La ce nebunie de surprize
oferă Campionatul
European din
Franţa, cred că fanii
pronosticurilor sunt
pe punctul de a
împinge în pragul
falimentului marile case
de pariuri. În raport cu
cotele echipelor Islandei
şi Ţării Galilor, performanţele
lor de a elimina Marea
Britanie şi, respectiv, Belgia
intră categoric în istorie
şi au putut să umple de bani
pariorii care s-au încumetat
să le dea vreo şansă!
Sigur, britanicii se pot scuza
că Roy Hodgson şi băieţii lui s-au
aliniat la rezultatul… Brexit, ieşind
prompt din Europa,dar pe mine
mă interesează infinit mai mult
modelul Islandei.Cea care,la acest
Turneu final, a fost un exemplu
extraordinar de angajament şi
dăruire pentru apărarea şanselor.
Şi, să nu uităm, este cea care a
ajuns la Paris eliminând cu
două victorii consecutive puternica
echipă a Olandei! Deci, parcursul
ei de la Euro nu a fost deloc
întâmplător, iar singurul episod
accidental rămâne scorul de
duminică seară (2-5), din jocul
cu Franţa. Rezultat profund nedrept
cu care „les bleus” (mai degrabă,
„les noires”!) îi trimit acasă pe
Gunarsson şi coechipierii săi.
Acelaşi regret îl trăiesc şi pentru
marele Buffon,pe care l-am văzut
lăcrimând după incredibilul baraj
de penalty-uri ratate, din meciul
cu nemţii. Ratări din ambele tabere,
care vorbesc de la sine despre
angajamentul şi încărcătura
psihologică a jucătorilor. Adică
tocmai elementele care au lipsit
echipei noastre naţionale, dar
unde n-am văzut pe nimeni
plângând, după ruşinea cu Albania.
La iconiţele şi sictirul lui moş Puiu
– care a avut,totuşi, bunul-simţ
să-şi recunoască partea de vină
şi să dispară în concediu – s-a
adăugat tupeul neruşinat al
tehnocratului eşuat în fruntea
FRF. În loc să lăcrimeze pentru
eliminare, ca Buffon, bufonul
Burleanu ne oferă o succesiune
de show-uri lamentabile, dar,
refuzând să interpreteze o Fugă
(de Bach), ne cântă arii din „Paiaţele”.
E drept, ca rentier precoce ce este,
intră mai bine în rolul din această
Operă comică, în care patronează
Marea Prăvălie, cu un buget de
25 000 000 de euro. Nu singur,
însă, ci cu alţi doi-trei supuşi,
băieţi de prăvălie, pentru care
fotbalul e un mister deplin sau,
ca să cităm clownul, o… mlaştină,
una în care, pentru ei, milionul
de euro reprezintă, probabil, banii
de ţigări. Ca dovadă, conclavul
de neaveniţi din fruntea federaţiei
a decis să negocieze angajarea
unui antrenor străin. German,
naturlich!, ca să se alinieze realităţilor
authtone, din care au fost excluşi,
fără excepţie, toţi antrenorii valoroşi
de azi, care provin din generaţia
de aur. Pe neamţul cu care conclavul
a căzut la pace – profitând că era
şomer, deci liber de contract! –
îl poate chema oricum, deci şi
Armin Veh, şi Schuster, Ranglich
sau Daum. Vom afla exact mâine,
când va fi prezentat oficial, dar
întrebarea care se ridică priveşte
responsabilitatea sa pentru calificarea
naţionalei României la Cupa
Mondială. Dacă obiectivul va fi
ratat – ceea ce nu e deloc exclus
la starea actuală a soccerului
nostru, dată fiind ignoranţa
conducerii FRF – neamţul ne va
spune „Auf Wiedersehen!”,
lăsându-ne cu buzele umflate sau,
vorba aia, şi necalificaţi, şi cu
banii luaţi! E musai să punem răul
înainte şi să invocăm o asemenea
perspectivă înaintea acestui NOU
EXPERIMENT la care băieţii de
la FRF, care au pus laba pe parale
şi le gestionează după bunul lor
plac, ne obligă să subscriem, ba
chiar să şi ciocnim un schnaps,
în cinstea numirii unui arian
veritabil la cârma echipei naţionale.
Eu,unul, nu m-aş grăbi să aplaud,
dar nu pentru că n-aş trăi vaga
speranţă că un antrenor străin
poate repara tot ce a stricat
Iordănescu, ci numai la gândul
că şi nou-venitul va depinde,
vrând-nevrând, de acelaşi staf de
flecari ai FRF. Nu însă că ei n-ar
pălăvrăgi eventual şi în germană,
cât mai ales că nu stăpânesc nici
abc-ul fotbalului!
