Israel Philharmonic
Orchestra este cunoscută
sub sigla IPhO. La sfârşit
de decembrie, în ultimele
zile ale anului, s-au împlinit
opt decenii de la infiinţarea
acestui minunat organism
artistic. Nouă concerte simfonice
şi camerale, susţinute la sediu,
în marele Auditorium Charles
Bronfman din Tel Aviv, au
marcat evenimentul. A fost,
în egală măsură, o ediţie
omagială închinată lui Zubin
Mehta, numit cu ani în urmă
director artistic „pe viaţă” al
ansamblului.
Inaugurarea în 20 decenbrie a
marelui serial aniversar a fost încredinţată
lui Riccardo Muti şi a cuprins în
integralitate programul concertului
condus cu opt decenii în urmă, de
legendarul Arturo Toscanini. Pe atunci,
în perioada mandatului britanic,
colectivul orchestral purta denumirea
Palestine Symphony Orchestra; a fost
precursoarea actualului colectiv
simfonic. Programul concertului, cu
totul extins, de o alcătuire mai puţin
obişnuită în zilele noastre, a cuprins
două uverturi plasate în extremele
poziţii ale serii se muzică, anume
celebrele pagini Scara de mătase de
Gioacchino Rossini şi Oberon de Carl
Maria von Weber. Programul a mai
inclus două simfonii vieneze, anume
Simfonia a 8-a, Neterminata, de
Schubert şi Simfonia a 2-a de Brahms,
de asemenea două momente de mare
deliciu pentru publicul serii, anume
Nocturnă şi Scherzo din muzica de
scenă Visul unei nopţi de vară de
Mendelssohn Bartholdy. Şi atunci, la
inaugurarea ansamblului, dar şi acum
s-a venit în întâmpinarea gustului
marelui public dar şi a preferinţelor
unor melomani avizaţi. Este politica
repertorială urmată cu consecvenţă
de toţi conducătorii ansamblului.
Succesul a fost şi de această dată
enorm. Ovaţiile au continuat zeci de
minute în şir. Implicarea muzicienilor
orchestrei dar şi a dirijorului a fost
totală. S-a cântat cum se spune trup
şi suflet. Sunetul dar şi acurateţea
manifestă în partidele corzilor rămân
uimitoare; dată fiind generozitatea
expresiei, maleabilitatea timbrală,
coeziunea sonoră a întregului ansamblu
şi, nu în ultumul rând, cum notam,
implicarea participativă a muzicienilor.
Iar Muti rămâne artistul care construieşte
temeinic şi imaginativ, inspirat, cu
totul atractiv, clar şi antrenant, aducând
soluţii temeinice inedite în opusuri
de mare circulaţie.
În mod firesc, trei dintre concertele
acestei ediţii festivaliere au fost
susţinute de maestrul Zubin Mehta
însuşi. Prestanţa profesională,
consistenţa comunicării au rămas
intacte. Neschimbată a rămas şi
alegerea repertorială. O întregă seară
de muzică a fost dedicată creaţiei
beethoveniene, prioritar celei
concertante; au mai fost audiate
celebre opusuri ale repertoriului
dedicat marelui aparat simfonic,
anume Ritualul primăverii de Igor
Stravinski, nu mai puţin celebrul
poem simfonic Till Eulenspiegel
de Richard Strauss. În programele
sale Mehta menţine un util balans
repertorial între epoci şi stiluri, între
înclinaţiile, gustul publicului, şi
marele spectacol al orchestrei; aspect
ce conferă satisfacţii atât dirijorului,
membrilor formaţiei, cât şi melomanilor.
Acestora le-au fost dedicate cele trei
opus-uri concertante, Concertul
de vioară oferit de Pinchas Zukerman,
Imperialul în mi bemol major, susţinut
de Murray Perahia, şi Triplul concert
realizat cu participarea lui Zukerman,
a violoncelistei Amanda Forsyth, a
pianistului Yefim Bronfman. Este
maestrul absolut al claviaturii abordate
de manieră inspirat academică, cu
o deschidere largă, atent diferenţiată,
spre marile epoci ale literaturii
pianului; mă refer la Concertul al
2-lea de Béla Bártok, pe de-o parte,
şi la do minorul beethovenian, pe de
alta. Dar Bronfman este cu totul
captivant inclusiv în domeniul muzicii
de cameră. Când situaţia o solicită
devine leader-ul cuplului; o seară
de muzică vieneză, sonate de Mozart,
Schubert, Beethoven, a fost oferită
în compania lui Pinchas Zukerman,
un artist care, deşi se menţine pe
poziţiile vieţii muzicale, aminteşte
astăzi perioadele unei glorii apuse.
Evgeny Kissin oferă în continuare
marele spectacol pianistic deschizând
adâncimi nebănuite, oferind revelaţii
unice atât în repertoriul clasicoromantic
european în lucrări de Mozart,
Beethoven şi Brahms, dar şi în repertoriul
muzicii spaniole, exaltând spiritul
sefard al muzicii lui Isaak Albeniz.
In compania lui Mehta a probat o
versiune autentica a romantismului
în viziunea lui Rachmaninov, în cel
de al doilea concert al său.
Indiscutabil, expresia violonistică
este predilectă în spiritualitatea
locului, a omului acestor locuri; …atât
la nivelul preferinţelor publicului cât
şi la acela al identităţii muzicienilor
solişti. Cele patru concerte, Anotimpurile
ale lui Antonio Vivaldi au fost oferite
în versiunea a patru virtuozi ai
instrumentului, violoniştii David
Gerrett, Julian Rachlin, Pinchas
Zukerman, Ilya Konovalov; au fost
versiuni foarte diferite în zona stilistică
a literaturii violonistice a Barcului
italian de mijloc de secol XVIII. In
partea secundă a aceleiaşi seri de
muzică, dirijorul austriac Manfred
Honeck a condus realizarea celei
de a 5-a simfonii de Piotr Ilitch
Ceaikovski.
Dar, în viziunea mea, momentele
cu totul captivante ale întregului
serial de concerte, au fost cele oferite
de evoluţiile unor minunaţi tineri
muzicieni. Pianista Yuja Wang, bine
cunoscută publicului românesc, este
realmente o prezenţă artistică fabuloasă;
este captivantă în mod absolut. În
nici un caz nu te poate lăsa indiferent;
…prin felul cu totul imaginativ în
care se exprimă pianistic, prin felul
în care păşeşte pe scenă, cum se
îmbracă, cum comunică în compania
colegilor din echipă. Este o personalitate
artistică percutantă dar nu extravagantă;
poate cel mult pe parcursul celebrului
rondeau mozartian „alla turca” deturnat
în formulă jazzistică, moment pe care
îl reeditează cu enormă bucurie la
cererea insistentă a publicului, pe
parcursul numeroaselor apariţii ale
domniei sale. Cu prilejul concertului
simfonic programat în ultima zi a
anului, de altfel ultimul concert al
întregului serial aniversar, a avut
două apariţii absolut fulminante; pe
parcursul dublului Concert de Şostakovici
realizat în compania trompetistului
Yigal Meltzer, de asemenea în cadrul
dublului concert mozartian în re
major, susţinut în compania foarte
tânărului muzician, pianist şi dirijor,
Lahav Shani. A fost în adevăr cel mai
tânăr protagonist al întregului serial
al concertelor aniversare. Drept semn
al continuităţii, al succesiunii generaţiilor,
Zubin Mehta i-a încredinţat concertul
final al festivalului.
Momentul mi-a adus în memorie
concertul Filarmonicii bucureştene
din septembrie 1964, atunci când
foarte tânărul Mehta, artist aflat la
acea vreme în spectaculoasă afirmare,
a închinat memoriei lui George
Georgescu, acel meditativ Adagio de
Anton Bruckner.
Shani este muzicianul unui mare
viitor artistic; datele sale importante
sunt talentul, continuitatea expresiei
exprimate în spaţiile largi ale muzicii,
forţa comunicării; …şi nu în ultimul
rând meşteşugul dirijoral ferm stăpânit.
În finalul concertului a prezentat
Suita a 2-a de balet, Daphnis şi Chloe,
de Maurice Ravel. A ştiut a pune în
valoare aspectul timbral fabulos,
dinamica fascinantă a muzicii, a
aparatului orchestral. Shani a apărut
pentru prima oară în lumina marilor
reflectoare ale vieţii muzicale. Cu
numai câţiva ani în urmă câştigase
laurii concursului de dirijat Gustav
Mahler. A fost momentul iniţial al
propulsiei sale în viaţa de concert.
De la legendarul Toscanini, în
zilele sfârşitului de an 1936, la Zubin
Mehta, Riccardo Muti, Manfred Honeck
sau Lahav Shani în zilele săptămânilor
trecute, un arc peste timp, peste
timpuri, a fost cladit în temeiul muzicii
celei mari. A fost unul dintre
evenimentele muzicale importante
ale anului.
