Pentru majoritatea
absolvenţilor de liceu
proba scrisă de limba
şi literatura română
a examenului de
bacalaureat este o
provocare . Mulţi se tem
că nu vor reuşi să obţină o notă
bună sau măcar de trecere.
Competenţele pe care ei trebuie
să le aibă la sfârşitul liceului, aşa cum
sunt ele menţionate în programa
disciplinei sunt: „1. Utilizarea corectă
şi adecvată a limbii române în receptarea
şi în producerea mesajelor în diferite
situaţii de comunicare; 2. Folosirea
modalităţilor de analiză tematică,
structurală şi stilistică în receptarea
diferitelor texte literare şi nonliterare;
3. Argumentarea în scris şi oral a
unor opinii în diverse situaţii de
comunicare.” Orice elev cu un nivel
mediu de cunoştinţe ar trebui să facă
dovada că în timpul celor patru ani
de liceu a dobândit aceste competenţe.
De unde provine atunci disconfortul
celor mai mulţi elevi în abordarea
subiectelor de limbă şi literatură
română de la examenul de bacalaureat?
Credem că există cel puţin două
cauze principale care au transformat
disciplina într-o vrăjitoare.
În primul rând, elevii nu mai au
contact nemijlocit cu opera
autorului. Preferă să citească un
rezumat, un comentariu, de obicei
de pe câte un site, şi li se pare
firesc să îl prezinte apoi ca şi
când le-ar aparţine. După ce au
obţinut o notă sau au dat teza semestrială,
uită cam tot ce au memorat. Ştiu din
propria experienţă didactică ce reacţie
au când îi întreb dacă cunosc sensul
unui cuvânt din comentariul luat de-a
gata. Alteori, înlocuiesc lectura cu
filmul regizat după vreun roman sau
nuvelă. Dispare astfel dorinţa de a
reflecta asupra celor citite, de a savura
frumuseţea unei fraze sau a unei
imagini. Consecinţa unei asemenea
stări de fapt se vede în ceea ce
scriu şi în felul cum scriu. Ana din
Moara cu noroc de I. Slavici se spânzură,
iar Ana din romanul Ion de Liviu
Rebreanu este omorîtă de bărbatul
ei. Chiar elevii foarte buni sunt
interesaţi de cantitatea pe care trebuie
s-o recepteze, întrebând câte pagini
are romanul sau nuvela pe care
le-o recomanzi. Fragmentele reproduse
în manuale nu sunt suficiente pentru
redactarea eseului de la punctul al
III-lea al probei scrise a examenului
de bacalaureat, concepută de evaluatori
ca o modalitate de verificare a
cunoştinţelor despre întreaga operă
(aspect specificat în programa şcolară).
Testele de lectură pe care unii
profesori le dau înainte de a discuta,
de exemplu, conţinutul unei proze
scot cel mai bine în evidenţă încercarea
elevilor de a „fenta” întrebarea prin
răspunsuri vagi sau nepotrivite, ceea
ce confirmă necunoaşterea textului.
Să mai spunem că unii dintre ei uită
cum să redacteze un rezumat sau
să povestească? Cărţile de comentarii
devin Biblii în clasa a XII-a şi, din
păcate, chiar unii profesori le folosesc,
preferându-le în locul recitirii textului
pe care îl predau.
Limba română este disciplina
şcolară care scoate cel mai bine în
evidenţă falia dintre generaţii. Elevii
secolului XXI nu manifestă niciun
interes pentru valorile trecutului
(excepţiile confirmă regula), trăiesc
exclusiv în prezent şi în lumea virtuală,
iar conştiinţa identitară se manifestă
doar pe stadion şi nu în cea mai
civilizată manieră. Progresele tehnologiei
îi fascinează într-o asemenea măsură,
încât lectura unei cărţi aproape că
a dispărut din preocupările lor. Multe
situaţii din viaţa cotidiană demonstrează
o pronunţată gerontofobie a
adolescenţilor.
Un alt aspect care îi ţine departe
pe elevi de studiul aprofundat
al literaturii române este,
după cum cei mai mulţi
mărturisesc, lipsa de interes
pentru universul prezentat în
operele autorilor canonici.
Măreţia tragică a lui Ion sau incertitudinile
lui Ştefan Gheorghidiu nu produc,
în cele mai multe cazuri, nicio reacţie
de empatie. Doar atunci când profesorul
reuşeşte să actualizeze conţinuturile,
elevii mai tresar şi devin interesaţi.
În ceea ce priveşte studiul poeziei,
îţi trebuie, ca profesor, o mare abilitate.
Lectura minuţioasă a textului liric,
dirijarea elevilor spre sesizarea
semnificaţiei şi spre identificarea
modalităţilor artistice de realizare a
acestuia se izbesc, în general, de
incapacitatea lor de a accepta convenţiile
altui tip de limbaj decât cel cotidian.
Formarea unor deprinderi de
exprimare clară, nuanţată, atât în
scris, cât şi oral, este greu de realizat
în aceste condiţii. Cât despre respectarea
normelor limbii literare, ce să mai
discutăm ! Se poate observa cu uşurinţă
cât de „scrâşnită” este exprimarea
unor tineri abia ieşiţi de pe băncile
şcolii. Influenţa media este copleşitoare
şi greşeli flagrante ale moderatorilor
sau ale politicienilor sunt asumate
de o parte dintre ei, de n-ar fi să
amintim decât deja celebrele „eu ca
şi elev...” sau „am citit decât un
capitol” . Ne place sau nu, elevii nu
mai citesc, iar atunci când o fac este
ca obligaţie şcolară. Lectura de plăcere
a devenit, cred eu, preocuparea unei
elite. Chiar elevii foarte inteligenţi
nu văd rostul unei asemenea preocupări
care, în afara unor note bune, nu le
aduce cine ştie ce beneficii imediate.
Tinerii secolului XXI sunt grăbiţi.
Vor rezultate palpabile, măsurabile,
exacte, profit. Argumentul că lectura
îi face să se cunoască mai bine sau
să înţeleagă lumea altfel rămâne fără
ecou. Cei de la real nu îşi ascund
interesul pentru aspectele contemporane
ale limbii române. Am discutat în
clasă unele articole ale Rodicăi Zafiu
publicate în „Dilema veche” sau în
România literară şi trebuie să
recunosc că au fost extrem de interesaţi
fie de evoluţia sensurilor unor cuvinte,
fie de asimilarea unor structuri lexicale
de dată recentă. Aceştia îşi doresc
reintroducerea orelor de limbă română,
fiindcă evaluarea este mai puţin
supusă subiectivităţii decât literatura.
În ceea ce priveşte clasele de uman,
se cuvine a recunoaşte că opţiunea
elevilor pentru acest profil este motivată,
în primul rând, de dezinteresul pentru
ştiinţe, pentru matematică. În clasele
a XI-a şi a XII-a nu se mai fac aceste
discipline, creşte numărul de ore
opţionale la care notele se iau cu
un efort mai mic. Sunt puţini elevii
care optează pentru profilul uman
pentru că sunt interesaţi de fenomenul
literar, de cultură în general.
În al doilea rând, cred că presiunea
pe care o resimt elevii la proba scrisă
de limba română a examenului de bacalaureat se datorează , între altele,
structurii subiectului. După cum se
ştie, acesta cuprinde trei aspecte:
I. un text la prima vedere dinr-un
autor, urmat de nouă întrebări referitoare
la acesta, II. un eseu argumentativ
pe o temă dată şi III. un eseu structurat
de 600-900 de cuvinte în care să
abordeze un aspect din opera unui
autor canonic („Temă şi viziune despre
lume într-un roman interbelic” sau
„Modalităţi de realizare a personajului
într-un text dramatic studiat”, „Relaţiile
dintre două personaje” etc.). Dacă la
subiectele I şi II se pot evalua
competenţele pe care le au în receptarea
unui text literar, respectiv în redactarea
unui eseu argumentativ pe o temă
dată, subiectul al III-lea este reproductiv,
fiindcă îi pune în situaţia de a memora
comentarii, ei nefiind în stare să le
facă, fie pentru că nu au citit, fie
pentru că orele în care îşi formează
deprinderile de redactare sunt
insuficiene. Editurile Delfin, Art şi
multe altele publică anual cărţi cu
rezolvarea temelor de la subiectul al
III-lea al probei scrise, dar acestea
nu îi învaţă cum să redacteze, ci cum
să reproducă. Tot la subiectul al
III-lea li se impune elevilor să scrie
600-900 de cuvinte, fiindcă numai
aşa primesc cele 14 puncte pentru
redactare. Vă daţi seama ce plăcere
este, în condiţii de examen, să stai
să numeri cuvinte... În schimb, la
primul subiect, baremul nu menţionează
nicăieri cum este depunctat elevul
pentru nerespectarea normelor limbii
literare.
Pentru orice elev cât de cât con-
ştiincios, modul în care au fost formulate
subiectele în acest an atât la real, cât
şi la uman nu trebuia să le creeze
nicio panică. S-au dat simulări ale
examenului, s-au făcut recapitulări,
sunt licee unde ultima teză semestrială
a durat trei ore şi a avut structura
subiectului de bacalaureat. Să mai
spunem şi că simulări ale examenului
de bacalaureat dau şi elevii din clasele
a XI-a,prin urmare sunt doi ani în
care sunt obişnuiţi şi cu structura
subiectului şi cu modul de formulare
a cerinţelor. Vâlva s-a stâtnit din
cauza elevilor nepregătiţi, care cred
că pot să scrie orice, într-un dispreţ
absolut faţă de noţiuni cum este, de
exemplu, „perioada interbelică”,
amplu studiată în cei patru ani de
liceu. A confunda timpul în care se
desfăşoară acţiunea romanului cu
momentul de apariţie a acestuia şi
a face şi petiţie prin care să ignori
lucruri unanim acceptate înseamnă
tupeu. Părinţii care i-au susţinut au
aceeaşi mentalitate sau pun la fel de
mult preţ pe studiul temeinic al
disciplinei.
Situaţia de fapt ar trebui să-i
determine pe cei care decid să
diferenţieze subiectele în funcţie de
specificul liceului. E greu, dacă nu
imposibil, să pretinzi absolvenţilor
de licee industriale, absolvenţilor de
seral să aibă aceleaşi competenţe ca
ale elevilor de la profilul matematică-
informatică.
Formularea subiectelor de la
punctul al III-lea (real, „Temă şi
viziunea despre lume într-un roman
interbelic” şi uman, „Modalităţi de
construcţie a personajului într-un
roman psihologic”) a generat numeroase
discuţii, unele de-a dreptul ridicole.
Cred că ar fi fost mult mai clar, la
subiectul de la uman, să se opereze
cu termenii „roman tradiţional”/
„roman modern” pentru a evita orice
confuzie. În manualul de „Limba
şi literatura română”, clasa a X-a,
al Editurii Sigma, la pag. 93-94
se face o distincţie clară între
cele două tipuri de roman, precizându-se
autorii care sunt încadraţi în fiecare
orientare, dar şi particularităţile
specifice fiecărui tip de roman.
Studiile de caz de la clasele a XI-a
şi a XII-a le oferă profesorilor şi
elevilor psibilitatea de a sistematiza
cunoştinţele, de a găsi liantul dintre
scriitorii studiaţi
Iată de ce cred că la proba scrisă
de limba şi literatura română a
examenului de bacalaureat subiectul
se poate limita la două cerinţe mari.
Se impune renunţarea la cea de a
treia cerinţă, cea reproductivă, deoarece
prin primele două pot fi evaluate
toate competenţele vizate de progama
şcolară. Astfel, primul punct ar putea
conţine un text la prima vedere
dintr-un autor studiat (alt text decât
cel de la clasă). Întrebările fomulate
vor avea ca scop evaluarea capacităţii
elevului de a recepta corect ceea
ce citeşte, a cunoştinţelor lui despre
curentul literar în care se încadrează
textul, a modalităţilor artistice de
realizare, a deprinderilor de analiză
literară. Întrebări de tipul, „Motivează
folosirea virgulei în structura...” sau
„Motivează folosirea cratimei”, identice
cu cele de la examenul de evaluare
naţională, sunt inadecvate unor elevi
care termină liceul şi despre care
vrem să credem că şi-au format
deprinderile de scriere corectă încă
din clasele gimnaziale. Mai mult, nu
cred că este nevoie de nouă întrebări,
unele formulate pentru cei care chiar
habar nu au de nimic (de exemplu,
„Transcrie două repere temporale”,
4 puncte !). Să li se ceară răspunsuri
elaborate, nuanţate, argumentate
prin valorificarea textului dat.
Nerespectarea normelor limbii literare
şi greşelile de exprimare să fie
sancţionate drastic. Cel de-al doilea
punct al lucrării scrise poate rămâne
aşa cum este în momentul de faţă.
Este o bună ocazie de a vedea cum
gândeşte şi se exprimă absolventul
de liceu, cum îşi susţine argumentele,
ce conexiuni face, cum se raportează
la diferitele aspecte al vieţii de zi
cu zi, ce preocupări şi valori are. Am
cunoscut elevi capabili să facă astfel
de eseuri, cu idei, bine scrise, cu
argumente solide, dar care nu puteau
scrie mai mult de o pagină despre
„Temă şi viziune despre...”
Iată de ce cred că, înainte de a
apărea noile programe, noile manuale,
ar fi bine să se facă schimbări care
să îi vizeze pe elevii ce urmează să
dea examenul de bacalaureat. Aceste
generaţii resping organic reproducerea
mecanică a unor cunoştinţe. Se
descurcă, în schimb, atunci când
trebuie să reflecteze asupra unor
texte de dimensiuni reduse. Formarea
deprinderilor specifice disciplinei
trebuie gândită şi din perspectiva
acestor generaţii care mai pot fi
recuperate valorificând partea şi
lăsându-le lor libertatea de a descoperi
întregul.
Prof. Ioana Scoruş
N.r.: A se vedea şi editorialul din
numărul 29 al R.l.
