Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Leon Wieseltier - KAD DISH de Magda Teodorescu


Leon Wieseltier (născut în 1952, în Brooklin) este directorul literar al săptămânalului washingtonian "The New Republic". Adorat şi hulit cu egală intensitate, "amestec de Maimonide şi Oscar Wilde", după cum îl caracteriza un jurnalist, filozof, militant politic activ, bon-viveur şi dandy intelectual, el a publicat anterior două scurte volume, dar de mare răsunet în Statele Unite: Nuclear War, Nuclear Peace ("Război nuclear, pace nucleară") şi Against Identity ("împotriva identităţii" - apărut în traducere românească la Editura Polirom în 1997).
Strălucit elev al lui Sir Isaiah Berlin şi Lionel Trilling, Leon Wieseltier, "marea speranţă ce părea să nu confirme" a scenei culturale americane, a publicat în 1998 un volum, intitulată Kaddish ("Rugăciunea de doliu"), care avea să devină una din marile lovituri editoriale ale anului. Avându-şi originea în rugăciunea spusă, conform tradiţiei iudaice, timp de un an de zile pentru tatăl său mort, cartea - una dintre cele mai "cioraniene" imaginabile! - este o împletitură uimitoare de confesiune, studiu de texte medievale filozofic-religioase şi aforisme. Dincolo de extraordinarul talent literar al lui Leon Wieseltier, simţi în fiecare rând al cărţii tensiunea unei conştiinţe acutizate de suferinţă şi drama, convertită în revoltă, a omului care încearcă să pătrundă misterele propriei sale identităţi.
Aflat sub tipar la Editura Polirom, acest nou volum al lui Leon Wieseltier (tradus deja în douăsprezece limbi) va avea, cu siguranţă, un impact major şi în România. (Mircea Mihăieş)



Nu intenţionez să fiu de neconsolat, dar nici nu am de gînd să mă las păcălit.

*

Bunătatea divină nu este acelaşi lucru cu bunătatea umană. Din ideea că Dumnezeu ne salvează nu rezultă că El ne priveşte din punct de vedere omenesc.

*

Ce dacă morţii tăi nu contează pentru salvarea lumii? Sînt morţii tăi.

*

Am citit despre oamenii ale căror vieţi sînt transfigurate într-o clipă. Nu cred că o astfel de transfigurare mi se poate întîmpla mie. Pentru că oamenii aceia n-au fost transfiguraţi de clipă, ci de fidelitatea lor faţă de acea clipă. Acesta este paradoxul revelaţiei. Dislocă ordinea şi apoi devine dependentă de această dislocare.
Fără tradiţie, revelaţia este doar o epifanie. Nu poate inspira nimic altceva decît arta.
Pretenţia tradiţiei este că ea este o lumină care nu se întunecă în drumul ei de la sursă. Asta-i scandalos.
Şi misticii trăiesc în trecut. Dar ei îşi amintesc ce li s-a întîmplat. Şi memoria personală se poate dispensa de memoria istorică. Misticul este un credincios fără experienţa amînării.
Nu este posibil să ai o experienţă neefemeră a neefemerului. E posibil doar să ai o amintire neefemeră a neefemerului.

Pariul lui Pascal e atît de neinteresant. Asemeni tuturor pariurilor, trăieşte în viitor. Este un presentiment în plus, o altă teologie a amînării, în care prezentul este renegat.

*

Cunoaşterea propriilor limite nu înseamnă şi cunoaşterea propriului sfîrşit. îţi cunoşti sfîrşitul o singură dată. Din această cauză, limitele sînt mai stimulatoare decît sfîrşitul. îţi spun pînă unde te întinzi. îţi iau sufletul în răspăr în fiecare zi a vieţii.

*

Disperarea nu e o scuză pentru indecenţă. (Aş vrea să o cred.)

*

Uită-te la cer. Nu vezi acolo doar lumina stelelor. Mai vezi călătoria luminii stelelor spre tine. Admiri spaţiul, admiri şi timpul. în acest mod imensitatea te aduce spre istorie.

*

Umilinţa nu e sentiment. Umilinţa e metodă.

*

Trebuie oare un om care suferă să viseze la distrugerea lumii? Nu, nu şi nu. Tocmai pentru că suferinţa este parţială o face să nu fie finală. (Atunci cînd nu este finală.)

