Am fost la Viena, pentru prima
oară, în 1995, în vederea unei
documentări pentru teza mea
de doctorat. Revederea, după
două decenii, a capitalei „marii
împărăţii de odinioară”, cum zicea
Blaga, mi-a fost prilejuită tot de un
motiv ştiinţific: participarea la un
Colocviu Internaţional organizat, la
mijlocul lunii mai, respectiv între 13-
15 mai a.c., de Institutul de Romanistică
din Viena. Deschiderea colocviului
a avut loc la Ambasada României din
Republica Austria, unde am fost
primiţi de domnul Călin Ţânţăreanu,
ministru-consilier şi prim-colaborator
al ambasadorului (Excelenţa Sa,
ambasadorul Bogdan Mazuru, fiind
plecat din localitate).
La colocviu au participat cadre
didactice, critici şi istorici literari,
lingvişti, romancieri, eseişti şi traducători
din Austria, România, Elveţia, Olanda
şi Republica Moldova. Organizat de
prof. univ. dr. Michael Metzeltin
(membru al Academiei Austriece şi
membru de onoare al Academiei
Române), dr. Petrea Lindenbauer şi
dr. Florin Oprescu, de la Institutul
de Romanistică, acest colocviu a plecat
de la ideea că termenii de „pudoare“
şi de „impudoare“ sunt prezenţi
„în fiecare societate în contexte istorice
şi sociale diferite şi joacă un rol
important la construcţia identitară,
prin raportarea la normele sociale
acceptate într-un anumit context
istoric”. Tocmai de aceea, colocviul
şi-a propus „să aducă în discuţie
întrebări precum: este «impudoarea
» un concept demn de a fi observat,
analizat, clasificat? Este acesta un
subiect sau o temă destul de
«academică»? Este sau nu mai (im)pudică
lumea noastră românească decât
altele?” Au fost întrebări care şi-au
găsit răspunsurile în comunicările
prezentate de Michael Metzeltin,
Petrea Lindenbauer, Mădălina Diaconu
şi Florin Oprescu (Viena), Magda
Jeanrenaud (Iaşi), Alex Drace-Francis
(Amsterdam), Ioana Pârvulescu,
Rodica Zafiu şi Liviu Papadima
(Bucureşti), Otilia Hedeşan (Timişoara),
Ilie Rad (Cluj-Napoca), Vasile Spiridon
(Bacău), Christina Vogel (Zürich) şi
Tatiana Ciocoi (Chişinău). Lucrările
colocviului vor fi publicate, într-o
primă versiune (engleză), la cunoscuta
Editură Peter Lang, profilată pe
tipărirea de lucrări academice.
Participanţii la colocviu au vizitat
şi Institutul Cultural Român, partener
al colocviului, alături de Universitatea
din Viena, Ambasada României în
Republica Austria, Vienna Insurance
Group, Institutul Limbii Române şi
Societatea Austro-Română. Am fost
primiţi de doamna Irina Cornişteanu,
directoarea instituţiei. Am putut
vedea impresionanta bibliotecă a
institutului, ca şi paleta bogată de
activităţi care se organizează aici.
Am reţinut lansarea volumului lui
Lucian Blaga, Über das philosophische
Bewusstsein / Despre conştiinţa
filozofică, tradus de Rainer Schubert
(consultant: dr. Mădălina Diaconu)
şi apărut la Editura Frank & Timme,
din Berlin, în acest an. Este al patrulea
volum tradus în germană din filosofia
lui Lucian Blaga, după Die luziferische
Erkenntnis / Cunoaşterea luciferică
(Lit Verlag, Viena, 2012), Das dogmatische
Weltalter / Eonul dogmatic (Lit
Verlag, Viena, 2014) şi Die transzendente
Zensur / Cenzura transcendentă (Frank
& Timme, Berlin, 2015), ceea ce ne
aminteşte de visul lui Constantin
Noica, de a vedea tradusă opera filosofică
a lui Lucian Blaga în limbi de
circulaţie internaţională.
Colocviul s-a desfăşurat la Institutul
de Romanistică, subordonat Universităţii
din Viena. Primul curs de limba română
de aici l-a ţinut, în 1863, Adolf Mussafia,
mare profesor de limbi romanice, ale
cărei prelegeri au fost audiate, mai
târziu, şi de Mihai Eminescu. În 1892,
titularul Catedrei de Limbi romanice
ajunge Wielhelm Meyer-Lübke, devenit
membru al Academiei Române, care
a pus bazele Institutului Român,
încredinţând conducerea acestuia
tânărului filolog ardelean, Sextil
Puşcariu, care a rămas în fruntea
acestuia până la plecarea sa la
Universitatea din Cernăuţi. Două
fotografii mari de pe hol le eternizează
şi astfel memoria celor doi vestiţi
romanişti. După Revoluţia din 1989,
au ţinut cursuri de limba română
la Viena Mircea Cărtărescu, Laura
Cheie, Ioana Pârvulescu, Liviu Papadima,
Felicia Giurgiu, Andrei Corbea, Gabriel
Kohn, Eugen Munteanu, Hans Dama,
Emil Ionescu, George Achim, lector
de română fiind în prezent timişoreanul
Florin Oprescu (informaţii interesante
despre acest institut pot fi găsite şi
în articolul Români la Universitatea
din Viena: Michael Metzeltin, Petrea
Lindenbauer şi Mădălina Diaconu,
semnat de Ioana Revnic şi publicat
în România literară, nr. 8 din
2013).
În afara programului colocviului,
am putut vizita obiective culturale
şi turistice din Viena. Personal, am
revăzut palatele Schönbrunn şi
Belvedere, Stephansdom şi Votivkirche,
dar şi noua clădire a Bisericii Ortodoxe
Române din Viena, situată în Simmeringer
Hauptstrasse, o cale
care, cum spunea părintele paroh,
dr. Nicolae Dura, „leagă Apusul de
Răsărit. Pe acest drum au venit în
Viena Mihai Viteazul, Horea cu suspinele
Transilvaniei, Tudor Vladimirescu,
Eminescu, Slavici, Ciprian Porumbescu,
George Enescu şi atâţia alţi mari
romani. Aici, în gara de răsărit, au
fost aduse, în 1914, şi moaştele Sf.
Ioan cel Nou de la Suceava”. Impresionant
şi bustul lui Mihai Eminescu, din faţa
bisericii, având pe soclu o strofă
din Luceafărul, tradusă în germană
de Mite Kremnitz. Vechea capelă,
situată în spatele Burgtheater-ului,
pe Lovellstrase nr. 8, a rămas în
funcţiune, inclusiv pentru istoria pe
care o are în spate. Aici a funcţionat,
între 1919-1921, Societatea „România
Jună”, cum atestă şi placa de pe zidul
clădirii (în 1971, la centenarul Societăţii
„România Jună”, Asociaţia Studenţilor
Comunişti din România a dezvelit
o placă atestând acest lucru, dar
semnată doar Asociaţia Studenţilor
din România, fără termenul comunist!).
În afişierele stradale şi în staţiile
de metrou abundă afişe cu fotografia
(din ultimii ani) a împăratului Franz
Joseph, de la a cărui moarte se împlinesc
100 de ani, în toamna acestui an.
Dintre cele patru expoziţii organizate
cu acest prilej, am văzut-o pe cea din
Palatul Schönbrunn. Într-un mic
filmuleţ, s-au putut vedea câteva
secvenţe cu întâlnirea, de la Budapesta,
dintre regele României, Carol I, şi
împăratul Franz Joseph, care era şi
rege al Ungariei. Impresionantă şi
ceremonia de înmormântare a
împăratului, din noiembrie 1916,
într-o Europă aflată în plin război
mondial. Alte afişe anunţau două
prezenţe muzicale româneşti: Angela
Gheorghiu şi... Conect-R (e adevărat,
afişul acestuia l-am văzut într-un
cartier mărginaş al Vienei).
Am regăsit Viena neschimbată şi
la fel de liniştită ca acum două decenii.
Nici măcar demisia cancelarului
austriac, Werner Faymann, pe fondul
crizei emigranţilor, sau campania
electorală prezidenţială, în plină
desfăşurare, nu-i putea scoate pe
vienezi din lumea lor aşezată şi
cumpătată. Ne aflam înaintea celui
de-al doilea tur de scrutin al alegerilor
prezidenţiale, în care, pentru prima
oară în istoria postbelică a Austriei,
candidaţii celor două mari partide
politice ale ţării, cel Social-Democrat
şi cel Conservator, au fost eliminaţi
din primul tur, încât în turul II urmau
să se confrunte Norbert Hofer, candidatul
de dreapta al Partidului Libertăţii
(Die Freiheitliche Partei Österreichs
FPÖ), respectiv fostul lider al verzilor,
Alexander Van der Bellen. Am văzut
afişele celor doi candidaţi, puse doar
în locuri permise, nu ca la noi, pe toţi
stâlpii, în vitrine, ganguri etc. E
adevărat că unele afişe, puţine, ale
lui Hofer erau vandalizate, rupte sau
inscripţionate cu zvastica nazistă ori
cu cifrele 88, o prescurtare codată
de la Heil Hitler! (H fiind a opta literă
a alfabetului).
Am regăsit Viena, cum spuneam,
la fel ca în urmă cu două decenii:
curată, civilizată, multiculturală,
cu aceleaşi străzi şi cafenele, cu
aceleaşi ziare (unele de pe vremea
lui Eminescu, precum „Die Presse”),
cu lucruri din piatră, făcute să dureze
parcă o mie de ani. Iar vienezii
sunt tot aşa cum îi vedea Ion Codru
Drăguşanu, la 1882: „Nu-şi pregetă,
întrebând ceva, a merge cu tine
departe, ca să-ţi arate; în fine, sunt
serviabili şi buni, cum se zice la
noi, ca pâinea cea bună”.
