când prin fereastră îţi intră bucăţi
din poemele scrise
de ultimii cavaleri ai mileniului
pentru iubite adormite cu oglinda
pe piept
când pisica mai obosită decât
mâinile tale toarce gânduri
adunate pe tălpi de prin cotloanele
şi amintirile altora
când plouă nedrept peste ultima
noapte de vară
să nu poţi vedea răsăritul pe o
plajă de aşteptări înşelate
visele se prefac în visuri
virusate de prădători cu mantii
întunecate
când pleci şi îmi spui să am somnul
uşor
alunec în braţele fiarelor
din spatele porţii de fier ferecate
*
la început adormeam în şoaptele
tale de leagăn
eram doar noi în prima ninsoare
îmbrăţişaţi
tineri şi goi
îmi promiteai că sânii mei
nu vor îmbătrâni niciodată
dragostea nu are cum să ne lase,
nici cum să moară, îmi promiteai,
şi dacă totuşi,
va fi doar cenuşă de nuferi suflată
pe apă
*
azi noapte purtam rochia
în care am înmormântat-o pe
mama
e semn bun, spun femeile
cunoscătoare în visuri,
nu există plecări, doar rătăciri
tot ce rămâne
după ce nu mai rămâne nimic
e sufletul pulverizat în aer şi ziduri
nefiinţa la fel de iluzorie ca şi trupul
*
dacă ni s-ar lua somnul
moartea nu ar mai avea cum să
exerseze
căderea în noapte
dacă în schimb ni s-ar da o pereche
de aripi
ar rămâne împietrită pe acoperiş
pândidu-ne zborul bezmetic
urzind alte blesteme în visele sparte
*
în fiecare zi oceanul aduce la mal
altceva
ţeste mâncate de corali
alge înnodate în ruinele vreunei
nave blestemate
râvnite şi abandonate
scoici albe şuierându-şi tristeţea
şi lemne înnegrite de somn
meduze cu pielea umflată de
propria otravă
trupul meu tânăr închis într-o sticlă
cu gâtul crăpat
şi trimis să-şi caute norocul în larg
în alte zile oceanul nu mai aduce
nimic
vapoarele cu burta plină plutesc
pe linia orizontului subţiat
ca şi cum în măruntaiele apelor
s-ar pregăti ceva
ca şi cum s-ar lăsa noaptea
înainte ca ziua să se sfârşească
*
vine furtuna, să ne ascundem sub
cuvertura deşirată
să ne iubim flămânzi şi însetaţi
noapte de noapte şi ziua toată
trosnesc copacii la fereastre, se
umflă apele,
nu-i timp mai bun de dragoste
şi somn
să-mi spui poveşti cu zâne decăzute,
regi renegaţi
şi bătrâneţi pierdute
îmbrăţişaţi aducem furtuna mai
aproape
cu braţe vlăguite şi fericiţi de moarte
*
îmi trimit inima înainte să găsească
drumul spre casă
e întuneric şi plouă de peste
douăzeci de ani
sunt pline gările cu soldaţi abandonaţi
cerul e sufocat de balauri
inima mea are ochi de pisică şi
aripi de porumbel
vede prin noapte sânul mamei
şi mă ascunde la el
