Aşa crede antropologul francez Pascal Picq în recenta lui carte intitulată De la Darwin la Lévi- Strauss. „Cu 50.000 de ani în urmă, scrie autorul, când Homo sapiens s-a răspândit pe întreaga planetă, el a exterminat marile mamifere, a eliminat celelalte specii de oameni, cum ar fi Homo habilis, Homo rudolfensis, Neandertal sau Denisova. Darwin şi Strauss au fost printre primii care au constatat această pierdere a diversităţii etnice”. Atunci a debutat dominaţia speciei noastre pe planetă. Descoperirea uneltelor, a focului, construirea de adăposturi şi altele l-au impus definitiv pe Homo sapiens în rolul de stăpân al planetei, care este, în acelaşi timp, cel mai redutabil predator şi consumator de resurse. „Omul este un animal teribil de energofag, al cărui creier are nevoie spre a funcţiona de multă energie, în jurul a un sfert din metabolismul cotidian. Într-un an, hrana unui om echivalează cu consumul a 300 de păstrăvi, a 90.000 de broaşte necesare hranei acestora, care, la rândul lor, consumă un milion de lăcuste şi, în fine, lăcustele consumă 1.000 de tone de iarbă. Pământul nu mai rezistă. Se sufocă pur şi simplu din cauza noastră.” Economia modernă distruge sistematic speciile neproductive. În ultimul secol, din 80 de specii de bovine se au căzut pradă selecţiei operate de crescători jumătate şi anume cele socotite a da cel mai slab lapte şi cea mai rea carne. Pascal Picq consideră că Homo sapiens e pe cale să se distrugă pe el însuşi, distrugându-şi treptat habitatul şi resursele. Nu suntem specialişti, dar ne permitem trei remarce. Cea dintâi se referă la viziunea ecologistă care subîntinde remarcele ştiinţifice ale antropologului. Ecologismul pleacă de la premisa că civilizaţia distruge natura. E, probabil, adevărat, cu precizarea că, dacă Homo sapiens n-ar fi creat uneltele şi n-ar fi descoperit izvoarele de energie ale solului şi subsolului planetei, am fi trăit astăzi într-o comună primitivă nepoluată şi am fi avut creierul unei maimuţe. Focul, descoperit acum 600.000 de ani, a fost primul factor poluant important, iar Zeus, primul ecologist, dovadă pedeapsa pe care i-o aplică lui Prometeu, miticul descoperitor al focului, cu argumentul că focul nu trebuie lăsat să încapă pe mâna omului. Cea de a doua remarcă: pe cât de numeroase (şi, mai ales, cu impact la marele public) sunt studiile consacrate riscului ca omul să se autodistrugă o dată cu planeta, pe atât de puţin popularizate sunt cele care atrag atenţia că resursele de energie sunt departe de a fi pe sfârşite, dar că exploatarea lor e incompetentă şi descoperirea altora noi, întârziată de tot soiul de considerente politice sau financiare. Specialiştii români sunt convinşi, de exemplu, că, dacă agricultura noastră ar funcţiona corect, ea ar putea hrăni 80 de milioane de oameni, de patru ori mai mulţi decât populaţia actuală, care, în plus, îşi datorează hrana zilnică unor importuri masive de legume, fructe, lactate şi carne. A treia observaţie este că niciodată în cei 50 de mii de ani de existenţă a lui Homo sapiens n-a existat o mai mare grijă pentru prezervarea mediului decât există astăzi. Tot răul spre bine, cum se spune.