiar
necesitatea interpretării sale din
multiple puncte de vedere. Sociologia,
antropologia, etnografia, istoria sunt
doar câteva dintre domeniile care
contribuie la înţelegerea unor asemenea
texte care, spre deosebire de alte
tipuri de discurs literar, sunt foarte
rar analizate strict în termeni estetici.
Atât subiectele, cât şi modalităţile
utilizate pentru a modela proza îşi
au orginile în genul de experienţă
personală ce influenţează dezvoltarea
temelor majore. Literatura etnică
americană este adeseori privită ca
modalitate creativă, originală, de
reconciliere a diferenţelor culturale
şi emoţionale, de educare a unui
public prea puţin informat cu privire
la elementele de specificitate ale
culturilor din care provin anumiţi
autori, fie ei stabiliţi în SUA pe parcursul
vieţii, fie născuţi şi crescuţi în familii
de imigranţi.
Blackwell’s Concise Companion
to Postwar American Culture and
Literature specifică: „Asemenea criticii
literare poststructuraliste incipiente,
literaturile în curs de dezvoltare în
SUA îşi propun să identifice şi să
deconstruiască moduri de gândire
binară în care cele două jumătăţi
aflate în opoziţie nu sunt egale. Pentru
mulţi scriitori minoritari, acest proces
echivalează cu înţelegerea prezentării
lor şi a celor asemenea lor drept
diferiţi, necivilizaţi, de neînţeles, pe
scurt, acei «alţii» imposibil de asimiliat.
Imigranţii primelor decenii ale secolului
XX erau descrişi drept «americani cu
cratimă», iar preşedintele Woodrow
Wilson a făcut celebra afirmaţie
conform căreia «oricine îşi poartă
cratima cu sine are la îndemână un
pumnal pe care e gata să îl înfigă
în organele vitale ale acestei Republici”.
Acesta e impasul identităţilor cu
cratimă: ideea că americanul care
aparţine unui grup minoritar e prins
între două identităţi incompatibile,
minoritatea (asiatică, neagră, hispanică,
nativă) şi majoritatea (americană).
Identitatea devine o chestiune de ori/
ori: fie «american», fie acel element
care precedă cratima”10.
Unul dintre cele mai interesante
aspecte ce pot fi observate în literatura
etnică americană este chiar dialectica
sa particulară, felul în care tratează
şi reconciliază (sau nu) opoziţiile.
În vreme ce prima generaţie de
imigranţi, născuţi într-un număr
impresionant de alte ţări şi stabiliţi
abia recent în Statele Unite, ajunge
foarte rar să producă texte literare
valoroase în limba engleză (pe care
ar trebui să o stăpânească la perfecţie
pentru a se putea exprima corespunzător),
urmaşii sunt de obicei cei care fac
tranziţia către utilizarea eficientă a
acestui mod de exteriorizare şi explorare
de sine şi de ceilalţi. Cunoaşterea
îndeaproape, nemediată, a limbii
oficiale a teritoriului locuit este
imperativă pentru transmiterea corectă
şi de impact a informaţiei, cât şi a
încărcăturii epice subtile, personale.
Cu toate acestea, prima generaţie
de cetăţeni americani născuţi şi
crescuţi pe teritoriul SUA se situează
deja la o anumită distanţă de emoţia
originală, de experienţa autentică
a înstrăinării şi a adaptării, trăită
de predecesorii lor. În volumul din
2006, David Cowart susţine că „dacă,
în asemenea situaţii, aceşti scriitori
caută să îşi reprezinte vechea ţară,
ei sunt nevoiţi să facă acest lucru
la mâna a doua: trebuie să reconstruiască
fundalul pre-diasporic din amintirile
generatoare de mituri ale părinţilor
lor imigranţi. Publicul cititor american
a avut experienţe pozitive cu asemenea
materiale în textele unor Maxine
Hong Kingston sau Amy Tan, dar
în mâini mai puţin pricepute, ele pot
deveni ceea ce Bharati Mukherjee
caracterizează, devastator, drept
«amestecuri lacrimogene de amintiri
de familie şi scurte vizite prin satele
strămoşilor». Scriitorii de primă
generaţie s-au bucurat de multă
atenţie din partea criticilor ale căror
reacţii tind să fie modelate de teoria
etnică şi post-colonială, care nu scriu
în limba maternă. Multe cercetări
academice s-au concentrat pe încercarea
de a articula trăsăturile specifice
condiţiei de american, african, asiatic,
hispanic sau orice altă etnie. Adesea
tendenţioase, aceste teorii ale identităţii
sub-naţionale prefigurează probleme
ce ţin de separare, diversitate, privare
de drepturi politice şi alienare culturală”11.
În vreme ce indivizii, fie ei scriitori
ori simpli membri ai variatelor comunităţi
socio-culturale americane, pot fi
tributari unei experienţe personale
limitate, există în sfera academică
diverse abordări înclinate să facă apel
la generozitatea memoriei colective
ca metodă de legitimare a vocilor
literare ce depun mărturie despre
realităţi pe care le deghizează sau
traduc în (con)texte ficţionale.
Individualitatea însăşi poate fi percepută
drept conglomerat predeterminat,
produs complex al unei lungi serii
de factori. Istoria, etnia, genul,
naţionalitatea, orientarea sexuală,
familia contribuie în măsuri variabile
la formarea individului şi, în consecinţă,
la modelarea amintirilor acestuia şi
la felul în care ele se regăsesc, ulterior,
în diverse tipuri de discurs/ naraţiune/
comunicare.
Literatura produsă de membri ai
variatelor grupări etnice stabilite
pe teritoriul Statelor Unite se află
în postura de a se adapta constant la
circumstanţele interne şi externe
ce determină modalităţile de expresie
literară. Întrebările care se ridică sunt,
la rându-le, numeroase. Pot discursurile
literare alternative să conteste canonul
literar american sau îl pot ele completa,
alăturându-i-se printr-o universalizare
a temelor? Este globalizarea o chestiune
ce merită discutată şi în sfera ficţiunii,
la fel ca în multe altele? Ar trebui
luată în considerare apartenenţa etnică
a autorilor în momentul analizării
unei lucrări literare? Mai există
încă o poveste-cadru a lumii americane,
un curent central prin comparaţie cu
care scriitura etnică să fie percepută
drept producţie de nişă, limitată ca
impact şi interes? Sau „pot paradigma
centru-margine şi strategiile de lectură
bazate pe rezistenţă să redea cu
adevărat diversitatea zonei «literaturii
etnice americane»? Dacă evreii şi
literatura evreiască au devenit parte
a sistemului şi nu se mai înscriu
neapărat în canonul etnic, ce se
întâmplă cu statutul literar al unui
text extrem de popular, precum Beloved
de Toni Morrison? Sau cu ascensiunea
teoriilor frontierei din anii 1990?”12.
Răspunsurile sunt, evident, multiple
şi nu îşi găsesc locul în cadrul unei
prezentări generice. În plus, nu sunt
de neglijat nici gradele de subiectivitate
şi ficţionalitate ale scrierilor luate în
discuţie, precum şi intenţiile ce
determină alegerile făcute de autori
în ce priveşte structura şi conţinutul
cărţilor. În vreme ce multe texte
provenite de la imigranţi de prima
sau a doua generaţie încorporează,
într-adevăr, o componentă semnificativă
de observaţie şi critică socială, acesta
nu reprezintă cu siguranţă unicul
criteriu important aplicabil în interpretarea
şi evaluarea lor. Situaţiile şi personajele
create în proză pot fi simptomatice
pentru un anumit mediu, dar nu
trebuie confundate cu realitatea dacă
respectiva scriere nu se plasează în
sfera non-ficţiunii descriptive, a
confesiunii, testimonialului, jurnalului,
memoriilor, corespondenţei (care
implică la rându-le o doză mai
mică sau mai mare de subiectivitate).
Trebuie menţionat faptul că o
metodă de studiu al literaturilor etnice
americane care a câştigat teren în
ultima vreme este cea comparativă.
Cercetarea dedicată unor anumite
comunităţi şi producţiei lor literare
poate fi, astfel, integrată într-un
dialog mai extins al vocilor, premiselor
şi concluziilor, într-un gen de abordare
simultan creativă şi deschisă către
date culturale specifice. Concluzia
lui Dean Franco oferă o încheiere
potrivită acestei scurte prezentări
a poziţiei aparte a literaturii etnice
americane în zona studiilor culturale
actuale:
„Diferenţele culturale în Statele
Unite sunt produse de istorie, inclusiv
de istoriile sclaviei, colonialismului
şi genocidului, precum şi de dislocarea
fizică a indivizilor prin imigraţie şi
exil. Asemenea fenomene istorice
reprezintă adevărate cataclisme pentru
anumite grupuri de oameni şi constituie
fisuri ale istoriei culturale, ruperi ale
relaţiilor dintre oameni şi locuri. Mai
mult, în ceea ce îi priveşte pe etnicii
americani contemporani, simplul fapt
al diferenţei şi, adesea, al marginalizării
lor sociale se poate lega de aceste
evenimente istorice. După cum explică
Timothy Powell termenul de
multiculturalism istoric, «culturile
nu există în izolare, ci se întrepătrund
în moduri infinit de complicate. A
studia literatura african-americană,
asiatic-americană sau chicano în
izolare înseamnă a-ţi asuma riscul
de a reifica fără voie o concepţie
esenţialistă asupra identităţii culturale»”13.
Note:
1 Thomas J. Ferraro. Ethnic Passages. Literary
Immigrants in Twentieth-Century America.
Chicago and London: University of Chicago
Press, 1993, p. 8.
2 Longman Dictionary of Contemporary
English
3 Bonnie TuSmith. All My Relatives. Community
in Contemporary Ethnic American Literatures.
Ann Arbor: The University of Michigan
Press, 1993, p. 2.
4 Ferraro, Ethnic Passages, p. 1.
5 Dean J. Franco. Ethnic American Literature.
Comparing Chicano, Jewish, and African
American Writing. Charlotesville and London:
University of Virginia Press, 2006, p. 13-14.
6 Mihaela Irimia, Studii culturale britanice la
Bucureşti. Interviu, „Dilema veche”, 11 iulie
2010, http://dilemaveche.ro/sectiune/studiipostuniversitare/
articol/studii-culturalebritanice-
la-bucuresti-interviu-cu-prof-mi#
7 Ferraro, Ethnic Passages, p. 4.
8 Amritjit Singh; Joseph T. Skerrett Jr.;
Robert E. Hogan. Memory, Narrative, Identity.
New Essays in Ethnic American Literatures.
Boston: Northeastern University Press,
1994, p. 11.
9 Ferraro, Ethnic Passages, p. 5.
10 Josephine G. Hendin. A Concise Companion
to Postwar American Literature and Culture
(Blackwell Publishing, 2004), p. 353.
11 David Cowart. Trailing Clouds. Immigrant
Fiction in Contemporary America (Ithaca and
London: Cornell University Press, 2006), p. 3.
12 Franco. Ethnic American Literature, p. 13.
13 Ibidem, p.7.
