În 1896, când a năşit prima
Olimpiadă internaţională
din istorie, Baronul Pierre
de Coubertin a lansat şi
sloganul „Important e să
participi”! Ca răsplată,
însă, la ceremonia de
închidere, delegaţia americană
l-a premiat pe Dimitris Vikelas,
primul preşedinte al CIO şi
principalul organizator al ediţiei
inaugurale a J.O.
După alţi patru ani, în 1900, când
Olimpiada s-a mutat la Paris – durând
vreo jumătate de an, întrucât era doar
o anexă a Expoziţiei Universale –
baronul nici n-a mai prea participat,
observând că distinşii săi compatrioţi
erau preocupaţi exclusiv de viitorul
economiei de piaţă. Parcă presimţise,
săracu’, că salvele de pe crucişătorul
Aurora vor marca, ulterior, odată cu
Marea Revoluţie din Octombrie, şi
volatilizarea finanţelor sale, investite
drept capital participativ în băncile
ţariste. Şi, devenit falit în toată regula,
a înţeles că panseul său iniţial avea
nevoie de corecturi, în sensul că
important e să participi, dar contează
unde şi când!
Modelul acestei gândiri pragmatice
a fost preluat mai târziu de Nicolae
Ceauşescu, care a decis că România
trebuie să participe la cele două ediţii
de Olimpiade boicotate, de la Moscova
‘80 şi Los Angeles ‘84. Drept urmare,
delegaţiile noastre au şi înregistrat
acolo cele mai spectaculoase bilanţuri
din istorie, profitând că la primele
lipsiseră campionii ţărilor capitaliste,
iar la celelalte se răzbunaseră socialiştii!
Acum, când Olimpiada de la Rio începe
chiar mâine, având ca mascotă ţânţarul
Zika, observăm că o mulţime de
mari campioni, din tenis mai ales,
optează şi ei pentru economia de piaţă,
în loc să rişte participarea la sambele
generate de înţepăturile epidemice.
Noi, însă, curajoşi (şi eleganţi, în
costumele franţuzeşti făcute la Botoşani),
deplasăm la Rio aproape 100 de sportivi,
cu care jinduim la vreo 6-8 medalii,
călăuziţi de vechiul panseu coubertinian.
Cum tot graţie acestuia, suta de
competitori e dublată de altă sută, dar
de oficiali, că tot se vaită şefii şi şefuleţii
ăştia că sportul n-are bani destui. Cam
trei sferturi dintre participanţii ambelor
categorii nu aveau însă ce să caute
la Rio! Se duc în plimbare, să facă
figuraţie, dar nu doar ca să participe,
ci şi ca să ne facă de râs, după cum
veţi constata curând, în condiţiile în
care biletul de avion costă 3-4000
de euro. De persoană şi la clasă, nu la
business! Şi mai trist e că din fruntea
delegaţiei lipsesc exact echipele de
forţă, gimnastică fete şi caiac-canoe,
dar şi că nu e acolo nici Simona Halep.
Ea măcar tocmai a triumfat la Montréal,
câştigând şi jumătate de milion de
dolari, iar la câţi români au susţinut-o
din tribună, plus prestaţia din finala
de la dublu, chiar că a meritat să
absenteze de la Rio! Şi România era,
practic, tot acolo, în Canada, dar nu
pentru a face figuraţie, ci ca să triumfe
într-o finală din două şi să o onoreze
efectiv pe cealaltă. În fine, om vedea
ce-o să fie şi la J.O., dar ceea ce transmit
deja agenţiile de presă este o viziune
de coşmar, în care ţânţarul Zika a
devenit ameninţarea cea mai mică. În
sporturile nautice se recomandă
competitorilor să ţină… ochii închişi
şi să nu ia apă în gură, din cauza
mizeriilor deversate, bazele sportive
sunt departe de a fi finalizate, iar
apartamentele din satul olimpic au
şi ele probleme multiple. Sigur, şi
noi suntem neam de cârcotaşi, dar
când la o ditamai întrecerea vin sportivi
din peste 200 de ţări ale lumii, parcă
nu dau bine asemenea veşti neplăcute.
Să fim însă optimişti şi încrezători în
şansele sportivilor noştri, cu aşteptările
pe care le avem în special de la handbaliste,
tenismeni, de la gimnasta Cătălina
Ponor şi de la colegul ei Marian Drăgulescu,
de la judo, scrimă şi tenis de masă.
Cât priveşte balastul de sportivi şi
oficiali trimişi la Rio, dacă tot sunt
doar turişti, le recomand să urce pe
Corcovado, până la statuia-simbol a
lui Christos Mântuitorul (Cristo Redentor),
care străjuieşte Rio de Janeiro. Şi să
depună o floare acolo, având în vedere
că la crearea imensei statui, înaltă de
30 de metri, realizarea capului
Mântuitorului a fost opera sculptorului
român Gheorghe Leonida!
