Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Plastică:
Infernul bine temperat al unui pictor naiv de Marina Debattista


Eugène Ionesco a fost un pictor copilăros, care se arunca febril asupra tuburilor cu culori şi picta 50 de guaşe pe zi. Pictura sa nu e copilăroasă.

Eugène Ionesco a fost un pictor naiv, care se mira în faţa imaginilor ieşite din propriul penel. Pictura sa nu e naivă. Ca printr-o transfuzie de sânge, îsi extrage vitalitatea din corpul robust al operei scrise. Atunci când Ionesco a obosit să scrie, s-a apucat să picteze. “J’en avais assez de mots après trente ans de pièces”1. A obosit să scrie, sau cuvintele – cuvintele lui, sau pur şi simplu cuvintele – au obosit?

Ca pictor, Ionesco a pornit de la zero. A transferat însă în pictură toate ideile şi obsesiile pe care până atunci le exprimase în scris, transformându-le în imagini. Or, după cum remarcă undeva scriitorul devenit pictor “ş…ţ l’image est beaucoup plus parlante que la littérature ou le discours abstrait.”2

Miracolul picturii lui Ionesco: întâlnirea dintre temele literaturii ionesciene (angoasa morţii, căutarea absolutului, a lui Dumnezeu, destinul omului-marionetă etc.) şi mâna de pictor naiv a lui Ionesco.

Zürich. Din tramvaiul 10, care coboară pe Universität Strasse zăresc, pentru o fracţiune de secundă în vitrina galeriei de la numărul 9, un tablou; culorile primare, intense, linia neagră, robustă lasă pe retina în mişcare o impresie puternică. La prima ocazie mă opresc o clipă în faţa vitrinei. Când citesc în colţul din dreapta jos al guaşei (sau litografiei?) Eugène Ionesco (în creion), clipa se transformă în lungi minute de contemplare, urmate de impulsul de a intra în galerie. Intru în vorbă cu proprietara, doamna Lily Brülisauer, care îmi ghiceste în cinci minute naţionalitatea. Îmi arată apoi, sprijinite de pereţii a trei încăperi, pe mai multe rânduri, în rame albe, cuminţi, guaşe şi litografii de Ionesco.

Amprenta picturii lui Ionesco: tensiunea dintre naivitatea expresiei şi gravitatea subiectelor; tematica ionesciană, rafinată printr-o expunere repetată, până când scrisul s-a tocit, confruntată cu prospeţimea culorilor şi formelor picturale ale unui pictor autodidact.

Naivitate: robusteţea culorilor primare si a negrului care adesea le delimitează, lipsa de inhibiţie, geometricul, spontaneitatea, elementarul liniei, bidimensionalitatea (lipsa de adâncime) compoziţiei.

Rafinament: umorul, tensiunea contrariilor linie (negru)/ suprafaţă (culoare), natura aproape absentă, debilă sau antropomorfizată, prezenţa, în multiple deghizări, a portretului pictorului în tablou.

Laconic, paradoxal şi plin de umor, Ionesco se autodefineşte cu precizie: “Sunt cel mai intelectual dintre pictorii naivi.”3

Cu apetitul şi cu siguranţa cu care un copil de “treizeci şi trei de luni”4 desenează un omuleţ, Ionesco pictează trupuri-capete, cu (sau fără) mâini şi picioare, capete roşii, rotunde care plutesc pe fondul în culori aprinse, monştri cu mai multe capete, capete cu mai mulţi ochi, cruci, figuri geometrice, broaşte valsând, insecte văzute la lupă, plante anemice, pictează orice. Omuleţii aceştia diformi, viu coloraţi (sau reduşi la o simplă siluetă neagră) dansează, jonglează, se plimbă cu familia, se luptă (fără scop), merg la şcoală, iată-i chiar la ora de sport, aleargă, se lasă dominaţi de un “maître d’école” tiranic, cu chipul triunghiular de pasăre de pradă, sau de o teribilă “méchante dame” - inconfundabilă reprezentare a morţii.

Este oare acesta iadul, universul coşmaresc al lui Bosch, al cărui discipol Ionesco se declară? Doamna Brülisauer, care observă prin vitrina galeriei o mulţime de lume trecând pe stradă crede că litografiile sprijinite de pereţi reprezintă lumea pur şi simlu, lumea de pe stradă, de aiurea. Lumea, aşa cum o poate vedea oricine, oriunde.

“La peinture est pour moi, elle este encore, une thérapeutique. Elle calme mon angoisse, mes multiples angoisses qui sont terribles. Elle sont innées, comme chez toutes les hommes, seulement les proportions qu’elles prennent chez moi dépassent toute autre angoisse connue. ş…ţ de grands chagrins, l’âge, plutôt la conscience de mon âge quand je regarde en arrière ş…ţ ont aggravé à tel point mon ou mes angoisses, que je vis dans un monde infernal”5.

Cum ar fi arătat lumea infernală a acestui superangoasat dacă ar fi fost un pictor sârguincios, un pictor academic? Din fericire, Ionesco n-a fost un pictor profesionist şi cu atât mai puţin pictor academic. Naivitatea lui, ca pictor, temperează infernul generat de o imaginaţie demnă de un Bosch. Lumea infernală a pictorului naiv Ionesco e lumea pur şi simplu, lumea de pe stradă, lumea de aiurea. Lumea aşa cum o vede oricine: plină de umor, de tandreţe, de cruzime, dezolantă, sumbră, colorată, cu o mulţime de feţe, din ce în ce mai puţină natură, o lume din ce în ce mai violentă, mai absurdă, dar din care, culoarea şi imaginarul mai fac, încă, parte; ca şi angoasele, de altfel.

St. Gallen. La Galeria Erker (care-şi trage numele de la balconaşul închis care-i împodobeşte faţada, unul dintre cele 111 care mai supravieţuiesc, răspândite în oraşul vechi) amintirea lui Ionesco e încă vie. Fiecare vizită la Galeria Erker, în al cărei atelier de grafică Ionesco a găsit ambianţa ideală de lucru, era marcată de articole în ziarul local, toate păstrate de Doamna Noto, care se ocupa de primirea soţilor Ionesco. Înconjurată de litografii, de cărţi în ediţii bibliofile şi de afişele expoziţiilor succesive organizate de Galeria Erker, Doamna Noto şi-l aminteşte pe Ionesco ca pe un domn bătrân timid, retras, fără pic de morgă “academică”.

Mulţi scriitori şi artişti celebri au luat drumul St. Gallenului, pentru a se întâlni, în chiar inima lui, la Galeria Erker. Inspirându-se reciproc, au scos împreună superbe cărţi Martin Heidegger şi Eduardo Chillida, Joseph Brodsky şi Antoni Tâpies, Emil Cioran şi din nou Chillida, pentru a numi numai câţiva din cei mari. Ionesco s-a întâlnit pe sine însuşi în mai multe cărţi scoase la Editura Erker; prima, Le Blanc et Noir, e un text ilustrat prin mai multe litografii monocromatice. Înainte de a descoperi culorile, Ionesco mânuia linia neagră viguroasă şi expresivă, la care n-a renunţat nici atunci când verdele şi roşul îl făceau să cadă sau să “urce în extaz”.

“Finalement, je crois qu’au lieu de poursuivre, à travers l’art, la quête, la recherche absolue, je n’ai plus essayé que de surpasser mes rivaux. Et c’est là, la faillite, le naufrage spirituel. A la place de Dieu, ce qui me préocupe, ce qui me tient trop à cœur, c’est la gloire littéraire, ou maintenant la recherche d’une simple maîtrise des formes, des couleurs, du dessin ş...ţ.”6

În stăruinţa sa de a ajunge să stăpânească formele şi culorile, Ionesco merge chiar până la a scrie despre ele. În Fragment dintr-un tratat pentru pictorii autodidacţi putem citi: “Ainsi, lorsque je mets du vert à côté du noir, je tombe presque, – ou je monte, - dans l’extase. Le rouge et le noir se confrontent trop pour donner un certain équilibre, ils sont des ennemies acharnés, sauf lorsque, par exemple, le vert vient les tempérer: noir, rouge, vert, cela va très bien ensemble, une harmonie contrastée, de nouveau, se crée. Cette association est bonne.”7

Regăsise Ionesco, poate, prin terapia culorilor, plăcerea scrisului? Notele sale de lucru din vremea atelierului din St. Gallen sunt, de fapt, literatură, evident literatură ionesciană: ”Je m’aperçus qu’il ne fallait pas non plus négliger la diagonale du tableau, dont dépend la construction, afin d’obtenir l’équilibre de ces choses, de ces créatures qui sont là, sur la toile, sur le papier, et qui ne demandent qu’à vivre: c’est pour cela, pour qu’elles existent, que moi, leur peintre et leur dieu, je les ai fait naître.”8

Creaţia ionesciană se deschide prin placheta de versuri Elegii pentru fiinţe mici, în care, se pot discerne “câteva note de suprarealism” şi se încheie, simetric, cu pictura sa, de asemenea influenţată de suprarealişti şi postsuprarealişti9. Între aceste două isprăvi cu iz suprarealist e cuprins teatrul ionescian - o întreagă lume.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara