Cassian Maria
Spiridon, Iaşi,
14 decembrie
1989. Începutul
revoluţiei
române (ed. a
III-a revizuită şi
completată,
Iaşi, Editura
Timpul, 2014,
536 pag.
Volumul de mărturii al poetului
şi eseistului Cassian Maria
Spiridon intitulat Iaşi, 14
decembrie 1989. Începutul
revoluţiei române (ed. a III-a
revizuită şi completată, Iaşi, Ed.
Timpul, 2014, 536 p.) are un titlumanifest.
El afirmă, fără ezitări,
nu doar că revoluţia a început la
Iaşi înainte de Timişoara, ci şi că
a fost... revoluţie. Dacă în privinţa
primei susţineri faptele vorbesc
ca de la sine, arătând cum în
Capitala Moldovei se pregătea şi
chiar sta să izbucnească o
manifestaţie populară de anvergură,
zădărnicită însă de arestări,
cea de-a doua necesită dezbateri
suplimentare. Ceea ce se pregătea
în anumite cercuri populare,
nearondate în niciun fel proiectului
Securităţii de a răsturna dictatura
care se opunea ideii de reformă
gorbacioviste şi care o cenzura
politic şi economic, era un început
de acţiune protestatară de jos.
În prima parte a lui decembrie
1989 nu erau mulţi care să spere
că în scurt timp comunismul va
pieri nu doar din România, ci şi
din sistemul politic moscovit. Au
trecut mai mulţi ani, de altfel,
chiar şi după căderea U.R.S.S.,
până când regimul Iliescu să
accepte semnul clar al despărţirii
de trecut, prin garantarea proprietăţii
private în Constituţie. Abia de
atunci înainte, mi se pare, societatea
s-a reorganizat pe alte fundamente,
abandonând formula neosclavagismului
de stat şi a proprietăţii
colective exercitată tot prin aparatul
de stat şi poliţiile lui, împreună
cu armata.
Cassian Maria Spiridon
restaurează însă adevărul unei
stări de spirit şi al unei alarme
sociale existente după ultimul
congres al Partidului Comunist
şi înainte cu foarte puţin timp de
confruntarea directă a manifestanţ
ilor timişoreni cu forţele
represive, evocând cu mijloacele
istoriei orale, prin interviuri şi
fragmente antologice din estimă-
rile de presă ori ale istoricilor,
conjunctura, forţele puse în miş-
care, mobilurile şi circumstanţele
precise ale încercării de atunci.
La acţiunea pe care procuratura
militară ceauşistă o califica drept
„acţiuni anarho-protestatare”
Gh. I. Florescu şi Cassian Maria
Spiridon se presupunea că, incitaţi
de manifestele puse în circulaţie
de liderii Frontului Popular Român,
vor participa şi studenţii. Deşi,
în ultima clipă, adunarea populară
pusă la cale pentru Piaţa Unirii,
în data de 14 decembrie, la orele
4 după-amiaza, a fost sistată,
arestările operate imediat după
aceea semnalează că acţiunea de
informare şi de prevenire prin
anihilare a tentativelor de protest
colective împotriva regimului
personal, comunist-naţionalist,
al lui Ceauşescu, au contat şi
au tras un semnal de alarmă în
ochii zbirilor.
De fapt, volumul lui Cassian
Maria Spiridon, unul dintre foştii
lideri ai iniţiativei sabordate,
incriminat, şi el, în acele zile, nu
asumă doar obligaţia de a aduce
o completare şi o corecţie hărţii
şi cronologiei evenimentelor din
decembrie 1989. Ea este, în acelaşi
timp, şi seismograful care
înregistrează lenta luare la
cunoştinţă a evenimentului discutat
de către istorici şi politicieni. Cu
excepţia unui simpozion ţinut la
Iaşi, zece ani mai târziu, şi a unor
autori de articole, de studii şi de
cărţi la temă, elanul eliberator
al ieşenilor rămâne, pe mai departe,
prea puţin cunoscut, neizbutind
parcă să producă rezonanţă istorică.
Dincolo de inerţia receptorilor
specializaţi şi a cititorilor, dincolo
şi de capacitatea martorilor acelor
momente de a transmite credibil,
într-un mod convingător, întâmplă
rile zilei de 14 decembrie 1989
şi a celor care au precedat ori au
urmat, aici trebuie văzută şi o
probă a măiestriei zbirilor de a
pune surdină, de a atenua, poate
chiar şi de a denatura natura
acelui complex de împrejurări.
Cum este însă vorba despre o
pagină de istorie recentă, aşadar
dintr-o istorie care încă nu „s-a
aşezat” destul, maniera persuasivă
a autorului de a-şi repune, din
timp în timp, în circulaţie, volumul
se dovedeşte salutară şi, pe termen
mediu şi lung, nu poate rămâne
fără răspunsuri adecvate.
