Tacit e de departe cel mai cunoscut şi, mai ales, citat dintre istoricii latini, dar e, în acelaşi timp, şi cel mai actual dintre ei. Cu toate acestea, scrierile sale (cu precădere Analele şi Istoriile, dar şi Germania, Viaţa lui Agricola sau Dialogul despre Oratori) au apărut destul de rar în româneşte; după 1990 Humanitas a reluat excepţionala traducere din Anale a lui Gh. Guţu, iar acum Editura Paideia publică Istoriile în versiunea lui Gh. Ceauşescu, care semnează şi un consistent studiu introductiv, notele şi un indice prozografic.
Din Istoriile tacitiene au ajuns pînă în epocile moderne doar cinci cărţi din, cel mai probabil, douăsprezece. Patru dintre ele se referă la un singur an, 69 p.Ch., un moment de cotitură în istoria principatului, cînd, după sinuciderea lui Nero, se succed la conducerea imperiului, în decurs de cîteva luni, nu mai puţin de patru prin-cipi: Galba, guvernatorul Hispaniei Tarraconensis, Otho, guvernatorul Lusitaniei, Vittelius, legat al Germaniei Inferior, şi Vespasian, reprezentant al unei clase în ascensiune, burghezia municipală, cel care va inaugura noua dinastie a Flaviilor.
Gh. Ceauşescu se ocupă de altfel pe larg de interpretarea modernă a evenimentelor din "anul celor patru împăraţi", de la rebeliunea lui Vindex care, urmată de o serie de neînţelegeri, l-a făcut pe ultimul Iulio-Claudian, Nero, să-şi pună capăt zilelor la "schimbarea în bine" a lui Titus Flavius Vespasianus, care readuce imperiul pe bazele stabilite de Augustus.
Pentru cei care au răsfoit măcar manualele de latină de liceu, Istoriile sînt sursa foarte multor fragmente din aceste manuale. Din păcate, abordărilor lor didactice înseamnă de cele mai multe ori ruperea din context, ceea ce le transformă în simple dictoane greu de memorat şi fără acoperire, în ciuda faptului că Tacit este unul dintre marii gînditori asupra dictaturii, iar Analele sînt un impresionant rechizitoriu al terorii (nu numai eroii trebuie să moară, ci şi cei care au scris despre ei, s-ar fi pierdut pînă şi amintirea faptelor din trecut dacă le-ar fi la fel de uşor oamenilor să uite pe cît le este să tacă, acele două nume, Paetus Thrasea şi Helvetius Priscus, pe lîngă alte cîteva, convertite în simboluri ale rezistenţei republicane). Se spune despre Homer că e mai curînd citat decît citit - afirmaţia i se potriveşte la fel de bine şi lui Tacit şi mult repetatului sine ira et odio, principiu al imparţialităţii istoricilor latini, dar care, deşi a făcut carieră cu acest sens, nu înseamnă nici pe departe obiectivitate aşa cum e înţeleasă de noi, modernii.
Exact din aceste motive, ediţia îngrijită de Gheorghe Ceauşescu e un excelent şi foarte util instrument de formare intelectuală. în general, studiul introductiv şi capitolul despre "Anul celor patru împăraţi" se adresează unui public destul de avizat, însă notele şi indicele prozopografic, oferind multe date de realia, de istorie şi mentalităţi romane (căci în special textele istoricilor latini sînt pline de aluzii şi subtilităţi tipice unei lumi cu un cod social rafinat în secole), sînt ceea ce are nevoie un cititor novice. Iar Istoriile în sine sînt un roman pasionant despre nişte vremuri nu foarte îndepărtate şi nici foarte diferite de ale noastre.
Publius Cornelius Tacitus, Istorii, studiu introductiv, traducere, note si index prozopografic de gheorghe Ceauşescu, Bucureşti, Ed. Paideia, 2002, 260 pag.
