Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Libertatea de-a alege lanţul de Mircea Mihăieş


Săptămâna trecută, după o zi agitată, pe la Poliţie, Tribunal, Consiliul judeţean, la Circumscripţia financiară, la piaţă, la o întâlnire cu un "segment reprezentativ" al societăţii româneşti, apoi la alta, cu aşa-zisa "elită", m-a străfulgerat un gând: oare vrem cu adevărat schimbarea? Oare toată această umanitate amărâtă, debusolată, epuizată, chiar are chef s-o ia de la început? În mârâiala tăcută, în protestul scrâşnit, în vehemenţa surdă, în disperarea vizibilă pe feţe nu intră şi-un dram de făţărnicie? Dacă e atât de rău, dacă nu mai suportă, de ce înghit ca narcotizaţi papara dezgustătoare oferită de-un regim de papagali, prăduitori şi hiene politice? Chiar nu are populaţia nici o vină că pesedeii ne-au pus ghearele în beregată şi muşcă sălbatic din noi?Ne ferim să dăm vina pe electorat pentru că, vezi Doamne, nu te pui cu poporul suveran şi înţelept, care ştie el ce e bine pentru ţară. Dar ce se întâmplă când o bună parte din popor devine complicele necondiţionat al unei forţe distructive? Nu e şi el niţel iresponsabil? Se ştie foarte bine că Germania l-a adus pe Hitler la putere într-un uriaş entuziasm popular. Democraţia germană a deceniului al patrulea era plină de probleme - cum era societatea însăşi -, dar nu nefuncţională. Ceauşescu a fost sistematic votat de români, chiar dacă cei nouăzeci şi nouă virgulă nouăzeci şi nouă la sută n-or fi fost chiar atâţia. Dar vreo optzeci la sută au fost - n-am nici un dubiu.

Cum între timp în România nu s-au produs mari dizlocări ale populaţiei (o parte dintre cei dispuşi la risc au plecat, fireşte, în străinătate, iar alta, cei dornici de înavuţire şi ascensiune socială, au migrat spre centru), e de presupus că, în linii generale, avem de-a face cu aceiaşi actori. Generaţia nouă, care a votat prima oară în 2000, n-a făcut decât să aducă o notă de iraţional unei ecuaţii blocate în absurd şi lene de gândire.

Se vorbeşte enorm despre manipularea prin televiziuni a electoratului. Perfect adevărat. Numai că televiziunile, radioul şi presa ticăloşită nu sunt totul. Cei mai buni agenţi electorali rămân membrii supraponderalei administraţii. O scenă la care am asistat mut de uimire, într-o direcţie financiară, spune totul despre cine şi cum conduce societatea românească a anului 2004. Aşteptam răbdător o informaţie, când mi-a fost dat să aud monologul unei funcţionare (cunoaşteţi genul: femeie cu coc, planturoasă, posesoarea unei voci penetrante ca pumnalul de Toledo, autoritară, scoţând cuvintele năvalnic pe sub mustăcioara transpirată de propria elocinţă): "Vă ştiu eu, credeţi că dacă vine la putere liberalii şi ţărăniştii o să vă meargă mai bine? Nu face ei ce-am făcut noi! |ştia nu e în stare de nimic, decât de revindecări!

Ne-am săturat de Strazburgul lor şi de sulele în coaste! Noi v-am dat pământ, noi v-am condus spre Europa, aşa că să nu vie de la Bruxelles să ne înveţe pe noi! Noi suntem cu săracii, nu cu vânzătorii de ţară! O să vadă Băsescu ce-o să-i facă domnu' Geoană, ca să vă învăţaţi minte că maidanezii e ai noştri şi degeaba cere ei casele ca să se îmbogăţească..."

Bietul petiţionar nu spunea nici pâs, fericit că schijele proiectate de gura madamei pesediste nu-l loveau mortal. M-am întrebat ce şanse de a-i convinge pe oameni are un astfel de discurs, care amesteca resentimentul cu autoritarismul, agramatismul cu lipsa elementară de logică. Şi am ajuns la concluzia că acest limbaj are efect. Imaginaţi-vă acelaşi personaj multiplicat de câteva sute de mii de ori - el nu e doar la ghişee, e şi în şcoli, şi în tribunale, şi în spitale, şi în cazărmi, şi cam peste tot unde vieţuiesc aşa-numiţii bugetari, deveniţi din slugi ale Puterii propagatori voluntari ai valorilor tembele ale acestora. Conştiinţa că doar ei sunt capabili să conducă ţara, doar ei îi vor binele, doar ei sunt patrioţi şi generoşi a devenit a doua natură a indivizilor cu chitanţe şi cotiere.

Dacă la oraş există posibilitatea ca vreunul mai gureş să i-o întoarcă funcţionarului obraznic, scăpând printre dinţi un "Ba pe-a mă-tii" absolut democratic în contextul dat, vă asigur că o astfel de probabilitate e exclusă la ţară. Acolo, amărăşteanul venit cu căciula în mână nu crâcneşte. Fericit c-a obţinut ţidula necesară, el e chiar recunoscător c-a primit o lecţie de viaţă şi-o lecţie de politică. Va vota, fără chef, dar înfricoşat de schimbare, pentru partidul-stat, reţinând din paranteza retorică a pesedistului-funcţionar nu piciorul moral recepţionat spate-gios, ci realitatea faptului c-a obţinut aprobarea după care-i ardea buza şi că averile ţării rămân la locul lor - adică în stăpânirea vechilor securişti şi activişti.

Se pare că electoratului somnambul trebuie să i te adresezi răstit, dispreţuitor şi să-l culpabilizezi cât încape. Cum fiecare avem câte-o muscă pe căciulă, nu ştii niciodată ce-a aflat încruntatul domn cu cotiere despre tine. Aşa că mai bine taci şi execuţi întocmai ceea ce ţi-a ordonat. La urma urmelor, e un tată care-ţi vrea binele. Un tată aspru, dar care ştie el cu ce se mănâncă şofranul. Şi cum să te revoluţi împotriva unui tată? Ce suntem noi, verii lui Oedip?! Surorile Medeei?!

Ce schimbare mai aşteaptă cei aproape şapte milioane de pensionari? Dar funcţionărimea blocată într-un sistem de muncă învechit? Cum să-l strămuţi pe mocofanul cu plaivaz după ureche de la registrul lui soios la tastatura computerului? Cum să-l motivezi pe profesorul îndobitocit de rutină, pentru care manualul "Humanitas" e echivalentulul torţionarului care-l supune la cele mai insuportabile cazne psihice şi intelectuale? Dar pe directoraşul de întreprindere, obişnuit cu ordinele de la centru, şi care face alergie la gândul că trebuie să găsească şi pieţe pentru precarele produse ieşite din atelierul fabricii?

În aceste condiţii, aproape că înţeleg lipsa de apetit combativ a celor din opoziţie. Pentru ce să mai lupţi? Pentru a-ţi asigura o cădere sigură peste alţi patru ani? Doar aşa, de dragul "probei supreme a democraţiei - alternanţa la putere"? Incapabili sunt şi unii, şi alţii, măcar pesedeilor nu le crapă obrazul de ruşine să mintă şi ţara, şi Bruxelles-ul. Ei au o uluitoare capacitate de-a duce oamenii cu zăhărelul şi, în acelaşi timp, de-a construi inexistenţi, dar cât se poate de primejdioşi, inamici care le sabotează măreţele realizări. De vină sunt întotdeauna alţii: trecutul împovărător, străinătatea, ungurii, intelectualii (nu toţi, doar cei care nu s-au dat încă pe brazdă).

În afara a vreo două oraşe care mai ţin, simbolic, pieptul năvalei pesediste - mă gândesc la Bucureşti şi la Timişoara, pentru că despre Cluj mă abţin să vorbesc -, ţara e îngenunchiată cum n-a fost nici pe vremea comunismului. Atunci, se vota de frică şi din absenţa oricărei alternative. Acum, se votează tot de frică, dar şi de spaima alternativei: nu care cumva să fim obligaţi să părăsim mersul pe burtă, zdrenţele de cerşetori şi postura de indivizi decerebraţi pentru care tătucul naţiei arată o grijă de latin-lover înecat în briantină.

Cred c-a sosit momentul să-i lăsăm pe pesedei să ia absolut totul, că prea şi-o doresc. Să revenim la ceea ce ştim noi mai bine: lenea de gândire şi lenea pur şi simplu. Să-i lăsăm pe Năstase, Mitrea, Popescu, Agaton şi Geoană să ne încalece definitiv şi să vedem ce-o ieşi din experienţa asta. Să ne pregătim pentru o nouă hibernare, cu capul în ţărână, mormăind inaudibil ancestrale blesteme. Să ne recunoaştem învinşi, pentru că oricum nu ştim ce să facem cu libertatea. Dacă asta vor românii, de ce ne-am mai opune?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara