Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cinema:
HollyKong? de Alexandra Olivotto


Deja în anii '90 Hollywoodul avea un rival; Hong Kongul, o ţară de doar 5 milioane de locuitori, producea mai multe filme. Industria lor cinematografică se baza - financiar - pe generarea de filme kung fu, distribuite la nivel internaţional încă din 1980. La început, Hollywoodul s-a mulţumit să împrumute: regizori (John Woo, Misiune imposibilă), actori (Jackie Chan) şi... instructori de arte marţiale deveniţi apoi regizori (ca Sammo Hung sau Yuen Woo-ping, responsabil pentru luptele din Matrix). Apoi a venit timpul co-producţiilor, care au amplificat prestigiul şi profitul cinematografiei hongkongheze; nu doar cu Statele Unite, ci şi cu China, căci astfel se câştiga accesul direct la o enormă "piaţă de desfacere", iar bugetul filmelor putea creşte nestingherit. Rezultatele unei astfel de colaborări sunt Eroul (2002) - noutate video - sau Tigru şi dragon (difuzat la Antena 1); al treilea film pe care-l aduc în discuţie, Odiseea chinezească 2002 (tot noutate video), este o ironie pur hongkongheză la adresa primelor două.

Un episod legendar din istoria Chinei (cele şapte regate sunt unificate de împăratul Qin - numele primei dinastii de împăraţi - care apoi construieşte Marele Zid) suscită atenţia celor mai premiaţi regizori chinezi: Chen Kaige şi Zhang Yimou. Filmul primului cineast e Împăratul şi asasinul, al doilea este Eroul, co-producţie Hong Kong - China. Ca gen, filmul e wu xia, adică inspirat de legende care au ca protagonişti cavaleri (iniţial erau asasini plătiţi) pentru care primează un cod al onoarei, legende populare în China secolului IX. Coregrafia ca de balet, acrobaţiile şi artele marţiale nu lipsesc din acest hibrid cinematografic, care este de altfel prima tentativă a lui Zhang Yimou de a face un "film de gen" (el fiind până acum cunoscut pentru filme de epocă sau pentru drame realiste).

Trama e greu de descifrat, deşi începutul e simplu. Împăratul Qin încerca să cucerească celelalte regate şi, ca atare, avea mulţi asasini pe urme, dintre care cei mai periculoşi erau Cer, Fulg de Nea şi Sabie frântă. Un funcţionar de rang inferior, fără nume, apare la palat cu armele lor, pretinzând că i-a învins pe cei trei, iar împăratul vrea să afle povestea, motiv pentru care funcţionarului i se permite să stea la zece paşi de maiestatea sa. Influenţa naraţiunii din Rashomon al lui Kurosawa se vede de departe: flashbackurile Nenumitului diferă, apărând patru poveşti - una e spusă de împărat, care pune cap la cap datele sale şi ce a dedus din povestirile funcţionarului - care sunt filmate cu filtre de culoare diferite. Secret de lectură cinematografică: credeţi doar ce vedeţi filmat în lumină naturală!

Actorii principali (Li, Yen, Cheung şi Leung) sunt nume de marcă ale cinematografiei hongkongheze, iar faptul că au mai lucrat împreună face ca ei să confere veridicitate variatelor relaţii în care se află (fapt esenţial, fiindcă relaţiile se schimbă în fiecare povestire). Nu atât mişcarile camerei te frapează, ci calitatea picturală a imaginii - Zhang Yimou era oricum faimos pentru acest element, dar îl asistă şi operatorul de imagine Chris Doyle (O iubire imposibilă), considerat de mulţi un caligraf al luminii.

Eroul e un film care vrea să arate adevărata profunzime a wu xia; nu face din violenţă un spectacol gratuit - deşi personajele nu mor doar o dată, sângele e aproape invizibil - ci încearcă să arate şi culisele "ideatice" ale artelor marţiale (codul de onoare, legăturile cu caligrafia, muzica şi şahul). De aceea, melodrama inerentă triunghiului amoros Fulg de Nea -Lună - Sabie frântă ajunge pe planul doi. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Tigru şi dragon, deşi se pare că intenţia e aceeaşi: Michelle Yeoh explică într-un interviu că unul dintre motivele pentru care a acceptat rolul a fost intenţia regizorului de a reabilita filmul cu arte marţiale. Deşi acest film a luat Oscarul, iar Eroul a fost doar nominalizat, ultimul mi se pare net superior ca scenariu şi ca relatare formală a poveştii...

Două sunt inovaţiile narative din Tigru şi dragon: prima - dacă e să-l credem pe regizor - constă în plasarea luptelor într-un context dramatic, fapt neobişnuit pentru filmografia chineză de gen (da, şi acest film ţine tot de wu xia). Iar contextul aminteşte de vechea schemă a tragediei - două forţe, ambele legitime în existenţa lor, se înfruntă. A doua inovaţie e accentul feminist al filmului, în centrul poveştii aflându-se trei protagoniste: războinica Shu Lien (Michelle Yeoh, Să nu mori azi din seria filmelor Bond), aristocrata Jen (Zhang Ziyi, care o interpretează pe ucenica lui Sabie frântă în Eroul) şi cea care pozează drept guvernanta ei, Vulpea de Jad (Cheng Pei Pei). Miza confruntării e sabia lui Li Mu Bai (Chow Yun-Fat, Anna şi regele): acesta, asistat de Lien încearcă s-o recupereze din mâinile lui Jen, care o furase. Li Mu Bai vrea şi să răzbune viaţa maestrului său, ucis de amanta lui, nimeni alta decât Vulpea de Jad... Traiectoria lui Jen nu e coerentă (ba vrea să se mărite, ba nu, îşi doreşte independenţa, dar nu şi modul de viaţă pe care aceasta îl presupune) şi asta afectează consistenţa scenariului. În plus, dialogurile, mult prea infuzate cu melodramă (unul dintre scenarişti le compara cu replicile din operă), nu se ridică la înălţimea scenelor de acţiune (aici Eroul şi Tigru şi dragon sunt pe picior de egalitate din punct de vedere al coregrafiei, deşi scenele sunt filmate cu mai multă minuţiozitate şi atenţie pentru detaliu în primul lungmetraj). Oricum, ambele filme au "ingrediente de excepţie: Tigru şi dragon beneficiază de coregrafia lui Yuen Woo-ping, Eroul de costumele create de Emi Wada (care are deja un Oscar pentru cele din filmul lui Kurosawa, Ran, 1985). Din punct de vedere al coloanei sonore, la primul film contribuie Yo Yo Ma, iar pentru atmosfera ultimului sunt esenţiale solourile de vioară ale lui Itzhak Perlman.

Dacă aceste două filme sunt aproape încrâncenate în încercarea de a portretiza cât mai fidel epoca în care-şi situează povestea, Odiseea chinezească 2002 indică artificialitatea unei astfel de abordări, introducând amănunte contemporane: vezi împăratul Chinei purtând o perucă afro şi înzestrându-şi curtenii cu serviete şi cu pantofi ortopedici a căror modă o prevesteşte... Altă etichetă decât parodie universală nu pot găsi pentru acest film, tocmai pentru că ia în răspăr o varietate de genuri. Dar să începem cu începutul...

Tânărul împărat (Chang Chen, banditul din Tigru şi dragon) şi sora sa (Faye Wong) vor să scape de tirania mamei lor şi să cunoască viaţa din afara Oraşului Interzis; ea reuşeşte să evadeze, se deghizează în bărbat şi ajunge la hanul Regelui Bătăuşilor (Tony Leung) şi al surorii sale Phoenix (Zhao Wei). Situaţia se complică atunci când prinţesa este peţită ca soţ al lui Phoenix, iscându-se o încurcătură de situaţii şi sexe care aminteşte de comediile shakespeariene. În primul rând, se parodiază fimul istoric, scornindu-se "surse" imaginare ale relatării: memorii, jurnale şi nu în ultimul rând, rapoarte ale poliţiei secrete a eunucilor. Ba chiar se dau trei versiuni ale aceluiaşi eveniment după trei surse diferite. Scenariul, de un umor sec, redundant în inepţia sa voluntară, e contraponderea banalităţilor vândute îndeobşte ca "filozofie chineză" de către lung metrajele cu arte marţiale. Filmul îşi bate joc de genul kung fu inventând nume de tehnici de luptă aberante (tehnica "Ochilor luptători": "te uiţi la adversar până se înmoaie şi lasă garda jos"), de Tigru şi dragon (lupta prin copaci e compensată prin tehnica "săritului pe iarbă" înaltă de 2 metri) şi chiar de cele ale lui Wong Kar-Wai (producătorul acestui film şi regizorul lungmetrajului O iubire imposibilă). Deşi reuşit, filmul lui Jeff Lau e foarte eterogen, scenariul o coteşte către melodramă în ultima parte; există şi un contrast evident - această comedie e filmată ca un film de artă...

Oricum, contemplaţi numele de actori ce revin de-a lungul acestui articol şi veţi vedea că cinematografia hongkongheză începe să aibă aerul unei afaceri de familie...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara