Vasile Băran
S-a stins din viaţă Vasile Băran.
Născut pe 20 ianuarie 1931 în comuna
Pojogeni, judeţul Gorj, Vasile Băran a
absolvit Şcoala Superioară de Partid „Ştefan
Gheorghiu”, la secţia Ziaristică. A fost, pe rînd,
redactor la Agerpres, la „Scînteia Tineretului”,
la „Scînteia”, la Studioul Cinematografic
Bucureşti, secţia de scenarii; între 1969 şi 1989,
a fost secretar de redacţie la România literară.
A debutat cu reportaje în „Gorjul liber”
şi cu proză în „Luceafărul” (1960). Debutul
editorial are loc un an mai tîrziu, cu Pe drumul
fericirii şi Gospodăria colectivă – izvor de
bunăstare şi belşug. Sînt primele titluri dintro
bibliografie abundentă, în diferite genuri
şi completată inclusiv în anii postrevoluţionari.
Scriitorul s-a ilustrat în formula şi formatul
schiţelor umoristice şi al tabletelor, ca şi în
reportaj, literatură pentru copii, proză. Romanul
Cuptorul de ars cărămidă (1971) a fost considerat
de Radu G. Ţeposu „cea mai realizată carte
a sa”, iar Diamantul viu (1978) a primit Premiul
Uniunii Scriitorilor. De numele lui se leagă şi
„microsioanele”, „romantice” sau „satirice”,
texte de mică întindere publicate în reviste
şi reunite apoi în volume.
Prin dispariţia lui Vasile Băran, Uniunea
Scriitorilor din România suferă o grea
pierdere.
Herta Spuhn
S-a stins, la 27 decembrie 2016, la Bucureşti, traducătoarea Herta
Spuhn.
Născută la Cernăuţi, în familia unui arhitect, a cunoscut
experienţa ghetoului şi a războiului. Refugiată cu familia în ţară,
la Bacău, a urmat Liceul Teoretic de Fete din oraşul moldovean,
apoi Facultatea de Filologie, secţia română, a Universităţii din
Bucureşti (1951-1955).
A fost redactor la Editura Tineretului (1955-1969), ulterior
Albatros, la care a lucrat până la pensionare (decembrie 1988).
A editat, la început, literatură SF, apoi scriitori germani din
România, precum şi versiuni germane ale clasicilor români în
colecţia „Cele mai frumoase poezii”.
A debutat la revista „Ateneu”, în 1965, iar editorial în
1972, cu versiunea germană a povestirii Ciudatele migraţii de
Victor Kernbach, inclusă în antologia de proză SF românească Planet
im Raum, editată la Berlin.
A colaborat cu precădere în „Rumänische Rundschau”, iar
din 2001 îndeosebi la revista „Lettre internationale” cu transpuneri
din memorialistică şi din texte eseistice contemporane. A prefaţat
sau comentat opere de Heinrich von Kleist şi Hermann Sudermann.
Ca traducătoare, s-a remarcat cu versiunea la cartea lui Gustav
René Hocke, Manierismul în literatură, apărută în 1977, iar în ediţie
integrală în 1998 cu transpuneri din proza contemporană germană
(Bernhard Schlink: Evadări din iubire, Crima lui Selb, Întoarcerea
acasă) şi elveţiană (Martin Suter: Small World, Un prieten nu tocmai
perfect...) sau din cea clasică (Lion Feuchtwanger,Fraţii Oppermann).
A mai tălmăcit lucrări de Sigmund Freud (Introducere în
psihanaliză, Psihopatologia vieţii cotidiene) şi alte cărţi cu caracter
cultural, de pildă Dicţionar de personaje biblice de Martin Bocian
– acesta în colaborare, în toate precumpănind grija pentru nuanţă
şi echivalare stilistică adecvată.
Dispariţia Hertei Spuhn lasă un gol în rândul traducătorilor
de limbă germană ai breslei noastre.
Daniel Dimitriu
S-a stins din viaţă Daniel Dimitriu.
Născut pe 17 iulie 1945, la Simeria, Daniel
Dimitriu a absolvit liceul „Mihai Eminescu” din
Iaşi, iar apoi Facultatea de Filologie a Universităţii
ieşene. Profesor de liceu, ulterior redactor al revistei
„Convorbiri literare” aproape două decenii, a condus
pînă în 1990 cenaclul Junimea al Muzeului Literaturii
Române din Iaşi. După Revoluţie a făcut şi carieră
universitară, la Catedra de Literatură română şi
comparată a Universităţii din Iaşi. A colaborat la
reviste de tradiţie, de la „Cronica” şi „Ateneu” la
România literară, „Tribuna” sau „Tomis”.
Pentru debutul editorial cu Ares şi Eros
(1978), criticul a primit Premiul Uniunii Scriitorilor.
Opera sa numără alte contribuţii importante,
cu puncte de vedere novatoare şi interpretări
remarcabile, bine receptate de cei mai reprezentativi
critici ai noştri: Singurătatea lecturii (1980),
Introducere în opera lui Ion Minulescu (1984),
Grădinile suspendate. Poezia lui Alexandru
Macedonski (1988), Nichita Stănescu. Geneza
poemului (1997). Un subiect special de analiză
şi reevaluare a fost pentru el Bacovia, căruia
i-a dedicat două cărţi (1981, 1998), prima în
două ediţii. Daniel Dimitriu a fost şi traducător,
Mituri şi mitologii politice de Raoul Girardet,
cu o prefaţă de Gabriela Adameşteanu, fiind
publicată în româneşte în versiunea sa.
Prin dispariţia lui Daniel Dimitriu, Uniunea
Scriitorilor din România, lumea literară şi spaţiul
academic înregistrează o grea pierdere.
