Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Hoinăreală în timp de Tudorel Urian


Acasă printre străini, cel mai recent roman al Gabrielei Melinescu (Premiul "De Nio", al Academiei Suedeze, 2003) este o carte despre timp. Scriere aflată la frontiera dintre poezie şi proză, hibrid între ficţiune şi însemnarea nudă (este greu de spus cît este roman de ficţiune şi cît realitate trăită, în condiţiile în care la tot pasul apar referinţe lesne identificabile în viaţa reală; mai degrabă se poate vorbi de organizarea romanescă a unei materii epice altoite pe marginea unor însemnări zilnice sau desprinse din paginile unui volum de memorialistică), înşiruire capricioasă de însemnări din epoci şi de pe paralele geografice diferite, pigmentată cu vise, reflecţii filozofice, estetice, politice, literare, volumul este o scriere compozită, asamblată după principii cvasi-suprarealiste, pe baza dicteului automat, prin urmarea netulburată a fluxului imprevizibil al gîndirii.

Chiar dacă, pornind de la elemente banale ale cotidianului (o întîmplare, o replică, o idee citită sau auzită, mirosul sau culoarea unei flori, un cuvînt, un gînd răzleţ), autoarea plonjează în timp pînă la anii copilăriei şi adolescenţei sale bucureştene, romanul nu este unul proustian. Scopul său nu este recuperarea memoriei (de altfel, atunci cînd se produce, aceasta nu îi creează autoarei revelaţii sau mari nostalgii), ci descrierea unui flux al gîndirii/trăirii, în care, prin mecanisme incontrolabile, se amestecă fără încetare prezentul cu trecutul, realităţi româneşti şi suedeze, poezia cu proza, cărţi citite în mai multe limbi şi tablouri din expoziţii de mult uitate, ritmuri muzicale din epoci diferite, speranţe şi dezamăgiri, cioburi de sentimente şi amintiri. Din mişcarea circulară continuă a malaxorului ies pentru o secundă la lumină bucăţi (încă) întregi, identificabile, ţinînd de un loc şi de o epocă. Imediat însă acestea se scufundă şi, la suprafaţă, apar alte rămăşiţe ale unei alte epoci, din cu totul alt loc. Ceea ce rămîne în urma acestui proces logic/ilogic, coerent/incoerent, este întrebarea pe care şi-o pune scriitoarea cu o existenţă ajunsă la limita schizofreniei şi, prin ea, toţi cititorii acestei provocatoare cărţi: ...Cine sînt eu?"

La capătul bulversantei sale experienţe, Gabriela Melinescu trebuie să constate, o dată în plus, valabilitatea vechii înţelepciuni potrivit căreia bietul muritor este sub vremi. Timpul este un mecanism complicat, iar curgerea sa, departe de a fi una liniară şi lină, cum se crede îndeobşte, este întotdeauna învolburată, elementele trecutului, prezentului şi viitorului fiind legate indestructibil. ...Viitorul şi cele trecute par să se împletească, legate cu lanţuri de motive şi consecinţe. Adesea motivele ies la iveală din trecut şi ameninţă să acţioneze şi în viitor. În lumea noastră, cauza şi efectul sînt imprevizibile."

(p. 18)

Privind retrospectiv întîmplările unei vieţi, modul în care trecutul poate să influenţeze prezentul şi ambele să interacţioneze asupra viitorului, omul se simte dezarmat în faţa atotputerniciei timpului. Chiar dacă prin experienţă, inteligenţă şi voinţă el poate ajunge să influenţeze, de o manieră superficială, propria sa evoluţie în timp. Scrie Gabriela Melinescu: ...Eu recunosc că nu pot să mînui nici trecutul, nici viitorul. Şi totuşi viitorul este într-un anume fel o unitate fizică bine cunoscută, pe care eu, printr-un efort de voinţă, pot să o influenţez într-o oarecare măsură, mai ales unele elemente ale sale: cele vizuale şi motrice care se rotesc neîntrerupt în lumea mea interioară. Eu ştiu, de exemplu, că ceea ce mi s-a întîmplat în obscuritatea trecutului se mişcă şi, cînd mă aştept mai puţin, poate oferi materie primă pentru prezent ori pentru viitor". (p. 18) În fond, crede Gabriela Melinescu, pentru noi toţi timpul nu reprezintă altceva decît cadrul care marchează începutul şi sfîrşitul vieţii noastre. Din această perspectivă, chiar îndemnul antic "carpe diem", dobîndeşte în interpretarea ei o semnificaţie specială: ""Ťcarpe diemť, Ťtrăieşte-ţi clipať, înseamnă pentru mine că fiecare zi trebuie să-mi răspund la o întrebare: de vreme ce moartea este neîndoielnică şi clipa ei necunoscută, ce voi face azi?" (p. 95)

