Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cărţi noi:
Ion Budai Deleanu alături de Petre Ghelmez... de Alex. Ştefănescu


Dan Stanca, Mila frunzelor, roman, Bucureşti, Ed. Redacţiei Publicaţiilor pentru Străinătate, 2004 (carte apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România). 304 pag.





Roman social-metafizic, scris în binecunoscutul stil al lui Dan Stanca, elegant-decis-mătăsos. Protagonistul romanului este un intelectual de elită, Teofil Pascal, aflat la o vârstă înaintată. În timpul comunismului a făcut închisoare din motive politice - şi a supravieţuit închisorii fiindcă a ştiut să râdă de absurdul existenţei -, iar după 1989 a ajuns senator şi a obţinut, printre altele, un premiu de excelenţă, constând într-o mare sumă de bani. Fratele lui Teofil Pascal, Ştefan Pascal, stabilit în SUA, reprezintă alt tip de intelectual, intelectualul neangajat politic, dedicat exclusiv carierei sale. Al treilea tip este ilustrat de un fost deţinut politic, Iustin Hristea, refugiat după 1989 într-o mânăstire, departe de agitaţia din viaţa publică.

Discuţiile lui Teofil Pascal cu Iustin Hristea (pe care l-a cunoscut în închisoare), ca şi cu fiul fratelui său, Alexandru (care în timpul lui Ceauşescu a răspândit manifeste anticomuniste punându-le în cutiile pentru corespondenţă din holurile blocurilor) au ca temă comună şi obsedantă evoluţia societăţii româneşti în perioada postcomunistă. Personajele reprezentative pentru decăderea morală la care s-a ajuns (ca efect târziu tot al comunismului, dar şi ca urmare a contaminării de mercantilismul Occidentului) sunt fosta soţie a lui Alexandru, frumoasa şi cinica Gilda, "Marea Prostituată", şi miliardardul Gigi Truşcă, beneficiarul unor inginerii financiare de genul FNI-ului. Autorul înregistrează, cu o sensibilitate dureroasă, modul cum se amestecă, până la indistincţie, binele cu răul, sublimul cu ridicolul, clarviziunea cu opacitatea. Premiul primit de Teofil Pascal a fost finanţat de Gigi Truşcă, împrejurare care face ca nobleţea să vină în atingere cu josnicia. La o demonstraţie organizată de victimele afacerilor oneroase ale lui Gigi Truşcă, o participantă la demonstraţie o identifică pe stradă şi o bate pe Ana, soţia lui Teofil Pascal, acuzând-o că "se înfruptă" din banii celor înşelaţi de miliardar.

Simţindu-se singur (fiul său, Andrei, se află în Occident şi nu mai vrea să ştie de România), gata să-şi piardă umorul (filosofic) care l-a ajutat să reziste o viaţă întreagă, Teofil Pascal face un gest excentric prin care încearcă să redevină el însuşi: ajutat de Alexandru, pune bancnote de 20, 50 şi 100 de dolari în cutiile poştale ale unor necunoscuţi, până la epuizarea sumei primite drept premiu. Gestul, în loc să impresioneze, provoacă reacţii de indignare "tovărăşească" şi se scufundă în cele din urmă în derizoriu.

Ca în romanul Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov, satira ia la un moment dat o turnură fantastică: unii oameni de afaceri constată că servietele, în care credeau că au bancnote, sunt pline de frunze - miracol ironic, produs din voinţa lui Iustin Hristea.

Deşi cuprinde multe lungimi, romanul se citeşte cu interes, de la prima la ultima pagină. Farmecul lui constă într-o filosofare visătoare şi melancolică, într-un fastuos sentiment al pierzaniei, care îi stau bine lui Dan Stanca. Personajele din roman seamănă



Veronica D. Niculescu, Adeb, Cluj-Napoca, Ed. Limes, col. "Lakonia" (coordonator: Vasile Igna), 2004. 144 pag.



În unele privinţe cu personaje din viaţa reală: Teofil Pascal cu Alexandru Paleologu, Gigi Truşcă - cu Sorin Ovidiu Vântu ş.a.m.d. Nu este vorba însă de un roman cu cheie, ci de o sinteză epico-eseistică a unor observaţii pătrunzătoare referitoare la societatea românească de azi.

Povestiri ingenioase şi duioase, cele mai multe inspirate din lumea presei. În Mesagerul este vorba despre un bătrân de nouăzeci de ani care apelează la un ziar de provincie pentru a-şi oferi serviciile unei firme americane specializate în trimiterea de mesaje pe lumea cealaltă. Firma foloseşte drept postaşi tocmai oameni ca el, aflaţi la un pas de moarte. În altă povestire, Adeb, protagonista este o ziaristă care suferă de singurătate şi care găseşte o compensaţie în perfecta ei comunicare cu un motan atent şi afectuos etc.

Există şi multe povestiri în povestiri, de un sentimentalism sobru, de bun-gust, care rămân în mintea cititorului:



Mircea Florin Şandru, O femeie second-hand, versuri, Bucureşti, Arvin Press, 2004. 108 pag.

Nicolae Burghelea, Lumea văzută de un om de rând, Bucureşti, Ed. Cerna, 2004. 212 pag.


"Tata a avut un cal alb, când era mic. Mergea cu el în poiană şi îl călărea, se visa viteazul din poveste. A venit războiul şi i l-au luat ruşii. I-au dat în schimb o adeverinţă. Băiatul de 11 ani a păstrat cu sfinţenie hârtia şi s-a bucurat când s-a terminat războiul, pentru că Stalin însuşi avea să-i trimită calul alb înapoi. Doar aşa scria pe hârtie, iar ţidula avea şi ştampilă. Însă asta desigur că nu s-a întâmplat." etc.

Discursuri lirice ample, maiestuoase (fără legătură cu titlul nervos-sarcastic al cărţii). Imaginaţia poetului se desprinde rareori de pământ şi chiar şi atunci nu zboară foarte sus. Mircea Florin Şandru foloseşte avionul poeziei ca pe un automobil.

Autobiografia unui



Carol Roman, O viaţă printre ziare. Oameni, umbre şi fantome, Bucureşti, Ed. Balcanii şi Europa, 2004. 304 pag.



intelectual eminent, Nicolae Burghelea (n. 1929), bibliotecar la Biblioteca Academiei şi, temporar, la Academia Română din Roma. Luciditate, modestie, respect faţă de valorile culturii. Se remarcă analiza critică a stilului de viaţă comunist, ca şi rezolvarea eseistică, inteligentă şi cu bun-simţ, a unor probleme delicate în capitole ca Biserica Ortodoxă Română, Întregirea neamului, Dezinformarea la români şi la alţii, A fost guvernarea



Ştefan Agache, Pustiul cu inimă, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, col. "Poezie", 2004 (prezentare pe ultima copertă de Al. Cistelecan). 136 pag.





ţărănistă un eşec?, Noi şi evreii, România fără opoziţie etc.



Carol Roman, cunoscutul ziarist, scrie cu umor, cu simţul pitorescului şi cu înţelegere (uneori, cu excesivă înţelegere) despre oamenii pe care i-a cunoscut de-a lungul carierei sale. G. Călinescu şi Virgil Trofin, Ion Băieşu şi Ana Mureşan, Mircea Sântimbreanu şi Ştefan Andrei,



Elena Moldovan, Al treilea ochi. Mărturisirile unei dăscăliţe, roman, prefaţă de Ion Buzaşi, Blaj, Ed. Buna Vestire, 2004. 152 pag.



Ecaterina Oproiu şi Valter Roman, ca şi numeroase alte personaje, mai mult sau mai puţin cunoscute, defilează carnavalesc prin faţa cititorului.



Inteligent şi blazat, autorul învârte flaşneta mereu aceleiaşi poezii a existenţei cotidiene, a viselor uşor de uitat, a aspiraţiilor vagi. Textele sale seamănă cu textele multora dintre poeţii de azi. Nimeni n-ar observa dacă în volumul Pustiul cu inimă s-ar insera poeme ale altor autori, la fel de plictisiţi de propriul lor scris, şi nici invers, dacă în cărţile lor ar fi incluse poeme de Ştefan Agache.

Povestea unei profesoare de la un liceu din Cluj, Ana Dupac, care, la începutul anilor �60, trece prin primejdia de a fi dată afară din şcoală pentru că a vorbit elevilor cu admiraţie despre poezia lui Lucian Blaga. Între timp, însă, poetul este "reabilitat" şi profesoara rămâne nepedepsită. Romanul, însufleţit de idei generoase, suferă de



Tudor Opriş, Chipuri în bronz. Evocări, I, Bucureşti, Ed. Semne, 2004. 204 pag.



amatorism.

Aproape fiecare poezie a lui Spiridon Popescu se termină cu o "surpriză". Cartea însăşi are un final neaşteptat:

"Acum, când, iată, am ajuns/ Cu chiu, cu vai, la cap de drum,/ Când nu mi-a mai rămas decât/ Un amărât de punct să pun/ Vă rog din suflet: mă iertaţi/ Dac-am mai fost şi desuet -/ Eu nu-s poetul propriu-zis,/ Sunt robul domnului poet." (În loc de "postfaţă").

Ironic şi tandru, graţios şi inventiv, simulând, cu umor, grandomania, poetul nu ne plictiseşte niciodată. În schimb, ne dezamăgeşte, frecvent, făcând loc în poezia sa unor glume ieftine.



Amintiri -



Constantin George, Poesii, prefaţă de Ioan Neacşu, Bacău, Ed. Vicovia, 2004. 100 pag.



pline de exclamaţii de admiraţie şi superlative - despre I. G. Marinescu, Ion Simionescu, Tudor Muşatescu, Romulus Vulcănescu, George Bacovia, Tudor Arghezi, Radu Stanca, Tudor Vianu, G. Călinescu, Camil Petrescu, Ovidiu Papadima, Păstorel Teodoreanu, Vladimir Streinu.

Un al doilea capitol al cărţii, rezervat unor scriitori pe care Tudor Opriş îi consideră "nedreptăţiţi", se referă la Ion Budai-Deleanu, Dimitrie Anghel, Şt. O. Iosif, G. Topîrceanu, Nicolae Densuşianu, Mihail Dragomirescu, Magda Isanos, Mihai Beniuc, Mihui Dragomir, Geo Dumitrescu, Marin Sorescu, Petre Ghelmez. Este greu de înţeles cum pot figura pe aceeaşi listă Ion Budai-Deleanu şi Petre Ghelmez...



Naive, declamative, uneori confuze, alteori grandilocvente, aşa ar putea fi definite poeziile lui Constantin George, publicate, în mod inadecvat, într-o ediţie de lux.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara