Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
La Petresburg! La Petersburg! de Carmen Brăgaru



În cea mai recentă carte a sa, intitulată Sankt Petersburg. Romanul şi romanele unui oraş, profesorul Ion Ianoşi ne invită la o călătorie în oraşul studenţiei sale, al cărui ghid enciclopedic se dovedeşte a fi. Cartea reia şi îmbogăţeşte volumul apărut în 1972, la Editura Univers (denumit atunci Romanul unui oraş. Petersburg - Petrograd - Leningrad), rod al experienţei de viaţă (cei şase ani în care a urmat cursurile universitare în oraşul de pe Neva), dar şi al unui stagiu de documentare, de două luni, din vara anului 1970, în care a umplut cu însemnări douăsprezece caiete studenţeşti.

Peste ani, în condiţiile deplinei libertăţi a scrisului, cu noi informaţii acumulate despre subiect, bântuit de apariţiile nocturne ale oraşului şi îmbiat, fără doar şi poate, şi de aniversarea tricentenarului oraşului din primăvara anului trecut, Ion Ianoşi s-a pus pe "repovestit" Petersburgul, într-o variantă nouă, aceea de "eseu liber de constrângerile ştiinţei severe", atingând o dimensiune dublă faţă de cea iniţială.

Excursul, crescând în detalii, pe axa timpului, o dată cu apropierea de zilele noastre, este centrat, după cum subliniază autorul, pe literatură, muzica şi pictura petersburgheze beneficiind deja de docte exegeze către care ne îndeamnă, iar arhitectura fiind doar simbolic amintită, "pentru a nu-l deruta pe cititorul necunoscător al detaliilor urbanistice". Volumul, deosebit de dens, este un ghid amănunţit al Petersburgului, urmărit îndeaproape pe parcursul a celor trei secole de existenţă. Cititorul, informat, dar şi copleşit, găseşte în el detalii istorice, urbanistice, demografice, de istorie literară, dar şi fişe bio-bibliografice ale autorilor, nativi sau numai locuitori, ai urbei întemeiate de Petru, şi chiar analize comparatiste ale operelor în care se reflectă oraşul.

Lăsând deoparte introducerile sau intermezzo-urile istorico-socio-politice amintite, absolut necesare şi, pe cât de concise, pe atât de elocvente, cea mai mare parte a cărţii cuprinde istoria oraşului privită în oglinda literaturii. Este, de aceea, istoria unui mit, a unor mituri. Căci Petersburgul înseamnă Petru cel Mare, aşadar, blestem şi preamărire, sfâşierea în două a Rusiei, ireconciliabilul conflict dintre Moscova şi Petersburg, dintre Răsărit şi Apus, dintre slavofili şi occidentalişti.

"E greu să surprinzi expresia de ansamblu a Petersburgului", scrisese Gogol în 1836. Şi obiectivul cărţii lui Ion Ianoşi devine atingerea acestui aproape imposibil deziderat, exprimat într-un pasaj introductiv: "Orice aşezare are feţe vizibile şi ascunse. Petersburgul reprezintă o dovadă eclatantă în acest sens. În el s-au împletit şi s-au potenţat reciproc factori reali, ideali, ireali. Palpabilul a ajuns fantastic, fantezist, fantasmagoric. O evidenţă, timpuriu deconspirată şi accentuată treptat, suprapunea splendori şi tragedii, intersecta clasicul cu absurdul.ş...ţ Un oraş feeric, clădit pe mlaştini, înconjurat de ape, duşmănit de vânt, ploaie şi zăpadă; şi duşmănit de istorie. Un oraş care te atrage şi te înspăimântă, de care s-au îndrăgostit atâţia scriitori şi, totodată, l-au detestat. Sub pana lor renaşte o poveste sublimă şi terifiantă. Oare cât am reuşit să sugerez din chipurile ei antinomice?"(p.8)

Cuvintele de laudă adresate oraşului vin mai ales din partea străinilor, poate şi pentru că aceştia sunt "doar rareori preocupaţi să străpungă stratul vizibil al splendorilor". Ei îl numesc Veneţia Nordului, Nordicul Versailles, Palmira Nordului, "unul dintre cele mai frumoase oraşe ale lumii" şi "după Paris, cel mai francez oraş din câte există" (Dupré de Saint-Maure), "la plus belle", datorită arhitecturii, pentru Céline; strălucitor, el este incomparabil cu Berlinul morocănos, pentru Balzac, iar pentru Théophile Gautier pictural: "Nu-ţi poţi închipui nimic mai grandios decât acest oraş de aur pe acest orizont de argint, unde seara străluceşte ca albul zării de dimineaţă:" Singur marchizul Adolphe de Custine este ostil atât oraşului, perceput ca o contradicţie între caracterul său nordic şi monumentele sale aduse din sud, cât şi despotismului pe care îl radiografiază cu o privire pătrunzătoare de la bun început. "Impresii diverse, adverse!", comentează autorul.

Cât priveşte scriitorii ruşi, cu excepţia criticului de artă Aleksandr Benua/ Alexandre Benois, pentru care Petersburgul este un oraş extraordinar, "cu frumuseţea căruia puţine se pot număra", se constată o omogenitate a atitudinii negative, de fapt duale, căci majoritatea se simt atraşi şi striviţi de capitala impusă Rusiei de Petru. Şi autorul-custode ne conduce de astă dată printr-un alt fel de muzeu al istoriei şi culturii ruse, un gen de muzeu al figurilor de ceară, în care face opriri mai scurte sau mai ample, punând fasciculul de lumină asupra câte unui scriitor urmărit programatic prin prisma relaţiilor acestuia, biografice şi literar-creatoare, cu urbea monografiată.

Puşkin are o atitudine ambiguă faţă de Petru şi de oraşul său, explicabilă şi explicată de Ion Ianoşi prin biografia poetului (pe linie paternă, aparţinând nobilimii de viţă veche, pe linie maternă, celei create de reformator): "Astfel, biografic el moştenea, iar spiritual îşi asuma o atitudine duală faţă de Petru şi reformele lui."(p.47) Gogol descrie un Petersburg sumbru, din care se evadează doar în vis sau nebunie, un oraş absent din punctul de vedere al peisajului exterior, în schimb bogat în caractere iluzorii, tragi-comice, fantaste. Vraja ambiguă a oraşului pune stăpânire şi pe Dostoievski, cel care îl va descrie şi în viaţă şi în operă ca pe un infern, un oraş ostil pe toate planurile, un adevărat imperiu al întunericului, comparabil cu romanul lui Dickens, Bleak House. Încet-încet, ne lămureşte autorul amplei monografii a Petersburgului, "capitala fantastică începe să fie privită ca o metropolă reală, un conglomerat de suferinţe asemănător cu cele din alte mari oraşe ruseşti sau europene. Epoca îşi dezvăluie faţa nepoetică; şi până şi în literatura rusă, una dintre cele mai rezistente la 'proza vieţii'(dominatoare în romanele franceze sau engleze), prozaizarea cotidianului se infiltrează în numeroase opere."(p.131) Înregistrând părerile lui Tolstoi, Apollon Grigoriev, Goncearov, Nekrasov etc., la trecerea dintre veacurile al XIX-lea şi al XX-lea, Ion Ianoşi conchide: "La marele proces intentat Petersburgului strălucitor, dar mai ales tenebros, mărturii decisive au depus două cupluri de scriitori: Puşkin şi Gogol în prima, Nekrasov şi Dostoievski în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Instanţei i se va putea curând înfăţişa o a treia pereche de martori, completând probele acuzării la începutul de veac nou: Bielîi şi Blok!"(p.140)(Am păstrat grafia numelor ruseşti în varianta propusă de profesorul Ianoşi, detaliat explicitată în Cuvântul înainte) Păşim apoi prin Petersburgul otrăvit al lui Berdiaiev, prin cel anatemizat de Soloviov, acela părelnic al simboliştilor şi cel blestemat în fel şi chip de Merejkovski. Trecem din oraşul mozaical, fantomatic, înfricoşător, maiestuos şi plin de semnificaţii tragice din poezia lui Andrei Bielîi, în Petersburgul suprareal, răsturnat, prozaic şi fantasmagoric, neclar şi nepătruns de Aleksandr Blok, apoi în cel apăsător, trist, umed şi ceţos al lui Maiakovski. Sunt glosate, în acelaşi mod, opiniile lui Gorki, Mandelştam, Hodasevici, Ahmatova şi a multor altor scriitori cu nume mai mult sau mai puţin sonore. După acest tur de forţă prin cultura rusă, cititorul nu se poate să nu constate un paradox general, acela al oraşului deopotrivă detestat şi iubit de scriitori, paradox explicabil prin deosebita concentrare de valori în perimetrul oraşului, efervescenţă intelectuală ce îi atrăgea pe toţi precum lumina unei lămpi pe fluturi, şi intra în contradicţie cu suflul ostil-bolnăvicios al aşezării smulse mlaştinilor. Un al doilea paradox, specific perioadei petrogrădene, este acela al Piterului înfometat, dar, prin compensaţie, înalt cultural.

Construcţia periplului precumpănitor literar este atent supravegheată de Ion Ianoşi. Nu trecem pur şi simplu de la un autor la altul. Unele capitole, demne de un compendiu sau de un curs universitar, cu care seamănă tot mai mult, propun tablouri de început, jumătăţi sau sfârşit de veac, urmărite detaliat în toate palierele vieţii. Pe acest fundal, sunt inserate capitole închinate unor personalităţi petersburgheze de prim rang. În plus, cartea începe şi se încheie simetric cu două opere emblematice pentru literatura petersburgheză. Este vorba de Puşkin şi de Călăreţul de aramă, din care pleacă, precum razele, toate atitudinile viitorilor scriitori şi de Casa Puşkin a lui Andrei Bitov, care reuneşte într-un vârtej postmodern aproape toţi autorii şi operele din istoria culturii ruse.

Petersburgul a dat naştere multor imagini de-a lungul timpului. Două sunt cele recurente. Aceea de corabie pe care Petru cel Mare "a îmbarcat patriarhala Rusie şi a lansat-o în largul mării europene, întru modernizare". În această ipostază, a şi fost imortalizat ţarul-imperator în Moscova anilor '90 ai secolului trecut. O a doua imagine care traversează secolele este aceea a ferestrei prin care, după spusele lui Algarotti, "la Russie regarde en Europe" şi, prin care, după părerea lui Serghei Bulgakov, "pătrunde la noi aerul occidental, vital şi otrăvitor totodată". Petru, prin urbea întemeiată la 1703, a divizat pentru totdeauna Rusia în "occidentalişti", cei care vor să menţină fereastra deschisă, prin ea având acces la progresul european şi tot ceea ce înseamnă el, şi "slavofili", cei care sunt pentru conservarea tradiţiei şi ferirea străvechiului spirit rus de nociva influenţă occidentală. Anul trecut, la o masă rotundă prilejuită de aniversarea tricentenarului acestui oraş atât de controversat, opiniile pro se împleteau cu cele contra, aidoma ca în veacurile trecute, iar cunoscutul regizor A. Sokurov recomanda prin filmul său cel mai recent, Russkii kovceg (Arca rusească), să se închidă, chiar să se zidească, cât încă mai e timp, acea fereastră ce dă spre Occident. Disputa, aşadar, continuă.

Intenţia explicit exprimată la început, aceea de a familiariza cititorul român "cu istoria unui oraş îndepărtat şi cu valorile culturale acumulate între zidurile lui", este pe deplin înfăptuită şi constituie meritul principal al acestei mici enciclopedii, după lectura căreia îmi mărturisesc nostalgia revenirii în oraşul de pe Neva, vizitat odinioară, helas, fără a-l fi avut alături pe profesorul Ion Ianoşi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara