Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Interviu cu Tiberiu Avramescu de Ion Simuţ


Viitorul ediţiilor critice



Odată cu privatizarea Editurii Minerva, la sfârşitul anului 1999, soarta ediţiilor critice era ameninţată. Programul de editare academică a clasicilor a fost întrerupt până s-a găsit soluţia înfiinţării unei noi instituţii, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, care să preia această misiune dificilă, dar esenţială pentru buna gestionare a patrimoniului literar. Mi-am propus să discut această situaţie cu dl Tiberiu Avramescu, coordonatorul colectivului de redactori din instituţia nou creată în 2001.

- Stimate domnule Tiberiu Avramescu, ne-am întâlnit prima dată cu mulţi ani în urmă, nici nu mai ştiu cât e de atunci, într-unul din birourile Editurii Minerva, unde eraţi alături de regretatul Z. Ornea. Datorită unei privatizări neinspirate, Editura Minerva a fost pur şi simplu pulverizată, pierzându-şi menirea principală: aceea de editare a clasicilor. Cât de mare vi se pare dezastrul?

- Privatizarea pripită a Editurii Minerva, de către regretabilul Fond al Proprietăţii de Stat (F.P.S.), în noiembrie 1999, a dus, în mai puţin de doi ani de zile vechea editură (continuatoare, în linie directă, a Editurii Fundaţiilor Regale) până în pragul falimentului, noii patroni folosind în scopuri obscure micul capital al editurii, precum şi veniturile realizate din vânzarea cărţilor. În vara anului 2001 totul părea pierdut; personalul de specialitate al editurii, de înaltă calificare, rămăsese pe drumuri, birourile din Casa Presei fuseseră evacuate ca urmare a neplăţii chiriei, de arhivă se alesese praful. Cele câteva ediţii critice în lucru (unele dintre ele aflate în pragul încheierii) păreau a fi definitiv abandonate, puţinii îngrijitori de ediţie încă în activitate, în lipsa unei edituri calificate, care să le tipărească textele, erau dezorientaţi, neînţelegând o dată cu noi cum oficialităţile mai mult, sau mai puţin culturale ale ţării putuseră să asiste impasibile la acest efectiv asasinat, în ciuda unor proteste unanime (găzduite, printre altele şi de revista la care lucraţi dv., Familia, fapt pentru care vă sunt, în continuare, recunoscător). Prejudiciul adus activităţii editoriale româneşti, îndeosebi în domeniul tipăririi programatice a operelor scriitorilor români în ediţii critice, de înaltă valoare ştiinţifică, este greu de evaluat şi ceea ce s-a stricat atunci nu ştiu dacă mai poate fi remediat; o muncă temeinică de decenii s-a risipit în mai puţin de doi ani.

- Programul de ediţii critice a fost întrerupt prin privatizarea Editurii Minerva, dar e, totuşi, bine că a fost reluat sub alte auspicii. Cum să înţelegem dinafară colaborarea dintre trei instituţii pentru realizarea programului de editare ştiinţifică a clasicilor: Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”. De fapt, trebuie să o adăugăm şi pe a patra, Ministerul Culturii, care contribuie la finanţarea proiectelor. Cum se petrece această colaborare?

- În teribila (pentru noi) vară a anului 2001, când toate speranţele păreau să se fi năruit definitiv, la iniţiativa domnului Eugen Simion, preşedintele Academiei Române şi cu ajutorul domnului Dan Grigorescu, pe atunci director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“, ultimii redactori ai fostei Edituri Minerva (Gabriela Omăt, Daciana Vlădoiu, Mihai Dascal şi subsemnatul, rechemat din „activitatea de pensionar“ pentru a coordona microcolectivul), precum şi un tehnoredactor (Vasile Ciucă) şi o secretară de redacţie (Georgeta Cîrstea, care în august 2001 părăsea ultima corabia care se scufunda a Editurii Minerva), au fost încadraţi la amintitul Institut, cărţile elaborate urmând să apară în cadrul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, care ne-a oferit şi sediul, fundaţie non-profit aflată tot sub egida Academiei Române, salvându-se astfel tot ce se mai putea salva din zestrea profesională a Editurii Minerva. Au putut aşadar continua ediţiile critice începute, fiind reluate câteva din seriile şi colecţiile vechii edituri: Opere, Scriitori români, Restitutio, Memorialistică, Documente literare, Scrieri, Universitas, până la sfârşitul anului trecut văzând lumina tiparului 47 de volume, printre care: G. Călinescu, Opere, vol. III–IV, Bietul Ioanide (ediţie de Niculae Mecu şi Laurenţiu Hanganu), Mihail Kogălniceanu, Opere. Oratorie, 1886–1889 (ediţie de Georgeta Penelea-Filitti, preluată de la Editura Academiei), Liviu Rebreanu, Opere, vol. 21 şi 22, Corespondenţă (ediţie de Niculae Gheran, realizată în colaborare cu Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud), Aron Cotruş, Opere, vol. II. Poezii, 1920–1928, (ediţie de Alexandru Ruja); Gala Galaction, Opere, vol. VII. Publicistică, 1896–1918 şi VIII, Ziua Domnului. Pagini creştine (ediţie de Teodor Vârgolici), B.P. Hasdeu, Opere, vol. IV. Teatru (ediţie Stancu Ilin şi I. Oprişan), Ion Vinea, Opere, vol. IV, Publicistică, 1913–1919 şi V, Publicistică, 1920–1924 (ediţie de E. Zaharia-Filipaş), E. Lovinescu. Sburătorul. Agende literare, vol. V, 1936–1939 şi VI, 1940–1943 (ediţie de Monica Lovinescu, Gabriela Omăt, Margareta Feraru şi Alexandru George); Tudor Arghezi, Scrieri, vol. 43 Proze şi 44. Parenteze (ediţie de Mitzura Arghezi şi Traian Radu) ş.a. E demn de menţionat faptul că în acest scurt interval au apărut şi două lucrări care au fost premiate: Iuvenal (colecţia Universitas) de Alexandra Ciocârlie, care a primit premiul de debut al României literare şi apoi al Uniunii Scriitorilor şi Munca şi răsplata ei (sec. XVII-XVIII), studiu de terminologie în două volume, de Monica Mihaela Busuioc, care a primit premiul Timotei Cipariu pe anul 2001 al Academiei Române.

- Ar exista soluţii mai bune? Se pot imagina îmbunătăţiri ale actualului sistem în care lucraţi?

- Bineînţeles că se pot găsi soluţii mai bune, pentru că, în momentul de faţă lucrăm în regim de avarie, mai ales că unul dintre cei patru foşti redactori ai vechii Edituri Minerva, Mihail Dascălu, el însuşi excelent editor al operelor lui Mircea Eliade şi Cezar Petrescu a încetat subit din viaţă, în februarie trecut, la numai 57 de ani, urmare, desigur şi a stresului pe care am fost siliţi să-l suportăm în anii 1999–2001 (şi care i-a diminuat rezistenţa la boală a regretatului Zigu Ornea, director al Editurii Minerva în ultimul deceniu al secolului trecut, decedat în noiembrie 2001). Sperăm că în anul şi în anii viitori – după terminarea lucrărilor la marele Dicţionar al scriitorilor români, colective tinere din cadrul Institutului de Istorie şi Teorie Literară să fie angrenate în realizarea unor ediţii critice din operele scriitorilor clasici români, în condiţiile în care vechii editori, cei mai mulţi în vârstă, se apropie de capătul unor cariere rodnice. Ne punem speranţe şi în modificarea anunţată a sistemului de acordare a subvenţiilor de către ministerele interesate (Ministerul Culturii şi al Cultelor şi Ministerului Educaţiei şi al Cercetării) în sensul că începând din 2005 nu se vor mai stabili subvenţii pe titlu, ci se vor achiziţiona (sperăm că pe baza unor contracte ferme de precomandă) mai multe exemplare din fiecare lucrare pentru bibliotecile judeţene, şcolare etc. Dacă, în medie, din fiecare ediţie s-ar comanda numai zece exemplare pentru fiecare judeţ, aceasta ar însemna un tiraj asigurat de cca. 400 de exemplare, livrat la preţul de cost fără beneficii, care ar permite editurilor să onoreze mai bine decât până acum şi munca migăloasă, dificilă, dar foarte prost plătită a îngrijitorilor de ediţie. S-ar rezolva, totodată, şi situaţia paradoxală ca ediţii critice (ca şi alte lucrări de sinteză complexe) să nu se mai difuzeze anevoie, în doi-trei ani de zile, din cauza fărămiţării sistemului de difuzare, sau să zacă în depozitele editurilor – în timp ce statul a oferit uneori subvenţii generoase pentru realizarea lor – ci să ajungă la câteva săptămâni de la apariţie în toată ţara, acolo unde este nevoie de ele.

- În aceste condiţii materiale şi financiare modeste, ce ediţii critice pot continua? Desigur că trebuie să ţinem cont şi de îngrijitorii ediţiilor, câţi mai sunt sănătoşi şi activi...

- Pentru cei care mai sunt interesaţi de soarta ediţiilor critice avem totuşi şi câteva veşti bune; anul acesta se va încheia, o dată cu apariţia volumului 23 (Varia), ediţia critică completă Liviu Rebreanu, inaugurată în 1968 (editor Niculae Gheran); în 2005 se va încheia şi ediţia de „Scrieri“ – Tudor Arghezi (când va apărea ultimul volum, 46), lansată în 1962, la început sub supravegherea autorului, redactor şi apoi editor fiind Gh. Pienescu, continuată astăzi de Mitzura Arghezi şi Traian Radu. Sunt, totuşi, două momente de referinţă în istoria accidentată a editării scriitorilor clasici români. Sper că vor obţine subvenţiile absolut necesare şi vor apărea în acest an ediţii critice, din operele lui Mihail Kogălniceanu (Oratorie, ultimul volum, 1889–1891, editor Georgeta Penelea–Filitti), Dimitrie Anghel, (vol. I, editor Marcel Duţă), Ilarie Chendi (vol. VII, editori D. Bălăeţ şi Ioan Spatan), Gala Galaction (vol. IX, editor Teodor Vârgolici), B.P. Hasdeu (vol. VII, editor I. Oprişan), Ion Vinea (vol. VI, editor Elena Zaharia-Filipaş), Victor Eftimiu (vol. 19, editor Const. Mohanu), un volum de Izvoare ale culturii române (secolul al XVIII-lea), realizat de un colectiv din Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“, coordonat de Cătălina Velculescu ş.a., precum şi două volume (al IX-lea şi al X-lea) din foarte serioasa serie „Cele mai vechi cărţi populare în literatura română“, pregătite în cadrul Institutului de Lingvistică Iorgu Iordan – Al. Rosetti (coordonatori Ion Gheţie şi Alexandru Mareş): Viaţa Sfântului Vasilie cel Nou (editor Maria Stanciu-Istrate) şi Viteazul şi Moartea (editor Mihai Moraru). Nu am pierdut contactul cu vechii noştri colaboratori şi sperăm să putem continua şi alte ediţii, precum G. Călinescu, M. Sadoveanu, Lucian Blaga, Aron Cotruş, Al. Macedonski, Duiliu Zamfirescu, I. Agârbiceanu, Tudor Muşatescu. E tot ce putem face în momentul de faţă, având senzaţia apăsătoare că, dacă Editura Minerva era în anii 1970 un far puternic în furtună spărgând o ceaţă deasă, noi astăzi mai pâlpâim ca o candelă pe mormânt.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara