Istoria noastră se află, iarăşi, în impas. Print-un act mîrşav şi iresponsabil, arhivele securităţii nu mai pot fi cercetate şi, implicit, nu mai pot să scoată adevărul la iveală. CNSAS se doreşte desfiinţat. Din răsputeri şi de îndată! Mă aşteptam să fim conştienţi de ticăloşie şi de gravitatea ei. Mă aşteptam să fie străzile pline de oameni care îşi cer dreptul la istoria cea adevărată. Nu numai că nu am reuşit să ne obişnuim cu lumina după ieşirea din peştera întunecoasă a comunismului, dar nici măcar nu ne pasă că ea există. Nu ne interesează cîtuşi de puţin să o aducem prin cotloanele trecutului ca să înţelegem exact cine sîntem şi ce s-a întîmplat. Ca în Germania, ca în Cehia şi aşa mai departe. Este an electoral şi nu avem nevoie de limpezirea apelor şi de alegerea bobului de neghină, ci dimpotrivă, de tulburarea lor şi de prostirea, în continuare, a noastră, a tuturor. Gata, ajunge cu acest exerciţiu democratic şi profund necesar! În loc să-l îmbunătăţim, să-l nuanţăm, îl spulberăm. Pur şi simplu. Şi nimeni nu dă socoteală pentru această barbarie neruşinată! Incredibil. Sîntem condamnaţi, din nou, să trăim în hazna cu toţii. Să respirăm aerul împuţit ani şi ani de delatori, de oameni laşi, mici, complexaţi şi frustraţi care au ştiut să facă un singur lucru: să privească pe gaura cheii şi să toarne. Să mutileze vieţi şi suflete pentru totdeauna. Să se amestece în destinele noastre şi să-şi bage bocancii în ele. Să trăiască liniştiţi şi după 1989 şi să capete anvergură, prea mulţi dintre ei, cu fiecare zi, cu fiecare noapte, cu fiecare an. Să dea lecţii, să judece, să dea verdicte, să hotărască, iarăşi, pentru noi. Se lăţesc pe ecrane de televizor, prin ziare, prin partide şi fel de fel de funcţii. Din cauza noastră! I-am lăsat. Pe unii i-am iertat şi, în prea puţine cazuri, am ştiut ce iertăm. Pe alţii nici nu i-am aflat. Superficialitatea ne costă scump acum. Ochiul vigilent al securiştilor nu doarme. Solidaritatea lor execută lipsa noastră de simţ civic şi istoric. Cînd se purcede la o construcţie trainică, se studiază terenul, se calculează rezistenţa materialelor, uzura în timp, se stabileşte arhitectura. Altfel, oricînd, totul se poate duce de rîpă. Asta, în cazul în care proprietarii sînt interesaţi de un lucru durabil. La noi, prea puţini au fost preocupaţi de trănicia democraţiei, a libertăţii fundamentale, a scoaterii la lumină a adevărului. Măcar să ştim, să ne delimităm cumva unii de ceilalţi, să exersăm, împreună, paşii bunului simţ. Altfel, este irespirabil şi tot mai greu tolerabil. Nu cred că au dreptul, în continuare, să pună în pericol libertatea noastră. Aceea profundă. Pentru asta s-a murit! Şi de asta nu putem să stăm, iarăşi, cu mîinile în sîn. Protestele noastre înseamnă că nu mai sîntem legume. Că ne-am trezit, că ne pasă, că iubim lumina!