înfurie-te împotriva indiferenţei lumii şi apoi profită de asta. Dacă lumii nu-i pasă de ceea ce ţi se întîmplă, ai o şansă.

*

Ceea ce este nou nu poate supravieţui decît în calitate de vechi. Acesta este reversul actelor revoluţionarilor. Mai devreme sau mai tîrziu, vei îndrăgi un anume lucru atît de mult încît vei încerca să-l păstrezi. Dacă nu reuşeşti, şi acel lucru piere, îi vei deplînge pierderea şi te vei învinui pentru asta şi probabil că vei avea dreptate să o faci.

Opusul tradiţionalismului este senzaţionalismul, adică trăirea doar în acum.

*

Ce s-ar face tradiţia fără confuzie? Dar mie nu-mi pasă de o astfel de confuzie. Este un exces existenţial, o măsură a vitalităţii.

O tradiţie total transparentă este o tradiţie sfîrşită.

Retrag ce-am spus. îmi pasă de o astfel de confuzie. (Am fost învăţat să-mi pese.)

*

Spiritul nu se poate descurca fără imaginaţie, dar imaginaţia se poate descurca fără spirit. Să fie asta o dovadă a superiorităţii imaginaţiei? Deloc. Este, dimpotrivă, o dovadă a inferiorităţii ei. Nu-i suficient să portretizezi realitatea. Portretele trebuie testate. Frumuseţea trebuie supusă examenului adevărului.

încrederea în sine nu este doar o ipostază a independenţei. Mai este şi ipostază a limitării. Doar un suflet mărunt nu are nevoie de alţii. A trăi doar cu tine este dovada unei subzistenţe marcate de orgoliu nemăsurat şi nimicnicie.

Nu prea are rost să te aventurezi într-o călătorie bazîndu-te pe propriile puteri, dacă propriile puteri nu te duc prea departe. (Emerson a predicat încrederea în propriile forţe, dar el nu s-a bizuit pe nimic altceva decît pe universul însuşi.)

*

Uită afacerea asta cu trupul şi sufletul, spune materialistul. Nu, zic eu, pentru că atunci aş înţelege şi mai puţin decît pricep acum.

Există oare o cale de a concepe sufletul încît acesta să nu apară material şi nemuritor?

Nu am nici un motiv să cred în nemurirea sufletului. Dar nu am nici un motiv să cred că moartea sufletului are de-a face cu moartea trupului. Cum moare, deci, sufletul? Nu ştiu. Poate că noi îl omorîm. întrebarea presantă nu este dacă sufletul supravieţuieşte morţii trupului. întrebarea presantă este dacă sufletul supravieţuieşte vieţii trupului.

Ideea că sînt esenţialmente spirit poate părea absurdă, dar ideea că sînt esenţialmente trup este cu mult mai absurdă.

- Arată-mi ceva care seamănă cu sufletul, ceva care nu trăieşte ca trupul şi nu moare ca trupul.
- Simplu. îţi voi arăta raţiunea.

O dată ce admiţi existenţa obiectelor sau propoziţiilor nemateriale, dar inteligibile, odată ce recunoşti existenţa lucrurilor care sînt reale dar nu actuale, te afli pe teritoriul raţiunii; iar teritoriul raţiunii duce direct spre teritoriul religiei, în sensul că şi religia face comerţ cu entităţi reale, dar nu actuale. Asta nu înseamnă că religia în totalitatea ei este raţională, sau că toate afirmaţiile religiei trebuie crezute aşa cum sînt crezute afirmaţiile raţiunii. Totuşi, unele din afirmaţiile religiei pot suscita o astfel de credinţă. Sarcina importantă este de a învăţa să gîndeşti în mod critic despre diversele pretenţii emise asupra lumii nemateriale.

Raţiunea este aceea care deschide stăvilarele şi tot raţiunea le închide.

Lumea nematerială nu este aceeaşi cu lumea spiritului. Iar credinţa nu este acelaşi lucru cu credulitatea. Oricum, credulitatea nu conţine nimic senzaţional. Este epistemologia copiilor, şi mistagogilor, şi mulţimilor.

Mulţi ani am trăit fără religie. Dar nu aş fi putut trăi fără posibilitatea existenţei religiei.

Oricîte lucruri am inventa, mai există lucruri pe care să le descoperim. Şi chiar descoperirea este o modalitate de experienţă. (O modalitate a revelaţiei, într-adevăr.) Şi gîndul este experienţă. Gîndurile nu sînt doar gîndite, ele mai sînt şi trăite. în acest sens, raţiunea nu este duşmanul misticii.

Atunci cînd Nietzsche şi-a pierdut credinţa, a ajuns la concluzia că Dumnezeul a murit. Acesta nu este un mod de gîndire critic. E narcisism. Pot înţelege ideea că dacă Dumnezeu există trebuie să crezi în El. Nu pot înţelege ideea că dacă tu nu crezi în El atunci Dumnezeu nu trebuie să existe.

Faptul că-mi petrec întreaga viaţă în întuneric nu dovedeşte că nu există lumină. Propria mea experienţă nu este unicul dat filosofic de luat în seamă.

Nihilismul este materialism prost-dispus.

Nihilistul se teme cel mai tare de obiectivitate. Numele lui pentru obiectivitate este Dumnezeu.

*

Ideea de iad este cu mult mai vulgarizantă decît ideea de rai. Raiul nu este fantazare pe marginea cruzimii. De pe urma unei fantazări pe marginea raiului poţi ieşi îmbogăţit.

Există diferenţe între indivizi şi există diferenţe între societăţi, lucruri care pot fi explicate prin faptul că unele ficţiuni înnobilează mai mult decît altele.

*

Chiar cred aceste poveşti despre sufletele care urcă şi coboară, această pornografie a pedepsei şi răsplăţii? N-am nici o probă că este vreuna adevărată. Şi nu am răbdare cu scuza că această trăsătură emoţională e adevărată; adevărul nu este emoţie. Totuşi, aceste invenţii eschatologice sînt utile prin faptul că mă obligă să privesc viaţa tatălui meu ca pe un tot, cu partea corporală şi necorporală; şi volatilitatea acestor imagini-ale-morţii se potriveşte cu aceste săptămîni, cu dezechilibrul situaţiei în care mă aflu. Şi, în spatele acestui drapaj de halucinaţii rabinice, le recunosc decenţa. Sînt volute groteşti ale conştiinţei.

Poţi deveni bun din frică?

*

Credinţa în diferenţa dintre spirit şi materie nu este o simplă credinţă. Relaţiile dintre termeni pot fi complicate. Materia nu este moartă în mod uniform. Şi nu toate procesele mentale sînt procese spirituale. Asemeni trupului, sufletul se poate deplasa în mai multe direcţii dintr-odată, sau se poate interpune propriilor mişcări. Dualismul exfoliază.

Detest condescendenţa materialistului. El este cel care are de rezolvat sarcina uşoară. în termeni intelectuali, materialistul este un om care are timp.

*

Spiritualitatea este înconjurată de superstiţie. Asediul este permanent.

Există vreo cale să fii un fiu bun şi să nu intri în conflict cu raţiunea?

*

Nimeni nu moare pentru păcatele altcuiva. Există milă, dar nu şi scutire de responsabilitate. Din punct de vedere moral, nu există miracole.

*

Ori de cîte ori îl citesc pe Kafka, mă întreb: ce fel de deprimare e asta care îţi lasă întreaga forţă să scrii, să scrii, să scrii? Dacă poţi scrie despre dezastru, dezastrul nu este total. Eşti neatins. Iată o regulă: scriitorul disperat nu este niciodată cea mai disperată persoană din lume.

*

în seara asta am fost gelos pe cei care se plimbau în Dupont Circle, pe cei care se trec fără un scop anume.

*

Melancolia poate transforma totul într-o metaforă. în drum spre casa surorii mele, observ luminile pîlpîitoare şi razele neclintite, norii trecători, cioturile vînjoase ale copacilor tăiaţi. Toate sînt embleme ale stărilor mele interioare. Iau cu asalt ce-i în afara mea cu ceea ce am în interior. Asta îmi aminteşte de "corelativele obiective" pe care am fost învăţat să le respect, şi mă gîndesc: corelativele obiective sînt acte ale vanităţii. Sarcina mai mare este de a găsi corelative subiective, de a-ţi învăţa sufletul să probeze formele care sînt în afara lui.

Opusul metaforei este transformarea.