Dincolo de natura sa filozofică, romanul Gabrielei Melinescu este, prin latura sa factuală, o excelentă frescă a timpului nostru. Antisemitismul şi xenofobia din societatea suedeză de azi, tranziţia românească, fauna grotescă a politicii dîmboviţene (în frunte cu "fostul poet de curte al Dictatorului", Corneliu Vadim Tudor, ajuns lider al unui partid ultranaţionalist, cel care promisese să "cureţe ţara de evrei, ţigani, alte minorităţi şi homosexuali" " vezi pp. 231-232), peisajul sordid (amestec de megalomanie şi sărăcie cruntă, dominat de clădirea faraonică a Palatului Parlamentului), corupţia şi goana bezmetică după cîinii vagabonzi apar obsedant în gîndurile autoarei. Bucureştiul copilăriei şi tinereţii ei a fost de mult făcut una cu pămîntul de buldozerele ceauşiste, vechile cunoştinţe au murit sau s-au înstrăinat, nimic din visele suedeze despre "întoarcerea acasă" nu mai corespunde realităţii. Dezamăgirea este mare, iar sentimentul de înstrăinare este total. Este greu de spus, de aceea, dacă pentru scriitoare "acasă" înseamnă Suedia sau România. Cu siguranţă, şi România, şi Suedia, chiar dacă în ambele ţări se simte singură, înconjurată de străini. Pentru prozatoare "acasă" înseamnă florile care îi înfrumuseţează viaţa, porumbeii care îi bat periodic la fereastră, visele şi gîndurile care îi marchează starea de trezie. Altminteri, ea constată surprinsă şi dezamăgită că multe dintre ideile imbecile de care a crezut că a scăpat odată cu emigrarea se reproduc în variante foarte asemănătoare şi în Occident. Am amintit deja despre antisemitism şi xenofobie. Dar chiar şi "omul nou", una dintre aberaţiile "clasice" ale utopiei comuniste are un corespondent în ţările occidentale. O reclamă dintr-o revistă franţuzească, înfăţişîndu-l pe Omul de Oţel în care se anunţă că L"Avenir este déjá lá, îi oferă autoarei şansa unei inedite paralele între trecut şi prezent, între visurile lui Stalin şi realitatea occidentală de azi. Comentează Gabriela Melinescu: "Proslăveam acelaşi ŤOm de Metalť sau ŤOmul Nouť, care-şi dispreţuia sentimentele şi avea gîndul doar la mărirea producţiei şi îndeplinirea planului cincinal. ŤOmul de Oţelť ne bîntuia visele. Nu însemna ŤStalinť pur şi simplu Ťoţelť? Cu toate că Stalin era mort, cadavrul lui continua să ne hrănească cu Ťvise de oţelť". (p. 85)

Comparaţiile dintre Est şi Vest nu se opresc însă aici. Gîndurile scriitoarei balansează în permanenţă între cele două lumi care i-au marcat existenţa, pretexte găsindu-se la tot pasul, de la rolul muzicii rock în prăbuşirea sistemului comunist pînă la limba de lemn care afectează în egală măsură mesajele politicienilor din răsăritul şi apusul Europei.

Acasă printre străini este o carte gravă, scrisă de una dintre scriitoarele emblematice ale generaţiei "60 din România, ajunsă un nume important în literatura suedeză de azi. Fără a fi în mod explicit o carte problematică, romanul pune foarte multe întrebări de etapă, toate transformîndu-se în final într-o meditaţie prea puţin optimistă asupra lumii contemporane şi a destinului omului aflat în imposibilitatea de a depăşi un destin care îl condamnă la înstrăinare şi nefericire. Multă vreme noi, vieţuitorii în vasta închisoare care era România lui Ceauşescu i-am invidiat pe cei care au avut şansa să emigreze. Simpla plecare din ţară echivala pentru cei rămaşi în ţară cu intrarea în paradis a celui în cauză. Cartea Gabrielei Melinescu demonstrează însă, cu o impresionantă forţă epică, faptul că sentimentul de înstrăinare a fost, cel puţin la fel de apăsător şi pentru românii care au avut şansa să evadeze din lagărul comunist şi să îşi găsească un rost în Occident: "Am fost lovită de un gînd teribil: cel care are două patrii nu are nici una. Nimic nu te poate face să fii la fel ca aceia născuţi acolo. În zadar dai probă într-un fel mult mai plin de responsabilitate de identitatea ta de om, un om care merită să trăiască fără bănuieli." (p. 109). Aceasta este doar una dintre concluziile dramatice şi tragice ale acestei cărţi deschise, pe marginea căreia se poate glosa la nesfîrşit.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara