Celebra revistă satirică din Franţa a fost înfiinţată în decembrie 1915 de Maurice Maréchal, dar a ieşit de pe piaţă după şase numere din lipsă de cititori. Reînfiinţată în 1916, a trecut cu bine două războaie mondiale şi două crize economice majore şi, iat-o, mai tânără ca oricând, împlinind 100 de ani. Fondatorul ei avea obiceiul să spună, după cum relatează presa franceză în acest moment aniversar: „Când văd ceva scandalos, primul meu impuls este de a mă indigna; al doilea este de a râde”. Un secol de când raţele sălbatice de la revistă râd în hohote de tot ce e scandalos în Franţa, indiferent că e vorba de oficialităţi politice, religioase, militare, diplomatice sau mediatice. Nici un preşedinte, de la De Gaulle şi Mitterrand la Sarkozy şi Hollande, n-a fost cruţat. O carte recentă reproduce o parte din aceste acerbe critici şi desenele însoţitoare. Ei, dacă ne gândim că am avut şi noi Academia Caţavencu, decăzută, nu după un secol, dar după un deceniu, la Caţavencii, ne apucă disperarea. În locul umorului de altădată, o vulgaritate şi un prost-gust despre care e mai bine să nu vorbim.