*

Moartea face din mine o persoană neînsemnată, dar nu una vinovată. Chiar de-aş fi fără prihană, tot muritor sînt, iar starea de muritor nu este un defect. Sînt vinovat de ceea ce fac. Nu sînt vinovat pentru că exist. (Modul în care Heidegger a interpretat laolaltă finitudinea şi vina a fost un expedient prin care a transpus vina din domeniul eticii în domeniul ontologiei, făcînd astfel conştiinţa obişnuită să pară trivială.)

Dacă sînt vinovat din plecare şi în mod fundamental, dacă vina mea precede ceea ce fac, atunci voi putea face ceea ce doresc. Ce permis de liberă trecere mai este şi vina asta! Vina ontologică este visul oricărui ins imoral.

Nu eşti responsabil pentru faptul că exişti. Asta-i problema.

*

Un om care doreşte să nu se fi născut îi jeleşte pe morţi. Cum poate oare să plîngă un astfel de om? Ar trebui mai curînd să rîvnească să fie eliberat. Dar a fost prins de lume. N-a vrut să vină şi nu vrea să plece. Aşa că plînge.

*

Idealul unei vieţi bune bazat pe imaginea unei vieţi întunecate. Etica fără bucurie.

Doar o lume lipsită de virtute are nevoie de virtute. Priveşte lumea. Vezi suferinţa? Atunci nu vei dori să adaugi încă mai multă suferinţă. în acest sens, luciditatea este o condiţie a moralităţii.

Să aspiri la bine înseamnă să aspiri la claritate.

*

Mîndria este un fel de relaxare. Fii mîndru de cum au fost taţii pentru a nu-ţi fi ruşine de cum sînt fiii. Acesta este unul din cele mai respingătoare aspecte ale sentimentului de grup.

*

Este evident că nu sîntem total necondiţionaţi, dar mai este evident că nu sîntem total condiţionaţi. Sîntem suficient de necondiţionaţi pentru a face posibilă existenţa eticii. (Psihologii evoluţionişti cred că au răspunsul la obiecţia mea la teoria darwinistă a variaţiilor. Darwinismul, spun ei, nu prezice că toţi oamenii se vor comporta la fel. Dar atunci de ce oamenii se comportă într-adevăr în mod diferit? Variaţiile nu constituie un răspuns, ele fac parte din întrebare.)

Biologia este faţă de morală ceea ce sexul este faţă de dragoste. Nu, biologia este mai puţin decît atât. Sexul poate fi o expresie a spiritului. Biologia nu poate fi o expresie a spiritului. (Modul în care se spune insistent că sexul ne întoarce la starea de animalitate este un alt mod de a ne incita.)

Adevărul este la fel de primordial ca instinctul.

*

Păzeşte-te de neatenţie. Nu se poate realiza nimic serios dacă nu excluzi ceva din propria viziune.

Nu trebuie să permiţi promiscuităţii să se ascundă în spatele complexităţii.

Neatenţia, sau decăderea complexităţii.

Totuşi, neatenţia are avantajele ei. Dacă nu am fost niciunde, nu m-am rătăcit niciodată.

*

Dacă mîine voi descoperi că omul pentru care spun eu kaddish-ul nu a fost tatăl meu, voi continua să spun kaddish pentru el. Sînt fiul lui dintr-un motiv mult mai profund decît cel genetic.

*

Tradiţia este opusul identităţii. Identitatea este un accident. Nu e nevoie să te pregăteşti pentru propria-ţi identitate, pentru că este moştenirea ta. Şi în asta constă scandalul.

Identitatea visează la identic. Este una din senzaţiile ieftine ale vieţii tradiţionale care îţi permite să spui: sînt ca tata.

*

O analiză biologică a unei fapte este ca o analiză chimică a unei picturi. Nu este falsă, dar nu explică felul în care culorile ajung să devină pictură. Se opreşte înainte ca partea esenţială a poveştii să înceapă.

Explicaţia ştiinţifică este întotdeauna o explicaţie extrinsecă. O mulţime de lucruri din lume pot fi explicate extrinsec, dar nu şi viaţa intelectuală sau morală sau spirituală. Ele sînt trăite intrinsec. Ştiinţa nu le poate urma dincolo de graniţă. Ştiinţa nu poate face decît să le privească mistuindu-se în depărtare şi, după ce s-au mistuit de tot, poate nega însuşi faptul că au existat vreodată.

Doi oameni se uită la un obiect şi nu reuşesc să-l vadă. Unul spune: nu-l pot vedea, probabil că nu este aici. Celălalt spune: nu-l pot vedea, probabil că sînt orb.

Compătimiţi-l pe acela care poate explica totul. Materialistul rîde de dificultăţile cu care sînt copleşiţi ceilalţi, dar lipsa lui de dificultăţi este cu adevărat comică.

*

E necesar, iertată-mi fie expresia, să fim liberi. Altfel aranjamentele noastre etice cu ceilalţi şi cu noi înşine ar fi imposibile. Asta-i ceea ce nimeni nu observă despre idealism: este practic.

*

Reproducerea tradiţiei nu este ca reproducerea genelor. La drept vorbind, tradiţia nu este copiată, de vreme ce niciodată nu se transmite nimic exact aşa cum este primit. Mai mult, moştenirea spirituală şi moştenirea biologică se deosebesc prin raţiunile lor de supravieţuire. Prima promite mai mult decît e ea însăşi: adevărul, binele, frumosul. Cea de-a doua se promite numai pe sine. Genele supravieţuiesc pentru ca genele să supravieţuiască mereu. Din acest punct de vedere, ele sînt profund inumane, chiar dacă reprezintă istoria fizică a umanităţii.

*

Ascult de la o vreme vaietul lemnului. Nu seamănă cu vaietul uman. Nu este un vaiet al durerii, e un vaiet al adaptării - murmurul produs de o schimbare de forţe, de o tensiune care se sfîrşeşte, de o familiarizare cu forţele care împing şi trag. Aş vrea să mă vaiet ca lemnul într-o zi.

*

Nu-mi daţi aur. Nu-mi daţi argint. Daţi-mi hîrtie. (O rugăciune.)

*

Originea mea nu este sursa mea. Originea mea este doar un fapt empiric. Dar un fapt empiric poate avea semnificaţie spirituală.

*

Locul tradiţiei este sufletul. Un gînd radical, pentru că el dă la o parte dintr-o lovitură toate lucrurile exterioare. (Tradiţia trebuie transmisă sufletului, care nu poate fi transmis.)

Tradiţia nu se reproduce. Se aruncă şi se prinde. Mult timp trăieşte în aer.

*

Care este cel mai frumos cuvînt în limbă? Un prieten mi-a pus întrebarea asta cu mulţi ani în urmă. Am răspuns fără ezitare. Cel mai frumos cuvînt din limbă este filosofia.

Confund eu oare filosofia cu religia? Nu, asociez filosofia cu religia. Dacă îţi pasă într-adevăr de interioritate, ambele îţi sînt aliate. Multe din răspunsurile religiei sînt întrebări pentru filosofie. O casă de rugăciune nu este doar o casă a religiei. Este şi o casă a filosofiei, pentru că între zidurile ei se cer principiile prime şi interesul faţă de principiile prime. Atîta vreme cît există case de rugăciune, biserici şi moschei, gustul pentru filosofie nu se va pierde. Nu se poate spune acelaşi lucru despre universităţi.

*

Mă plimbam prin parc de-a lungul pîrîului. Lumina era argintie. Un sticlete plana deasupra potecii, la cîţiva paşi de mine. Paginile unei cărţi rupte pluteau răzleţite pe apă. Eram străpuns - de ce, nu pot spune. Aş vrea să spun, dar nu pot spune. Şi nu mă deranjează că-mi lipsesc cuvintele. Preţuiesc ceea ce nu poate fi spus. Nu-mi doresc să fiu o creatură a limbajului, unul din acei oameni "articulaţi" pentru care lumea este în permanenţă transparentă, care îţi pot spune totdeauna ce se întîmplă. Uneori nu ştiu ce se întîmplă, iar neîndemînarea de a mă exprima trebuie să dea seama de exerciţiul minţii. Oricum, nu pot concepe transparenţa lumii.

*

Dacă negi autoritatea cerului, de ce-i arăţi pumnul ameninţător?

Contemplativul voluptuos. O figură spirituală.

îmi place pentru că este interzis.
Atunci nu-ţi place.

Păcatul este ruina plăcerii.

Vrei să rămîi copil? Atunci petrece-ţi viaţa într-un război continuu cu unul din părinţi. (Pîntecul negaţiei.)

*

Oamenii care cred că ei înşişi s-au creat sînt primejdioşi, pentru că au un simţ exagerat al maleabilităţii lucrurilor. Ei cred că lumea poate reîncepe. (Desigur, trebuie să se termine în primul rînd...)

Revoluţionarul este omul care nu suportă statutul de fiu. îşi doreşte să călătorească "doar cu numele lui."

Dar nu vă flataţi taţii! Ei nu vă pot elibera de voi înşivă. Nici o origine din lume nu vă poate proteja în faţa realităţii propriei individuaţii.

Din descendenţă ajungi la ascendenţă.

N-are sens să te opui lumii şi n-are sens să i te alături să o sprijini.

Nu vii din nimic, mergi spre nimic. Şi poţi ajunge acolo înainte de a muri.

*

Opusul melancoliei nu este bucuria. Opusul melancoliei este deschiderea multiplă.

*

Pe cînd suiam dealul în drum spre casă, am simţit nevoia să mă opresc şi să-mi înclin capul. Nu numai credinţa te face să fii umil. Şi îndoiala te face să fii umil. (De fapt, îndoiala te face şi mai umil decît credinţa.)

Există oare un dumnezeu al cercetării? Şi cum este servit acest dumnezeu al cercetării - cu întrebări şi răspunsuri?

*

Mesianism? Nu cu preţul gramaticii.

*

Pedepseşte-i pe oameni pentru păcat, dar nu-i pedepsi pentru îndoială. îndoiala este candoarea unui spirit descurajat.

*

Libertatea nu se exprimă prin ura de sine. Ura de sine este, într-adevăr, o formă de nelibertate.

Doreşti să scazi ce ţi s-a dat? Ei bine, nu poţi. Dar ceva tot poţi să faci. Poţi adăuga ceva.

Natura adiţională a existenţei umane - toate ortodoxiile şi heterodoxiile încep să sufere cînd e vorba despre acest fapt uluitor.

Sîntem diverşi şi diversitatea îţi conferă responsabilitate. Diversitatea este de natură etică, nu estetică - o doctrină a fidelităţilor.

Cu cît te bucuri mai mult, cu atît lucrezi mai mult.

*

înapoi la Washington. Smocuri verzi străbat la suprafaţă din pămîntul care se dezgheaţă şi mi se face rău de atîta simbolism.

*

în viaţa religioasă, obişnuinţa este un lucru esenţial. în viaţa spirituală, obişnuinţa este detestabilă.

Azi dimineaţă, lumina părea nouă. Pe străzile din Georgetown, o nenoapte perfectă. Sinagoga arăta de parcă ar fi fost poleită cu o pojghiţă de aur alb, ca într-un manuscris miniat.

*

Am văzut peste drum o femeie frumoasă cu un picior diform - tîrîndu-şi semeaţă piciorul. O emblemă a adevărului.

*

Tradiţia este şal, nu giulgiu. într-un giulgiu eşti pur. în şal ţi-e cald.

*

Este oare identitatea o problemă de curaj? Doar atunci cînd lumea este crudă. Dar lumea nu este totdeauna crudă. într-o societate deschisă nu sînt erou pentru că sînt ceea ce sînt.

*

Cel care a părăsit o dată casa, o va părăsi din nou. A învăţat cum să trăiască acasă, departe de acasă. Nu este necredincios. Are un alt sistem de fidelitate.

Poţi distruge obiecte, nu poţi distruge geometria. Dar nici nu poţi atinge sau gusta geometria.

*

Nu te poţi cufunda în acelaşi rîu de două ori: aceasta este o afirmaţie de monist ursuz. Fiecare rîu îşi are cursul lui: aceasta e afirmaţia unui pluralist ocupat.

*

Primeşti iertare, dar asta nu înseamnă că eşti de iertat.

Fiinţele perfecte nu pot trăi în timp, iar omul nu poate trăi în afara timpului. Ce înseamnă, deci, perfecţiunea fiinţelor care trăiesc în timp? Perfectibilitate.

Infinitul este inumanul. în aceasta constă atracţia lui. Nu vreau să pretind că sînt imun la această atracţie. De ce să nu cauţi infinitul? Caută-l, deci. Dar să nu crezi că-l vei găsi; şi dacă îl vei găsi, nu crede că poţi fi infinitul. (Dar vrei să fii...)

Şi ce urmează după extaz?