Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Jimi Hendrix se vede într-un colţ, întors din profil de Daniel Vighi


- primul jam-session al serii -



“Atunci ajunsei eu să înţeleg

cu cît te doare mai mult

lipsa unui bun pe care l-ai cunoscut”

(Mateo Aleman, Viaţa lui Guzmán de Alfarache, iscoadă a vieţii omeneşti)









Pune rucsacele aici.

- Unde?

- Uite aici, la margine, lîngă traversele astea. Propteşte-le aici că o să stăm mai mult, precis o să stăm mai mult.

- Întotdeauna Pol are probleme. Nu ştiu cum se face că nenorocitu’ ăsta ne face să intrăm în belele. O să vezi tu dacă nu e aşa!



Se aşază Pit lîngă Gioni, priveşte cam plictisit, aşa priveşte Pit cînd se aşază între mormanele de rucsacuri, printre păturile rulate cu sforile groase şi curelele petrecute peste marginile de sus ale rucsacelor. Priveşte plictisit Pit lîngă Gioni şinele, traversele, macazele de cale ferată; alături de ei Mandragora trage de o oală, trage de un ceaun înnegrit pe care l-a legat, ia te uită ce interesant l-a legat de asta, cum draci îi zice?, breteaua de la buzunarul rucsacului: un buzunar, cel din stînga, în care se vede capătul unei lanterne lungi, cu baterii rotunde, trei la număr. Bună lanternă are Mandragora, cu lumina ca un reflector, ce zic, tot ce are grăsălonul ăsta e ca lumea, şi radioul ăsta portativ, chestia asta ce nu se vede pe toate drumurile, îi zice radiocastefon şi e cu baterii şi are casete mici. O minune, şi în plus poţi înregistra direct pe palavragiul de la radio Luxemburg şi muzica din UK top. E cu totul altceva decît magnetoafoanele TESLA sau cele ruseşti, căcaturile alea fără vino-ncoa. Urîte ca dracu. Rahat. Asta e mîndria lor, nobleţea grupului, e din vest scula asta de radiocasetofon, de la unchiu-său. El îi trimite reviste cu muzică, discuri de ultimă oră, haine ca ale hippioţilor, e ca lumea unchiul şi nici nu e bătrîn, aşa s-a nimerit treaba. Tatăl lui Mandragora e cel mai mare dintre cei opt fraţi şi unchiul său e cel mai mic dintre ei, ultimul, nu are mai mult decît el, e mai mare cu vreo trei, patru ani. E în America de trei ani deja, a plecat cu o chestie din asta de schimb de experienţă între universităţi, aşa ceva, o bursă de o lună şi dus a fost, nu s-a mai întors şi tare s-au mai necăjit ai lui, unchii mai mari ai lui Mandragora dintre care unul era la securitate, altul la vamă, altul la partid, numai posturi grase, doar tata lui Madragora e altfel, e prof de sport la o şcoală din apropiere şi trăieşte despărţit de mama lui care asemenea e profă de sport şi e încurcată cu Mihaiul care e tot prof de sport şi ceva antrenor de-al doilea ori de-al treilea la echipa naţională de gimnastică masculină şi e toată vremea plecat afară şi acu a luat-o şi pe mama lui Mandragora, aşa că el e singur, e mai toată vremea de capul lui şi primeşte reviste, tricouri faine de hippie de la Billy, unchiul, care e şi el ceva hippie, aşa îi spun: Billy sau, simplu, Bil. Numele e cel al lui Cox, Billy Cox pe care l-a văzut unchiul la festivalul de la Filmore East acu doi ani şi s-a fotografiat cu el alături de The Band of Gypsys şi Jimi Hendrix se vede într-un colţ, întors din profil, abia îl recunoşti în poză, vorbeşte cu careva, îi spune ceva, nu ştiu ce draci îi spune că s-a încordat Gimi ăstalaltul, golanul din cartierul Prinţul Turcesc din România, Timişoara, oraşul de pe Bega. S-a scremut Gimi să priceapă ce anume e în poza aia, s-a tot uitat o după amiază întreagă, au fumat ţigări cu frunze de cînepă doar aşa ca să priceapă mai mult din poza aia. Unchiul Bil se învîrte pe acolo cu hippioţii, are părul lung pînă la cur şi o pălărie mexicană, are şi o bentiţă pe cap, din asta de-a indienilor, a pieilor roşii, aşa cum au văzut ei pe cînd erau la şcoala generală în filmele cu Pierre Brice, cu Winnetou şi Old Shutterhand. Aşa bentiţă are unchiul Bil cum are Winnetou, şi mocasinii şi jeansii Levis ai unchiului Bil au pe margini nişte ciucuri mişto şi nişte ciucuri la fel jos, la tur, sau cum îi spune, acolo unde cad blue jeansii uşor peste mocasini; e ca lumea şi mai are şi un cămeşoi mare, înflorat cămeşoi are unchiul Bil şi la gît are o bentiţă de piele de care e legat un os de la o găină, aşa cum are Janis Joaplin. Adică, mai bine zis, cum avea zănateca de Janis că s-a prăpădit anul trecut în toamnă ca şi Jimi, numai că ea în octombrie şi el în septembrie, şi a fost mare nenorocire şi mare durere pentru unchiul Bil moartea ghitaristului ăsta cu păr creţ la care se uită ei în bar, acolo în fund, lîngă budă, stau la masă şi se holbează la fotografie. E aşa ca şi cînd asculţi nişte cîntări ale nespălaţilor plini de pureci de pe marginea trotuarelor din Chigaco, din Los Angeles, din L.A., adică „El-Ei”, şi pietonii burghezi yankei se uită indignaţi cum se scoală cutare de acolo din gaşcă şi merge la unul dintre pretenarii lui, dintre hoavării tolăniţi pe trotuar să ceară o ţigară, cam aşa cum se scoală acum Gimi de pe marginea traverselor de la Gara Mică, din cartierul Fabric, nu departe de Piaţa Badea Cîrţan, în apropierea caselor de pe Ecaterina Teodoroiu din Prinţul Turcesc. Priveşte Gimi la poza aceea cu Jimi Hendrix.

- Ce face, întreabă Gimi încordat şi toţi scrutează poza color, fumează ţigări bulgăreşti cu frunze uscate de cînepă doar, doar pricep ceva, doar, doar simt ceva din nebunia de acolo deşi n-ar putea zice că în fotografia de dinaintea lor chiar o nebunie ar fi, nu rezultă asta din imaginea aceea în care doar Billy Cox stă cu faţa întoarsă spre aparatul de fotografiat, doar el ascultă rugămintea lui Bil, a unchiului; Jimi Ghitaristul, The Best şi The King, Majestatea sa Jimi e întors aproape cu totul şi aproape că nici nu ştie că e fotografiat, la fel şi celălalt care stă alături: Buddy Miles e acela din colţ.

Şi Pol nu mai vine, să vezi că nu mai poate veni, să vezi că din nou l-a sechestrat colonelul de miliţie, tata lui, boul şi nesuferitul care a decretat că el e ruşinea familiei după marile lupte care au avut loc pentru pletele pe care bietul Pol nu şi le putea permite, aşa că s-a ras în cap şi şi-a lăsat doar o şuviţă în vîrf ca tătarii din vechime şi îi stătea a dracu’ de bine că toată lumea întorcea capul după el cînd se plimba cu poncho-ul mexican şi tuns în cap şi cu şuviţa aceea. Pe urmă a tocmit tov colonel nişte sergenţi cu diagonală din trupele ministerului de interne, a dat ordin să fie arestat, imobilizat, şi apoi să-i fie tunsă şuviţa aia, asta după ce, înainte vreme, l-au dus la postul de miliţie din Piaţa Traian şi l-au tuns cu breton, pierdut pe ceafă, şi parcă era Pol asemenea tîmpiţilor ăstora de la şcoala de partid de pe strada Pestalozzi. Pe urmă s-a ras în cap şi au fost mari discuţii acasă, mari probleme, mare scandal, lupte, bătăi, strigătele furioase ale colonelului, care era şi şeful de partid la organizaţia judeţeană a Miliţiei, zbieretele s-au auzit şi la vecinii de pe Trandafirilor, unde erau blocurile vilă cu ştabii de partid şi de stat. Numai că nimeni n-a prea stat să se mire de strigătele cele furioase că nu era nicidecum ceva nou. Mulţi aveau copii la fel şi asta le venea tocmai de la faptul că prea aveau de toate copiii ălora, prea erau de bani gata, cum se zice, prea le primeau pe toate din vest, prea le ştiau pe toate de acolo şi de aceea aveau în cap numai prostii: ca Paul care şi-a schimbat pînă şi numele, îşi zice Pol.

- Îmi periclitezi cariera, nenorocitule, i-a strigat colonelul şi el s-a mulţumit să-l privească în felul în care se uită la lume Paul Newman în Butch Cassidy şi Sundance Kid, aşa s-a uitat la colonel, şi-a exersat din timp privirea, a studiat de mai multe ori la cinema Capitol cum anume se uită Paul, Pol adică, la Robert Redford şi la femeia golancă pe nume Katherine Ross. Le-a şi spus hippioţilor, la bar, cum anume se va uita la colonel cînd va fi să fie înfruntarea finală după ce se va fi ras în cap. A exersat uitătura la masa lor din fundul localului, nu departe de intrarea la wc, a privit ţapăn în fumul ţigării şi şi-a mai compus şi rictusul de blazare; aşa îl va scruta din priviri pe colonel, chiar aşa cum se uită delincvenţii, golanii, rătăciţii, evadaţii, transfugii, rătăciţii, cei plecaţi de acasă în lumea largă şi care au trecut prin atît de multe încît nimic nu-i mai poate impresiona şi de aceea se poartă cu plete, cu mocasini, cu cămăşoaiele înflorate, cu mărgelele ieftine de sticlă colorate, cu jeansi, cu rucsac, cu ceaunul afumat, cu tot felul de nimicuri cu care merg, la fapt de seară, pe drum pustiu, printre lanuri de porumb şi pe lîngă ei trec maşinile una după alta şi ei privesc la toate din jur, la fel cum se uită Redfort şi Newman, la fel cum se uită Eastwood în nebunia aceea de film cu pumnul de dolari, şi e muzică, peste tot e muzică, noian, puhoi, năvală de muzică, Moonflower, şi chiar şi fanfaronul de Tom Jones îşi are loc în sufletul lor cu ale lui grandomanii: This Is Tom Jones acu doi ani, alt disc pe nume Tom şi acu, anul ăsta, She’ A Lady.



*



Acu se uită Pol la colonel. Ascultă urletele lui de colonel despre periclitarea funcţiei:

- Ce anume zic colegii mei cînd te-or vedea? Ce zic vecinii cînd te văd cu poneava aia, strigă. Chiar aşa îi zice colonelul poncho-ului său în graiul de acasă de la mama sa din Ardeal. ţipă tare în legătură cu poneava aia. ţipă enervat, scos din minţi. Adică el, care e secretarul organizaţiei de partid pe Miliţia Judeţeană nu îşi poate struni odrasla !? Ce exemplu dă altora cînd fiul său e ras în cap şi numa’ cu o şuviţă de păr şi cu poneavă pe el, cu ciucuri la pantaloni, cu tricouri desenate cu bărboşi şi curve despuiate. El tace asemenea lui Newman, asemenea lui Redford, asemenea lui Clint tace: tace şi-l priveşte cu toate alea adunate în ochi şi colonelul se opreşte încremenit din urlat, îl priveşte uluit:

- Ce te înholbezi aşa la mine, îi strigă, apoi se aşază la masă obosit, aproape înfrînt, şi-n capul lui, al feciorului său, al hippiotului Pol se tînguie Janis, nemuritoarea de ea, nefericita, nebuna, dezmoştenita Janis în zbieretele disperării, în sound-ul acelui blues Again Mama. Hallo, trezeşte-te, strigă la el colonelul dar el nu se trezeşte, la ce să se trezească, la ce să-l vadă în pijamaua aia în carouri, cu chelia lui, cu burta lui, cu bătăturile lui de la picioare pe care şi le tratează cu Toxicor că-l strîng cizmele. La ce să se uite la el? Ce să vadă?

Nimic.

Neantul.

Zero absolut.

Mai bine se uită la el şi-l vede fără să-l vadă.



VI



“...da’ de unde

cortorari, pe p... mamii lor, ăştia-s golani de oraş!”



- Ce-i, frate,

mi-ai văzut scufia1 de osîndit pe creştet?

Ori de ce rîzi?”

(Mateo Aleman, Viaţa lui Guzmán de Alfarache, iscoadă a vieţii omeneşti)



De cîţiva ani buni a început nebunia asta cu muzica şi frontiera de stat a Republicii Socialiste, de cîţiva ani vor să o părăsească tinerii şi asta din cauza influenţelor nesănătoase, subversive, ale libertinismului capitalist de la radio Luxemburg şi de la radio Europa liberă cu emisiunea Metronom. Astea le-au băgat în cap tot felul. Nici ei nu ştiu prea bine ce anume, gustul pentru golăneală, pentru aiureli, aventuri, prostii, dorinţa să fie altfel decît restul oamenilor, să nu se încadreze în rîndul oamenilor muncii, să nu fie credincioşi ţării, partidului, idealurilor naţionale, conducătorului. Alta au în cap tinerii din anul 1971. Nici nu poţi prea bine şti ce au ei în capul lor acoperit cu plete, cu bentiţă colorată.

- Să ne mutăm de-aici, zice tînărul cu figură de ţigan cortorar: aşa li se spune ţiganilor nomazi prin Banat, ţigani cortorari, de la cort adică, şi ăştia chiar aşa sînt, aşa ceva sînt ei dacă te uiţi cu atenţie. Iacătă şeful lor, un vlăjgan mare, gros în grumaz şi-n pectorali, cu braţele groase ca nişte odgoane, bronzat şi cu lăieţe lungi, cu mocasini, cu o toporişcă în rucsac, cu un cuţit mare aşezat ameninţător într-o teacă agăţată într-o curea soldăţească, cu bocanci militari în picioare. El zice vorbele de mai sus pe care noi le-am putea auzi dacă ne-am fi nimerit în anul acela, în vara aceea, în dimineaţa aceea, acolo lîngă peronul din cartierul Fabric de la Gara Mică. Dacă ne-am uita la el cum se învîrte posac şi indiferent oarecum, am putea degrabă ghici faptul că zdrahonul ăsta e candidat sigur la Popa Şapcă, puşcăria de lîngă terasamentul cării ferate, din apropierea viaductului care leagă o jumătate a oraşului de cealaltă. Dă porunci zdrahonul şi e şeful adunăturii ăsteia pestriţe la care te uiţi cu gura căscată, asta faci dacă ai ceva vreme, eşti un muncitor între două vîrste, ai ieşit din tura de noapte de la fabrica de utilaj greu din apropierea gării şi aştepţi să vină automotorul din Gara de Nord ca să urci, să cauţi un loc undeva, să-ţi găseşti ortacii de navetă, să apucaţi să desfaci pachetele de cărţi de joc, să vă uitaţi pe fereastra personalului care o să vă ducă la sat, acasă la Maşloc, la Fibiş, la Remetea Mare sau la Giarmata. Să priviţi pe fereastră şi să-i vedeţi pe tinerii ăştia care par ţigani cortorari, din ăia cu cortul, vă uitaţi la rucsacele lor, la păturile făcute sul şi legate peste raniţe, la ceaunul înnegrit de fum agăţat de curelele bagajelor, la toate sculele, toporiştile, cuţitele, boarfele lor, la părul lăieţ, “ia te uită la ăştia”, zice unul dintre navetişti înainte chiar de a scoate cărţile de şai’şase din geanta lui de muşama crăpată, “ia te uită; or fi cortorari?”, zice, întreabă generic şi îi vede cum tocmai învîrt un radio ultramodern, din acela cu muzică, un fel de magnetofon portabil, apoi îl vede pe ursul ăsta căruia ai lui ortaci îi zic Gimi, se uită la el cum îşi aşază o ghitară între boarfe, o ghitară cu o curea lată, cu ţinte şi mărgele: “da’ de unde cortorari, pe pizda mami lor, ăştia-s golani de oraş de bani gata, care în loc să meargă la lucru, se ţin de vagabondaj”, zice, şi iacătă miliţia gării cum vine, cum la ei se duce miliţianul şi în spatele lui e soldatul cu akaemul şi voi, dragilor navetişti, vă uitaţi la scena asta, staţi la geam şi vă uitaţi cum îi legitimează miliţianu’: “bine le face, aşa şi tre’be”, ziceţi, dragilor, şi ăia abia că se mişcă: “buletinele dumneavoastră”, zice miliţianul, şi în spatele lui stă soldatul cu puşcociul, trenul fluieră, pleacă, ăia ce dracu fac? Se moşmondesc, se freacă, învîrt oalele, păturile, rucsacele şi boscîrţele, abia, abia le răsucesc de pe o parte pe alta şi nici nu ştiu care haia mamii lor îi fată şi care-i băiat cu părul ăla, bine face miliţianul că-i ia la întrebări.



VII



Iubita noastră Pearl, sora Janis Joaplin!

- al doilea jam-session al serii -





ei, frate digger, îl strigă acolo, la Filmore East, Bil, unchiul Bil, pe Sandy, de loc de prin Vinţu de Sus, din uitata lor Republică Socialistă, fostă Populară. Gropar înseamnă digger, asta înseamnă digger. Gropar înseamnă. Fratele gropar-digger Sandy este şi el de vreo cîţiva ani aici, în plină revoluţie, şi e frate digger şi dă dintr-un sac de plastic porumb fiert fraţilor care strigă răguşiţi în nebunia staţiilor de amplificare, în zguduiturile ritmice ale membranelor acelora uriaşe ale difuzoarelor care scutură pămîntul cu totul, cu soare, munţi, văi, cu osemintele sacre ale dinozaurilor. Hei, frate digger, strigă unchiul Bil şi se îmbrăţişază cu drag, cu cămăşoaiele lor, cu ciucurii lor, cu mărgelele cele de sticlă, cu bentiţa pe cap, cu mocasinii. Bubuie concertul şi deja lucrurile merg înainte, curg la vale, acu mai bine de cinci ani Roy şi Jay şi-au deschis cel dintîi Psychedelic Shop, ehe, cum mai trec anii din vremea cînd amîndoi fraţii erau gata, gata să se alăture tatălui lor cu ale lui prăvălii Woolworth pentru căcaţii de burghezi. Ehe, cum au mai trecut anii, domnilor dragă şi fraţi digger, au trecut anii şi totul pare azi la fel de departe ca în vremurile în care foametea din timpul lui Cromwell i-a mînat pe primii fraţi digger să se dedea filantropiilor. Să îngroape morţii cei sărăntoci.

- Hei frate digger de la Timişoara, dacă vrei să fii asemenea nouă, urmează-ne în toate, du-te în piaţa Operei, în piaţa Kutl, în piaţa Lahovari, unde vrei tu du-te şi vinde fără bani, la fel ca fratele digger Sandy, spune-le celorlalţi să facă asemenea şi să fim fraţi şi să ne întîlnim în numele memoriei lui Pearl, iubita noastră Pearl, sora Janis Joaplin, care s-a sfîrşit, iubita noastră, în anul din urmă în octombrie, puneţi muzică la radiocasetofonul vostru cît mai tare, lăsaţi-o să cînte pe Pearl cîntarea ei cea neuitată Me And Bobby McGee, acolo în piaţa Kutl, în piaţa Lahovari, în pieţele astea bătrîne, mergeţi şi în Unirii şi puneţi muzica surorii Pearl cît mai tare şi daţi ălora care se vor aduna lîngă voi porumb fiert, fraţilor, ca să împliniţi menirea noastră de fraţi digger.



*



- Să vedeţi voi că nu vine Pol. N-o să-l lase balaurul colonel.

- Vine el, scapă cumva, să-l aşteptăm ce altceva putem face? Îl aşteptăm şi gata.

- Haideţi mai încolo, să ne retragem de acilea din peron că ne iau la întrebări miliţienii şi n-am chef. Îi bag în mă’sa.

- Bine, bine. Hai să mergem mai acolo, spre marfare. Pleacă, apucă obosiţi rucsacele, păturile, toate oalele, toate toporiştile, toate cuţitele, toate ceaunele, cortul cel vînăt căpătat de Gimi de la bunică-sa, de la Radna, unde au fost inundaţii grozave. Chiar în vremea campionatului mondial de fotbal din Mexic au fost inundaţiile, pe cînd ai noştri au jucat undeva, nu mai ştie unde că nu-l prea interesează. Vine Pol.

- Salut, bătrîne. Ai scăpat de colonel?

- Ia te uită că vin ăştia să ne ia la întrebări. Mandragora le arată din departe cum devine treaba şi cum se arată de dincolo de peroane, de liniile de cale ferată, chipiele miliţienilor de la Miliţia TF. Vin, trec peste linii direct spre grupul lor. Doi sînt. Un miliţian şi un soldat cu puşca mitralieră la spate care se uită prin ei, peste lume, peste amurguri, peste dimineţi, peste şosele, muzici, fete. E mort ca un peşte otrăvit într-o baltă, un peşte din acela care se saltă uşor cu burta răsucită în sus, printre valuri, şi priveşte alături cu ochii albiţi de moarte, de nepăsare.

- Buletinele. Prezentaţi buletinele la control !



Fragmente din romanul

Jam session



_______________
1 La coroza – scufia pe care erau obligaţi să o poarte condamnaţii cît timp erau plimbaţi prin pieţele oraşului într-un auto-da-fé.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara