Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Dans:
Interviu cu Cosmin Manolescu - Paradis serial de Liana Tugearu


Faceţi parte din generaţia care, în ultimii treisprezece ani, a avut cea mai bogată activitate pe tărâmul dansului. V-am cunoscut evoluţia încă de pe vremea Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti, pe care l-aţi absolvit în 1988. După aceea aţi urmat şi cursurile Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia de creaţie coregrafică, terminată în 1996. Cu ce au contribuit la formarea dumneavoastră aceste două instituţii de învăţământ?

Datorez mult Liceului de Coregrafie şi întâlnirii cu Ioan Tugearu, care mi-a fost profesor în special în primii ani de şcoală. Aici am învăţat alfabetul dansului clasic şi modern, am avut şansa să dansez pe scena Operei Naţionale (e adevărat, numai în roluri de figuraţie sau în cadrul spectacolelor de final de an), am descoperit practic mirajul dansului. Dansul m-a atras de la o vârstă fragedă: la 6 ani dansam în faţa televizorului pe muzica Nadiei Comăneci, la 8 ani începeam cursuri de dans în oraşul meu natal Săcele (de lîngă Braşov), iar la 9 ani eram acceptat, în urma unui concurs, în primul an al Liceului de Coregrafie din Cluj. Deşi am avut calităţi fizice foarte bune pe perioada şcolii, nu am fost o stea a dansului şi nici nu am excelat într-un fel, asta poate şi din cauza sistemului de învăţămînt, care era interesat doar de lansarea şi pregătirea stelelor. Din păcate, UATC nu a reprezentat un moment important în formarea profesională. În special din cauza programei slabe de învăţământ şi a profesorilor de la Catedra de Dans. Facultatea era (şi cred că mai este şi acum) orientată foarte mult spre teorie (existau cursuri de istorie a dansului, muzicii, artelor plastice, teorie muzicală etc.), însă cursuri practice lipseau aproape cu desăvârşire. Examenele noastre de an erau realizate în mare parte din obligaţie şi nu din plăcerea de a experimenta sau de a găsi noi formule de limbaj coregrafic. Am avut însă şi profesori foarte buni ca Anca Mândrescu (dans clasic şi istoria artelor) sau Corneliu Cezar (teorie muzicală) de la care am învăţat multe. Formarea mea profesională pentru dansul contemporan a avut loc cu adevărat în urma întâlnirii cu dansul francez în cadrul proiectului La danse en voyage şi a colaborării cu coregraful francez Christian Trouillas. Un al moment important l-a reprezentat întâlnirea mea cu dansul american la festivalul America Dance Festival (1994), unde timp de 6 săptămâni am lucrat cîte 6-8 ore zi cu diferiţi coregrafi şi am văzut numeroase spectacole prezentate de companii americane şi europene recunoscute.

Anul 1996 a fost unul deosebit de important: aţi absolvit cursurile masterului „Management des Entreprises Culturelles, programul ECUMEST” şi v-aţi creat propria companie, Compania de dans DCM. Ulterior, Fundaţia culturală Proiect DCM (Dans, Cultură, Management). După acest moment şi pînă astăzi, aţi fost în paralel, dansator, coregraf şi manager. Această din urmă calitate v-aţi exersat-o nu numai pentru propriile dumneavoastră creaţii, ci şi pentru întreaga mişcare de dans contemporan de la noi, împărţind, o vreme, această activitate şi cu Centrul MAD. Dar acest centru şi-a încetat o vreme activitatea în acest an. Cum reuşiţi să menţineţi un echilibru între aceste trei direcţii cu atât mai mult cu cât, în calitate de manager, aţi organizat la Bucureşti nu doar spectacole, ci şi festivaluri internaţionale, cum este cel recent încheiat BucurESTi. VEST 2003?

Este extrem de obositor şi de dificil să fii şi artist şi manager, să fii şi pe scenă şi în culise, aproape în acelaşi timp. Însă timpul prezent, cu toate transformările rapide ale societăţii, ne obligă uneori să facem şi lucruri mai puţin plăcute. În ultimii ani, mi-am dedicat timpul şi energia în principal activităţii de manager, apărând foarte puţin pe scenă în calitate de dansator şi coregraf în concediile mele sau în pauzele dintre festivaluri. Recent însă, am luat decizia să apar pe scenă mai des, să realizez mai multe spectacole, să-mi dedic mai mult timp proiectelor artistice. Îmi doresc din toată inima să dansez mai mult şi să mă întâlnesc mai des cu publicul, în postură de creator. Se pare că ultimul meu spectacol Paradis serial m-a ajutat în acest sens, pentru că anul 2004 se arată foarte încărcat cu reprezentaţii, ateliere şi proiecte coregrafice noi.

Revin asupra activităţii de manager, care mi se pare prodigioasă şi cu rezultate de necontestat. Cum aţi reuşit, într-un timp scurt, să vă faceţi relaţiile necesare pe plan internaţional şi să atrageţi atenţia atâtor instituţii şi organizatori de festivaluri din străinătate asupra dansului românesc? În anul 2002, după prima ediţie a festivalului BucureSti Vest, o serie întreagă de dansatori şi coregrafi au fost invitaţi şi susţinuţi de diverse organizaţii internaţionale să prezinte şi chiar li s-au subvenţionat producţiile proprii? După câte ştiu, acelaşi lucru s-a petrecut şi după ediţia a doua. Care sunt noile perspective?

Succesul pe plan internaţional se datorează, în principal, valorii şi talentului tinerei generaţii de coregrafi din România. Într-o primă etapă, am încercat să sprijin creaţia românească şi în special pe tinerii coregrafi, colegi de generaţie cu mine. În periaoda 1997-2001, cred că am produs sau co-produs peste 20 de spectacole sau piese coregrafice. Concomitent am început o campanie internaţională de promovare a dansului românesc, realizată în special prin intermediul întâlnirilor internaţionale la care am fost invitat să particip, în calitate de membru al unor importante reţele culturale: IETM, Aerowaves, Danse Bassin Mediteraneen. În a doua etapă, în anul 2001-2002, am lansat un program intitulat “dans.ro” prin care am realizat şi distribuit în străinătate peste 200 de casete video promoţionale, 1000 de CD-Rom-uri, buletine informative, am participat cu un stand propriu la Târgul International de Dans de la Düsseldorf (2002). Am încercat să am o atitudine pozitivă, să prezint realist scena coregrafică românească. Anul acesta, la Platforma dansului balcanic de la Bucureşti au fost prezenţi peste 60 de programatori, directori de festivaluri, jurnalişti sau artişti din străinătate, ceea ce demonstrează că există un interes pentru dansul românesc şi balcanic. Însă acest lucru se întâmplă repet, datorită calităţii creaţiilor româneşti. În perspectivă, dansul contemporan românesc se menţine într-o curbă ascendentă, deşi în interior comunitatea este măcinată de orgolii meschine şi lupte interne. Anul 2004 va aduce, în continuare, spectacole româneşti pe scenele unor importante festivaluri din Franţa, Finlanda, Cehia, Portugalia etc. Pe plan intern, sper din toată inima ca dansul să îşi recapete locul pe care îl merită pe scena culturală românească. Mai sunt multe de făcut, însă deschiderea recentă a Ministerului Culturii către sectorul independent mă face să fiu optimist.

Aţi creat în ultimii ani mai multe piese coregrafice, singur sau în colaborare, cum a fost Human Zoo împreună cu Marie Gabrielle Rotie din Marea Britanie. Care credeţi că au fost cele mai fructuoase întâlniri ale d-voastră cu alţi interpreţi şi creatori?

Din păcate, în ultimii ani, am avut foarte puţine întâlniri artistice din postura de dansator şi coreograf. Cea cu Marie Gabrielle a fost importantă, însă şi extrem de dificilă, având în vedere deosebirile existente în maniera noastră de lucru. Cele mai importante întâlniri au fost cu coregrafii francezi Christine Bastin, Dominique Bagouet şi Christian Trouillas, iar mai recent întâlnirea cu coregraful japonez Ko Murobushi, care mi-a fost profesor într-un atelier la Viena.

Cum se conturează anul 2004?

Planurile mele de viitor sunt legate în principal de scenă şi de studioul de dans. Agenda mea profesională pentru 2004 este aproape finalizată. Peste câteva zile voi pleca într-un turneu american în care voi susţine 5 spectacole la New York şi San Diego. În luna februarie voi conduce un atelier pentru dansatori profesionişti la Philadelphia, iar în luna martie voi conduce un atelier pentru elevi la Uzes, în Franţa. În martie voi pleca în Finlanda pentru a începe repetiţiile la un proiect internaţional; în care voi colabora cu Roberto Cassaroto (Italia) şi Kira Riikonen (Finlanda), care va avea premiera probabil în luna septembrie. În perioada mai-septembrie voi pleca cu compania mea într-un turneu european în care voi prezenta spectacolul Paradis serial în festivaluri importante, la Praga, Uzes, Porto, Lyon etc. Începând din toamnă, voi începe să lucrez la următoarea mea producţie ce va avea premiera în aprilie 2005.

O întrebare care vi s-ar putea părea curioasă, dar răspunsul la ea ne-ar prinde bine tuturor, în aceste vremuri agitate. Cum reuşiţi să vă păstraţi totdeauna zâmbetul pe buze, chiar şi atunci când în activitatea de organizator de festivaluri apar complicaţii tehnice şi/sau financiare, aparent de nerezolvat, sau atunci când sunteţi atacat, necolegial, sau cum se spune în box, primiţi lovituri sub centură?

Viaţa mea personală, extrem de împlinită, mă ajută să trec uşor peste momentele profesionale dificile. În ceea ce priveşte atacurile necolegiale, consider că ele apar întotdeauna acolo unde există realizări importante şi că ele sunt lansate de cei incapabili să se adapteze schimbărilor şi evoluţiei dansului contemporan românesc.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara