Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

La microscop:
Ipotezele cazului Erbaşu de Cristian Teodorescu


Am urmărit în ultimii ani în presă cazurile de sinucidere ale unor oameni de afaceri mai mult sau mai puţin prosperi. Mai toate puteau fi considerate şi crime cu aparenţă de sinucidere. Un ce interes literar mi-a stârnit curiozitatea, nu ideea vreunei imitaţiuni lugubre.

Nu există, am băgat de seamă, un tipic al sinuciderii omului de afaceri înstărit. Unii se spînzură în camere de hotel, alţii aleg varianta înecului, am descoperit şi un sinucigaş care şi-a luat viaţa cu un cuţit de vînătoare.

În aproape toate relatările din presă ale acestor cazuri există şi ipoteza că aşa-zişii sinucigaşi ar fi putut fi asasinaţi, în formula unei sinucideri înscenate. Cazul Erbaşu n-ar fi, aşadar, o noutate ca dublă punere în scenă fără un răspuns precis.

Ori de cîte ori mi s-a ivit prilejul am tăifăsuit cu oameni de afaceri care au reuşit să pună ban pe ban în România. Pe unii îi cunosc de pe vremea cînd erau salariaţi la stat, înainte de revoluţie. Unul dintre ei îmi evoca acea perioadă cu o nostalgie cît se poate de sinceră. Două preinfarcturi şi un by-pass sunt un preţ prea mare pentru "nişte nenorociţi de bani". Cînd un om care, după standardele noastre, îşi poate îngădui orice cu venitul pe care îl are, nu-mi vine să cred că vorbeşte serios visînd după lipsa lui de griji de odinioară. Mi se pare mai curînd că, din delicateţe, omul de afaceri vrea să mă facă şi pe mine, prietenul său slujbaş, să mă simt bine şi să nu-l invidiez.

(Îmi vine foarte greu să le explic prietenilor mei înstăriţi că nu-i invidiez. Nimeni nu-şi poate sări peste umbră. Iar umbra mea e, cîtă e, de scriitor cu apucături burgheze.)

Omul de afaceri autohton care nu e miliardar de carton trăieşte un stres direct proporţional cu succesul afacerilor sale. El e considerat o vacă de muls de reprezentanţii statului, de partide, de instituţiile de binefacere, de presă, de prieteni, de familie şi nu în ultimul rînd de mafiotismul local care începe să-şi întindă aripile.

Nici omul de afaceri însă nu e un sfînt. Mai o datorie amînată pînă se mai devalorizează leul. Mai o afacere cu statul din care statul iese jumulit, mai o problemă cu fiscul. Şi nu pe ultimul loc încercarea lui de a-şi lichida concurenţa.

Omul nostru de afaceri nu s-a născut într-o lume a liberei concurenţe, ci într-o societate totalitară pentru care iniţiativa personală era un păcat cu repercusiuni la dosar.

Într-un moment de slăbiciune interioară, mai adăugînd şi posibile presiuni de tot felul, omul de afaceri poate ajunge la sinucidere.

Inşi puternici şi răzbătotori să se sinucidă? Chiar ei. Oamenii puternici se sinucid, nu cei slabi. (Astea nu sunt păreri de-ale mele, ci observaţii statistice ale medicilor legişti.)

Mihai Erbaşu pare să fi fost un om puternic şi " ghinionul lui " cu o voinţă "de fier".

Cînd a încercat să se sinucidă în interiorul vilei, nu era încă foarte hotărît să-şi ia viaţa. Altfel ar fi recurs la mijloace mai sigure. Mai întîi s-a testat, lăsîndu-şi şanse de scăpare, după care a trecut la soluţia radicală, aceea a defenestrării, cum o numesc experţii. Sinuciderile în doi timpi sunt de altfel numeros consemnate în cazuistica medicinii legale.

Mergînd pe ipoteza inversă, a crimei prin înscenarea unei sinucideri, e ridicol să ne imaginăm că autorii ei posibili " fiindcă n-ar fi putut fi un singur om care să ducă la capăt un asemenea scenariu � s-au documentat înaintea acestei operaţiuni. Dacă primul ştreang s-a rupt, puteau folosi unul mai zdravăn, a doua oară, în interiorul vilei. Dar ce asasin, plătit sau nu, îi cere victimei să scrie pagini întregi pentru a-şi lua rămas bun de la ai săi?

Psihologii care afirmă că orice sinucidere e un act greu explicabil au, la rîndul lor, dreptate. Ea presupune motive puternice, împrejurări potrivite şi, mai ales, o stare interioară despre care nu există mărturii decît de la cei care şi-au ratat sinuciderea.

E de înţeles de ce urmaşii lui Erbaşu au preferat să acrediteze ipoteza crimei. Sinucigaşii dovediţi au o problemă postum cu Biserica Ortodoxă care le refuză serviciile religioase consacrate morţilor, fiindcă şi-au luat singuri zilele. Din cîte ştiu însă, toate mediile de informare care susţin ipoteza formulată de rudele şi de apropiaţii lui Mihai Erbaşu au uitat să aducă în discuţia publică acest amănunt.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara