Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Plecând de la cărţi:
Legendarul război (II) de Mihai Zamfir


Dacă Războiul Civil Spaniol începe să fie privit mai nuanţat în ultimii ani, iar discursurile în legătură cu el nu se mai revendică dintr-un maniheism primitiv, faptul îl datorăm spaniolilor înşişi: prima parte a acestui articol vedea în Mercè Rodoreda pe cel dintîi mare scriitor iberic (catalan - în ocurenţă) care a schimbat perspectiva asupra tragediei naţionale din anii 1936-1939. Dar iată că acele rînduri au avut pentru mine o urmare neaşteptată.

Cu cîteva zile înainte de Crăciunul 2003, ne-a vizitat ţara, ca invitat al Institutului Cervantes din Bucureşti, un tînăr prozator spaniol (are 41 de ani), actualmente unul dintre cei mai la modă în lumea literară şi al cărui roman tocmai se lansase în traducere românească: Javier Cercas. Stînd de vorbă cu el şi urmărindu-i prestaţia publică, uneori pasionantă, produsă în faţa unei săli arhipline la Institut, am avut prilejul să-l văd în carne şi oase, să-l aud vorbind pe larg despre cartea sa pe un romancier care nu avusese, evident, cum să cunoască direct tragedia spaniolă (născut fiind în 1962), dar care îşi petrecuse copilăria impregnat de atmosfera Războiului Civil. Nu „fiu”, ci „nepot al Războiului Civil”, s-a autocaracterizat Javier Cercas în această împrejurare.

Să spunem de la început că Soldados de Salamina, romanul lui Javier Cercas despre care s-a discutat aproape trei zile în ambianţa Institutului Cervantes, nu are nici pe departe valoarea capodoperei semnate de Mercè Rodoreda (La Plaça del Diamant): este o construcţie epică ingenioasă, dar mai degrabă modestă ca realizare estetică, o story cu iz jurnalistic, în care autorul, Cercas însuşi, asumîndu-şi fără mister rolul de personaj principal, îşi narează tribulaţiile ce îl vor duce în cele din urmă la scrierea unui roman despre Războiul Civil. Pentru asta, eroul-narator caută cu disperare diverşi supravieţuitori ai evenimentelor, unii dintre ei foarte bătrîni, şi reconstituie – după istorisirile lor şi după documentele care îi cad în mînă - un episod crud şi ciudat din ultimele zile ale conflictului. În centrul romanului găsim nu atît latura politică a tragediei spaniole, cît problema acuităţii memoriei, individuale şi colective: se poate oare reface cu exactitate, pe baza unor mărturii preponderent orale, un fapt istoric petrecut cu aproximativ 55 de ani în urmă? Iată în ce constă miza romanului semnat de Javier Cercas.

Ca şi marea Mercè Rodoreda, Javier Cercas trăieşte în Catalonia; ca şi ea, autorul Soldaţilor de la Salamina are opţiuni politice mai degrabă de stînga; precum toţi cei situaţi la stînga politică, şi el nutreşte antipatie pentru Franco şi pentru franchism. Şi totuşi... Dacă punem între paranteze valoarea literară a romanului de faţă, încercînd să vedem construcţia sa epică drept un reflex (fie şi involuntar) de atitudine politică, atunci situaţia se schimbă.

Pentru „nepoţii Războiului Civil”, pentru cei care s-au născut în plină epocă franchistă, adică într-o Spanie prosperă, calmă şi relativ liberală, evenimentele din 1936-1939 se situează acum la o depărtare astronomică. De ce? Pentru că nu mai sînt resimţite drept actuale prin nimic. Oricît ar fi de „de stînga” autorul, romanul se cheamă Soldaţii de la Salamina: e închinat deci unor luptători căzuţi într-o bătălie celebră din Antichitate, dar atît de îndepărtată în timp, încît nimeni nu-şi mai aduce aminte ce s-a întîmplat atunci cu exactitate. Salamina? Evocă, fără îndoială, o luptă, dar care i-a fost semnificaţia, din cine erau compuse oştirile combatante? Foarte puţini o mai ştiu astăzi, uitarea a înghiţit aproape totul, cu excepţia numelui devenit celebru şi evocînd în chip vag eroismul din Antichitate.

Prin simetrie – şi Războiul Civil spaniol denumeşte acum un conflict care a stîrnit, la vremea lui, multe pasiuni, care a împărţit opinia publică internaţională în două tabere ireconciliabile. Mai înseamnă el astăzi ceva? Răspunsul e surprinzător. Chiar şi pentru cei mai politizaţi dintre urmaşii combatanţilor, acel război s-a transformat în curiozitate istorică. Semnificaţia lui politică s-a şters complet. Ceea ce mai reţin din el „nepoţii” războinicilor de atunci nu trece de înfruntări umane, de drame individuale, de imaginea unei omeniri peste care s-a revărsat forţa destructivă a destinului. Nu mai contează cărei tabere i-a aparţinut personajul X ori personajul Y, angrenate cîndva într-o luptă pe viaţă şi pe moarte. Destinele celor doi eroi principali din Soldaţii de la Salamina, Mazas (intelectual, poet, şef falangist, viitor ministru al lui Franco) şi Miralles (republican spaniol, om de jos, soldat prin vocaţie), par, în perspectiva timpului, interşanjabile.

Ne putem întreba însă de ce stau astfel lucrurile cu Războiul Civil spaniol şi de ce nu cu teroarea stalinistă, de exemplu. De ce oricare nou document privind asasinatelele în masă din anii ’30 în Uniunea Sovietică ori suferinţele popoarelor est-europene în anii ’40-’50 ne emoţionează încă atît de tare?

Răspunsul este simplu. Războiul Civil din Spania a devenit istorie, ajungînd un fel de „bătălie de la Salamina”, deoarece între timp Spania s-a transformat în bine în asemenea proporţii, încît locuitorii ei actuali nu mai simt mare aderenţă cu luptătorii din Războiul Civil. Conflictul dintre cele două părţi se află astăzi depăşit de o dinamică superioară a progresului. Cele două părţi şi-au recunoscut vina una faţă de alta şi au adus la lumină toate faptele criminale de care se făceau vinovate. În timp ce, în Rusia şi România cel puţin, cele două părţi care se înfruntau în anii ’30 şi ’40 au rămas tot „cele două părţi”, iar puterea continuă să aparţină, de atunci încoace, doar uneia dintre ele. Crimele sînt încă trecute sub tăcere şi responsabilii neidentificaţi. Pînă cînd, în numele unei revanşe istorice necesare, această situaţie nu va fi anihilată în mod vizibil, nici iertarea prin uitare nu-şi are rostul.

Pentru ţara noastră, înfruntările sîngeroase pe care le-au trăit bunicii şi părinţii noştri, sub forma unui război anti-sovietic pierdut şi a teroarei roşii ce i-a urmat, mai au încă mult de aşteptat pînă să se transforme în „bătălia de la Salamina”.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara