Între 13 şi 16 martie s-a desfăşurat ediţia din acest an a Târgului de Carte de la Leipzig, unul dintre cele mai importante două evenimente de profil din spaţiul germanofon, alături de cel de la Frankfurt. Târgul de la Leipzig este nu doar mai mic decât fratele său din Vest, dar şi mai confortabil, mai prietenos şi adresat publicului, accentul căzând aici pe legătura dintre scriitor şi cititorii săi actuali sau viitori.


Premiul Târgului de Carte de la Leipzig

În prima zi de târg, atenţia publicului şi cea a presei s-au concentrat în special asupra decernării Premiului Târgului de Carte de la Leipzig, premiu foarte prestigios la care aveam şi noi, românii, o speranţă, căci unul dintre cei cinci nominalizaţi la secţiunea „traducere” a fost Ernest Wichner, pentru versiunea în limba germană a Cărţii şoaptelor, romanul lui Varujan Vosganian. N-a fost să fie, câştigătorul fiind Robin Detje, pentru traducerea în germană a romanului Europe Central al americanului William T. Vollmann. Dintre ceilalţi doi câştigători, unul este sigur cunoscut cititorilor români: este vorba de Saša Stanišic, autorul romanului Cum repară soldatul gramofonul, publicat la noi de Editura Polirom. Premiul din acest an l-a obţinut pentru romanul Vor dem Fest („Înainte de festival”). Motivaţia juriului pentru alegerea lui drept câştigător a scos în evidenţă limbajul şi stilul povestirii: „Stanišic a creat un sat din limbaj, un caleidoscop, un univers cu multiple voci, culori acustice, jargoane, lumea în mic, ţinută laolaltă în chip miraculos de un narator colectiv care e de-al locului, un narator care e isteţ şi viclean şi deştept şi un pic înţelept”. În fine, cel de-al treilea premiu, pentru non-ficţiune, a fost adjudecat de Helmut Lethen, pentru eseul Der Schatten des Fotografen. Bilder und ihre Wirklichkeit („Umbra fotografului: imaginile şi adevărul lor”).


Scriitori români la târg

Invitaţi ai Ministerului Culturii, scriitorii Ioan Groşan, Daniel Bănulescu şi Ştefan Baghiu au avut lecturi în târg şi la Universitatea Leipzig, joi, vineri şi sâmbătă. Şi joi, la Cafe Europa, la lectura lui Daniel Bănulescu din Cel mai bun roman al tuturor timpurilor, în traducerea şi cu moderarea lui Ernest Wichner, şi sâmbătă, la stand, la lectura comună de poezie a aceluiaşi Daniel Bănulescu (din antologia „Du schrimpelst du wirst ein exotisches Frucht”, în traducerea lui Ernest Wichner, pentru care cei doi, autor şi traducător, au câştigat în 2005 Premiul European de Poezie al oraşului Münster) împreună cu Ştefan Baghiu (din volumul „Spre sud, la Lăceni”) şi apoi la lectura lui Ioan Groşan, moderată cu vervă de Jan Cornelius, publicul german a fost prezent în număr mare şi interesat de scriitorii noştri.
Au mai fost la Leipzig, prin programul „Traduki”, Tatiana Niculescu-Bran, care a avut o lectură în cadrul „Balkan Nacht”, în faţa unei săli arhipline, la UT Connewitz, o destinaţie culturală de prestigiu, dar şi scriitorii elveţieni de origine română Dana Grigorcea (cu romanul de succes în Elveţia Baba Rada) şi cunoscutul Cătălin Dorian Florescu. Lectura Tatianei Niculescu-Bran a fost însoţită de proiecţia unei bucăţi din filmul „După dealuri” al lui Cristian Mungiu, al cărui scenariu a fost adaptat după cartea scriitoarei Spovedanie la Tanacu. Balkan Nacht e un eveniment eclectic şi extrem de bine prizat de public, care îmbină muzica, literatura, filmul, fotografia, încercând, pe cât mi-am putut da seama, să apropie publicul german de realitatea complexă, plină de culoare şi de contraste a Balcanilor. Duminică, în târg, Tatiana Niculescu-Bran a citit din volumul ei cel mai recent, Ţara lui Dumnezeu. Ca să-i pomenesc pe toţi „ai noştri”, tot în cadrul programului „Traduki” a citit şi Jan Cornelius din cel mai recent volum al său, Narrenstück.


Vecinii pe care nu-i cunoaştem

Dacă v-aş ruga să-mi ziceţi repede trei scriitori bulgari contemporani, ce mi-aţi răspunde? Dar trei ucraineni? M-am găsit cam în aceeaşi situaţie la Leipzig, când am văzut că din lista de autori invitaţi nu auzisem decât de vreo patru. Forumul Ost-Südost al Târgului de Carte de la Leipzig a fost la această ediţie dedicat programului Tranzyt, de promovare a scriitorilor din Bielorusia, Polonia şi Ucraina, însă accentul, oarecum inevitabil, a căzut asupra Ucrainei, asupra literaturii ei şi a scriitorilor care au demonstrat în Euromaidan din noiembrie trecut până acum câteva săptămâni. Veteranii „lotului” au fost cunoscuţii Andrei Kurkov şi Iuri Andruhovici (deţinător al unui Premiu Herder pentru Literatură), însoţiţi de mai tinerii Natalia Sniadanko, Mariana Savka, Liubko Dereş, Katerina Babkina, Grigori Semenciuc, Timofi Gavriliv, Alexandr Kabanov, Oleg Şinkarenko, Irena Karpa şi Serghi Jadan.
De mare interes pentru vizitatorii târgului a fost dezbaterea de vineri, „Euromaidanul şi schimbarea societăţii ucrainene”. Publicul german a stat în picioare să-i vadă pe viu pe câţiva dintre intelectualii cei mai proeminenţi ai Ucrainei, care au susţinut mişcarea proeuropeană de la Kiev. Şi aveau ce vedea, căci scriitorii ucraineni şi-au asumat rolul de intelectuali publici şi de această dată, cum au făcut-o şi în 2004. Pe 24 ianuarie, anul acesta, Iuri Andruhovici făcea publică o scrisoare deschisă, preluată în toată Europa (a apărut şi în România în „Ora de Timiş”) în care afirma net: „În Ucraina, în prezent, se comit crime împotriva umanităţii pe scară largă, şi actualul guvern este responsabil pentru ele. Dacă există extremişti în această situaţie, ei se află la conducerea ţării, la cel mai înalt nivel”. Articolele lui Andrei Kurkov despre situaţia din ţara lui au făcut înconjurul presei occidentale de dincoace şi de dincolo de Atlantic, iar la dezbaterile de la târg colegii lui mai tineri lau citat de numeroase ori cu afirmaţia că el, ca etnic rus, nu s-a simţit şi nu se simte nici o clipă ameninţat în Ucraina şi nu are nevoie să fie apărat de o armată străină. Un alt scriitor proeminent, din păcate necunoscut la noi, Serghi Jadan, apărea cu câteva săptămâni în urmă pe internet într-o fotografie cu faţa şiroind de sânge, purtat pe braţe de doi poliţişti. Jadan, cel mai cunoscut poet ucrainean afirmat după ’90, locuieşte în Harkiv, unde a participat la ocuparea sediului administraţiei locale, alături de alţi protestatari proeuropeni („The Abuse of Ucraine’s Best-Known Poet”, în „The New Yorker” din 8 martie 2014: http:// www. newyorker.com/ online/ blogs/ books/ 2014/03/the-abuse-ofukraines- best-known-poet.html). A fost bătut crunt, spitalizat mai multe zile, iar la Leipzig a venit cu arcada cusută şi cu o figură preocupată, comună, de altfel, mai tuturor scriitorilor ucraineni pe care i-am văzut săptămâna trecută. Pe vecinii aceştia, vă spun sincer, mi-ar plăcea să-i pot cunoaşte mai bine şi să pot citi în româneşte mai mult de doi, câţi sunt traduşi în prezent.
În legătură cu cele ratate inevitabil la un târg atât de mare, nu pot decât să am regrete: programul Elveţiei, ţara invitată, a rămas în afara agendei mele, după cum n-am reuşit să ajung la evenimentul cel mai colorat al târgului, Manga &Comics Convention, care aduce la fiecare ediţie mulţi adolescenţi, de ordinul sutelor, costumaţi în personaje de desene animate, pentru un concurs mediatizat intens, din câte am înţeles. Cei care cunosc târgul de mai mulţi ani afirmă că aceasă idee a dus la întinerirea vizibilă a publicului care ajunge în Messegelände la jumătatea lunii martie.