Nu toate drumurile mele duc la Roma, dar,
de fiecare dată când ajung în Cetatea Eternă (nu
atât de multe ori cât mi-aş dori), prima vizită pe
care o efectuez este în Forumul Traian, pentru a
ză...
Când a ajuns la Chișinău, acum patru decenii, poetul Nichita Stănescu a fost auzit spunând fraza paradoxală „În sfârșit am venit de la mine acasă la mine acasă“. Ea era rostită, la sosirea pe un pămân...
În cunoscuta monografie dedicată lui Titu Maiorescu, E. Lovinescu scria: „Soarta lui Maiorescu a fost să rămână actual și astăzi, adică după trei sferturi de veac, și, din nefericire, încă pentru mult...
De mai multă vreme se vehiculează ideea că romanul de călătorie, și cu preponderență cel citadin, și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul de drum. Așa după cum s-ar fi cam stins, pentru lumea prea gr...