Maria Pilchin: Stimate Iurie Bârsa, urmăresc de ceva timp activitatea dumneavoastră editorială. M-am gândit să vă provoc la un dialog despre piața de carte și despre fenomenul editorial basarabean. Nu sunteți un novice în domeniu. Editura ARC, al cărei director sunteți, este o editură mai mult decât prezentă în spațiul nostru cultural. Pe mine însă mă preocupă altceva, și anume piața de carte din spațiul românesc. Există o literatură română „unică și indivizibilă”, o știm de la G. Călinescu încoace. Piața de carte românească este unică?
Iurie Bârsa: Cu certitudine nu este, cel puțin deocamdată. Din ’90 încoace, atât în România cât și la noi, piețele de carte au trecut printr-un proces continuu de transformare din niște piețe tipice pentru țări cu regimuri totalitare, unde concurența lipsea cu desăvârșire, în piețe libere, cu o concurență acerbă. În acea perioadă, existau unele joncțiuni, dar ele erau mai degrabă sporadice. Nu puteam să planificăm ceva pe termen lung din cauza inflației și, în genere, a instabilității economice și politice ce se menținea în ambele spații românești. Îmi aduc aminte că la Chișinău, în acea perioadă, nu erau de găsit manuale, cărți, materiale auxiliare necesare școlii sau alt tip de literatură în grafia latină. Atunci, cărțile se aduceau din România în mare parte cu traista. Dar, în același timp, editurile românești își făceau loc pentru a tipări cărți la tipografiile de la noi, fiindcă aici găseau prețuri mai mici la materia primă și la serviciile poligrafice. Or, o piață unică de carte poate exista printr-o evoluție firească a lucrurilor.
Da, firescul... Cum văd însă editorii această piață, este rentabil să pătrundeți pe această piață?
Istoria arată că oamenii au pornit războaie pentru acapararea unor piețe de desfacere sau pentru redistribuirea celor existente. În situația noastră, lucrurile sunt cât se poate de firești, revenind la ceea ce spunea Călinescu. E o oportunitate pe care ar fi păcat s-o ratăm. Piața de carte din România e de cel puțin 7 ori mai mare decât cea de la noi. Dacă editurile din România n-o neglijează pe a noastră, noi de ce am trece-o cu vederea pe cea de dincolo de Prut?
Am impresia că unii dintre noi gândesc într-un mod aparte: avem topurile noastre, ne facem istoriile noastre literare, avem criticii noștri consacrați și este suficient, cu cei de peste Prut ne înfrățim declarativ, nu ne implicăm, nu se implică. Cineva îmi spunea că este o modă în rândul autorilor basarabeni să publice în România. E o modă sau o necesitate firească?
Rămân izolați cei autosuficienți, care se pretind un soi de autoritate locală și nu ar vrea să iasă din această zonă de confort. Tendința de a face propriile topuri sau propriile istorii ale literaturii este desigur una păguboasă. Cu cât mai extins este circuitul ideilor, al operelor, al cărților, cu atât mai competitive sunt acestea. Iată de ce există totuși scriitori din Basarabia care țin să publice în România. Pe de o parte, vor să-și confirme valoarea, intrând în competiție deschisă cu autori de calitate recunoscuți deja în Europa. Pe de altă parte, aceștia își dau seama că, editându-se peste Prut, au acces la o piață mult mai mare și la un public mult mai numeros. Spre exemplu, Liliana Corobca, Iulian Ciocan și alții au debutat la ARC, iar acum publică la edituri din România. Acest lucru ar fi încă un motiv pentru care merită să depunem eforturi să avem o piață unică. Dacă s-ar întâmpla asta, nu ar mai conta pentru un scriitor în care parte a Prutului îi apar cărțile, cu atât mai mult cu cât matricea limbii ne adună.
Ați publica totuși autori din România? Credeți că este firesc să circule cărțile, noi să publicăm acolo, ei aici?
Este important ca scriitorii din România să dorească să publice la noi fără să facă vreo delimitare între editurile de o parte și de alta a Prutului. Deocamdată însă editurile din Basarabia sunt mai puțin atractive pentru scriitorii de peste Prut, cred că din motive pragmatice. Piața din Basarabia este totuși mult mai mică și potențialul de cumpărare al cititorilor de la noi este și el mai mic.
Afirm, totuși, cu toată responsabilitatea că, în acest moment, serviciile prestate de editurile din Basarabia sunt la standarde europene, echivalente cu cele oferite de editurile din România. Nu avem niciun handicap în această privință, așa că autorii din România pot conta pe noi. Așa a apărut acum câțiva ani, la Editurile ARC și Gunivas, cel mai mare „Dicționar Ilustrat al Limbii Române” într-un singur volum (DEXI), care poate fi găsit și în librăriile din România și în cele din Basarabia. La el au lucrat lexicografi de la Iași, coordonatorul științific al proiectului a fost doamna Eugenia Dima, care, la ora actuală, este unul din cei mai buni lexicografi ai României. Iată încă un exemplu care îmi este la îndemână: colecția din 14 albume „Maeștri basarabeni din secolul XX” și volumul-sinteză Arta maeștrilor basarabeni din secolul XX, ambele apărute la ARC, au fost editate în parteneriat cu autori din România și din Republica Moldova.
Camera Națională a Cărții de la Chișinău a făcut un top zece al editurilor, Editura ARC este pe locul doi. Vorbim de anul 2016 și despre cele 112 titluri care însumează 420,8 mii exemplare (3700 exemplare/ titlu). Este un succes. Știu că sunteți invitați la București la principalele Târguri de carte. De ce acceptați să mergeți?
Așa cum am spus mai sus, piața de carte din România ne oferă posibilități mult mai mari de dezvoltare a afacerii. Nu e un secret că unii editori de la noi și-au creat entități juridice peste Prut și activează ca editori români. O piață mai mare creează oportunități mai mari. Acest lucru se referă și la editurile din România. Anul trecut, grație efortului comun al Uniunii Editorilor din România, al Uniunii Editorilor din Republica Moldova, al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni și al Ministerului Culturii din Republica Moldova, pentru prima dată Bookfest-ul a trecut Prutul. La ediția din luna septembrie 2016 de la Chișinău au participat edituri din tot spațiul românesc. Paradoxul a fost că, în pofida faptului că au participat mai multe edituri decât de obicei, editurile din Republica Moldova și-au majorat vânzările cam de două ori în comparație cu celelalte târguri de carte locale. Și rezultatele colegilor din România au fost pe măsură. Iată un exemplu elocvent când unirea piețelor de carte a avut beneficii incontestabile, atrăgând mai mult public la eveniment. Au avut de câștigat toți. Participarea noastră la Târgurile de carte din România e importantă și pentru că astfel îi facem pe cumpărătorii români să se obișnuiască cu ideea că și noi suntem o editură care publică în limba română și pe termen lung sperăm să ne perceapă ca pe o editură românească.
Vă sporește aceasta cifra de afaceri?
Bineînțeles. Pe lângă vânzarea de carte, la un târg se întâmplă multe alte lucruri, de pe urma cărora poți avea un profit. Un târg este locul unde se întâlnesc editorii între ei și fac schimb de informație, dar și mai important este faptul că la un târg vin librari, bibliotecari, angrosiști de carte, designeri, ilustratori și traducători, de autori nu mai vorbim. Aici se ascund dividendele pe care ar putea să le obțină o editură pe termen lung. Unde mai pui că un târg mare îți oferă și posibilitatea să faci o analiză a produselor prezente în același timp pe aceeași piață. Și, dacă știi cum să folosești informația pe care o culegi, poți avea rezultate foarte bune. Suntem în domeniu de mai bine de 20 de ani și avem experiența și resursele umane necesare să gândim și să scoatem pe piață produse așteptate de cumpărători.
Publicul de acolo este receptiv la cărțile venite din Basarabia? Cartea pentru copii, enciclopediile pentru copii și adolescenți, dar cartea de poezie, proză, eseu, critică literară și critică de artă trezesc interesul cititorului din România?
La Târgurile de carte, vizitatorii vin în primul rând la standurile editurilor mari și cunoscute din România. Ei căută anumiți autori sau anumite colecții. Vin la târg cu tema făcută. Este firesc să se întâmple așa, pentru că editurile românești sunt la ele acasă, mai vizibile pe tot parcursul anului la TV, în cadrul evenimentelor, în presă etc. Înțelegem acest lucru, dar nu ne-am resemnat în fața acestui fapt și am căutat să ne impunem tot timpul, uneori prin ediții inedite, cum este Dicționarul greco-slavo-româno-latin (secolul al XVII-lea), de Nicolae Milescu Spătarul. Alteori, organizând lansări în comun cu editurile cu o vizibilitate mai mare, cum a fost lansarea la București a antologiei de proză cehă contemporană Coama leului pe pernă, odată cu alți autori cehi traduși de colegii din România.
Dacă e să vorbim despre cărțile pentru copii, acestea se vând alături de cele editate în România, în multe librării și magazine on-line din spațiul românesc. Atunci când ajunge pe raft sau în on-line, nu mai are nicio importanță dacă acea carte a apărut la Chișinău sau la București. Cu toate că pentru o editură de la Chișinău e destul de complicat să aibă cărți pe rafturile tuturor librăriilor din România, din cauza unor restricții impuse de legislația moldovenească și anume de Legea privind repatrierea valutei în țară.
Observăm în ultimul timp că au apărut mai multe cronici la cărțile din Basarabia în presa românească. Această deschidere, aș spune mai mult decât deschidere, această empatie axiologică și estetică, o simțiți ca pe un semnal pentru editurile basarabene?
Receptarea unor cărți de la noi în presa românească ar putea să ne facă să credem că avem ce spune și că aceasta trezește un interes atât criticilor și publicațiilor importante, cât și simplilor cititori. Mereu am crezut în potențialul unor autori. Ceea ce observăm acum ne încurajează să căutăm în continuare autori buni, proiecte interesante și modalități noi să-i facem pe autorii noștri cunoscuți publicului de peste Prut.
Mulți scriitori din Basarabia sunt atât membri ai Uniunii Scriitorilor din Moldova, cât și ai Uniunii Scriitorilor din România. Autorii au înțeles de mult că politicile etatiste nu trebuie să le afecteze mizele valorice și necesitatea de a face parte dintr-o literatură unică. În breasla editorială care este situația?
Editorii de pe ambele maluri ale Prutului au fost primii de la ’90 încoace, care au spart ziduri (mentale), au traversat râuri (istorice), au construit mai apoi „poduri” pentru a stabili relații de colaborare și de parteneriat între ei, în pofida unei inerții dominante în acea perioadă în guvernele ambelor state. Am pus bazele unor parteneriate din dorința de a realiza ceva împreună, din dorința de a ne (re)cunoaște mai bine, din dorința de a schimba lucrurile spre bine, dar și din necesitatea de a supraviețui și de a rezista în fața intemperiilor generate de prăbușirea regimurilor autoritare. Eram plini de energie și entuziasm. Învățam unii de la alții și ne ajutam unii pe alții. De multe ori ne-am unit eforturile financiare și logistice pentru elaborarea și editarea la noi a unor manuale școlare. Așa au fost puse bazele fondării și consolidării unor edituri viabile și puternice în tot spațiul românesc. Cu toate acestea, nici până astăzi n-am reușit să rupem barierele vamale, fiscale și economice pentru a asigura libera circulație a cărții în tot spațiul cultural românesc. Legislațiile celor două state nu sunt compatibile pe acest segment și în același timp nu corespund rigorilor timpului. Și astăzi pentru exportul cărților din Republica Moldova în România există restricții legate de obligativitatea repatrierii valutei. Toate astea însă nu ne descurajează, ba dimpotrivă, ne provoacă să ne unim eforturile și să creăm o piață unică de carte, despre necesitatea căreia am vorbit anterior. Sunt convins că semnarea tratatului de asociere cu UE de către Republica Moldova ne va ajuta mult să obținem ceea ce ne dorim.
Dacă ați colabora cu cei din România, ce proiecte ați propune?
Editura ARC are o experiență în elaborarea și editarea unor dicționare, albume de artă și cărți de cercetare. De regulă, acestea necesită foarte mult timp, mijloace financiare și resurse umane considerabile. În primul rând, aș vedea o colaborare cu colegii din România pe acest segment. Pe de altă parte, avem o istorie comună, una perpetuată până azi. Și pentru că noi am putea avea acces mai mare la arhivele țărilor din Est, iar România la cele din Vest, cred că în colaborare ar ieși proiecte de mare interes. Aș mai vedea antologii comune ale literaturii române de pe ambele maluri ale Prutului. Avem o experiență în acest sens cu Editura Știința de la Chișinău, împreună am editat antologia Literatura din Basarabia în secolul XX.
Ce așteptați ca editor de la piața de carte din România? Mă gândesc aici în mod special la instituția criticii, dar și la simplul cititor?
Vreau o deschidere mai mare față de ceea ce facem noi în Basarabia. Nu mi-am dorit niciodată să fim privilegiați, favorizați cumva, dar am pledat tot timpul pentru oferirea șanselor egale. Urăsc discriminarea (chiar și cea pozitivă) sub orice formă.
Ce autor contemporan de peste Prut vă place? De ce?
De ce unul? La începuturile activității mele ca editor, uneori se întâmpla să mă mai întrebe câte cineva dintre literați: „Ce studii ai?” Le spuneam fără să ezit că am absolvit Facultatea de Electrofizică, specialitatea Aparate microelectronice cu semiconductori. Evident că de fiecare dată, urma și cea de-a doua întrebare: „De ce v-ați apucat să editați cărți?” „Credeți că fizicienii nu au învățat din cărți? Credeți că dumneavoastră sunteți mai aproape de carte decât cei care au absolvit o facultate tehnică?” – îi întrebam eu, la rândul meu. De multe ori, cei din fostele țări socialiste au prejudecata că ai dreptul să faci ceva doar dacă ai hârtiuța care îți permite acest lucru. Între altele, patru din directorii de edituri importante din Basarabia au absolvit facultăți tehnice.
Am citit cu plăcere textele lui Petru Cimpoeșu, Cătălin Dorian Florescu, Mircea Cărtărescu, Horia- Roman Patapievici. Îmi plac scriitorii care au debutat la ARC și apoi au apărut la editurile românești – Iulian Ciocan și Liliana Corobca. Nu pot să spun de ce îmi plac. Îmi plac fiindcă ceea ce scriu și cum scriu îmi produce anumite emoții, mă fac să râd zgomotos sau să reflectez la ceea ce alteori îmi scăpa. Dar cu aceeași plăcere citesc și cărți de specialitate. Nu voi renunța niciodată la ele, căci am o satisfacție deosebită atunci când avem posibilitatea să edităm ceva și din domeniul științelor tehnice.
Cum ați defini cu maximă concizie editura dumneavoastră?
ARC este editura căreia îi plac provocările. Tocmai acest fapt ne-a făcut să fim printre primii care au construit, încă în anii ’90, parteneriate cu colegii din România și cu cei din Occident. Astfel, în cei peste 20 de ani de activitate, am izbutit să interesăm cam toate segmentele de cititori, persoane de vârste, interese și gusturi diferite. Din dorința de a edita tot timpul ceva inedit, astăzi, editura a ajuns să aibă pe lista de cărți lucrări din diverse domenii. Rămânem în continuare ambițioși și ne gândim la proiecte noi care vor acoperi și alte domenii, neexplorate încă de ARC.
