Ieşenii au avut bucuria de a vedea, în cadrul Festivalului Filmului European, în premieră naţională, filmul premiat la Cannes, în secţiunea "Un certain regard".

La conferinţa de presă organizată la Biblioteca Centrală Universitară "M. Eminescu" din Iaşi, regizorul Cristi Puiu a mărturisit că ar fi preferat să nu trebuiască să-şi aducă familia şi prietenii la Iaşi ca să-i vadă filmul. El este pentru o descentralizare, măcar culturală, şi e de părere că aşa cum bucureştenii vin să vadă "Perifericul" organizat de Matei Băjenaru la Iaşi, pot să vină şi pentru un alt eveniment cultural.

Ne-a asigurat că nu din cauză că Monica Bîrlădeanu e ieşeancă are loc premiera la Iaşi, ci doar pentru că cei de la Cannes nu i-au permis să fie o premieră românească înaintea concursului. Despre Monica Bîrlădeanu a mai spus că a ales-o după ce aceasta a dat probe şi că speră că va atrage spectatorii care au fantezii legate de ea, mai ales că joacă rolul unei asistente medicale. Profitînd de buna dispoziţie a regizorului, care, deşi a mărturisit că este obosit, a fost foarte disponibil, l-am rugat să răspundă la cîteva întrebări.



-...acum zece ani, la emisiunea Irinei Margareta Nistor. Eraţi proaspăt premiat la Dakino...

- A, nu, n-am luat premiu la Dakino. Am prezentat filmul la Dakino. Era în 1995.

-Era un film foarte dur, dar universal...

-Dar, nu, n-am luat premiu. M-a invitat Irina Margareta Nistor pentru că...

-Pentru că i-a plăcut foarte mult filmul

-Da, pentru că studiasem în străinătate...

-Filmul acela avea un subiect universal, între timp

v-aţi făcut un program? Subiectele filmelor dvs. sînt foarte româneşti. Aţi făcut-o intenţionat sau aşa s-a întîmplat?

- Nu cred că sînt româneşti. Cred că sînt valabile peste tot. Specificul românesc, asta era şi în filmul ăla. Filmul ăla, de scurt metraj, care a fost la Dakino în 1995, era în limba franceză deja şi era după o piesă de teatru într-un act a lui Eugene O'Neill care se cheamă Before breakfast, adică Eugene O'Neill american, filmul în limba franceză şi povestea românească, să fim serioşi. Aşa că şi celelalte filme pe care le-am făcut pînă acuma sînt...Doar ingredientele sînt cumva culese din România, dar e ca şi cum ai face... cum să zic... ai face o mîncare de cartofi, cu cartofi din România, o faci în Franţa cu cartofi din Franţa, o faci în Anglia cu cartofi din Anglia...

- Dar soiuri diferite.

- Poate că soiuri diferite, dar pînă la urmă tot cartofi rămîn şi pînă la urmă gustul nu este chiar atît de...Adică cum să spun... Consumatorii de film intră în rezonanţă cu filmele mele, indiferent de unde ar veni ei. Adică la Cannes n-au fost români în afara criticilor de film care s-au deplasat pînă la festival.

- Am înţeles că a fost un succes.

- A fost. Da.

- Faptul că a apărut o cronică în Variety, care e considerată cea mai importantă revistă de cinema, de film...

- Americană, da.

- Bine, dar toţi europenii se referă la această revistă. Iar faptul că a apărut în Variety e foarte important.

- E important, e important. Dar nu e important că a apărut în Variety. Este foarte important că a apărut imediat a doua zi după proiecţie, ceea ce nu se întîmplă decît rar.

- Şi că e o cronică bună.

- Păi, nu, dacă era o cronică rea, nu mai apărea niciodată, adică nu se prea oboseau ei. Pentru că ei scriu cronicile "rele", ca să zic aşa... Sînt despre filme cît de cît promovate sau ale unor autori cunoscuţi, dar dacă vii din România, nu contezi. Dar nici nu se obosesc. De ce-ar scrie? Poate doar aşa, ca să scrie că festivalul a selecţionat un film prost.

- Dar ajută?

- Sigur că a ajutat. Bine, dar nu ştiu în ce măsură. Pentru că Philippe, Philippe Bober, care are drepturile internaţionale ale filmului, a reuşit să vîndă filmul, cum am spus, în Anglia, în Statele Unite şi în Danemarca. Şi pentru că în Anglia l-a vîndut lui Tartan...Şeful de la Tartan a venit şi a văzut filmul la proiecţia din Marché, piaţa de filme. Pe el l-a impresionat filmul extraordinar de tare. Adică dincolo de business a fost o opţiune personală, pentru că el a trăit o poveste asemănătoare cu taică-su sau cu o rudă, nu ştiu...

- Credeţi că filmul va fi un succes în România?

- Filmul ar trebui să fie un succes în România, dar succesul filmului în România va reprezenta exact măsura în care oamenii sînt interesaţi de problemele care îi privesc direct. Dacă românii nu sînt interesaţi de propriile lor probleme, atunci filmul nu va avea spectatori. Şi acuma o să vedem aşa, pentru că e inevitabil un film cu un discurs social şi politic destul de pregnant. Dacă oamenii se vor duce la filmul ăsta aşa cum s-au dus la vot, atunci nu va avea succes.

- V-am văzut într-un interviu pe TV5 în care spuneaţi că cinematografia românească nu există, cu excepţia unor regizori, şi i-aţi numit pe Pintilie şi pe Liviu Ciulei.

- Da.

- Mai adăugaţi vreun nume?

- Nu, nu adaug. Nu există nici un alt nume. Există filme însă. Dar autori al căror stil, a căror scriitură, s-o identifici... Pentru că asta face autorul. Stilul face pe autor. Asta nu găseşti. Găseşti însă accidente în istoria filmului românesc. Un accident ar fi Moromeţii, altfel Gulea e destul de jos, aşa, ca performanţă. Dar Moromeţii este un film bun, un film foarte important, în orice caz face parte dintre cele trei filme care îmi sînt mie dragi. Şi cu toate astea n-aş putea spune despre Gulea că este un regizor bun. El a făcut un film important. La fel cum se întîmplă cu Tatos, care a fost mult mai important însă decît Gulea, dar n-a făcut un film care să aibă forţa Moromeţilor, dar a făcut Secvenţe şi Fructe de pădure care sînt filme importante. Şi aşa mai departe. Adică se întîmplă accidente. Dar nu există un autor aşa, pe care...să intri în sala de cinema , să vezi două fragmente şi să zici, da, ăsta e ăla, e evident. |sta-i Hitchcock. E clar că e Hitchcock. Să-i recunoşti stilul. Să intri în sala de cinema şi să zici, ăsta-i Tarkovski.

- Cînd v-aţi hotărît să faceţi cinema, aţi avut un model?

- Un regizor?

- Deci român nu. Nici străin?

- Nu. N-am avut nici un model. M-am apucat să fac film pentru că am văzut Stranger than paradise a lui Jarmusch. Asta m-a determinat pe mine atunci să vreau să fac film. Pentru că mi-a plăcut foarte mult filmul ăla şi mi s-a părut mie în momentul ăla foarte..

- În momentul ăsta care este regizorul dvs. preferat?

- N-am un regizor...Există doi regizori de la care mă revendic, adică au fost cumva profesorii mei, fără voia lor: Cassavetes şi Depardon.

- Veţi pleca acum la Cluj, la TIFF?

- Da. Normal.

- Filmul este în competiţie acolo?

- Da. În competiţie. Nu, plec. Trebuie să mă duc acolo...

- Vă simţiţi aşa, un premiant? Vă duceţi la un festival sigur că o să luaţi un premiu?

- Nu. Niciodată.

- Pentru că vi s-a întîmplat foarte des.

- Mi s-a întîmplat, dar nu m-am dus niciodată...A, eu o să iau premiu...Nu. Pentru că nu contează premiile. Prin urmare focusez pe altceva. Eu mă duc la Cluj, sau mă duc la un festival de film ca să mă plimb prin oraş, ca să intru prin buticuri, să-mi cumpăr nimicuri, să-mi iau şi lucruri care sînt mult mai importante decît nimicurile pe care mi le cumpăr de obicei, ca discuri...Îmi iau muzică, îmi iau cărţi şi-mi iau DVD-uri, pentru că sînt multe şi nu prea le găseşti în România, sînt multe...albume pe care nu le găseşti în România, de muzică. De asta mă duc la festival : să mă plimb pe stradă, să intru în bistrouri, să mănînc la restaurant, să văd lumea, să mă întîlnesc cu oameni, să discut, să combat, să nu ştiu ce...

- Mai pictaţi? Mai desenaţi?

- Nu prea mai pictez, că nu prea mai am cînd. N-am unde. Aş vrea să-mi iau atelier să pictez.

- Deci vreţi să pictaţi.

- Normal. Cum să nu? Cînd o să am timp. Acuma cu filmul...

- Credeţi că imaginea unui film trebuie să fie frumoasă?

- Nu ştiu ce înseamnă frumos.

- Picturală?

- Nici asta nu ştiu ce înseamnă.

- Dar credeţi că la filmele dvs. contează şi faptul că aveţi o formaţie iniţială de artist plastic?

- Probabil, contează, pentru că nu iert pe nimeni pe platou. De exemplu la filmul ăsta, pe cameraman. Nici pe Oleg (Oleg Mutu, n.m) nu prea l-am iertat. Oleg a făcut imaginea şi a reuşit o performanţă...Mie îmi place foarte mult, adică sînt foarte încîntat de ce a făcut Oleg acolo. Dar la început, cînd am făcut testele de peliculă, şi am folosit diferite ecleraje, ca să vedem cum dă cu aia, cum dă cu aia...Eu am ales exact imaginea care nu avea deloc ecleraj, nu avea deloc lumină. Şi asta l-a cam distrus pe Oleg, dar a reuşit să scoată ceva remarcabil. Remarcabil.

- Sînt foarte curioasă să văd filmul. Vă mulţumesc foarte mult.

- Şi eu vă mulţumesc.