L-am reintâlnit pe Gelu Barbu de curând, venit sa-si petreaca, ca in fiecare an, concediul acasa. Anul acesta a implinit 70 de ani. Şi are aceeasi expresie de tinerete si lumina in priviri, dovedindu-si cu prisosinta o vitalitate incredibila pentru vârsta sa.
- Cum de te-ai intors atât de repede in România, draga Gelu? Ne-am vazut, nu demult, pe 8 iunie, la Opera Nationala, la sarbatorirea baletului românesc si a stelelor sale plecate peste hotare.
- Cum era si normal, am venit in vacanta sa-mi revad in tihna familia. Dumnezeu mi-a dat, la frumoasa mea vârsta, câteva bucurii.
Am trait un moment important in viata mea artistica, cu ocazia unui gest exceptional al unui sef de stat, Presedintele României, care a decorat pe 8 iunie anul acesta, pe câteva dintre personalitatile baletului românesc din patru generatii, din tara si de peste hotare, cu una dintre cele mai mari distinctii, pentru intreaga lor activitate. A fost o seara de neuitat la Opera Nationala. Parlamentul spaniol l-a trimis pe senatorul José Macies ca sa fie prezent la acest important eveniment international pe care l-a si relatat apoi in presa spaniola.
La Palatul Cotroceni, cu o seara inainte, s-a organizat de catre Televiziunea Româna o masa rotunda având-o pe Silvia Ciurescu ca moderator, emisiune prezentata in direct pe canalul România international. Au fost invitati câtiva dintre prim-balerinii premiati. Cu Gabriel Popescu m-am intâlnit dupa 41 de ani si ne-am imbratisat cu lacrimi in ochi. M-am bucurat enorm sa-l vad pe Marin Boeru, un mare balerin, dar si pe ceilalti colegi ai mei pe care nu-i intâlnisem de atâtia ani. Alaturi de noi au fost si marile artiste Simona Ştefanescu, Ileana Iliescu si Alexa Mezincescu, colegele si partenerele mele, cu care am depanat amintiri frumoase din tineretea noastra.
Am avut atunci, in aceeasi saptamâna, o alta enorma bucurie: guvernul autonom din Insulele Gran Canaria mi-a editat biografia scrisa de Antonio Pita Cardenes, cu un cuvânt inainte al distinsului profesor si critic literar Nicolae Manolescu. Evenimentul a avut loc acasa, in tara mea adoptiva, avându-i ca invitati, la aceasta lansare de carte, pe doamna Ines Jimenez, ministru al Culturii, pe criticul de arta si compozitorul Guillermo Garcia Alcalde, pe muzicologul Lothar Siemens, pe cineastul Teo-doro Rios, care intentioneaza sa ecranizeze aceasta biografie, manifestându-si interesul pentru un scenariu legat de intreaga mea viata, din copilarie si pâna astazi. Au vorbit emotionant despre activitatea mea. De asemenea, au luat cuvântul si primul balerin Miguel Montanez si, bineinteles, autorul cartii Pita Cardenes. Acest eveniment a fost mentionat si in Portugalia, la stage-ul international de balet, al carui presedinte sunt, in prezenta primei doamne a statului, sotia Presedintelui Portugaliei, doamna Maria José Ritta de Sampaio.
- Ce ti s-a mai intimplat anul acesta, Gelu Barbu, lucruri care te-au marcat?
- In luna iulie s-a petrecut reintâlnirea mea miraculoasa cu zeul dansului Misa Barâsnikov, care a venit impreuna cu compania sa in Las Palmas pentru a da câteva reprezentatii. Repetitiile s-au facut in localul scolii mele. Amindoi am avut la Petersburg acelasi profesor la scoala Vaganova, pe Alexander Puskin. Misa avea pe atunci paisprezece ani, iar eu eram cu cincisprezece ani mai mare decât el. Când a coborât acum din masina, la Las Palmas, nu mi-a venit sa cred ca ma va recunoaste. S-a apropiat de mine, m-a imbratisat cu lacrimi in ochi si nu ne-am mai despartit. Ne-am depanat amintirile frumoase ale copilariei si adolescentei noastre de la Petersburg. Recunosc ca Misa e fantastic, are o tehnica colosala si este de un temperament artistic cu totul special, si astazi, in dans modern si neoclasic, in ceea ce face impreuna cu colegii sai din compania pe care o conduce.
- Cum iti petreci tu concediul acasa, in România?
- Când vin la Bucuresti, in primul rând, simt nevoia sa fac un pelerinaj de suflet la Cimitirul Bellu, la cele doua bune prietene ale mele, Andriana Fianu si Valentina Massini. De data aceasta, s-a mai adaugat un nume. Am fost si la un alt mormânt, al marii doamne a baletului românesc, Irinel Liciu, disparuta odata cu sotul ei, Ştefan Augustin Doinas, anul acesta. Pierderea ei a indoliat baletul nostru, pe fiecare dintre noi. Eu am considerat-o pe Irinel ca pe cea mai mare artista care a scris o pagina de istorie a baletului românesc, o fiinta cu totul speciala.
De fiecare data imi petrec vacantele in familia mea, in casa surorii mele si a unicului meu nepot, Andrei Barbu. Anul acesta am fost invitat de domnul Marius Martinescu, primarul orasului meu natal Lugoj, al carui cetatean de onoare sunt, la hramul Sf. Marii, sarbatoarea orasului. La Lugoj am fost onorat si omagiat cu ocazia medalierii mele, dar si pentru aniversarea celor saptezeci de ani de viata.
- Mi-este imposibil, draga Gelu, sa cred ca tu ai aceasta vârsta. Vitalitatea si tineretea ta sufleteasca sint incredibile. Ce te mentine pe tine in aceasta forma exceptionala?
- Contactul meu permanent cu elevii, atât de la scoala, cât si de la companie, legatura sufleteasca cu balerinii Wendi Artiles si Miguel Montanez, care sunt ca si copiii mei spirituali, prezenta mea pe scena in scurte aparitii si continua preocupare coregrafica ma intretin si-mi redau tonusul si optimismul. Imi place sa traiesc...
- Ce proiecte de viitor ai, când te vei intoarce in Canare?
- Acum voi incepe repetitiile pentru noua premiera a mea cu o coregrafie inspirata din temele prehispanice, teme preferate de mine. Premiera se va da la inceputul anului viitor. Trebuie, de asemenea, sa incep organizarea viitorului stagiu de dans al Asociatiei de profesori, al carei presedinte sunt. Este vorba de editia XVIII-a la care am invitat-o si pe colega, partenera si buna mea prietena Ileana Iliescu.
In rest, ma rog lui Dumnezeu sa-mi dea sanatate si putere ca sa-mi realizez toate proiectele. M-as bucura imens daca biografia mea, cartea despre care v-am vorbit ar vedea lumina tiparului in traducere si in România. Ar fi ca un frumos dar oferit de mine si de autorul ei publicului iubitor de balet si tuturor celor care m-au vazut pe scena aici, cândva si m-au apreciat.
